UNPR va avea candidaţi proprii la funcția de primar în toate localitățile din județul Iaşi
Publicat de , 4 martie 2016, 17:34
Generalul în retragere Gheorghe Plai, fost adjunct în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române va fi candidatul UNPR pentru funcția de primar a comunei Bârnova.
Gheorghe Plai a precizat că de peste 6 ani este la pensie şi din păcate una dintre cele mai bogate comune ale Iașului, nu are bani să-și plătească curentul electric.
Presedintele filialei judetene Iași a UNPR, Gheorghe Emacu a declarat că formatiunea pe care o conduce nu va face alianțe preelectorale şi vor avea candidați la funcția de primar în toate localitățile din județ.
În altă ordine de idei, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată astăzi,deputatul UNPR Camelia Bogdănici a prezentat o serie de campanii de sănătate organizate de către UNPR Iași în perioada următoare.
Astfel, în cadrul săptămânii mondiale de luptă împotriva glaucomului (World Glaucoma Week) marcată în intervalul 6-12 martie, ieșenii vor putea beneficia de screening oftalmologic gratuit.
Consultațiile vor avea loc luni, 7 martie, și sâmbătă, 12 martie, la cabinetul oftalmologic STEREOPSIS (Galeriile Ștefan cel Mare).
De asemenea, va avea loc o nouă campanie de testare gratuită pentru virusul hepatic B și C, care va începe joi, 10 martie, iar persoanele care vor fi depistate pozitiv vor beneficia de un test al încărcăturii virale, plus consiliere psihologică și recomandări de tratament, a declarat deputatul Camelia Bogdănici, candidat UNPR la primăria municipiului Iaşi.
Totodată, mâine va avea loc a altă acțiune de tradiție a UNPR Iași, consultațiile medicale complete oferite gratuit de senatorul UNPR, medicul Marin Burlea, destinate în special femeilor cu ocazia zilei de 8 martie.
Consultațiile vor avea loc sâmbătă, 5 martie, începând cu ora 9, la cabinetul parlamentar situat vizavi de gara internațională. La fel ca în anii trecuți, pacientele vor beneficia de testarea glicemiei, electrocardiogramă, ecografie abdominală completă și rețetă.
(Radio Iasi/FOTO Constantin Mihai)