(AUDIO) Inimă prelevată la Iași transplantată cu succes unui tânăr din județul Vaslui
Publicat de , 4 februarie 2016, 16:31
Premieră medicală la Iași! O echipă de chirurgi de la Centrul de Transplant au prelevat inima unui pacient aflat în moarte cerebrală.
Potrivit Directorului Centrului, medicul Raluca Neagu, prelevarea s-a făcut de la un donator din judeţul Neamţ.
Cordul a fost transportat, astăzi dimineață, cu o aeronavă specială, la Târgu Mureș și a fost transplantat unui pacient în vârstă de 24 de ani din județul Vaslui.
Intervenția, care a durat trei ore, a fost realizată cu succes la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Târgu Mureş.
Medicul Horațiu Suciu a arătat că această procedură este salvatoare pentru tânăr, întrucât pacientul era într-o stare foarte gravă.
Tânărul se afla în evidenţa clinicii din Târgu Mureș de aproximativ un an şi jumătate, iar transplantul de cord este primul efectuat în acest an. (Radio Iași/ FOTO digi24.ro)