Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunţat, luni, că dozele de vaccin din prima tranşă...
Ioan Lazăr, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale...
Hotărârea de Guvern prin care salariul minim brut pe economie va fi majorat anul viitor de la 2.230 de lei la 2.300 de lei va fi adoptată în...
Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ar putea ajunge în judeţul Neamţ pe data de 30 decembrie. Vaccinul destinat regiunii nord-est va...
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,32% în luna noiembrie, cu 0,05 puncte procentuale mai mare decât cea din luna octombrie...
Primarul municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, a propus luni, la finalul şedinţei extraordinare a Consiliului Local (CL), acordarea...
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Neamţ caută o femeie în vârstă de 20 ani şi pe copilul acesteia, în vârstă de 10...
Vremea va fi deosebit de caldă pentru sfârşit de decembrie şi început de ianuarie, în majoritatea regiunilor, cu temperaturi maxime în unele...
Studenţii care s-au aflat pe teritoriul Regatului Unit până la data de 31 decembrie 2020 şi care îndeplinesc condiţiile pentru înregistrarea...
Un bătrân de 83 de ani şi-a petrecut Crăciunul la Unitatea de Primiri Urgenţe după ce familia a refuzat să îl primească acasă la externarea...
''Problema logistică minoră'' din cauza căreia opt state ale UE înregistrează întârzieri în primirea primelor loturi de doze de vaccin...
Deputatul PSD Alexandru Rafila a propus luni ca România, în semn de solidaritate, să doneze o cantitate de vaccin anti-COVID Republicii Moldova,...
Până astăzi, 28 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 618.429 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că momentul deschiderii şcolilor va fi stabilit împreună cu Ministerul...
Piaţa autohtonă de capital a traversat o perioadă sensibilă pe parcursul anului 2020, ca urmare a faptului că în perioade de criză bursele...
Consilierul judeţean USR PLUS, Adrian Apostol, care fusese diagnosticat ca fiind infectat cu SARS-CoV-2 la începutul lunii decembrie, a decedat...
Este operațională Platforma informatică care permite programarea persoanelor pentru vaccinarea împotriva COVID-19-...
Prim-ministrul Florin Cîţu a sprijinit, luni, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, propunerea de creştere a salariului minim la 2.300 de...
Poliţiştii de frontieră din Botoşani şi Iaşi au confiscat, de Crăciun, ţigări de contrabandă în valoare de peste 260.000 de lei, a...
Situaţie gravă la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" din Botoşani, unde reţeaua nu mai face faţă...
Un cutremur cu magnitudinea 3,2 s-a produs luni dimineaţa, la ora locală 8:41, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 137...
Două persoane au fost rănite, luni dimineaţă, în urma coliziunii dintre un autobuz şi un autoturism, pe raza localităţii Mirceştii Noi, a...
Zona de munte a județului Suceava va intra, de la ora 18:00, până mâine dimineață, la ora 10:00, sub atenționare cod galben de intensificări...
Campaniile promoţionale pentru alimentele bogate în grăsimi, sare şi zahăr precum şi pentru băuturi răcoritoare vor fi restricţionate în...
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că următoarea tranșă de vaccinuri anti-COVID va întârzia. Un pic. Potrivit informațiilor...
Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o scădere a activităţii în construcţii şi servicii şi o creştere moderată a...
O 'cetăţeană jurnalistă' chineză, arestată după reportajele făcute despre carantina din Wuhan, a fost condamnată luni la 4 ani de...
În anul 2019, gospodăriile din Uniunea Europeană au alocat, în medie, 13% din totalul cheltuielilor de consum pentru alimente şi băuturi...
Un seism cu magnitudinea 5,2 s-a produs luni în centrul Croaţiei având epicentru la o distanţă de 50 de kilometri sud-est de capitala Zagreb, a...
Cu numai câteva zile înainte de trecerea în noul an, Italia relaxează uşor, de astăzi, restricţiile impuse din cauza pandemiei. Cei care...
UPDATE - Meteorologii au emis o nouă atenționare cod galben de ceață. Vizat este județul Botoșani, până la ora 11:00. Fenomene avertizate:...
La Palatul Victoria va avea loc astăzi, de la ora 16:00, prima şedinţă oficială a noului executiv condus de Florin Cîţu. Guvernul...
Un nou recensământ al populaţiei şi locuinţelor din România va avea loc anul viitor. Potrivit unei ordonanţe de urgenţă a guvernului, cei...
A început campania naţională de vaccinare împotriva noului coronavirus, primele persoane imunizate fiind cadrele medicale din cele 10 unităţi...
Preţul la energia electrică pentru clienţii casnici va fi liberalizat de la 1 ianuarie 2021. Acest lucru înseamnă că preţul final se va forma...
20% dintre români şi-au anulat concediul programat în această iarnă din cauza pandemiei de coronavirus ori l-au amânat pentru o perioadă în...
54 de cadre medicale s-au vaccinat împotriva COVID-19, duminică, în prima zi de campanie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) 'Sfântul Ioan...
„Pentru mine, descoperirea primelor filme ale lui Andrei Tarkovsky a fost o minune. M-am trezit brusc în faţa uşii camerei, de la care nu aveam...
Până astăzi, 27 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 615.809 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID –...
Primul cadru medical vaccinat la Iași a fost managerul Spitalului de Boli Infecțioase, Florin Roșu. Acesta a explicat că vaccinul își...
Prima persoană din România care a fost vaccinată împotriva COVID-19 este o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase...
Ambasada României la Londra a intervenit pentru repatrierea a 95 de cetăţeni români afectaţi de restricţiile de călătorie impuse în...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a recomandat sâmbătă şoferilor care se deplasează în această perioadă,...
Campania de vaccinare anti-COVID demarează duminică, fiind vizat, în prima fază, personalul medico-sanitar din toate cele 10 spitale de boli...
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF Iași) a primit acreditarea World Federation of Medical Education...
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat duminică că pandemia de COVID-19 nu va...
Peste 460.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică pe 27 decembrie, de Sf. Mucenic Ştefan, conform datelor furnizate de Direcţia pentru...
Până astăzi, 26 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 613.760 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID –...