Sticla – InventicoMania cu Bogdan Sălăvăstru (31.01.2016)

Publicat de Lucian Bălănuţă, 31 ianuarie 2016, 15:47

În timpul unei călătorii, niște negustori fenicieni au debarcat pe o plajă. Era noapte și frig; negustorii au decis să aprindă focul pentru a găti cina. Însă, pe plajă respectivă, nu erau nici măcar pietre cu care să delimiteze vatra.

Negustorii au luat atunci bucăți de sodă, mineralul pe care îl transportau și le-au așezat în jurul focului pe care-l aprinseseră. Însă soda este carbonat de sodiu; acesta, amestecându-se cu nisipul (alcătuit din oxid de siliciu), a produs sticlă, care este prin urmare compusă din sodiu și siliciu, grație unei reacții chimice care are loc la căldură.

Această este legendă povestită de scriitorul român Pliniu cel Bătrân.

În realitate se știe că sticlă a fost inventată în jurul anului 3000 î. H. în Orientul Mijlociu, dar că s-a difuzat de aici în toate regiunile din jurul Mării Mediteraniene, astfel încât în secolul al III-lea i.H. , cei mai buni sticlari din lume trăiau la Alexandria în Egipt, unde descoperiseră modul de a realiză sculpturi, turnând-o în formele dorite pe când această era topită.

Însă, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea , producerea sticlei era încă foarte costisitoare, iar sticla era, prin urmare, destul de puțin răspândită.

Abia pe la sfârșitul acestui secol s-a descoperit cum se putea obține așa-numită sticlă din plumb, trasă în foi transparente, însă în egală măsură grele și robuste, iar sticlă a început să se răspândească în majoritatea caselor, fiind din ce în ce mai prețuită.

Pentru a produce foile de sticle potrivite pentru ferestrele lărgi ale clădirilor de astăzi se folosește un procedeu numit floatglass( sticlă care plutește), inventat în 1952.

Practic, sticlă caldă încă este vărsată într-o vâna plină de staniu topit, pe care plutește, solidificându-se încetul cu încetul. În acest fel, câștiga un grad mare de strălucire și o suprafața foarte netedă.

Sursă Foto: maggrav.com
championmetalglass.com