Cel puţin 30 de morţi într-o dublă explozie în apropierea unui sanctuar şiit din Damasc
Publicat de , 31 ianuarie 2016, 14:09
Cel puţin 30 de persoane au fost ucise duminică într-o dublă explozie în apropierea sanctuarului şiit Sayeda Zeinab din sudul capitalei Damasc, conform unui bilanţ furnizat de agenţia oficială de presă siriană, transmite AFP.
Alte aproximativ 40 de persoane au fost rănite în cele două explozii, a precizat agenţia Sana, citând o sursă a Ministerului de Interne.
‘Două explozii (de origine) teroristă – una a unei maşini-capcană, urmată de o alta a unui kamikaze – au avut loc în zona Sayeda Zeinab’, a relatat la rândul său postul oficial de televiziune sirian, care a vorbit despre ‘informaţii privind morţi şi răniţi’, fără a oferi mai multe detalii.
Moscheea Sayeda Zeinab găzduieşte mausoleul unuia dintre nepoţii profetului Mahomed. Numeroşi pelerini şiiţi proveniţi din Iran, Irak, Golf şi Liban merg zilnic în pelerinaj în acest loc.
(Agerpres/FOTO arhiva cotidianul.ro)