Altele din Știri:
Diseară, la Iaşi va avea loc Gala Extraordinară de Operă. Evenimentul este organizat în cadrul Festivalul Internaţional al Educaţiei...
Negocierile de ieri dintre sindicatele din educaţie şi ministrul muncii pe tema ordonanţei de urgenţă privind salarizarea bugetarilor s-au...
Peste zece mii de oameni au participat sâmbătă, pe Arena Naţională, la cel mai mare curs de resuscitare, însă, România nu a reuşit să...
Mii de persoane au protestat ieri în toată Olanda faţă de acordul de comerţ pe care Uniunea Europeană îl negociază cu Statele Unite. Este...
În Polonia, două persoane au murit şi trei au fost rănite aseară, în cursul unei furtuni violente. De asemenea, în Franţa, 11 persoane,...
Judecătoria sectorului 5 a respins cererea procurorilor de la Parchetul General de arestare preventivă a directorului general Hexi Pharma, Flori...
Două persoane au decedat, iar o a treia este în comă după ce un tren a acroşat, sâmbătă, un autoturism, în preajma localităţii vrânceane...
Ministerul Afacerilor Externe își exprimă surprinderea cu privire la poziția exprimată în 27 aprilie, la Atena, de președintele Federației...
Mihail Leva, director de producție la Hexi Pharma, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General în dosarul dezinfectanților...
Sâmbătă, 28 mai 2016, începând cu ora 14,30, în zona Râpa Galbenă din municipiul Iași, se va desfășura Superspeciala din cadrul RALIULUI...
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” organizează sâmbătă, 28 mai 2016, în intervalul orar 17.00 – 21.00, în Parcul Copou, la Festivalul...
Cea de-a noua ediţie a mitingului aviatic din comuna brăileană Vădeni, organizată sâmbătă de Aerial Club, vine cu o surpriză şi anume...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat ieri - pentru prima dată în mod explicit - că, în urma desfăşurării în România a scutului...
Sîmbătă, 28 mai de la ora 10.00 se va desfăşura la Iaşi a II a ediţie a proiectului ADOPTĂ O RĂȚUSCĂ. Punctul principal al proiectului va...
Flori Dinu, director general al Hexi Pharma, a fost reţinută vineri, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului General în dosarul...
Înscrierile la prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an au loc în perioada 30 mai - 3 iunie, potrivit calendarului Ministerului...
Un număr de 11 percheziţii imobiliare au fost efectuate, vineri, de poliţişti, în comuna Geoseni, judeţul Bacău, pentru combaterea pescuitului...
Regizorul Andrei Şerban va primi, duminică, premiul de excelenţă la Gala Comediei Româneşti, eveniment în cadrul căruia vor fi decernate...
În Franţa, sindicatele vor intensificarea manifestaţiilor împotriva reformei în domeniul muncii, cu puţin timp înaintea începerii...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv vineri pe omul de afaceri Dan Adamescu la 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare,...
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat, astăzi, un plan de acţiune pentru domeniul sănătăţii publice în România. Între altele,...
Compania Fly Dubai doreşte să dezvolte legături cu Aeroportul Internaţional Iaşi, astfel că din vara acestui an, încep pregătirile pentru...
Procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru 60 de zile, cu interdicţia de a-şi exercita profesia, faţă de Vasile...
Cosmin Marcovici este noul director interimar la Opera Națională din Iași, a anunțat pe pagina de facebook, Ministrul Culturii, Corina...
Ziua Eroilor va fi marcată pe 9 iunie şi va avea statut de "sărbătoare naţională", anunţă, astăzi, Guvernul. Executivul a adoptat o...
Iașul nu are nici un produs tradiţional cu atestat, a precizat, astăzi, Camelia Apetroaie, consilier la Camera Agricolă a județului. Ea...
Hidrologii au emis, astăzi, o atenționare Cod Galben de inundații, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție, valabilă până la miezul...
Premiul pentru Cea mai bună regie este al treilea premiu al lui Cristian Mungiu în competiția oficială a Festivalului Internațional de film de...
UPDATE, ora 10:30 - Astăzi, la Iași, a avut loc lansarea în stratosferă a primului balon meteo cu heliu. Ideea inedită îi aparține lui Gabi...
Astăzi, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi se desfăşoară un Târg de locuri...
O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condusă de preşedintele Klaus Iohannis, are loc vineri la Palatul Cotroceni,...
UPDATE ora 8:30 - Lucian Bute se declară surprins de rezultatul testului antidoping şi este convins că e vorba de o greşeală. Într-o postare...
Pentru buna desfășurare a Marșului Absolvenților 2016, care se va desfășura în ziua de vineri, 27 mai 2016, Comisia de Circulație de la...
Procurorii DNA Bucureşti au descins, astăzi, la Primăria din comuna Şcheia şi la Prefectura Suceava. Ancheta vizează mai multe documente legate...
Un accident rutier a avut loc, astăzi, în comuna Țibănești din județul Iași. Un microbuz școlar a intrat într-un șanț, după ce a...
Gabriel Berca, fost senator, ministru, secretar general al Guvernului şi consilier prezidenţial a fost condamnat, astăzi, de o instanţă a...
Actorul Sebastian Papaiani a fost internat, la începutul săptămânii, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a confirmat joi pentru...
Un poliţist din cadrul Biroului Rutier Tecuci a formulat un denunţ la DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi, prin care a sesizat faptul...
Reprezentanţii cadrelor didactice universitare din România sunt nemulţumite de actuala ofertă a guvernului privind creşterea salarială. Vineri...
Singura soluţie pentru preluarea apelor pluviale în momentul unor precipitaţii de amploare în municipiul Iaşi este amplasarea unor rezervoare...
Poliţişti din IGPR au descins joi la sediul firmei Hexi Pharma, implicată în dosarul dezinfectanţilor diluaţi folosiţi în spitale, au...
Laura Georgescu, fosta soţie a lui Dan Condrea, a declarat joi că fostul patron de la Hexi Pharma a fost 'cu siguranţă agent SIE' şi că acesta...
Diagnosticul de sindrom hemolitic-uremic pus în cazul copiilor transferaţi cu afecţiuni grave de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti la Spitalul...
Curtea Constituţională a României a admis joi sesizarea Avocatului Poporului privind Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care permite organizarea...
O femeie din Iaşi a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, după ce şi-a aruncat fătul abia născut în toaleta din...
Un şofer este cercetat penal după ce a urcat la volanul unui autobuz cu permisul suspendat, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al...
Ca urmare a ploilor prognozate, hidrologii au prelungit atenţionările de inundaţii. Astfel, până mâine la ora 9:00, este valabilă o...
Schimb de replici între Corpul de control al prim-ministrului şi Ministerul Sănătăţii. Corpul de control a anunţat că a descoperit mai multe...