Liderul PSD solicită schimbarea datei alegerilor locale
Publicat de , 16 februarie 2016, 16:38
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, motivează în scrisoarea deschisă transmisă premierului prin care solicită revocarea hotărârii privind data alegerilor locale că, potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, ‘data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării’.
Dragnea afirmă că, în opinia PSD, deturnarea de către PNL, fără voia Guvernului, a unui act normativ emis în considerarea şi pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 115/ 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale nu poate fi admisă.
Pe de altă parte, Comisia de administraţie a Senatului a amânat, marţi, pentru două săptămâni, discutarea proiectului de lege referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin pe motiv că mai există o iniţiativă legislativă pe această temă şi trebuie abordate unitar.
Propunerea legislativă este iniţiată de mai mulţi parlamentari independenţi, printre care Eugen Tomac, Mihaela Stoica, Stefan Burlacu, Aurel Ioniţă.
Senatorul liberal Titus Liviu Paşca a precizat că susţine proiectul de lege, fiind consecvent poziţiei PNL pe acest subiect. El a arătat că alegerea primarilor în două tururi de scrutin conferă o mai bună legitimitate, forţă şi putere primarilor.
Senatorul PSD Ioan Deneş a propus amânarea avizării proiectului pe motiv că mai există o propunere legislativă pe aceeaşi temă, iniţiată de PNL, şi trebuie discutate împreună. Propunerea sa a fost aprobată cu opt voturi ‘pentru’ şi o abţinere.
Parlamentari ai PNL au iniţiat şi ei un proiect pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. PNL a solicitat, anterior, premierului Dacian Cioloş să emită o ordonanţă de urgenţă pe această temă. Cioloş nu a dat curs acestei propuneri, după ce a avut consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare, arătând că nu există consens pe acest subiect, iar Parlamentul este cel care trebuie să decidă.
(Agerpres/FOTO arhiva dcnews.ro)