Regele Charles al III-lea va fi proclamat oficial monarh, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Londra în orele următoare. Un organism ce...
Avioanele TAROM fac astăzi încă două zboruri speciale în Grecia pentru repatrierea pasagerilor români abandonaţi de Blue Air. Operatorul...
Ministrul sănătăţii dă asigurări că indiferent de evoluţia pandemiei de COVID-19 în această toamnă, şcolile din România nu se vor mai...
Regina Elisabeta II a Marii Britanii a încetat din viaţă joi, la Balmoral, în Scoţia, la vârsta de 96 de ani. Potrivit informaţiilor,...
Operatorul aerian low-cost Blue Air a anunţat că va relua zborurile din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare...
Un bărbat în vârstă de 33 ani, din municipiul Bacău, este cercetat penal pentru că ar fi condus un autoturism sub influenţa băuturilor...
Noul rege al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Charles al III-lea a declarat vineri seară, în primul său discurs către ţară, că a jelit...
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a informat vineri în legătură cu o 'întrerupere totală a energiei electrice' în...
Comisia Europeană va prezenta săptămâna viitoare forma finală a propunerilor pentru combaterea crizei energetice. Comisarul european Kadri...
S-a încheiat sesiunea de toamnă a admiterii la universităţile ieşene. Cea mai mare concurență la Universitatea de Științe ale Vieții „...
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până...
Un bărbat în vârstă de 27 de ani care, aflat în stare de ebrietate, a provocat la sfârşitul lunii august un accident rutier soldat cu decesul...
Prefectura Bacău va începe în liceele şi colegiile din judeţ, în a doua jumătate a lunii septembrie, o campanie de informare a elevilor cu...
Municipalitatea ieşeană, Colegiul Farmaciştilor, dar şi alte instituţii organizează, în perioada 16-18 septembrie, o campanie de colectare...
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că în cursul zilei de vineri a fost depus la Compania Naţională de Investiţii (CNAI)...
În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Plugari, de 300 mc capacitate, comuna Plugari, marți 13 septembrie 2022, în...
2.063 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 3 mai multe faţă de ziua anterioară, a...
TAROM trimite o nouă cursa specială vineri seara, la ora 20:35, spre Malaga (Spania), aceasta fiind a patra cursă aviatică specială trimisă în...
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor pentru România, în valoare de patru miliarde de euro (aproximativ 19,7 miliarde lei), în vederea...
A început Street Food Festival, la Palas – cel mai așteptat eveniment culinar al sezonului Te aşteaptă trei zile cu experienţe gastronomice...
Împreună dăruim speranță pentru copiii cu dizabilități din mediul rural! ? Asociația Împreună pentru Miroslava , alături de...
https://www.youtube.com/watch?v=ewXqpcOK1aY Cascada „Cheilor” (FILM) Proiectul „Cascadele României”©Nicolae Tomescu Imagine, text, voce:...
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă...
Circulația mijloacelor de transport de pe mai multe trasee va fi modificată, în perioada desfășurării evenimentului ”Magia serii în sunet...
Cea de-a 66-a stagiune a Operei Naţionale Române din Iaşi (ONRI) se va deschide sâmbătă seara, cu un concert intitulat 'Magia serii în sunet...
Românii ar putea avea două zile libere în plus în 2023. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor PSD, Alfred...
Marea Britanie a decretat 10 zile de doliu naţional după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Potrivit Sky News, doliul naţional va dura până la...
Fiul cel mare al Reginei Elisabeta, Charles, va reveni vineri de la Balmoral la Londra, unde va fi numit oficial Regele Charles al III-lea, la...
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitatea ieşeană Bărbăteşti, a murit după ce în cursul nopţii de joi spre vineri a fost...
Două persoane - soţ şi soţie - au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pentru a evita coliziunea cu un alt autoturism,...
Ministrul energiei, Virgil Popescu, a fost mandatat să reprezinte guvernul, astăzi, la Bruxelles, la lucrările Consiliului Uniunii Europene pe...
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la 96 de ani. Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit la...
Federaţia Rusă a declarat persona non grata un membru al echipei Ambasadei României la Moscova. Ministerul român de Externe susţine că este...
A treia cursă specială TAROM urmează să decoleze spre Larnaka (Cipru) în această seară, în jurul orei locale 21:30, pentru repatrierea a 97...
De astăzi, timp de trei zile, Parcul Copou din Iași găzduiește cea de-a 10-a ediție a Zilelor Culturii Editoriale. Organizatorul...
Trei persoane au fost rănite într-un accident produs, joi, în zona localităţii Tătarca, traficul rutier pe DN 26 fiind blocat, anunţă Centrul...
O creşă la standarde europene va fi construită în municipiul Câmpulung Moldovenesc prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),...
Medicii sunt îngrijoraţi de starea de sănătate a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi au recomandat ca aceasta să rămână sub...
La Iași se desfășoară, astăzi, prima ediție a Târgului Locurilor de Muncă pentru cetățenii ucraineni. Organizatorul evenimentului,...
2.060 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 167 mai puţine faţă de ziua anterioară,...
PROGNOZA SPECIALĂ MOLDOVA Interval de valabilitate: 8 septembrie, ora 22:00 – 10 septembrie, ora 10:00 Zone afectate: Moldova În ziua...
Centrul Comun de Coordonare (CCC) din Istanbul, însărcinat cu controlul şi monitorizarea exporturilor de cereale ucrainene din porturile ucrainene...
Ministerul Agriculturii suplimentează fondurile pentru programul 'Tomata'. Întrucât numărul fermierilor care au depus cereri în cadrul acestei...
Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi dă startul celei de-a X-a ediţii a Târgului de Carte...
Fermierii din județul Vaslui au început campania de însămânțări de toamnă. În total, este vorba despre 87 de mii de hectare, ceea ce...
UPDATE, ora 10:40 - 15 persoane, printre care şi şapte minori, au fost rănite în această dimineaţă în urma unui accident rutier care a avut...
Conducerea Blue Air ar urma să anunţe astăzi când va relua zborurile şi în ce condiţii, după ce Administraţia Fondului pentru Mediu a...
Comisia Europeană a propus limitarea preţului plătit pentru gazele ruseşti, ca parte a unui plan de diminuare a costurilor la energie. Şefa...