Manifestaţii de masă la Chişinău pe tema candidaturii premierului Republicii Moldova
Publicat de , 14 ianuarie 2016, 16:41 / actualizat: 14 ianuarie 2016, 17:46
În centrul Chişinăului se desfăşoară o acţiune a Platformei Civice „DA” împotriva nominalizării oligarhului Vlad Plahotniuc pentru postul de prim-ministru al Republicii Moldova – transmite corespondentul agenţiei Interfax.
După cum au arătat organele de ordine care supraveghează respectarea ordinii în piaţă, numărul participanţilor la acţiune este de aproximativ zece mii de persoane.
„Acţiunile de protest se extind” au declarat liderii Platformei Civice „DA”, care desfăşoară o acţiune de protest pe termen nelimitat începând cu data de 6 septembrie 2015 şi au organizat săptămâna aceasta manifestaţii de masă. Vicepreşedintele Marii Adunări Naţionale, Valentin Dolganiuc, le-a cerut manifestanţilor „să se abţină de la pogromuri şi să rezolve soarta pe mai departe a ţării”.
În acelaşi timp, în scuarul din faţa Parlamentului Republicii Moldova se desfăşoară un miting organizat de „Partidul Nostru”, partid de stânga condus de Renato Usatîi. Participanţilor la miting li s-au alăturat şi susţinători ai Partidului socialiştilor, principalul partid de opoziţie din parlament. Potrivit datelor poliţiei, la miting participă nu mai mult de 2-3 mii de persoane. După cum relatează corespondentul Interfaxului, Usatîi le-a cerut susţinătorilor să nu se împrăştie atâta vreme cât nu va fi obţinut principalul obiectiv – alegerile anticipate.
După cum reaminteşte Interfax, noua majoritate parlamentară din Republica Moldova insistă pe candidaura oligarhului Plahotniuc pentru postul de prim-ministru. Preşedintele Timofti nu este de acord cu această candidatură , considerând că nu corespunde criteriilor de moralitate şi de integritate. Timofti a dat majorităţii parlamentare termenul de joi, 12:00 (13:00, ora Moscovei) pentru a nominaliza un alt candidat.
Potrivit Rosbalt, la Chişinău se desfăşoară astăzi două manifestări de masă în sprijinul lui Timofti şi împotriva numirii lui Plahotniuc candidat la postul de prim-ministru. Una este desfăşurată de Platforma Civică DA, iar cealaltă – de „Partidul Nostru”, condus de Usatîi. Participanţii la manifestaţii cer ca Timofti să nu semneze decretul de numire a lui Plahotniuc candidat pentru postul de prim-ministru, aşa cum cere majoritatea parlamentară. (Rador/ FOTO economica.net)