Altele din Știri:
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, la Bruxelles, că România se confruntă cu o "inflație legislativă", la nivelul MJ...
În ultimii 10 ani în România a crescut numărul spitalelor private, însă pacienții cu complicații din aceste unități medicale sunt...
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că miercuri, la ora 15,00, va avea loc o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții CFR și ai...
Plenul reunit al Parlamentului va dezbate, astăzi, concluziile anchetei parlamentare cu privire la rectificările bugetare făcute anul trecut de...
UPDATE ora 11:00 Angajaţii CFR din cadrul regionalei Iaşi au suspendat greva spontană declanşată dimineaţă. Pînă la ora 11,00, aproximativ...
Agenţia Naţională de Transplant şi ministerul Sănătăţii caută soluţii la spitale din Italia, Cehia sau Germania pentru bolnavii de...
Filmul lui Cristi Puiu, "Sieranevada", a primit aseară trofeul GOPO. Pelicula a fost distinsă cu 6 statuete, inclusiv pentru cea mai bună regie....
Copiii cu vârsta de pâna la trei ani vor fi exceptaţi de la plata cheltuielilor pe consumuri individuale aferente întreţinerii locuinţei şi...
Comisia juridică a Senatului a amânat, marți, în unanimitate, la cererea ministrului Justiției, pentru data de 11 aprilie, dezbaterea...
Mai mulți avocați care reprezintă victimele incendiului de la Colectiv au solicitat marți, la Judecătoria Sectorului 4, introducerea ca părți...
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat obiectivele României la Summitul NATO de la Bruxelles, a anunțat marți președintele Klaus...
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale și-au îndeplinit cu succes...
Datele preliminare ale raportului pentru 2016 privind sectorul forestier arată că tăierile ilegale de pădure s-au diminuat anul trecut, potrivit...
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, pentru 4 aprilie, pronunțarea în cazul sesizării Avocatului Poporului referitoare la...
Alianța Română de Prevenție a Suicidului (ARPS) și-au manifestat îngrijorarea față de ușurința cu care se propagă, în mediul virtual, în...
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat marți că a primit o înștiințare "neoficială", vineri, din partea clinicii de specialitate...
Președintele CNAS, Marian Burcea, crede că nu se va renunța la sistemul cardului național de sănătate în următorii cinci ani. "Deja este o...
Agenda zilei de 21 martie 2017 – Preşedinţie * Programul preşedintelui Klaus Iohannis: ora 11:00 – conduce şedinţa Consiliului...
Curtea Constituțională a României (CCR) discută, la 21 martie 2017, sesizarea Avocatului Poporului privind excepția de neconstituționalitate a...
Două persoane au decedat, iar alte șapte au fost rănite, marți dimineață, în urma impactului dintre un microbuz și un autocamion, accidentul...
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, pentru a discuta despre programul de înzestrare a Armatei şi despre mandatul...
Revizuirea legislației privind imunitatea, sporirea transparenței în achizițiile publice și revizuirea procedurilor pentru achiziții publice...
Senatul a adoptat luni, cu 104 voturi "pentru" și trei abțineri, proiectul legii de respingere a OUG 55/2014, care a permis aleșilor locali să...
Noua carte electronică de identitate va fi un document imposibil de falsificat, a declarat luni ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. "Scopul...
Reprezentanții fiscului au termen până pe 15 aprilie să identifice contribuabilii care înregistrează în evidențele contabile facturi aferente...
Un număr de 535 de comune din România au grade de sărăcie peste medie și severe, numărul persoanelor marginalizate fiind de 427.046, se arată...
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a semnat contractul pentru tratamentul fără interferon pentru hepatita C, forma decompensată. De...
Patru trenuri de tip Regio care circulă în partea de nord a Munteniei şi în sudul Moldovei au, începând de astăzi, orarul modificat. Este...
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a declarat luni că i-a prezentat premierului Sorin Grindeanu un raport privind...
Regimul termic prognozat de specialiști pentru următoarele două săptămâni va fi unul oscilant, cu temperaturi ce vor atinge pe timpul zilei...
Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a declarat, luni, că situația la nivelul MTS în privința salarizării nu e ''tocmai bună'',...
Curtea de Apel Ploiești va judeca, în data de 27 martie, contestația formulată de fostul deputat Sebastian Ghiță față de decizia Tribunalului...
Aproape 1800 de angajaţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului intră în grevă japoneză. Ei solicită recalcularea drepturilor salariale şi...
Șoferul microbuzului care transporta elevi, luni dimineață, la un liceu din Deva, a consumat alcool înainte de a se urca la volan, rezultă din...
Agenda zilei de 20 martie 2017 – Senat * ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare * ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a...
Câteva sute de persoane s-au adunat duminică seara, 19 martie, în Piaţa Victoriei din Capitală pentru a cere demisia Guvernului şi a conducerii...
Ministerul Afacerilor Interne propune un nou format al actului de identitate pentru cetăţenii români, electronic, care să asigure garanţii...
UPDATE, ora 16:06 - Delegația permanentă a ALDE a decis convocarea Congresului partidului în 21 aprilie, la Palatul Parlamentului, a anunțat...
Trei oameni au murit, iar alte două au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a izbit, noaptea trecută, într-un șanț de pe marginea...
Delegaţia Permanentă Naţională a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor se reuneşte, astăzi, la Palatul Parlamentului din Bucureşti pentru a...
Cazul româncelor exploatate și agresate sexual în sudul Italiei a ținut capul de afiș al întregii săptămâni. O delegație a Guvernului...
UPDATE ora 19:30 - Bărbatul a murit în drum spre spital. IPJ Bihor a dat un comunicat oficial Sâmbătă, 18 martie în jurul orei 18.30, o...
Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, împlineşte, astăzi, venerabila vârstă de 100 de ani. Fost preşedinte al Senatului, a...
Fondul Monetar Internaţional estimează că deficitul bugetar al României va ajunge în acest an la de 3,7% din Produsul Intern Brut, iar dacă...
Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac, a avut o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorității centrale și locale...
Autorităţile române iau în calcul ca în Programul Naţional de depistare a Cancerului de Col Uterin să fie introdusă şi o componentă...
Agenda zilei de 17 martie 2017 Social * Iaşi: Sucursala Teritorială Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România...
România poate accesa fonduri europene pentru modernizarea a 280 de spitale şi unităţi sanitare, însumând 250 de milioane de euro - a declarat...