Simona Halep, învinsă de Karolina Pliskova, în primul meci al întâlnirii România-Cehia, din Fed Cup
Publicat de andreeadaraban, 6 februarie 2016, 17:00
Simona Halep, numărul trei mondial, a fost învinsă de Karolina Pliskova cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Este primul meci de simplu al întâlnirii care opune echipele de tenis ale României şi Cehiei, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup.
Susţinută din tribună de aproximativ 7.000 de suporteri, Simona Halep a început destul de greu, pierzând primul ghem al meciului la zero, pentru ca pe următorul, pe propriul serviciu, să îl câştige cu dificultate la 40. La scorul de 1-1, jucătoarea română reuşeşte break-ul, dar îşi pierde imediat serviciul. Simona Halep preia conducerea în faţa jucătoarei din Cehia în ghemul al cincilea când reuşeşte al doilea break consecutiv.
De la scorul de 3-2, cele două jucătoare îşi câştigă serviciul până la 5-4, când numărul 13 mondial reuşeşte break-ul după ce Simona Halep ratează o minge de set. Acesta a fost de altfel şi cel mai disputat game al primului set, el întinzându-se pe mai mult de zece minute. Replica jucătoarei române nu se lasă aşteptată, iar Halep câştigă pe serviciul adversarei, însă setul este împins de Pliskova în tie-break.
Mult mai motivată, a treia jucătoare a lumii se impune în tie-break cu 7-4 şi câştigă setul cu 7-6 după o oră şi şapte minute de joc.
În setul a doilea, Karolina Pliskova începe să îşi fructifice mult mai uşor arma sa principală, serviciul, şi reuşeşte să preia conducerea destul de devreme cu 2-1 după un break la 30, iar imediat face 3-1. Deşi munceşte mult şi aleargă după fiecare minge, jucătoarea română nu reuşeşte să câştige pe serviciul adversarei decât abia în al optulea ghem al setului. Simona egalează la 4-4 după un ghem lung în care Karolina Pliskova face şi prima sa dublă greşeală din meci.
Jucătoarea cehă revine însă rapid în joc şi câştigă break-ul, pentru ca ghemul final să îl câştige la 15. Pliskova se impune cu 6-4 în setul doi după 50 de minute de joc.
În setul decisiv Simona Halep începe să fie dominată din ce în ce mai mult de adversară. Mult mai calmă şi mai încrezătoare în forţele proprii, Pliskova face break-ul şi preia conducerea cu 3-2. Din acel moment jucătoarea română aproape că nu mai luptă şi pierde ghem după ghem. La 5-2, Halep salvează o minge de meci, dar era prea târziu. Pliskova câştigă setul cu 6-2 şi aduce victoria Cehiei în meciul de deschidere care s-a încheiat după 2 ore şi 34 de minute.
Anterior, Simona Halep (24 de ani) şi Karolina Pliskova (23 de ani) se mai întâlniseră de trei ori, toate partidele fiind câştigate de jucătoarea română. Precedentele trei meciuri au avut loc în finala turneului de la Dubai (2015), scor 6-4 7-6 (4), în optimile de finală de la Indian Wells (2015), scor 6-4, 6-4 şi în sferturile de finală ale turneului de la Sydney (2016) scor 6-4, 7-5.
Al doilea meci de simplu al confruntării dintre România şi Cehia, deţinătoarea trofeului, le va opune pe Monica Niculescu şi Petra Kvitova. Cehia are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup. (Agerpres/ FOTO evz.ro)