Transportatorii români sunt afectaţi de blocajul rutier de la graniţa bulgaro-elenă
Publicat de , 19 februarie 2016, 13:49
Transportatorii bulgari au blocat, astăzi, toate cele şase puncte de trecere a graniţei cu Grecia.
Este vorba despre o reacţie la acţiunile similare din ultima vreme ale fermierilor eleni revoltaţi că parlamentul ţării lor nu le acceptă cererile economice şi sociale.
Perşedintele Crucii Roşii bulgare, Hristo Grigorov, a declarat că situaţia la frontiere a ieşit de sub control. Peste 5.000 de oameni stau în coada de automobile, care depăşeşte 27 de kilometri în ambele ţări, trăiesc de câteva zile în condiţii inumane, fără hrană şi medicamente.
Parlamentul Bulgariei a adoptat în unanimitate astăzi o declaraţie prin care cere Comisiei Europene să lanseze o procedură de sancţionare a Greciei.
La punctul de control Capitan Petko Voevode, în partea de est a frontierei, a avut loc un incident cu cinci autocare cu turişti români nevoiţi să trecă frontiera pe jos. Unii turişti s-au luat la bătaie cu şoferii de tiruri care blochează circulaţia.
Transportatorii români spun că în aceste condiţii marfa va fi afectată şi cineva trebuie să plătească despăgubiri pentru pierderile suferite.
Reprezentantul Federaţiei Operatorilor de Transport, Viorel Bosoi spune că o rută alternativă pentru transportatorii români de marfă ar fi Macedonia, dar sunt necesare autorizaţii de tranzit.
În acest sens s-a făcut o cerere către ministrul transporturilor, ca să sprijine acest demers împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, pentru a găsi o soluţie de tranzit a Republicii Macedonia fără aceste autorizaţii.
(Rador/FOTO arhiva romania-actualitati.ro)