Altele din Știri:
Aeroporturile din Berlin, Bremen şi Hamburg au comunicat că niciun zbor comercial nu va decola luni, din cauza unei greve a sindicatului Verdi,...
Papa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina, care este atacată de Rusia, dar numai cu condiţia să poată călători şi la...
Senatul francez a adoptat sâmbătă, după zece zile de dezbateri conflictuale, contestata reformă a pensiilor, proiectul emblematic al...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă seară, că potrivit datelor preliminare, trei cetăţeni români sunt implicaţi în...
Procuratura Anticorupţie a Republicii Moldova a anunţat sâmbătă că a confiscat în total peste 4,5 milioane lei moldoveneşti în urma...
Preţurile locuinţelor în câteva pieţe importante vor continua să scadă anul acesta, conform unui sondaj realizat de Reuters în rândurile...
Xi Jinping a obţinut vineri un istoric al treilea mandat de preşedinte al Chinei, după votul oficial al parlamentului, punctul culminant al unei...
Un atacator palestinian a deschis joi focul în Tel Aviv, rănind trei persoane, după care a fost ucis de Poliţie, în ceea ce premierul Benjamin...
Cancelarul german Olaf Scholz a transmis vineri 'gândurile' sale victimelor atacului armat comis într-un centru religios al Martorilor lui Iehova...
UPDATE - Centrala nucleară de la Zaporojie a fost reconectată joi la reţeaua electrică a Ucrainei, a anunţat Ukrenergo, operatorul reţelei...
Transnistria - regiune separatistă din estul Republicii Moldova - a anunţat joi că a dejucat o tentativă de asasinare a liderului de la Tiraspol,...
Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen rămâne o prioritate pentru...
Lovituri masive au ţintit regiunile Harkov şi Odesa, din estul, sudul dar şi în vestul Ucrainei, au anunţat joi autorităţile locale, transmite...
Sindicatele greceşti din serviciul public, transportul public şi sectoarele marinei au făcut apel la o grevă de 24 de ore pentru miercuri, în...
Şeful de gară din oraşul Larisa din Grecia a rămas în arest după catastrofa feroviară de săptămâna trecută, în care au murit cel puţin...
În Franţa, sindicatele se pregătesc să blocheze ţara printr-o grevă generală, care reprezintă o nouă etapă a eforturilor de a bloca reforma...
România şi Japonia vor avea, începând de mâine, un parteneriat strategic bilateral. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Fumio Kishida...
Cutremurul care a lovit Turcia pe 6 februarie la orele 04.17, 'cea mai mare catastrofă naturală într-un secol în Europa', potrivit Organizaţiei...
Un cetăţean român a fost identificat printre persoanele decedate în urma accidentului feroviar care a avut loc în Grecia, în localitatea Tempe,...
Comisia Europeană a adoptat vineri noi reguli pentru reducerea prezenţei arsenicului în alimente, ca măsură de combatere a cancerului, transmite...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a îndemnat vineri toate statele să comunice informaţiile pe care le deţin despre originile COVID-19,...
Salariaţii căilor ferate şi-au prelungit greva pentru a doua zi, vineri, şi au fost organizate mai multe proteste, pe fondul furiei legate de un...
Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat Consiliului Securităţii Rusiei într-o reuniune extraordinară joi, în urma informaţiilor primite de...
Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au avut o scurtă discuţie la reuniunea miniştrilor de...
Numărul morţilor din Turcia în urma cutremurului devastator de luna trecută a crescut la 45.089, a anunţat miercuri Autoritatea de gestionare a...
Ciocnirea a două trenuri în Grecia, marţi seara, accident soldat cu cel puţin 43 de morţi, a fost cauzată de o 'tragică eroare umană', a...
În Grecia, ministrul transporturilor, Kostas Karamanlis, şi-a anunţat azi demisia, în urma coliziunii între două trenuri în centrul ţării,...
Finlanda a început construirea unui zid la graniţa cu Rusia. În momentul de faţă au început lucrările la un tronson de testare de trei...
În Franţa, guvernul înăspreşte restricţiile la consumul de apă potabilă, după ce numeroase regiuni ale ţării au fost plasate în stare de...
Cel puţin 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 85 au fost rănite marţi noaptea în coliziunea dintre un marfar şi un tren de pasageri care...
Zeci de persoane au ieşit în stradă la Chişinău pentru a participa la o nouă acţiune de protest organizată de Mişcarea pentru Popor, din...
Forţele ruse îşi continuă ofensiva în estul Ucrainei, unde principala lor ţintă rămâne oraşul Bahmut, pe care încearcă să îl...
Operatorul aerian low-cost Wizz Air va suspenda toate zborurile către şi dinspre Chişinău, începând din data de 14 martie, ca urmare a...
Cel puţin o persoană a murit, iar alte 69 au fost rănite după prăbuşirea mai multor imobile, luni, în provincia turcă Malatya (sud-est),...
Peste 40 de migranţi, printre care un nou-născut de câteva luni, a murit după ce ambarcaţiunea lor a naufragiat nu departe de oraşul italian...
Uniunea Europeană a adoptat ieri un al zecelea pachet de sancţiuni la adresa Rusiei şi a transmis că va continua să sporească presiunea pe...
Uniunea Europeană a aprobat al zecelea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei la împlinirea unui an de la invaziei Ucrainei de către Moscova, a...
"2023 va fi anul victoriei" - spune preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la un an de la începutul invaziei ruseşti. Liderul de la Kiev a...
Rusia a acuzat vineri Ucraina că masează trupe în apropierea Transnistriei şi a afirmat că va 'replica' oricărei 'provocări' militare...
Ministerul Apărării din Republica Moldova a asigurat vineri că, la ora actuală, nu există nicio ameninţare directă la adresa securităţii...
Guvernul chinez a cerut Rusiei şi Ucrainei să reia dialogul şi a respins orice recurgere la arme nucleare, într-un document în 12 puncte...
Tensiunea este la cote ridicate, astăzi în Ucraina, unde se aşteaptă posibile bombardamente prin care ruşii să încerce să marcheze...
Astăzi se împlineşte un an de la debutul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Primele reacţii ale statelor Uniunii Europene,...
Turnul Eiffel din Paris a fost luminat în culorile albastru şi galben, iar la Londra, oameni purtând pe umeri drapelul ucrainean au luat parte la...
Nu mai puţin de 17.000 de zone din Europa sunt contaminate cu PFAS, aşa-numiţii poluanţi 'eterni', în 2.100 dintre acestea fiind înregistrate...
Ucraina a luat măsuri militare suplimentare pentru zilele următoare, când este o posibilă escaladare a ostilităţilor din partea Rusiei. Kievul...
Comisia Europeană a autorizat miercuri un soi de rapiţă modificată genetic şi totodată a reînnoit autorizaţia pentru un tip de soia...
Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Liderii Formatului Bucureşti 9 (B9) au adoptat, miercuri, o declaraţie comună în care...