O scurtă istorie a radioului – InventicoMania cu Bogdan Sălăvăstru (16.01.2016)

Publicat de Iuliana Bubuianu, 16 ianuarie 2016, 16:26 / actualizat: 19 ianuarie 2016, 18:23

Astazi la Inventicomania v-am pregatit o scurta istorie a radioului.

Radioul pe care îl ascultăm astăzi, în forma pe care o cunoaştem, diferă foarte mult faţă de ceea ce înaintaşii noştri încercau să inventeze şi nici măcar nu visau să conceapă în stadiul actual. Cercetări duse simultan şi în perspective diferite de către echipe împrăştiate în lumea întreagă şi schimbul de informaţii din comunitatea ştiinţifică dinainte de 1914, au făcut posibilă crearea radioului.

Ca orice invenţie propriu-zisă, a fost necesară mai întâi o descoperire ştiinţifică ce să permită crearea unui astfel de dispozitiv.

Primii paşi realizaţi de mai mulţi inventatori în sfera undelor şi a dispozitivelor de captare a acestora, au fost făcuţi pe durata a mai bine de 30 de ani. Începând cu 1887, Heinrich Hertz producea şi detecta primele unde radio. De aici provine şi denumirea de unde hertziene, pe care mai târziu le va „reboteza“ marchizul Marconi în unde radiotelegrafice.

Câţiva ani mai târziu, Edouard Branly pune la punct un detector de unde hertziene sub forma unui tub de pilitură legat la o baterie care, sub numele de „coeror“ sau de radio conductor, a reprezentat pentru anii decisivi care au urmat instrumentul indispensabil al tuturor celorlalţi cercetători (de pildă, al inventatorului rus Alexandr Popov care a detectat furtuni).

În 1895, tânărul student italian Guliermo Marconi reuşeşte să coordoneze ansamblul de tehnici puse la punct la vremea lui, având un adevărat succes. În calitate de inginer electrician, realizează primul său echipament de transmisie radio, un dispozitiv care pune în funcţiune un clopoţel de la 10 metri distanţă. Un an mai târziu, Marconi emite unde radio care sunt recepţionate după un deal, la o distanţă de câteva sute de metri. Acesta este considerat momentul de naştere al radioului.

El pleacă în Anglia unde, în prezenţa ministrului Poştelor, face un schimb de semnale Morse prin telefonul fără fir, pe o distanţă de 3 kilometri. Astfel, reuşeşte să primească primul brevet.

De la an la an, Marconi se ambiţionează şi creşte distanţa dintre emiţător şi receptor, până în 1901 când stabileşte un record cu prima transmisie transatlantică.

Fizicianul canadiano-american Reginald Aubrey Fessenden află de invenţia tânărului şi inventează aparatul de radio cu modulare de amplitudine (AM). Cu ajutorul lui transmite muzică şi voci pentru prima oară în 1906, într-o primă emisiune. Până în acel moment, prin undele radio se transmiseseră doar semnale Morse.

În 1920 începe să funcţioneaze primul post comercial de radio licenţiat, în Pittsburgh, SUA, după ce câţiva au deschis staţii experimentale, într-un fel le putem numi posturi „pirat“. Acest prim post considerat oficial, difuza un reportaj despre alegerile prezidenţiale ale lui Warren G. Harding. Radiodifuziunea se naşte astfel ca mijloc de informare politică. Treptat fenomenul ia amploare, apar şi alte posturi şi o dată cu acestea creşte şi numărul de dispozitive receptoare.

Zecile de mii de posturi de astăzi există datorită unor inventatori care s-au întrecut şi au dus mai departe reuşitele ştiinţifice ale celor din urma lor.

Iniţial s-a mers pe exploatarea undelor electromagnetice pentru a se găsi o nouă metodă de comunicare la distanţă, pornind de la detectarea diferitelor fenomene (precum furtunile şi felul în care se propagă undele).

Scopul radioului nu mai era să constituie doar un dispozitiv ştiinţific care transmite semnale, ci un mediu în adevăratul sens al cuvântului, care să informeze şi să distreze prin difuzare de voci şi muzică.