#InfoEconomic Adrian Covăsnianu, vicepreședinte Moldova Vrea Autostradă: ”anul acesta, pentru A8, ar fi necesare aproximativ 800-900 de milioane de euro, fonduri care să ofere, inclusiv pentru capetele din sectorul montan, o anumită certitudine că există un demers concret, real de a construi autostrada”.

Publicat de hdaraban, 15 ianuarie 2025, 12:48 / actualizat: 17 ianuarie 2025, 11:42

Dincolo de acest plan, este dimensiunea deschiderii economice pentru regiune, oportunitățile de afaceri care vor căpăta amploare și care vor pune în valoare resursa umană mult mai bine decât se întâmplă acum. Antreprenorii, companiile mai mari sau mai mici din regiunea Moldovei realizează importanța arterelor rutiere, fie și având proiecții pornind de la viitorul efort de reconstrucție a Ucrainei.

La #InfoEconomic, Adrian Covăsnianu, geograf, profesor asociat la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” și membru fondator și vicepreședinte al  Asociației Civice Moldova a oferit mai multe informații de actualitate legat de cele două autostrăzi care ar urma să străbată regiunea Moldovei.

Una dintre ele este că, la finalul anului trecut, aproximativ  27% din întreaga Autostradă 7 era executată și poată fi valorificată. În ceea ce privește A8, se așteaptă vești bune referitoarele la secțiunile incluse deja în PNRR, care trebuiau începute deja de anul trecut. În acest sens, se previzionează că, în februarie, va fi deschis șantierul pe segmentul Moțca -Leghin. Mai mult, vine din urmă și sectorul ieșean și se speră anul acesta să fie lansate licitațiile pentru Moțca – Târgu Frumos, Târgu Frumos – Lețcani.

În ceea ce privește avantajele de ordin economic, Adrian Covăsnianu spune că, odată cu finalizarea arterei rutiere spre vest, acea frână a distanței se diminuează foarte mult, undeva la vreo 40%, pe ruta Iași – Cluj, și asta, pentru că vor fi ocolite toate localitățile și nu vor mai fi acele curbe sinuoase.

Vicepreședintele asociației Moldova vreau Autostradă precizează că, pentru următoarele săptămâni, ”cel mai important este să vedem cum va arăta bugetul pe anul acesta. Din analizele noastre, sperăm să fie alocate resurse considerabile pentru partea de proiectare. Aici mă refer la sectorul montan, unde, după ce se vor finaliza licitațiile respective, sperăm, fără contestații, va demara acea pe etapă de proiectare, care nu va fi una ieftină, pentru că sectorul montan are și un anumit handicap: nu au fost finalizate acele studii geotehnice și, automat, trebuie să fie alocate resurse suplimentare corespunzătoare realizării acestor etape restante.”

O estimare a asociației arată că, pentru A8, anul acesta, ar fi necesare aproximativ 800-900 de milioane de euro, fonduri care să ofere, inclusiv pentru capetele din sectorul montan, o anumită certitudine că există un demers concret, real de a construi autostrada.

Într-o evaluare personală, Adrian Covăsnianu spune că 2032 este anul ”maximal pentru finalizarea Autostrăzii 8. Autostrada 7 va fi făcută mai rapid, pentru că deja o vedem în implementare în majoritate.”

Horia Daraban: Vă propun să deschidem dialogul nostru cu evaluare. Am ajuns la jumătatea drumului cu vreuna din cele două autostrăzi ale Moldovei? Mă refer la realizarea lor.

Adrian Covăsnianu: Firește, putem spune că A7 a avansat binișor. Adică, anul trecut am văzut vreo 80 și ceva de kilometri din A7 executați și dați în trafic. Către finalul anului trecut, din calculele noastre, undeva la 27% din întreaga autostradă A7 este, să spunem, executată și poată fi valorificată. Acum, așteptăm să vedem același exemplu și anul acesta, un an, sperăm, la fel de roditor ca anul trecut, pentru că constructorul, care și-a arătat, să spunem, importanța și faptul că lucrează susținut și cu mobilizare adecvată, să replice și anul acesta o experiență similară. Vor fi provocări, bineînțeles, ca și anul trecut, sperăm să le depășească cu succes și anul ăsta.

Horia Daraban: În ceea ce privește A8?

Adrian Covăsnianu: În ceea ce privește A8, aici, veștile bune sperăm să apară în curând, pentru că, dacă ne uităm la secțiunile incluse deja în PNRR, care au fost prinse încă din 2021, trebuiau să-i spunem începute deja de anul trecut. De exemplu, lotul Moțca –  Leghin ar fi trebuit să înceapă undeva în luna august anul trecut. Încă nu știm dacă a fost finalizată proiectarea. Din informațiile noastre, discuțiile oficiale și neoficiale cu compania și cu, să spunem, persoanele interesate, am înțeles că undeva în februarie, anul acesta, ar trebui să vedem efectiv șantierul început pe Moțca -Leghin.

Horia Daraban: Unde sunt demersurile mai dinamice, ca să spun așa, din ceea ce știți dumneavoastră, în ideea că se lucrează, se fac eforturi pentru a se avansa?

Adrian Covăsnianu: Vedem eforturi și pe A7 și pe A8. Sectorul montan este mai avansat, în sensul licitațiilor. Vedem licitațiile care au fost  întârziate, pentru că am vorbit de un studiu de fezabilitate destul de precar, care, cumva, a perpetuat această, să-i spunem, lipsă de interes și de implicare. Dar în ultimii trei-patru ani, se vede o accelerare pe sectorul montan. Era și timpul după atâția ani de stagnare și vine din urmă și sectorul ieșean, cel ce ne interesează pe toți și sperăm anul acesta să vedem primele două licitații lansate, primele două loturi. Mă refer la Moțca cum se vine spre Târgu Frumos și Târgu Frumos spre Lețcani.

Horia Daraban: Am spus în introducerea noastră, în ideea avantajelor economice, aveți date, sunt informații care să scoată în evidență plusurile pentru economia Moldovei, odată finalizate cele două autostrăzi?

Adrian Covăsnianu: E cumva un deziderat. Eu îmi mențin argumentele și am un calendar propriu. Eu mă gândesc la un 2032 maximal pentru finalizarea Autostrăzii 8. Autostrada A7 va fi făcută mai rapid, pentru că deja o vedem în implementare în majoritate. Referitor la avantaje, noi am făcut niște calcule, e clar că distanța timp se reduce. Cel mai important este că acea frână a distanței se diminuează foarte mult, undeva la vreo 40% câștigăm pe deplasare medie, dinspre Iași spre Cluj, pentru că ocolim toate localitățile respective, nu mai avem acele curbe sinuoase. Evităm și Podu Iloaiei, asta, în contextul în care vom avea în integralitate autostrada A8. Beneficiile sunt și pentru persoanele care doar se deplasează în scop turistic, dar cele mai importante beneficii sunt pentru transportatori sau economia reală, cei care produc efectiv bunuri, transportă bunurile și fac schimburi de mărfuri.

Și cu faptul că suntem membri ai spațiului Schengen, autostradă  va avea o valență suplimentară, adică vom vedea beneficiile acesteia și valorificând faptul că nu vor mai stagna mărfurile în zona de graniță. Dar până la graniță trebuie să avem autostradă.

Dacă nu construim Autostrada 8 cât mai rapid, alte regiuni ne-o iau înainte, pentru că, în timpul în care noi milităm pentru A8, alte proiecte, alte zone nu stau. De exemplu, A3 merge în continuare, Autostrada 1 Sibiu-Pitești, la fel. Până la urmă, competiția este și între regiuni și trebuie să ne urmărim interesul nostru regional. Cred eu că valorizarea autostrăzii va fi un bun concret, dar va fi și o provocare pentru autoritățile locale.

Adică, dacă nu reușim pe partea de mobilitate urbană locală să gestionăm acel trafic de mărfuri, să-l diminuăm sau să ameliorăm tot acest trafic în zona urbană, automat, ambuteiajele care le avem momentan la Podu Iloaiei sau în zona periferică, spre Valea Lupului, o să le avem mai în țesutul urban. Cu toții vom căuta acele zone în care vom vrea să intrăm pe autostradă și vom aglomera deja trama stradală existentă, deja ineficientă și automat se va bloca tot orașul. Deci, cumva, va fi o provocare și pentru autoritățile locale. Și aici nu mă refer doar la municipiul Iași, ci  și la autoritățile din zona Pașcaniului, Târgu Frumos, Podu Iloaiei, pentru că vor fi provocări, traficul va avea o altă dinamică, inclusiv compoziția traficului se va modifica și poate ar fi bine să fie făcute niște studii în acest sens, în care să vedem cum vom integra autostrada, cum o vom valoriza.

Horia Daraban: Apropo de Pașcani, mă uitasem pe o hartă, la sud de Pașcani, dacă nu mă înșel, celebra intersecție, celebrul nod A7-A8. Cu siguranță peisajul economic se va schimba.

Adrian Covăsnianu: Corect. De asta există inițiativă din partea Consiliului Județean de a implementa, în zona respectivă, un parc industrial, de a valoriza această autostradă. E bine ca aceste lucruri să se întâmple cât mai rapid, pentru că autostrada nu stă, ea deja vine, o vedem, se construiește în zona Pașcani. A7 vine dinspre sud și ulterior va veni și dinspre vest A8. Deci trebuie să valorizăm aceste oportunități deoarece cu ele nu ne vom mai întâlni prea curând c și dacă nu suntem atenți la ele, posibil să le ratăm.

Horia Daraban: Mă uitam pe niște date, secțiunea A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni are o lungime de 89 de kilometri, o valoare estimată de peste 25 de miliarde de lei și prezintă o complexitate tehnică ridicată. În ideea sumelor vehiculate, sunt fonduri ca aceste proiecte să fie duse la capăt? Și, în contextul aceste întrebări, poate faceți și o trimitere la rolul fondurilor europene.

Adrian Covăsnianu: Acum putem doar să estimăm sau putem să facem prognoze ce se va întâmpla după. Cel mai important pas pe care noi, ca societate civilă am intenționat să-l realizăm a fost să maturizăm această documentație, adică să ajungem în etapa în care să avem această discuție concretă legată de finanțarea proiectului, pentru că, în general, un proiect se finanțează pe baza unei documentații tehnice concrete, mature, cu un studiu de fezabilitate clar, cu un acord de mediu și mă bucur că în 2024 am finalizat acest demers și acum avem această discuție legată de bani și da, discuția este bună. Cel mai important este să vedem cum va arăta bugetul pe anul acesta. Din analizele noastre, sperăm să fie alocate resurse considerabile pentru partea de proiectare. Aici mă refer la sectorul montan, care, după ce se vor finaliza licitațiile respective, sperăm, fără contestații, va demara acea pe etapă de proiectare, care nu va fi una ieftină, pentru că sectorul montan are și un anumit handicap: nu au fost finalizate acele studii geotehnice și, automat, trebuie să fie alocate resurse suplimentare corespunzătoare realizării acestor etape restante.

Dacă ne uităm pe cifre, sectorul montan înseamnă undeva la vreo 6 miliarde de euro, sectorul, ieșeam tot pe acolo. Ai 11-12 miliarde. Grosso modo, dacă ne uităm pe axele de finanțare, avem Programul Transport și el are o sumă finită, ne uităm pe Prioritatea unu, dacă nu mă înșel,  sunt vreo 4 miliarde, cu supracontractare, ajungem celor 12 miliarde.

Deci calculul simplu este că întregul program ar acoperi autostrada A8, dar, bineînțeles, în același timp, vorbim de o întreagă rețea, vorbim de întregi regiuni care construiesc autostrăzi și care folosesc aceleași fonduri. Și discuția este una utilă. Anul acesta, presiunea pe bugetul de stat, care include componenta de finanțare din fonduri europene, împrumuturi bancare, co-finanțări și alte forme de finanțare, nu va fi una mare, pentru că anul ăsta, din A8 în principiu vom avea, sperăm, în proiectare sectorul montan, pentru sectorul ieșean să finalizate licitațiile, iar la capetele din PNRR nu ar trebui să fie surprize, fiind pe PNRR, chiar dacă vorbim de niște împrumuturi, sunt niște angajamente mai concrete, pentru că sunt niște contracte semnate. Deci, dacă fac o prognoză sau estimare, ar trebui măcar la vreo 800-900 de milioane de euro să fie bugetat pentru întreaga A8 care să ne ofere, și aici includ și capetele din sectorul montan, o anumită certitudine că există un demers concret, real de a construi autostrada A8.

Horia Daraban: În ceea ce privește finanțarea, îmi dau seama că provocările strângerii fondurilor pentru investițiile despre care vorbim, vor apărea 2026, 2027.

Adrian Covăsnianu: Da, pentru că și A8 va intra în partea lui concretă de execuție, cu lucrări energofage. Vorbim de tuneluri, vorbim de viaducte întregi, lucrări de artă, dar în același timp și Autostrada 1 Sibiu-Pitești va ajunge să muște din Carpații Meridionali și, automat, lucrările vor fi mai de amploare. Va intra și Autostrada 13 Sibiu-Făgăraș în execuție, inclusiv drumul expres, de la Oradea spre Arad, alternativa Techirghiol și salba de drumuri expres inclusiv din zona noastră, a Moldovei. Toate vor alerga pe același culoar și vor consuma resurse din bugetul de stat. E posibil, la un moment dat, în 2026 spre 2027 să ajungem în situația în care se va prioritiza.  Și atunci prioritizarea asta trebuie făcută pe niște criterii clare de convergență economică, de respectare a master planului și aici mă refer la angajamentele noastre ca țară față de Comisia Europeană, care ne finanțează aceste proiecte și de respectare a coridoarelor, pentru că avem și un avantaj, chiar dacă suntem cumva periferici, totuși suntem avantajați că suntem pe coridoarele europene. Deci, automat, suntem prioritari și trebuie să respecte inclusiv statul român această prioritizare, inclusiv investițională.

Horia Daraban: În ideea prioritizării investițiilor, lucrărilor, ce rol are, ce rol își poate asuma mediul asociativ, mediul de afaceri din zona Moldovei în a oferi justificări, motive, guvernanților să susțină financiar proiectele?

Adrian Covăsnianu: Noi vom face ce am făcut și până acum: vom veni cu soluții, cu know-how. Chiar am promovat, de-a lungul timpului, dacă vă aduceți aminte, inițiativa cu introducerea capetelor A8 în PNRR aparține Asociației Moldova Vrea Autostradă. Acum, fiind în etapa de execuție, în principiu, noi vom monitoriza din aer și din de la sol. Dar dacă simțim derapaje, în sensul că nu vom vedea alocate resurse considerabile pentru implementarea autostrăzii A8, dacă vom vedea că prioritățile se schimbă în timpul jocului, atunci vom avea reacții în acest sens. Vom atrage atenția dacă simțim că proiectul Autostrăzii 8 este tras pe o linie moartă sau e, cumva, secundar, că nu mai este o prioritate pentru ei. Momentan, nu avem motive să spunem acest lucru, dar veghem periodic la implementarea proiectului.

Horia Daraban: Așadar, în perioada următoare….

Adrian Covăsnianu: Ne uităm atent pe proiecția de buget. Din câte am înțeles, undeva pe la 27 ianuarie ar trebui să avem o primă proiecție pe bugetul acesta, să vedem ce sume avem alocate. Și aici mă refer la credite bugetare, nu credite de angajament, care sunt, să spunem, sume mai certe pentru autostrăzi și nu doar pentru autostrăzi. O să ne uităm atent și pe partea de infrastructură feroviară, care, mai nou, devine mult mai importantă în contextul dat și, de ce nu, în contextul eventual al reconstrucției Ucrainei.

Horia Daraban: Legat de infrastructura feroviară, un element pe ce ar trebui să se meargă?

Adrian Covăsnianu: Ar trebui să vedem și aici lansate licitațiile pentru sectorul de la Roman – Iași-frontieră, pentru că, recent, am avut inclusiv obținerea acordului de mediu pentru studiul de fezabilitate. În același timp, Magistrala 500, de la Ploiești până la Suceava, are toate studiile de fezabilitate finalizate și așteptăm licitațiile de proiectare și execuție. Chiar a fost lansată o mică bucățică, zona de frontieră Dărmănești spre Vicșani, unde vedem lansată o licitație recent de către Compania de Căi Ferate, pe partea de electrificare, adică vedem eforturi în acest sens și sperăm că aceste eforturi să se multiplice.

Horia Daraban: De ce importante aceste modernizări?

Adrian Covăsnianu: Sunt foarte importante, pentru că suntem în urmă cu viteza comercială, suntem în urmă cu transportul de mărfuri, avem altă capacitate de rezolvat, adică transportăm mai mult, mai mult și chiar mai ieftin față de autostrăzi. Suntem și pe un sector important, pentru că Ucraina chiar dacă are un război în interiorul statului său, totuși, sectorul feroviar nu este neglijat, au investit în același timp și au o viteză comercială destul de bună. Sperăm și noi să venim cu aceste viteze, să fim competitivi atât față de ei, cât și față de Occident, dar e nevoie de investiții majore, concrete.

Varianta audio a interviului:

Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie și infrastructură: prin oprirea gazului în Transnistria, ”Kremlinul încearcă să creeze o mare problemă socială și umanitară, cu speranța că asta va duce în Republica Moldova la niște rezultate bune electorale pentru partidele proruse la alegerile parlamentare”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (12.01.2025)

Publicat de hdaraban, 14 ianuarie 2025, 13:02 / actualizat: 15 ianuarie 2025, 9:30

În urma rezultatelor unui audit internațional, autoritățile transnistrene, care pun criza pe seama guvernului moldovean, imputându-i că nu a soluționat litigiul cu consorțiul rus, au refuzat până în prezent ajutorul propus de Chișinău. Să mai spunem că din volumele de gaz rusesc era acoperit necesarul de consum al regiunii transnistrene și era produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului.

De altfel, după oprirea livrărilor de gaze, consumatorii casnici din stânga Nistrului au început să se încălzească cu echipamente electrice. Începând cu 3 ianuarie, în Transnistria au loc întreruperi zilnice de energie electrice, în contextul în care locuitorii consumă mai mult curent decât produce sistemul energetic. Din cauza aprovizionării reduse, autoritățile separatiste au fost nevoite să suspende activitățile tuturor întreprinderilor, cu excepția industriei alimentare.

În emisiunea ”Weekend cu prieteni”, Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie și infrastructură în cadrul think-tank-ului Expert Forum, a subliniat că situația populației din drepata Nistrului este una mult mai bună, având în vedere interconectările transfrontaliere cu Ucraina și România, care s-au realizat în ultimii ani.

Invitata lui Horia Daraban a explicat de ce decizia Gazprom de a opri furnizarea de gaz  în stânga Nistrului este un gest exclusiv geopolitic, ce riscă să creeze o criză umanitară în regiunea separatistă.

În această situație, rolul României în furnizarea de energie  Republicii Moldova este unul important. Otilia Nuțu spune că ”o bună parte de timp, Republica Moldova a beneficiat de același regim de subvenționare pe care l-au avut și consumatorii din România și asta se întâmplă și acum. Deci apropierea de România înseamnă, pur și simplu, disponibilitatea gazului și a energiei electrice.”

Una dintre concluziile expertului este că și la capitolul energie, ”odată ce Republica Moldova se apropie din ce în ce mai tare de Uniunea Europeană, trebuie să se apropie din ce în ce mai mult de regulile europene. Și asta înseamnă inclusiv reglementator independent, companii care să fie bine guvernate, reducerea corupției.”

Horia Daraban: Cum se traduce criza energetică? Cu ce efecte în rândul populației? Poate ne oferiți și niște repere. Mă gândesc aici la prețuri.

Otilia Nuțu: În primul rând, e foarte important de înțeles faptul că, pe malul drept, nu există întreruperi de energie electrică și de gaze. Și asta este o mare reușită a guvernării actuale, care a și reușit să accelereze proiectele de interconectare și reușește să negocieze cu furnizori din România cantități de energie electrică și de gaze care acoperă. Practic, malul drept nu mai este dependent de livrările de gaze din 2022, de la sfârșitul anului. Sigur că prețurile pentru energia electrică sunt ceva mai mari decât erau de la Cuciurgan, însă, totuși, una este să plătești un preț cu 30-40% mai mare, alta este să nu ai energie deloc. Ceea ce se întâmplă pe malul stâng, însă, este o situație care se îndreaptă spre o criză umanitară, pentru că acolo, într-adevăr, nu mai există practic nici energie electrică, nici gaz.

Gazul a fost întrerupt pe 1 ianuarie, la ora 7:00. Centrala de la Cuciurgan poate să funcționeze și pe cărbune și pe păcură și există rezerve de cărbune, care mai asigură funcționarea centralei pentru câteva săptămâni, depinde cât de mare este consumul. Și asta a însemnat evident că nu mai există gaz pentru încălzire deloc și locuitorii încearcă să se încălzească cu ce altceva mai există: cu energie electrică. Și-au cumpărat mulți diferite încălzitoare, calorifere sau generatoare, în ultimele săptămâni. Sigur că, în momentul în care folosești un reșou sau un calorifer electric, asta înseamnă că crește consumul de energie electrică. Și există acum problema și legată de faptul că sursa de energie este destul de limitată, dar și rețelele nu fac față foarte bine la această cerere suplimentară. Deci, în Transnistria consumul de energie scade foarte rapid din cauză că se epuizează aceste rezerve.
Pe de altă parte, există ajutorul oferit de Chișinău, dar și de Kiev, pentru a acoperi o parte din energia care ar fi necesară pentru regiunea transnistreană. Chișinăul a oferit ajutorul pentru ca cei din Tiraspol să poată să achiziționeze energie electrică și gaze din România. Asta înseamnă că trebuie să fie plătite sumele respective, pentru că niciun furnizor, în afară de Gazprom, nu-și poate permite să livreze energie pe gratis, iar Kievul a oferit la rândul său posibilitatea de a alimenta cu cărbune centrala de la Cuciurgan. Tot așa, pentru a ajuta în această situație excepțională.

Ceea ce trebuie reținut însă este faptul că toată această criză este una artificială, care a fost creată de Gazprom și care a continuat să livreze până la sfârșitul anului trecut exclusiv pentru că intenționa să forțeze Chișinăul să pună presiune pe Ucraina pentru prelungirea tranzitului de gaze prin Ucraina, ceea ce nu are nicio legătură cu întreruperea livrărilor din Transnistria, care ar fi putut să continue foarte bine pe cealaltă rută alternativă, respectiv prin Turkstream și, după aceea, pe TransBalkan Pipeline, adică vechea rută prin care se importa în România și în Bulgaria de la Gazprom acum 5-10 ani. Însă, din cauză că nu au reușit să prelungească acest tranzit, practic, acum, Kremlinul încearcă să creeze o mare problemă socială și umanitară în Republica Moldova, cu speranța că asta va duce la niște rezultate bune electorale pentru partidele proruse la alegerile parlamentare, care vor fi în iunie sau iulie.

Horia Daraban: Deci, măsura întreruperii furnizării gazului către Transnistria poate fi văzută doar în cheie geopolitică. Plecând de la situația din Transnistria, Republica Moldova, se desprind, ies în evidență anumite slăbiciuni ale Republicii Moldova în ceea ce privește acest capitol, energia? Și în acest sens, care ar putea fi răspunsurile la aceste probleme?

Otilia Nuțu: În primul rând, aș vrea să spun ceva legat de aceasta pârghie geopolitică. Gazprom spune că a încetat livrările din cauza unei datorii ipotetice a Chișinăului de 709 milioane de dolari. Asta, în condițiile în care niciodată nu a ridicat nicio pretenție cu privire la datoriile de 11 miliarde de dolari pe care le are în regiunea transnistreană. Deci lucrurile n-au nicio noimă, din altă perspectivă, nu există vreun sens economic. În ceea ce privește securitatea energetică a Republicii Moldova, totuși, trebuie să vedem că, în ciuda a ceea ce se întâmplă zilele acestea, Republica Moldova este într-o situație de securitate energetică mult mai bună decât era acum 3 ani. Dacă aceeași criză s-ar fi produs în urmă cu 3 ani, atunci toată Republica Moldova ar fi fost exact în situația în care este Transnistria astăzi. Între timp, lucrurile s-au schimbat foarte mult.

S-a finalizat și interconectarea pe gaze, care a fost finalizată, cu chiu cu vai, abia în 2021. Pe partea românească au fost cele mai mari întârzieri. Odată cu conectarea Ucrainei și Moldovei la rețeaua europeană de energie electrică, există posibilitatea cumpărării de energie electrică din Uniunea Europeană și fizic, nu doar comercial. Și lucrurile astea schimbă major datele problemei. Deci, în acest moment, pentru malul drept nu există alt deranj decât faptul că este într-adevăr un preț mai mare la energia electrică. Însă,  în niciun caz nu se pune problema unei crize la fel de mari cum vedem acum în regiunea transnistreană. Și asta, cel puțin văzut din exterior, mi se pare că arată foarte clar niște lucruri: ești cu Europa, o duci bine, ții cu Rusia, vezi că te aruncă la gunoi, în momentul în care are un alt interes.

În regiunea transnistreană, sunt foarte mulți oameni care au cetățenie rusă și asta nu a fost niciun impediment pentru Kremlin să îi lase în frig și în beznă în mijlocul iernii, doar din cauză că încearcă să influențeze prin asta alegerile parlamentare în Republica Moldova și să reobțină un control politic asupra Republicii Moldova.

Horia Daraban: Ar putea fi aprofundate relațiile pe acest palier energetic, relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și în special cu România? Dincolo de realizările pe care le-ați enumerat dumneavoastră.

Otilia Nuțu: Sigur, se va finaliza acea linie directă, care duce din România până la Chișinău energie electrică și nu va mai trece pe la Cuciurgan. Mai există linia Suceava – Bălți, care urmează să fie și ea construită în următorii doi ani. Sigur că proiectele astea durează ceva timp și e o mare problemă faptul că guvernele anterioare au întârziat foarte mult aceste interconectări. Sigur, existau diferite motive la momentul respectiv și faptul că pe vremea aceea Republica Moldova și Ucraina erau conectate la sistemul rusesc de energie electrică și atunci ar fi fost nevoie de investiții mai mari în niște echipamente suplimentare. Însă, multe lucruri au fost întârziate, pur și simplu, nepermis de mult. Lucrurile au început să se schimbe radical în urmă cu trei ani, când, într-adevăr, toate aceste proiecte au început să fie accelerate.

Și e foarte important, în primul rând, intrarea Moldovei în piața europeană de energie înseamnă că nu mai depinzi de un singur furnizor care îți poate pune în niște condiții care nu au nicio legătură cu capacitatea ta de plată, ci doar cu orientarea ta geopolitică. Nu depinzi de unul, ci poți să cumperi de la unul sau de la altul, pentru că piața europeană este o piață competitivă și deja interconectările care s-au făcut, mai ales în ultimii ani, înseamnă că gazul poate să vină din foarte multe surse, energia electrică poate să vină iarăși de la mai mulți producători și de la mai mulți furnizori și este o piață concurențială. Dar evident, că energia trebuie să fie și plătită și în timp ce pe malul drept lucrurile astea sigur că înseamnă un disconfort și, într-adevăr, este greu, mai ales într-un an electoral, ca lumea să vadă că prețurile cresc, însă practic ce se întâmplă în Transnistria, în acest moment devine o bucată de stat eșuat, pentru simplul motiv că este evident că regimul separatist este o ficțiune care a fost întreținut ani de zile cu gaz dat gratis de Gazprom. În momentul în care acest gaz a fost întrerupt, nu există nicio alternativă și toată Transnistria se prăbușește și economic, și social.

Horia Daraban: Aș vrea să facem referire și la România. În acest context, reprezentanții ministerului de profil de la București au ieșit cu mai multe informații, inclusiv ministrul Sebastian Burduja. Aceste declarații au fost legate de furnizarea de energie electrică, dar și de gaze către Republica Moldova. Și în acest context, ce rol își asumă Bucureștiul în sprijinirea Republicii Moldova? Până unde poate merge acest sprijin?

Otilia Nuțu: În primul rând, există contracte care au fost încheiate de companiile din subordinea Ministerului Energiei, ca Nuclearelectrica, Hidroelectrica, direct cu Energocom și se livrează energie. În al doilea rând, Energocom poate să cumpere de pe bursa românească energie, deci practic noi putem furniza energie la prețuri care sunt de piață. O bună parte de timp, Republica Moldova a beneficiat de același regim de subvenționare pe care l-au avut și consumatorii din România și asta se întâmplă și acum. Într-adevăr, prețurile subvenționate din România sunt totuși mai mari decât cele care erau la Cuciurgan. Însă, acele prețuri de la Cuciurgan însemnau gaz dat gratis de la Gazprom către Transnistria și lucrurile astea la un moment dat aveau să se sfârșească. Adică, de fapt, această criză nu este o surpriză pentru nimeni. Deci apropierea de România înseamnă pur și simplu disponibilitatea gazului și a energiei electrice. Și asta este un lucru foarte important.

Sigur că, odată ce Republica Moldova se apropie din ce în ce mai tare de Uniunea Europeană, trebuie să se apropie din ce în ce mai mult de regulile europene. Și asta înseamnă inclusiv reglementator independent, companii care să fie bine guvernate, reducerea corupției. Deci astea sunt niște beneficii de care nu prea ținem cont. Însă, să ne uităm la marile scheme de corupție care se întâmplau acum 5-10 ani în legătură cu energia în Republica Moldova, cu Transnistria primind gaz gratis de la Gazprom, care producea energie electrică și acea energie electrică se vindea consumatorilor de pe malul drept la prețuri, care, la momentul respectiv, erau mai mari decât în România și banii respectivi nu se duceau pentru consumul de gaze, ci la niște firme offshore în care erau implicați regimul Plahotniuc și cei de la Tiraspol. Deci lucrurile astea nu se mai pot întâmpla și astea erau furturi care se făceau din buzunarul cetățeanului moldovean. Lucrurile astea nu se mai pot întâmpla de acum înainte.

Varianta audio a intervului:

#InfoEconomic: Antreprenortiatul social, model de afacere îndreptat către comunitate. Andrei Ioniță, World Vision România: ”este un domeniu unde este foarte mult loc de dezvoltare și unde trebuie schimbată percepția la nivelul oamenilor”

Publicat de hdaraban, 13 decembrie 2024, 11:32

Andrei Ioniță face parte din echipa World Vision România, organizație implicată în colaborare cu Civitas Cuj, într-un proiect de încurajare a antreprenoaritului social în și regiunea Nord Est, Academia de Afaceri Sociale.

În interviul la #InfoEconomic, invitatul lui Horia Daraban a oferit o statistică, și anume, la nivel național, în antreprenoriatul social, sunt  5600 de angajați, ceea ce reprezintă mai puțin de 1% din totalul populației ocupate. De aici, una dintre concluzii: ”este un domeniu unde este foarte mult loc de dezvoltare și trebuie schimbată percepția la nivelul comunității.”

Andrei Ioniță spune că una dintre provocările desfășurării unor afaceri sociale o reprezintă legislația națională și care vizează partea de impozitare, reinvestirea profitului în proporție de 90%.

Horia Daraban: Plecând de la aceste date cu caracter general, domnule Ioniță, ce se întâmplă în România cu privire la antreprenoriatul social?

Andrei Ioniță: La noi, este un concept care nu este înțeles la fel de bine. La noi, sunt 2900 și ceva de întreprinderi sociale, din care aproximativ 1800 au un atestat valabil, care le recunoaște statutul. Însă, ca și nivel de ocupare, avem 5600 de angajați la nivelul anului 2024, în octombrie, ceea ce reprezintă mai puțin de 1% din totalul populației ocupată la nivel național. Deci este un domeniu unde este foarte mult loc de dezvoltare și trebuie schimbată percepția la nivelul comunității.

Horia Daraban: Există reticență din partea comunităților, din partea oamenilor în a porni pe acest drum al antreprenoriatului social?

Andrei Ioniță: Există foarte multe rezerve și datorită faptului că, în business-urile sociale, 90% din profitul lor este reinvestit, iar 30% din angajați încadrați sunt reprezentați de persoane vulnerabile, ceea ce presupune o serie de provocări și un alt mod de lucru pentru a încadra această categorie de angajați.

Horia Daraban: Până la urmă, în ideea de a oferi și o definiție, ce urmărește antreprenoriatul social, mergem mai departe de ideea de profit?

Andrei Ioniță: Antreprenoriatul social se concentrează pe soluționarea problemelor sociale și economice prin inițiative inovatoare și sustenabile pe termen lung, deci, practic, se concentrează pe dezvoltarea comunității și pe rezolvarea problemelor sociale și oferă și sprijinul populației defavorizate.

Horia Daraban: Cum pot fi încurajați oamenii să meargă pe acest drum. E greu să-i convingi?

Andrei Ioniță: Este greu să-i convingi, dar atâta timp cât se face educație și îi ajuți să înțeleagă, să conștientizeze, oamenii se implică și ajung să dezvolte și să amplifice rezultatele. În prezent, sunt mai multe linii de finanțare care sprijină antreprenoriatul social și crearea de locuri de muncă în acest segment.

Horia Daraban: Care este rolul comunității? Ne putem imagina, dacă ea prin membrii săi nu este deschisă spre astfel de inițiative, cu greu pot fi puse în practică.

Andrei Ioniță: Da, rolul comunității, sprijin și participare, aș putea spune da. O implicare activă a comunității în proiectele și inițiativele afacerilor sociale, practic, duce la utilizarea serviciilor și a produselor oferite de afacerile sociale. De asemenea, în permanență, un feedback și o colaborare din partea comunității ne ajută să înțelegem ce putem îmbunătăți, ce putem dezvolta și să ne axăm mai mult pe nevoile specifice ale comunității. De asemenea, finanțarea și resursele ar mai fi un aspect prin care comunitatea poate contribui la afacerile sociale, prin donații, prin achiziția de produse.

Horia Daraban: Spuneați de finanțare, este aceasta principala problemă a antreprenoriatului social în România?

Andrei Ioniță: Este o problemă și plus că și limitările legislative care există și dinamica care se întâmplă cu pași repezi, în sensul că e un domeniu nou care tot suferă modificări de la o zi la alta, încă nu e foarte, foarte bine reglementat.

Horia Daraban: Când spuneți limitări legislative, ce înseamnă mai exact?

Andrei Ioniță: Partea de impozitare, reinvestirea profitului în proporție de 90%, deci, cumva, trebuie să fie o marjă mai flexibilă și pentru antreprenori.

Horia Daraban: Din experiența dumneavoastră și poate ne oferiți și niște exemple, domnule Ioniță, spre ce domenii se îndreaptă inițiativele antreprenoriale sociale?

Andrei Ioniță: Ca exemple, aș putea să fac trimitere la o competiție care a avut loc în anul 2020, Social Impact Award România, în cadrul căreia au fost trei echipe la nivel național, care au câștigat premii și le-aș enumera. E vorba despre 2kids.ro, o platformă digitală a economiei circulare pentru produsele textile destinate copiilor. Ar mai fi BuchARTest, un proiect social de regenerare urbană prin picturi murale care are trei direcții de dezvoltare: artă stradală, comunitate și educație., deci înglobează mai multe aspecte. Și încă un exemplu, ”Iele-sânziene”. Ioana Ciuhan, pasionată de educație și sustenabilitate, crede cu tărie că educația incluzivă și accesibilă este unul dintre cei mai importanți pași către o lume mai bună. Iar aici a creat un produs desinat doamnelor, absorbante reutilizabile, care reprezintă o alternativă eco-friendly la cele de unică folosință.

Astfel, aceste trei exemple au beneficiat de premii și, de asemenea, au fost votate și de public.

Horia Daraban: Aș vrea să discutăm și despre proiectele pe care le are Fundația World Vision România, de altfel implicat într-un proiect de promovare, de încurajare a apariției, înființării unor întreprinderi sociale. Titlul acestui proiect Academia de Afaceri Sociale și sunt sigur că ne puteți oferi reperele acestei inițiativei.

Andrei Ioniță: Academia de Afaceri Sociale este un proiect prin care dorim creșterea următoare generații de antreprenori sociali și finanțăm, prin el, lansarea de afaceri sociale în orașele dintre trei regiuni ale României: Nord-Vest, Centru și Nord-Est. În Nord-Est, avem Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui. Programul oferă o formare, un training gratuit prin care vom pregăti 132 de persoane să devină antreprenori sociali. Cursurile vor avea loc strict online, ne adresăm exclusiv celor din mediul urban și, de asemenea, la final, va fi un concurs de planuri de afaceri. Vom finanța 34 de idei de întreprinderi sociale cu aproximativ 61.000 euro, iar odată înființată, fiecare afacere din proiect va crea patru locuri de muncă pentru persoanele dezavantajate. Această inițiativă este gândită și implementată de un parteneriat format din Fundația World Vision și Civitas Cluj.

Horia Daraban: Cum îi pregătiți pe oameni să devină antreprenori?

Andrei Ioniță: Urmează un curs acreditat, prin care vor fi formați; de asemenea și ateliere, prin care îi vom pregăti pe viitori antreprenori social. Ulterior acestei etape, va urma un concurs de planuri de afaceri în cadrul căruia vor fi finanțate mai multe afaceri sociale, iar, ulterior, vor beneficia de mentorat.

Horia Daraban: Planurile de afaceri vin din partea cursanților sau sunt, cumva, croite de către organizațiile implicate în acest proiect?

Andrei Ioniță: Planul de afaceri vine din partea cursanților. Cu el pornim încă de la începutul cursului de antreprenoriat social și-l vor dezvolta pe întreg parcursul cursului, urmând, probabil, în funcție de la caz la caz, să-l îmbunătățească, să-l dezvolte, să creioneze varianta finală pentru concurs.

Horia Daraban: Până la urmă, se dorește și schimbarea mentalității, domnule Ioniță?

Andrei Ioniță: Exact, prin formare și prin schimbarea mentalității. Practic, noi ajungem să formăm niște antreprenori sociali de succes, care să ofere un exemplu în comunitate că se poate și mai mult și altfel.

Horia Daraban: Finanțarea ideilor de afaceri?

Andrei Ioniță: Finanțarea este oferită prin Programul educație și ocupare 2021-2027. Sumele oferite vor fi de până la 61.000 euro. Ei vor putea face strict achiziții pe codul CAEN autorizat și pe care își desfășoară activitatea. Nu vor fi finanțate afacerile care au ca și obiect de activitate domeniul agricol și domeniul de producție primară. În schimb, tot ce înseamnă servicii și alte tipuri de afaceri vor fi finanțate.

Horia Daraban: Așadar, primele afaceri care să aibă ca sursă cunoștințele adunate și susținerea Academiei de Întreprinderi Sociale, pe când?

Andrei Ioniță: Deja am dat drumul la înscrieri, urmează să selectăm grupul țintă și, ulterior, probabil în luna ianuarie va începe prima serie de cursuri.

Varianta audio a interviului:

#InfoEconomic: profesor universitar doctor Cristian Popescu, prodecan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor: ”pentru a ajunge la ținta de deficit bugetar pe care Comisia Europeană a recomandat-o Guvernului României, va fi nevoie de măsuri drastice în ceea ce privește fiscalitatea și în ceea ce privește limitarea cheltuielilor publice”

Publicat de hdaraban, 27 noiembrie 2024, 20:03

Unde se află România la nivel macroeconomic și în ce direcție se îndreaptă au fost subiecte de dialog cu domnul Cristian Popescu, profesor universitar doctor, prodecan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Invitatul a vorbit despre măsurile care ar putea fi implementate pentru atingerea țintelor de deficit și efectele acestora pentru populație și mediul de business. Deciziile, spune profesorul, vor depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla în plan politic.

Dincolo de aceasta, interlocutorul a scos în evidență faptul că problema realizării bugetului anual este una structurală: ”el a fost conceput din start pe cheltuieli mai mari decât veniturile și pe estimări mult prea optimiste în ceea ce privește veniturile care ar putea fi realizate și atrase.”

În deschiderea dialogului, a fost invocată și o statistică: la nivel național, numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de peste 13 480, în creștere cu 19,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Sunt date publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Cristian Popescu: Ați făcut referire la câteva aspecte foarte interesante și ați punctat o analiză care trebuie să ne dea de gândit. Ați pomenit de numărul firmelor care și-au încetat activitatea în anul curent și acesta este un indicator de trend foarte important pentru macroeconomiști, pentru că arată atât starea de optimism sau pesimism a economiei, cât și problemele, dificultățile care se pot ivi. Acestea arată că preocuparea pentru viitor este sub semnul pesimismului și treaba aceasta trebuie să ne dea de gândit.

Horia Daraban: Vom mai discuta despre acest plan. Aș vrea să adaug la cele spuse în introducerea noastră: conform unui proiect de hotărâre de guvern aflat în dezbatere, Ministerul Educației solicită suplimentarea bugetului cu aproape 500 de milioane de lei pentru a plăti salariile profesorilor și bursele elevilor pe luna noiembrie. Desigur, la acest capitol se adaugă și alte cheltuieli. Putem găsi o explicație și care să aibă legătură și cu datele din deschiderea dialogului nostru? Nu sunt bani în buget și care să acopere astfel de cheltuieli?

Cristian Popescu: Explicația ține în primul rând de modul structural în care este conceput bugetul României, adică finanțarea mult prea redusă pe care o are educația, în jur de 3%, nici măcar 3% din PIB. Și asta arată din start că vor fi probleme în anul de execuție bugetar, în anul în curs. Prin urmare, era de aștepta ca, în condițiile în care salariile profesorilor totuși au crescut pe perioada acestui an, era de așteptat ca bugetul Ministerul Educației să se epuizeze și să fie probleme pe final de an. Așadar, aici este un aspect. Ar mai fi un alt aspect: execuția bugetară, partea de venituri la bugetul de stat, așa cum mai transpare în presă din când în când și cum ne mai raportează guvernul trunchiat. Partea aceasta are mari probleme acum, mai ales spre sfârșit de an, veniturile la bugetul de stat nu au fost pe măsura previziunilor.  Și atunci, probabil că aici apare un al doilea aspect cu mare semn de întrebare: despre ce se va întâmpla pe sfârșit de an.

Așadar, avem cel puțin două explicații pentru care Ministerul Educației, dar probabil și celelalte ministere vor cere în curând bani, pentru că pe sfârșit de an vor rămâne fără bani de salarii, în principal. Și Sănătatea are aceeași problemă și, în general, ministerele care sunt problematice și, de fapt, ministerele care n-ar trebui să fie deloc problematice, pentru că, dacă într-o țară nu ai educație și sănătate, atunci toate celelalte sunt de prisos pe termen lung. Aici este motorul dezvoltării unei țări, în modul în care gândești educația și sănătatea țării respective.

Horia Daraban: Care este problema României, dacă e să vorbim despre ideea de buget, de bani ajunși la stat? Este vorba despre această ineficiență în strângerea taxelor și pe care o invocă foarte multă lume?

Cristian Popescu: Ca să citez un coleg care lucrează la Ministerul Finanțelor, problema este structurală. Problema a început în momentul în care a fost conceput bugetul. El a fost conceput din start pe cheltuieli mai mari decât veniturile și pe estimări mult prea optimiste în ceea ce privește veniturile care ar putea fi realizate și atrase la bugetul de stat. Așadar, avem din start gândit un buget deficitar și apoi execuția bugetară, dar nu este nimic surprinzător. An de an, execuția bugetară în România este deficitară. Avem o economie care funcționează destul de mult în zona gri. Avem foarte multe firme care au probleme de cash-flow, au probleme legate de aprovizionare, care au probleme legate de exporturi ș.a.m.d. și, prin urmare, nu-și pot onora obligațiile la bugetul de stat. Dar asta, repet, se întâmplă an de an, așa încât Guvernul, în previziunile sale de buget, ar trebui ca pentru anii următori se ia în considerare aceste aspecte.

Horia Daraban: De ce măsurile legate de digitalizarea strângerii taxelor, a impozitelor nu au avut efectul scontat?

Cristian Popescu: Pentru că nu au fost implementate cum trebuie. Asta o poate spune orice agent economic care are de-a face cu sistemul de plăți electronice, cu sistemul de raportări electronice. Asta o poate spune orice funcționar de la Ministerul Finanțelor, care se ocupă de control și evidența acestor încasări și plăți prin sistemul e-factura, în special. Așadar, e un lucru făcut cu jumătate de măsură, așa cum se fac în ultimul timp lucrurile pe la noi când vine vorba mai ales de aspectul financiar al execuției bugetului de stat.

Horia Daraban: Situația actuală, și dumneavoastră ați făcut o referire în deschidere a dialogului nostru, pune presiune pe mediul privat. Dacă, da, cum anume?

Cristian Popescu: Cu siguranță, mediul privat este primul afectat și am și văzut prin numărul mare de suspendări de activitate sau de falimente. Așadar, în momentul în care execuția bugetară intră pe deficit, în momentul acela, evident că se pune problema și apare presiunea găsirii resurselor. Cea mai la îndemână, probabil, și anume împrumutul devine din ce în ce mai costisitor. Probabil că, în anii următori, atât pe fondul creșterii dobânzilor, în condițiile în care inflația sau politicile antinflaționiste nu au răspuns pe măsura așteptărilor, în condițiile în care, iată, se produc niște efecte care țin de poziția geostrategică, care țin de riscurile politice ș.a.m.d., asta va duce cu certitudine la mărirea riscului de țară pentru România. În aceste condiții, finanțările vor fi mai scumpe. Așadar, probabil o a doua șansă de a recupera puțin din deficit ar fi creșterea fiscalității interne, adică creșterea impozitelor și taxelor pe care românii de rând, firmele și românii le vor plăti pe muncă și pe venituri.

Firmele vor avea, probabil, de plătit impozite mai mari pe profitul obținut, salariații vor avea probabil impozite mai mari de plătit pe muncă, pe salariu, în special. Probabil că impozitele indirecte vor crește. Unul din scenariile de recuperare a acestui deficit major la bugetul de stat este creșterea TVA-ului. Nu știu dacă se va întâmpla, e doar un scenariu agreat. Vedem că depinde foarte mult și de cursul pe care vor lua alegerile din perioada ulterioare discuției noastre. Dar, oricum ar fi, pentru a ajunge la ținta de deficit bugetar pe care Comisia Europeană a recomandat-o Guvernului României, adică undeva în jur de 2% în perioada următorilor ani, pentru acest lucru va fi nevoie de măsuri drastice în ceea ce privește fiscalitate, pe de o parte și pe de altă parte, în ceea ce privește limitarea cheltuielilor publice.

Horia Daraban: De ce suferă România din cauza lipsei eficienței strângerii de taxe și impozite? Din câte îmi amintesc, România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la această strângere a taxelor și impozitelor. De ce nu se lucrează în această zonă?

Cristian Popescu: E un proces dificil, adică, eficientizare a sistemului de colectare a impozitelor, ține atât de legislația care guvernează problema, dar și de nivelul de pregătire al sistemului de a implementa această legislație, adică de a duce până la capăt măsurile care poate sunt gândite bine, dar lipsa de punere în practică a acestor măsuri, iată, ”e-factura”, alte măsuri care, fundamental, sunt bune, dar trebuie să stăruim în a duce la bun sfârșit proiectul în așa fel încât să ajungem la o colectare cât mai completă; 100% nu vom ajunge niciodată și nu există niciun stat care să reușească această performanță. Dar se poate mult mai bine luând măsuri adecvate și dorindu-se din punct de vedere politic.

Adică, în momentul în care tot dăm scutiri fiscale, în momentul în care, iată, se scutesc de impozitul pe venit, tranzacțiile cu criptomonede, până la anul, până la mijlocul anului viitor. Este, probabil, una dintre cele mai speculative activități pe care o putem avea în mediul economic. Atunci, cei care derulează activități de comerț, de industrie, de servicii, obișnuite, privesc spre această facilitate fiscală și spun ”da, dacă la ei se poate, la mine de ce n-ar trebui? Că eu am angajați, eu creez locuri de muncă, eu creez valoarea adăugată, eu creez PIB-ul acestei țări. De ce li s-a dat ăstora o asemenea scutire și nu s-a dat mie?” Și atunci, psihologic, probabil, apare încă un prag în plata impozitelor și taxelor. O să-mi spun eu, ca antreprenor, și, pe bună dreptate, ”nu pot să mai amân și eu, dacă ăstora li s-a dat facilitate asta?”

Mai e o facilitate foarte bună și foarte bine primită, aceea de scutire la penalități ș.a.m.d. Dar dacă, an de an, se știe că între luna august și luna decembrie apare o asemenea facilitate, atunci eu de ce mi-aș plăti impozitele și de ce m-aș teme de penalități, pentru că știu că l-un moment dat voi fi scutit de ele? Toate astea creează un trend, creează un comportament bazat pe niște espectative legate de compromisuri pe care le realizează guvernul și care, ulterior, se transformă, vedeți foarte bine, în neseriozitate.

Horia Daraban: În ceea ce privește execuția bugetară, de actualitate în cadrul discuției noastre, este și Planul bugetar structural național pe termen mediu 2025-2031, care prevede asigurarea unei traiectorii de ajustare deficitului bugetar pentru o perioadă de 7 ani, având ca punct de pornire un deficit bugetar estimat de 7,9% pentru anul acesta și ca punct de sfârșit anul 2031, un deficit bugetar de 2,5% din PIB. În ce măsură, realizabilă atingerea acestei ținte, în cazul nostru? 2,5% din PIB, plecând de la aproape 8% deficit la sfârșitul acestui an.

Cristian Popescu: Ținând cont de ceea ce am spus mai înainte, că a diminua deficitul bugetar înseamnă a diminua cheltuielile, o parte din cheltuieli, ok, sunt cheltuieli curente care pot fi diminuate, dar, probabil, se va întâmpla lucrul acesta, vor fi diminuate și cheltuielile de investiții.

Deja s-au diminuat substanțial cheltuielile de investiții începând de anul acesta, comparativ cu anul trecut. Acest aspect, în momentul în care diminuezi cheltuielile de investiții, atunci, printr-un efect de multiplicare, se va produce o curbă descendentă a produsului intern brut și acest lucru va afecta substanțial creștere economică. De aceea eu nu văd cum sunt compatibile cele două proiecții, adică, diminuarea deficitului bugetar până la două procente în următorii ani și o creștere economică care este prognozată să ajungă undeva la patru spre 5% în aceeași perioadă de timp.

Lucrurile se bat cap în cap, ar însemna ca sectorul privat să prindă un având extraordinar, dar, din păcate, la nivel global, vedem că se cam ivesc zorii, hai să spunem, unei recesiuni sau cel puțin ai unei stagnări economice, normale, de altfel, ciclică, firească, pentru macroeconomiști. Ei, în contextul în care trendul global este descrescător, nu poți să emiți o previziune atât de optimistă și să spui că, în perioada următoare, atingi cele două obiective foarte importante: diminuezi deficitul public și induci creștere economică. Un economist ar spune că nu se poate treaba asta. Prin urmare, ceva nu cade bine în această prognoză realizată. Asta ne de dă gândit asupra seriozității cu care este abordată problema de către cei în măsură să gestioneze problemele bugetare ale țării.

Horia Daraban: Făcând totuși apel la cifrele pe care le avem la dispoziție și încercând să oferim o concluzie dialogului nostru, domnule profesor, în perspectiva lui 2025, având la bază și ceea ce ați menționat dumneavoastră până acum, care sunt pericolele pentru anul viitor?

Cristian Popescu: Ar putea fi mai multe scenarii, în primul rând, care sunt legate de alegeri. Depinde care va fi direcția în care, din punct de vedere politic, o va lua România în perioada următoare. Dacă mergem pe calea populistă, atunci, probabil că preocuparea pentru deficitul bugetar nu va fi atât de mare și vor continua cheltuielile astfel încât să nu existe un șoc foarte puternic fiscal pentru anul următor. Dacă mergem pe calea rigorii și a preocupării pentru termen lung, pentru că, vedeți dumneavoastră, există promisiuni populiste pe termen scurt, care par să ne aducă bunăstare. Dar viziunea unui guvern și a liderilor noștri trebuie să fie pe termen lung. Preocuparea nu este doar pentru ce se întâmplă la anul, preocuparea este pentru direcția pe care o ia țara aceasta pe termen lung, cel puțin pe 10 – 15 ani. Eu nu spun că un guvern trebuie să facă planuri cincinale, așa cum se făceau înainte, dar niște proiecții trebuie făcute.

Așadar, revin, în funcție de rezultatul alegerilor, sigur că vor exista direcții diferite în care se va merge în perioada următoare, așa încât orice prognoză acum poate fi infirmată de rezultatul alegerilor. E normal. Probabil ca la anul, în condițiile în care s-ar dori scăderea cheltuielilor bugetare, e probabil să crească rata șomajului, în condițiile în care se iau măsuri legate de înfrânarea consumului. Și acestea se iau indirect prin creșterea TVA-ului, spre exemplu, atunci și inflația să fie ținută în frâu și să coboare sub 5% să se ducă acolo unde ar fi normal să fie, adică sub 3%; dar sunt doar presupuneri. Iarăși, există acest vector care înseamnă alegerile. Dacă rezultatul va fi în zona populismului, atunci la anul vom avea inflație la fel de ridicată. Cel puțin taxele probabil nu vor crește, acumulând deficite bugetare din ce în ce mai ridicate și mergând până la sancționare din partea Comisiei Europene.

Dacă se va merge pe calea alternativă, atunci, probabil, vom avea o rigoare fiscală mai ridicată, ceea ce va însemna o inflație mai scăzută, un șomaj ușor în crește, dar nu foarte puternic, pentru că, din fericire, economia românească încă este atractivă pentru investiții străine, în condițiile în care, iarăși, repet, rămânem în stabilitate politică. Așadar, lucrurile sunt sub semnul întrebări. Nimeni sau cineva care judecă lucrurile corect nu vă poate da un răspuns aproximativ în această perioadă de timp. Peste o lună de zile mai vedem.

Varianta audio a dilogului:

Constantin Popovici, campion mondial la high diving, sportiv legitimat la CSM Bacău: ”teama te ajută să-ți dozezi un pic adrenalina, să faci săritura mai corect și să te concentrezi s-o execuți cât mai bine”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (24.11.2024)

Publicat de hdaraban, 26 noiembrie 2024, 19:17

Invitat a fost Constantin Popovici, săritor în apă de la mare înălțime, legitimat la CSM Bacău, unul dintre cei mai buni sportivi din lume la această disciplină.

Palmaresul său, fără a formula o enumerare exhaustivă, cuprinde mai multe titluri: campion mondial al Redbull Series în 2023, medalia de aur la Campionatele Mondiale din același an, Japonia, și titlul european la high diving în cadrul competiției ce a avut loc la Roma, în 2022.

În interviul acordat Radio Iași, sportivul băcăuan a vorbit despre anul competițional 2024,  dar și despre perspectivele competiționale ale lui 2025.

În cadrul aceluiași dialog, Constantin Popovici a povestit despre cum a ajuns să practice high diving-ul, dar și despre teama la fiecare săritură, sentiment care  îl ajută, paradoxal, să se concentreze pentru a face săritura și exercițiul cât mai corecte.  

Horia Daraban: Ultimul rezultat competițional, Sidney, Australia, locul trei în cadrul Redbull World Series.  În această cheie, o impresie după consumarea evenimentului și despre ceea ce s-a întâmplat în acest an?

Constantin Popovici: De abia am ajuns din Australia am avut finala Redbull World Series, unde am terminat etapa pe poziția a treia și, la general, pe locul doi. Speram să fie un pic mai bine, dar, având în vedere că au fost și ceva accidentări la începutul sezonului, am pierdut ceva puncte și nu am putut decât să sper la locul doi, dar e bine. Anul trecut am câștigat, anul acesta, locul doi, mă mențin acolo și sper ca pentru următorul an să nu mai existe astfel de accidentări și să fie rezultatele cât mai mari.

Horia Daraban: Din ce am văzut, la Sidney, în competiție, un factor important a fost vântul.

Constantin Popovici: Așa este, da, am avut rafale cu până la 50km/h. Eu am avut o săritură de pe mâini, probabil că au fost și emoțiile un pic mai mari. Fiind finala, era cam totul pus pe masă acolo și am avut o greșeală mică la intrare care m-a costat, să zic, aurul și am luat bronzul, dar per total am avut o evoluție bună. Mi-am stăpânit destul de bine emoțiile pentru condițiile respective și am terminat să zic cu brio etapa și sezonul.

Horia Daraban: Ei, și plecând de la ultimele rezultate, vorbim despre acest sport, săritură în apă de la mare înălțime. Cineva ar putea spune că, nimic mai simplu. Până și copiii ca să se bălăcească, dacă au de unde, mai sar în luciul de apă. De la ideea asta, unde se ajunge? Totuși este, îmi dau seama din ceea ce spui tu, un sport complex, care necesită o pregătire aprofundată.

Constantin Popovici: Suntem profesioniști, în primul rând, toți cei care participă la astfel de concursuri. Toți am avut un background, să zic așa, în săriturile în apă tradiționale, pentru că-s două ramuri separate: sărituri în apă de la 10 metri și sărituri de la mare înălțime, 27 de metri. Cam 90% venim din sportul tradițional sărituri în apă. Mai sunt câțiva care vin din gimnastică sau de la plasa elastică. Majoritate am participat la multe concursuri internaționale, unii, la olimpiadă, mondiale, europene, ș.a.m.d. și am făcut tranziția spre high diving. Avem antrenamente riguroase și facem deplasări peste tot în lume pentru a ne putea antrena la înălțimile respective.

Horia Daraban: Deci, în cazul tău, trecerea la acest sport a fost treptată?

Constantin Popovici: A fost o surpriză. Eu m-am lăsat de sportul de performanță. Din 2011, am început să fac spectacole de sărituri în apă pe vase de croazieră. Am ajuns și la Cirque du Soleil, am făcut acolo spectacole, în Las Vegas, și acolo, am descoperit eu acest sport nou, high diving. Atunci am început să mă antrenez pentru acest sport, dar, inițial, nu știam, pentru că în România nu era deloc mediatizat, nu știa nimeni și, ușor-ușor, am văzut că se prinde de mine și am alocat mai mult timp pentru acest nou sport.

Horia Daraban: Am văzut sărituri de pe platformă și de pe stâncă. Unde e mai dificil, Constantin?

Constantin Popovici: De pe stâncă e mai dificil, pentru că nu ai niciodată o înălțime exactă, tot timpul diferă, nu e niciodată drept. Câteodată, ai tot felul de obstacole, ai ba câte o creangă, ba ai un bolovan în față și trebuie să sari peste ele. Adică, asta e și esența cliff diving-ului, să ai și niște sărituri de pe stânci și nu toți se împacă bine cu această săritură, dar toți trebuie să fim apți să putem face aceste astfel de sărituri, însă platforma rămâne sfântă.

Horia Daraban: Care e sentimentul atunci când ești sus la 27 de metri, înainte de a plonja? Mai e loc de frică? Ce se întâmplă în sufletul unui săritor în apă de la mare înălțime?

Constantin Popovici: E și normal să-ți fie frică. Dacă nu ți-e frică, e ceva în neregulă cu tine. Noi nu zicem frică, e o teamă. Știi că ceva se poate întâmpla rău. Știi care sunt riscurile când sari de acolo, desigur, noi ne antrenăm ca atare pentru ce facem. Se pot întâmpla și accidente, deci sunt riscuri și sari cu o teamă și teama asta te ajută să-ți dozezi un pic adrenalina, să faci săritura mai corect și să te concentrezi s-o execuți cât mai bine. Deci da, e o teamă, dar e o teamă bună, să zic.

Horia Daraban: O teamă combinată cu ce anume, cu dorința de victorie?

Constantin Popovici: Desigur, fiecare săritură. Te gândești și la victorie, dar încerci să te concentrezi pe ce ai de făcut, nu pe locul pe care termini la acea competiție.

Horia Daraban: Aș vrea să discutăm puțin și despre aceste sărituri. Ce se jurizează, exercițiul din aer, intrarea în apă?

Constantin Popovici: Sunt mai multe etape unde arbitrul vede ce ai făcut greșit, dar, în mare parte, să fie săritura cât mai elegantă, să respecți săritura pe care ai scris-o în fișă, adică dacă ai făcut echer  în loc de grupat, se depunctează și să fie cât mai dreaptă și fără stropi. Astea sunt cele mai importante lucruri.

Horia Daraban: Am prezentat foarte succint rezultatele tale de excepție. Cu siguranță, mult efort, sacrificii și, în această cheie, care a fost cel mai greu moment în cariera ta de sportiv și în care drumul putea s-o ia în altă parte?

Constantin Popovici: Pot spune că cele mai grele momente au fost când am avut accidentări, dar am trecut de fiecare dată cu brio peste și am revenit, să zic, mai puternic. Mai ales în ultimii ani, când m-am transferat la clubul CSM Bacău, unde am avut o susținere extraordinară din partea clubului și orașului în, general. În viața de sportiv ai tot felul de mici chestii care trebuie să știi cum să le iei ușor, pas cu pas și vei trece cu brio peste.

Horia Daraban: Pregătirea fizică sau mentalul puternic contează în acest sport?

Constantin Popovici: Ambele. La mine, pregătirea fizică este sfântă, să zic așa. Am un stil de viață foarte sănătos. Chiar dacă am 36 de ani, mă mențin într-o formă extraordinară, mai bine decât cei de 20 de ani, să zic, știu ce vreau de la mine; dar și pregătirea mentală și un psihic de fier trebuie să ai, pentru a trece peste aceste obstacole, dar și pentru a face față presiunii când ești la concursurile alea importante, când sari de la înălțimea aia. Pe lângă asta, și echipa din jurul tău. Am echipă extraordinară și asta mă ajută să mă mențin cu rezultatele foarte sus pe plan internațional.

Horia Daraban: Apropo de acest plan al competiției de anvergură internațională, cum este văzută România în acest sport?

Constantin Popovici: Se știe clar că suntem o putere, să zic, mondială, la băieți. Sunt eu și mai e și Cătălin Preda și știe toată lumea că noi doi suntem acolo, dacă nu primii, sigur suntem în spatele celor de sus și ne vedem bine acolo sus, pe plan internațional. Ne întreabă tot timpul ”mai sunt care vin din spate, mai sunt, mai sunt sportivi români?” Din păcate, la high diving, nu prea mai sunt, dar să vedem, poate că mă las de sport, mă apuc și antrenez și duc viitoarele generații spre acest sport frumos.

Horia Daraban: În ideea performanțelor obținute, sunt proporționale investițiile în acest sport, cu rezultatele aduse de tine, dar și de Cătălin Preta la competițiile de profil? Mă gândesc la investițiile din țară.

Constantin Popovici: Deocamdată, avem două bazine mari și late în România: unul la Bacău, unde mă antrenez eu și mă simt extraordinar, și unul la Otopeni, unde este un bazin nou-nouț, se țin campionat e naționale, campionate internaționale, dar nu pentru high diving, doar pentru 10 metri tradițional. Așteptăm, la Sibiu, să se renoveze acel bazin care  este în paragină și poate, pe viitor, de ce nu, din ce în ce mai multe. Este loc și de mai bine. Cu mai multe baze în țară, vor veni rezultate și mai bune.

Horia Daraban: Dacă e să vorbim despre viitor, ce urmează în plan competițional? E sfârșit de 2024.

Constantin Popovici: Sunt foarte mulțumit cu rezultatele de anul acesta și cel mai cel mai important lucru pentru 2025 sunt Campionatele Mondiale din Singapore, pentru care ne pregătim să ajungem acolo la un nivel cât mai sus.

Horia Daraban: În ideea începutului de drum, un sfat pentru cei care vor să practice această disciplină, săritura în apă de la mare înălțime.

Constantin Popovici: Să continue săriturile în apă tradiționale, pentru că asta este un drum către high diving și dacă vor, desigur, este o oportunitate foarte mare, pentru că încă sportul este destul de nou pe plan internațional și este loc pentru toată lumea. E păcat să nu încerce măcar.

Varianta audio a interviului:

Documente de epocă, medalii, piese de arhivă, în expoziția ”Istorie fracturată. 250 de ani de la anexarea nordului Moldovei”, deschisă la Muzeul Național al Bucovinei. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (17.11.2024)

Publicat de hdaraban, 21 noiembrie 2024, 15:32 / actualizat: 22 noiembrie 2024, 8:58

Repere ale evenimentului istoric, trimiteri la implicațiile ulterioare ale acestui eveniment istoric se regăsesc în expoziția ce a fost vernisată, deci poate fi vizitată.

Punerea la punct, organizarea au însemnat un efort interinstituțional care a plecat de la Muzeul Național al Bucovinei și a implicat colaborări cu Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale și cu Muzeul Fălticenilor.

Într-un interviu la ”Weekend cu prieteni”, directorul muzeului de la Suceava, Emil Ursu, a vorbit despre rolul pe care și l-a asumat instituția prin pregătirea expoziției. De altfel, interlocutorul precizează că însuși titlul are menirea de a scoate în evidență ruptura bruscă a teritoriului; pe acest fundal, ”se întâmplă un lucru absolut interesant, important: marea nobilime, cu o singură excepție, cu excepția lui Vasile Balș, se retrage, firesc, la Iași, în capitala Moldovei”.

Emil Ursu mai spune că stăpânirea austriacă aduce și o administrare foarte eficientă, cu investiții, cum este Universitatea de la Cernăuți, dar mai ales în ceea ce înseamnă exploatarea resurselor naturale pe care le oferea Bucovina. În alt plan, se observă și schimbări demografice, prin venirea rutenilor, a polonezilor și a altor etnii, fenomen care constituie model pentru ceea ce mai târziu s-a numit ”Europa națiunilor”.

Horia Daraban: Să spunem, în deschiderea dialogului, pe afișul oficial al expoziției, un portret, iar, pe fundal, înscrisul dintr-un document de epocă?

Emil Ursu: Instituția noastră este poate cea mai în măsură să găzduiască o astfel de expoziție, având în vedere faptul că ceea ce mai târziu s-a numit Bucovina are, astăzi, câteva instituții reprezentative muzeale, un muzeu la Suceava și un alt muzeu la Cernăuți. Evident, firesc, până la un punct, cernăuțenii nu sunt neapărat interesați de acest moment, având în vedere războiul cu care se confruntă, fapt pentru care muzeul sucevean este singura instituție care s-a gândit și a hotărât să prezinte publicului, nu doar sucevean, ci și celor care vor fi prezenți ca turiști în zonă un moment istoric foarte important, până la urmă, pentru întreaga țară. Este vorba de 1774, momentul la care Bucovina este de facto ocupată de trupele austriece. Ocupația s-a făcut grație unei înțelegeri girată, până la urmă, de Rusia, unei înțelegeri a austriecilor cu turcii.

În urma războiului ruso-turc, Austria a ales să stea neutră, iar pentru neutralitatea sa a fost răsplătită cu nordul Moldovei istorice. Afișul prezintă un document otoman legat de această situație, să spun așa, și, în același timp, un portret. Este vorba de Iosif al II-lea, care era împreună cu mama sa, Maria Teresa, pe tronul Imperiului Austriac.

Horia Daraban: Revenind la expoziție, ce oferă ea vizitatorilor, cum este structurată?

Emil Ursu: Oferă, pe de o parte, foarte multe documente și piese legate de evoluția acestui teritoriu începând cu 1774. Primul document este chiar din acest an, un document prin care Gabriel von Spleny, primul guvernator militar austriac, îi spune episcopului de Rădăuți că, din acel moment, toate deciziile le va lua Aulica împărăție austriacă. Și continuă cu tot ce înseamnă istoria Bucovinei până aproape de 1918. Sunt documente legate de învățământ, legate, desigur, de administrație, legate de biserică, legate și de cultură, într-o oarecare măsură, legată de nobilime. Ați amintit colaborarea noastră cu Muzeul de la Făticieni, de acolo avem o diplomă de înnobilare a familiei Pruncu, o familie armenească foarte, foarte importantă în Bucovina. De asemenea, avem o reconfirmare la sfârșitul secolului  al XIX-lea, după 1850, a acelui titlu de înnobilare, document care, de data aceasta, aparține Muzeului din Suceava.

Horia Daraban: Să spunem ascultătorilor, titlul expoziției este ”Istorie fracturată. 250 de ani de la anexarea nordului Moldovei”. Putem sublinia care au fost efectele acestei alipiri a nordului Moldovei la Imperiul Habsburgic? Mă gândesc, în acest sens, pentru acest teritoriu, pentru populația autohtonă, poate și încheie demografică.

Emil Ursu: Nu întâmplător expoziția se numește ”Istorie fracturată”. Practic, o evoluție care începea din Evul Mediu timpuri, vorbesc de locuitorii Principatului moldav, sunt brusc rupți de țara mamă, intră în componența unui alt imperiu. Se întâmplă un lucru absolut interesant, important: marea nobilime, cu o singură excepție, cu excepția lui Vasile Balș, se retrage firesc la Iași, în capitala Moldovei. Ei bine, este șansa micii nobilimi să devină mare, mică nobilime care, ușor-ușor, după ce învață limba germană, intră efectiv în administrația austriacă, intră în Parlamentul Imperial, este înnobilată și devine o nobilime central europeană. Mai mult decât atât, Austria deschide universitate la Cernăuți, o universitate foarte importantă, în care investește foarte mulți bani, universitate care, după ce era urmată de tinerii bucovineni mai ales, aceștia puteau să meargă la Viena sau la Berlin sau la Munchen, să se înscrie la doctorat, ceea ce nu se întâmpla cu absolvenții universităților din România. Întotdeauna mai existau diferențe, ș.a.m.d.

Din punctul meu de vedere, Austria a constatat că Bucovina este o provincie mică, ușor de administrat, vitrină la Rusia și, atunci, a folosit toate aceste atuuri, uneori în favoarea populației locale, alteori nu. Însă per total, eu cred că această administrație a fost un câștig, pentru că a adus cadastru, a adus o administrație foarte eficientă. Bineînțeles, a exploatat foarte eficient în favoarea imperiului, se înțelege, resursele din Bucovina, iar pentru toate acestea a fost nevoie de populație. Mereu, mereu, s-a spus că austriecii au deznaționalizat zona. Nu este chiar real. Populația era destul de restrânsă ca oriunde pe glob. La o ocupație, o parte a populației se retrage. La fel s-a întâmplat și în Bucovina și, atunci, austriecii au oferit tot felul de facilități fiscale și de altă natură pentru cei care voiau să vină să lucreze, să se stabilească aici, ceea ce s-a și întâmplat.

Au venit foarte mulți ruteni. Oricum, la 1774, erau destul de mulți ruteni, mai ales în partea de nord a Bucovinei. Aceștia au venit și în partea de sud ca forță de muncă. Au venit din polonezi foarte mulți, mai ales pentru zona minieră. De asemenea, țipțeri din zona Zips. Tot pentru minerit au venit cehi, au venit slovaci, au venit italieni, bineînțeles, au venit austrieci și evrei. Erau evrei în Bucovina, însă au venit mult mai mulți, mai ales pentru diverse funcții administrative. Ca atare, această provincie, tolerantă și ușor de gestionat grație unei populații, mă refer la populația românească, foarte, foarte tolerantă la acel moment, a devenit un model pentru ceea ce mai târziu s-a numit ”Europa națiunilor”. Prima semnalarea acestei noțiuni de ”Europa națiunilor”, foarte interesant, apare în Imperiul Austriac cu referire la Bucovina.

Horia Daraban: În cheie personală, domnule director, care este cel mai atractiv exponat al expoziției ”Istorie fracturată. 250 de ani de la anexarea nordului Moldovei”?

Emil Ursu: Vorbeam de acel document de la 1774. Sunt documente destul, destul de rare ca valoare estetică, diploma de înnobilare a familiei Pruncu și, bineînțeles, diploma de reconfirmare a titlului. Sunt medalii foarte interesante pentru numismați. Sunt piese rare și, de asemenea, frumoase estetic și interesante din punct de vedere științific și din punct de vedere numismatic. Bineînțeles, expoziția cuprinde și o serie de panouri care încearcă să prezinte publicului, succint, istoria Bucovinei până aproape de 1918, zic eu, informații utile și bine structurate.

Varianta udio a interviului:

Despre frumusețile naturale ale Moldovei, profesor universitar doctor inginer Cătălin Roibu: ”Codrul Secular de la Slătioara, Suceava, este oglinda din trecut a pădurilor din Carpați”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (17.11.2024)

E locul unde arborii se nasc, ating vârste matusalemice, de sute de ani, și unde mor fără ca omul să își lase amprenta. Este zonă de cercetare și studiu științific în domeniul silviculturii. Deși poate mai puțin cunoscut pe hărțile turistice, spațiul, spun studiile de specialitate, are caracter de unicitate pentru România.

Publicat de hdaraban, 21 noiembrie 2024, 09:45

Este vorba despre Rezervația Naturală Codrul Secular Slătioara, situată în partea de sud-vest a județului Suceava și care se întinde pe o suprafață de peste 1050 de hectare.

La ”Weekend cu prieteni”, unul din invitației ediției a fost profesor universitar doctor inginer Cătălin Roibu de la Facultatea de Silvicultură a Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava.

În dialogul cu Horia Daraban, interlocutorul a prezentat elementele care oferă caracterul de unicitate al Codrului Secular de la Slătioara. Unul dintre ele ține de complexitatea ecosistemelor pe care natura le-a dezvoltat de-a lungul miilor de ani, în cele peste 1000 de hectare ale pădurii.

Specialistul în silvicultură mai spune că cercetările realizate au arătat că arborii din pădurea de Slătioara, care trăiesc în condiții optime din punct de vedere al umidității, din punct de vedere al temperaturii, sunt mai vulnerabili față de cei care au fost supuși unor condiții climatice extreme pe o perioadă mult mai lungă de timp.

Horia Daraban: Spun eu, din studioul Radio Iași, impresionant la adresa Codrului Secular de la Slătioara și poate dumneavoastră ne oferiți justificările…

Cătălin Roibu: Este impresionant prin natura ecosistemelor care se găsesc acolo, pentru că este o pădure neatinsă de om de sute de ani. Adică, nu există un management silvic așa cum îl înțelegem noi. România are o tradiție importantă în silvicultură, peste 120 de ani de cultură a pădurii, o cultură veche a pădurii la nivel european. Dar la nivelul Codrului Secular de la Slătioara, acest management al pădurii nu a fost niciodată aplicat. S-a încercat în 1940. S-a încercat, la un moment dat, ca zona respectivă să fie supusă culturii pădurilor, dar un ceh, Frank Opletal   la vremea respectivă, a mers la rege și a spus: ”Sire, nu interveniți în această pădure pentru că este prea frumoasă, este prea importantă pentru zona Carpaților Orientali.” Atunci, se dădea în schimb Codrul Secular de la Giumalău. Iar regele României a spus ”o să aveți două rezervații naturale” și atunci au rămas și Giumalău, și Slătioara.

De ce este importantă Slătioara? Pentru că acolo arborii sunt în toate fazele lor de dezvoltare, de la puieți până la arbori aflați la vârsta longevității fiziologice, adică patru-cinci sute de ani. Arbori de brad, de fag și de molid. Este unic, pentru că avem această combinație destul de rară să ai brad, fag și molid la un loc. În general, pădurile naturale din Carpați au brad și fag, mai puțin molid, dar aici molidul este natural. Este o pădure în care găsești arbori cu înălțimi peste 50 de metri, arbori cu dimensiuni impresionante. La diametre, peste un metru, la fag și la brad. Este o pădure unică, în care, când intri, simți că intri în rai.

Horia Daraban: Există o evidență, domnule profesor, în ceea ce privește cel mai bătrân arbore din această pădure?

Cătălin Roibu: Greu de spus. Cu siguranță sunt arbori care au peste 400 de ani. Atât eu, cât și colegul meu Gabriel Duduman, am prelevat probe din această pădure naturală, am identificat și fagi și brazi cu vârste peste 400 de ani.

Horia Daraban: Spuneam și ați punctat și dumneavoastră legat de unicitatea pentru România, mai exact în ce constă ea? Diversitatea speciilor sau simplul fapt că pădurea a rămas neatinsă de om?

Cătălin Roibu: O parte ca a rămas neatinsă de om pe o suprafață atât de mare; faptul că sunt anumite specii care sunt endemice în Slătioara, atât specii de plante cât și specii de insecte. Are o structură deosebită pădurea respectivă, modul în care sunt organizați arborii; o foarte mare cantitate  de lemn mort, toate aceste aspecte au dus la introducerea acestei rezervații naturale în patrimoniu universal UNESCO.

Horia Daraban: Mai există ceva asemănător în Europa?

Cătălin Roibu: În Europa nu, dar în România da. Mai sunt Codrii de la Șinca Veche din Brașov, din Făgăraș, și Iauna – Craiova. Este o rezervație în zona Băilor Herculane.

Horia Daraban: Codrul Secular de la Slătioara este o oglindă a ceea ce era acum câteva sute de ani în Moldova istorică?

Cătălin Roibu: Este oglinda pădurilor naturale ale Carpaților. Acesta este modelul pe care Slătioara ni-l oferă, o oglindă din trecut a pădurilor din Carpați, înainte de a începe un management silvic pe care l-a introdus stăpânirea austriacă, după răpirea Bucovinei în 1775. Atunci, au transformat toate pădurile care erau asemănătoare Slătioarei în păduri gospodărite și au introdus molidul în locul fagului și au transformat mai mult arborete pure de molid pe care le avem, în momentul de față, în județul Suceava. Iar modelul natural al pădurilor din Carpați este modelul pe care îl oferă Rezervația Codrul Secular de la Slătioara.

Horia Daraban: Cu siguranță, putem vorbi despre echilibru în ceea ce privește ecosistemele din Codrul Slătioarei. Cineva ar putea spune că, fără intervențiile de curățare, pădurea ar putea intra în declin. Puteți contrazice o astfel de afirmație?

Cătălin Roibu: O pădure care a luat naștere prin propriile forțe și s-a gospodărit prin propriile forțe, fără ca omul să intervină, pe parcursul a miilor de ani este o pădure foarte stabilă. Dar asta nu înseamnă că acum pădurea gospodărită de om, dacă o lași să urmeze ciclul natural va arăta fix la fel. Nu, pentru că, uneori, natura are niște reguli care s-ar putea să nu ne placă. S-ar putea să fie uscări în mască, s-ar putea să avem incendii de pădure. Reglajele astea fine, care sunt în Codrul Secular de la Slătioara și în alte păduri asemănătoare, s-au obținut în urma unei dinamici pe mii și mii de ani. E bine să avem modelul pe care ni-l oferă natura tot timpul. Este un model în care, dacă noi nu intervenim, vedem natura, ce specii promovează, în ce direcție natura își dorește să meargă.

Iar noi, pe baza acestor modele, acestor laboratoare vii, putem să ajustăm management-ul pădurilor astfel încât să fim apropiați de dorința naturii.

Horia Daraban: Din ceea ce spuneți dumneavoastră, rezultă concluzia că e greu de replicat. pentru generațiile viitoare, ceea ce este Codrul Secular de la Slătioara.

Cătălin Roibu: Este greu de replicat. Ca să ajung la nivelul de complexitate și de organizare a pădurii de la Slătioara, mi-ar trebui mii și mii de ani în spate. Dar suntem norocoși, pentru că România are și cea mai mare suprafață cu păduri naturale, aceste laboratoare vii, cea mai are suprafață din Europa, exceptând țările nordice. Silvicultura românească se bazează pe un concept apropiat de natură; ”close to nature silviculture” se numește, în care noi folosim mecanisme de conducere și gospodărire a pădurii bazate pe mecanismele naturii.

Horia Daraban: Spuneam de cercetări, în introducerea noastră, de studii științifice și, în acest sens, domnule profesor Roibu, vă invit să dați un exemplu de cercetare științifică, care să fie legată, inclusiv prin concluzii, de ceea ce este, de ceea ce oferă spre descoperire Codrul Secular Slătioara.

Cătălin Roibu: Facultatea noastră are o rețea de monitorizare a structurii și dinamicii pădurii în Codrul Secular de la Slătioara, pe o suprafață de probă de 500m² pe fiecare hectar de pădure. Este o rețea unică în Europa în momentul acesta, în care noi, o dată la zece ani, venim și reinventariem să vedem și procese de mortalitate și procese de regenerare și procesele de creștere și dezvoltare ale arborilor. Astfel, putem transmite către colegii practicieni unele informații pentru gospodărirea durabilă a resursei forestiere din România. Slătioara este un obiectiv foarte dorit de cercetători din întreaga Europă. Colegii de la Padova au o suprafață de patru hectare aici, pe care o monitorizează împreună cu noi de la Facultatea de Silvicultură din Suceava.

Noi, de exemplu, în cadrul laboratorului de biometrie a Facultății de Silvicultură, am scos probe din arbori de fag de la Slătioara și le-am testat reziliența la evenimentele extreme. Surprinzător, a ieșit faptul că fagul care trăiește la Slătioara e mai sensibil decât un fag care trăiește în condiții mai de limită. Ar părea foarte ciudată concluzia noastră, dar am aliniat-o cu cercetările la nivel european și concluzia cercetărilor noastre se bazează pe faptul că arborii care trăiesc în condiții optime din punct de vedere al umidității, din punct de vedere al temperaturii, sunt mai vulnerabili, pentru că ei nu au știut ce înseamnă aceste evenimente extreme de-a lungul timpului. Așadar, un eveniment extrem îl afectează mai mult decât pe un arbore care a trăit în condiții de extrem o perioadă mult mai lungă de timp.

Horia Daraban: Mergeți cu studenții în Codrul Secular de la Slătioara?

Cătălin Roibu: Studenții noștri participă, an de an, în Codrul Secular de la Slătioara la discipline atât de ciclul de licență, ciclu de masterat. Și studenții de la doctorat participă și își culeg datele de acolo.

Horia Daraban: Putem, prin prisma celor precizate până acum, să spunem, Codrul Secular de la Slătioara merită vizitat, merită văzut și în această cheie turistică?

Cătălin Roibu: Merită văzut și în această cheie turistică. Este un punct obligatoriu pe harta Bucovinei. Orice turist care ajunge în județul Suceava trebuie să viziteze Codrul Secular de la Slătioara, pentru că este unic în lume, face parte din patrimoniul universal UNESCO. Colegii de la Direcția Silvică Suceava au realizat trasee tematice, au folosit foarte multe informații prin care chiar și un necunoscător în tainele pădurii poate să se informeze corect.

Varianta audio a dialogului:

sursa foto: facebook/ Facultatea de Silvicultură/ cătălin roibu

#InfoEconomic: Horia Popa, CEO Singularity9, companie de IT din SUA: pentru ca Iașiul să urce în clasamente de profil, ”firmele din oraș ar trebui să se ducă în zona de excelență, să facă mai vizibilă zona de performanță în tehnologia informației”

Publicat de hdaraban, 19 noiembrie 2024, 23:59 / actualizat: 20 noiembrie 2024, 13:02

Mai mult decât atât, compania lui Horia Popa are și o filială în expansiune la Iași, tocmai pentru că așteptările partenerilor americani legate de pregătirea profesională și etica muncii au corespondențe cu ceea ce oferă  specialiștii în IT care activează în oraș.

La #InfoEconomic, plecând de la statistici legate de locurile pe care le ocupă Iașiul la nivel național prin industria tehnologiei informației (poziționări  pe treapta a treia sau a patra), interlocutorul lui Horia Daraban  spune că importante pentru urcarea în astfel de topuri sunt volumele de proiecte, dar mai ales activitatea companiilor în cheia excelenței, a inovării.

Horia Popa consideră că ”principala piedică în dezvoltarea industriei IT de la Iași este lipsa de investitori în companii care să fie autohtone 100% sau să activeze în principal în Iași.”

El adaugă: ”din păcate, companiile mari au absorbit din piața de muncă crema și e dificil să duci pe cineva dintr-un context confortabil la o companie mare și să-i spui ”trebuie să riscăm puțin. Nu știm ce o să fie peste un an. Hai să vedem, poate câștigi mai puțini bani o perioadă. Hai să vedem, poate ne iese, poate nu ne iese”. Cred că această întâlnire nefericită a celor două condiții face ca lucrurile să nu fie atât de bune pe cât ar putea.”

Horia Daraban: Ce domeniu acoperă compania pe care o conduci?

Horia Popa: Noi suntem specializați în domeniul de media și entertainment, mai ales pe zona de streaming, să spunem așa.

Horia Daraban: De ce un ieșean cu o companie în Statele Unite și cu filială la Iași? Nu se putea invers?

Horia Popa: Desigur, orice este posibil. Noi am ales să deschidem compania în Statele Unite, pentru că era mai ușor din punctul de vedere al relației comerciale pe care preconizam că o s-o avem și pe care o avem acum, și anume cu o companie mare din Statele Unite. Din punct de vedere legal, era mai ușor să avem toate, să zicem, ”asset-urile” și proprietatea intelectuală în Statele Unite.

Horia Daraban: Este o rețetă ieșită din comun, companie deschisă de români în Statele Unite și cu filiale în țară?

Horia Popa: N-aș spune că  e ieșit din comun, dar nu este nici foarte des întâlnită.

Horia Daraban: Interesul de a deschide o filială la Iași ține cu siguranță de anumite avantaje?

Horia Popa: Absolut, avantaje și afinități. Avantajele țin de forța de muncă din oraș și faptul că eu fiind ieșean, o cunosc foarte bine, iar, să zicem, afinitățile, prin prisma faptului că locuiesc aici, era mult mai simplu pentru mine să deschid o filială în Iași decât în alt oraș.

Horia Daraban: Referitor la forța de muncă, răspunde ea exigențelor de peste ocean?

Horia Popa: Aș spune că da, dar cu un asterisc, și anume, cei care sunt profesioniști în domeniul nostru și nu mă refer doar la media și entertaiment, în general, în domeniul IT, sunt nu doar bine văzuți, dar performează bine în contexte, să zicem, transatlantice. Pentru noi, excelența este foarte importantă și am construit relațiile de business în Statele Unite pe baza acestei excelențe. Cei din State apreciază destul de mult modul în care lucrăm: o dată la mână, abilitățile, dar mai mult decât abilitățile este, cred, acest ”work ethic” (etica muncii), care se mulează bine pe calapodul celor din Statele Unite.

Horia Daraban: Nu a existat o concurență cu ceea ce oferea sud-estul Asiei, spre exemplu?

Horia Popa: Concurența cu Asia este, să spunem, este din ce în ce mai ascuțită, mai ales în condițiile economice curente, când toată lumea vrea să reducă din costuri. A apărut și AI-ul (inteligența artificială), care trage mult în anumite direcții. Noi, datorită faptului că suntem într-o zonă de nișă, nu avem, să zicem, luxul volumului. Noi avem luxul performanței. Și atunci, la capitol performanță, din punctul meu de vedere, stăm foarte bine.

Horia Daraban: Plecând de la compania ta, care sunt provocările legate de desfășurarea afacerii? Până la urmă, spre exemplu, în anii trecuți, se vorbea despre cererea foarte mare de specialiști în IT, dacă e să vorbim la modul general, se cerea forță de muncă. Acum, sunt alte provocări sau se păstrează această piedică?

Horia Popa: Cred că în anumite zone da, dar, în general, nu. A fost o mică bulă legată de pandemie și perioada imediat după pandemie. Acum, cred că economia, cel puțin în zona IT, se reașază și ajung lucrurile într-o zonă pe care eu o consider mai corectă. Adică, performanța să fie valorizată, volumul valorizat, dar la adevărat a lui valoare. Probabil că piedica cea mai mare este lipsa de investitori în companii care să fie autohtone 100% sau să activeze, în principal, în Iași. Investitorii, în zona asta, nu prea există și dacă sunt, nu prea au unde să investească. Din păcate, companiile mari au absorbit din piața de muncă crema și e dificil să duci pe cineva dintr-un context confortabil la o companie mare și să-i spui ”trebuie să riscăm puțin. Nu știm ce o să fie peste un an. Hai să vedem, poate câștigi mai puțini bani o perioadă. Hai să vedem, poate ne iese, poate nu ne iese”. Cred că această întâlnire nefericită a celor două condiții face ca lucrurile să nu fie atât de bune pe cât ar putea.

Horia Daraban: Cum se vede Iașiul și ceea ce oferă el în acest domeniu pe plan internațional?

Horia Popa: Iașiul de mult timp se vede bine. Colaboratorii noștri din Statele Unite vin aici cam o dată pe an și din ce în ce mai mulți și cu mai mult drag. Este clar că există o simpatie și o conexiune între ce putem noi oferi și ceea ce își doresc dânșii să primească. Și asta se reflectă în relațiile de business, în modul în care se face parteneriatul..

Horia Daraban: Pentru că am avut în introducerea dialogului nostru câteva cifre, câteva statistici, ce împiedică Iașiul să urce în clasamente care monitorizează dezvoltarea industriei de IT?

Horia Popa: Dacă ne referim strict la numere, atunci cred că lucrurile ar trebui puțin nuanțate. Numerele reflectă o dimensiune de volum. După cum am spus, anumite lucruri se bazează și pe excelență și atunci eu cred că ar trebui ca mai multe companii, nu neapărat înființate în Iași, companii care activează în Iași, să se ducă în zona asta de excelență, să facă puțin mai vizibilă zona asta de performanță mare și apoi zona de volum să fie secundară, adică să vină ca o completare a lucrurilor ăstora. Deocamdată sunt câteva companii care fac asta, dar sunt puține și în statisticile pe care le-ai prezentat nu sunt așa de semnificative.

Horia Daraban: Inovația are loc în acest tablou pe care l-ai creionat?

Horia Popa: Noi suntem o firmă care face multă inovație, îi ajutăm pe partenerii noștri din State să dezvolte tehnologii inovatoare în domeniul în care activăm. Dar în afară de noi, desigur, mai sunt câteva companii mari în Iași care fac inovație. Din păcate, nu sunt așa de multe și, într-adevăr, n-ar strica să facem mai mult în direcția asta.

Horia Daraban: Deci ideile inovatoare pleacă de la Iași și sunt patentate în Statele Unite.

Horia Popa: În cazul nostru, așa este, avem până acum o mână de patente deja aprobate, mai sunt câteva în lucru. Pentru noi a fost o realizare foarte mare să vedem primul patent publicat și apoi și pe următoarele.

Horia Daraban: În ideea ceea ce am discutat până acuma și tu ai menționat la un moment dat, ia inteligență artificială locul programatorului, omului care scrie, concepe în zona de tehnologie a informației?

Horia Popa: Din punctul meu de vedere, cel puțin deocamdată, nu este cazul. Cu siguranță, pentru, să zicem, lucruri mai puțin complexe, ea poate fi un ajutor bun în direcția asta, dar pentru lucruri mai ample, cel puțin deocamdată, nu este cazul. Noi, ca o glumă, mai spuneam că abia așteptăm un proiect mare, care să fie făcut masiv cu AI (inteligența artificială) și care, la un moment dat, să aibă probleme. Atunci, lucrurile o să degenereze puțin, pentru că o să trebuiască să vină cineva să facă mentenanță peste o arhitectură concepută, să zicem, sau emisă de un AI. Acolo va fi o situație crâncenă.

Horia Daraban: Se observă deosebiri, diferențe la nivel antreprenorial, în ideea de business, a modului de a gândi afaceri în industria IT, ceea ce se întâmplă în țara noastră, în Europa și ceea ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii, diferențe de la cer la Pământ?

Horia Popa: Foarte mare, dar nu neapărat Statele Unite versus Iași, România, ci Statele Unite versus Europa, în general.

Horia Daraban: În ce constau aceste diferențe?

Horia Popa: În primul rând, din punct de vedere personal, am avut de-a face, în Statele Unite, întotdeauna, cu valorizarea performanței. ”Ai făcut ceva? Poftim rezultatul muncii tale”.

În Europa, experiența mea spune că lucrurile sunt evaluate a priori. Adică, ai un anumit nivel de experiență, ai să fii plătit, atât. Nu ești, să zicem, recompensat procentual cu aportul la succesul unui proiect sau al unei organizații. În Statele Unite, se pune mai mult accent pe valoarea adusă efectiv business-ului. Din punctul meu de vedere, o economie de piață coerentă există în Statele Unite, în sensul în care este foarte dinamică. Noi avem mult de adus de acolo. Aici avem și noi avantajele noastre, și anume, am menționat acest ”work ethic”, care este foarte bine pliat pe ceea ce se întâmplă în Statele Unite, dar ar trebui să aducem mai mult aici zona asta de a ne asuma riscuri, de a face anumite lucruri cu pasiune, dar cu un plan. Cam în zona asta cred că ar trebui punctat.

Horia Daraban: Ce planuri sunt pentru anul 2025 pentru compania americană și care are filială la Iași? Numele companiei?

Horia Popa: Singularity9. Planurile noastre sunt destul de ample, în sensul în care tocmai ce am deschis niște oportunități de colaborare mai mari. Sperăm să reușim să găsim și colegii care să ni se alăture. Nu cred în Făt-Frumos, o companie să crească într-un an cât altele în șapte, dar, cu siguranță, e o cale de mijloc, să creștem într-un an cât alții, poate, în doi, asta cred că este fezabil.

Horia Daraban: Pe ce se bazează proiecția?

Horia Popa: Pe experiență și pe planurile pe care le avem și care sunt deja în mișcare. Se pare că anumite lucruri funcționează. Oricum, economia Statelor Unite ale Americii merge mult mai bine decât ceea ce se întâmplă în zona europeană și noi suntem aici gata să-i ajutăm.

Varianta audio a interviului:

#InfoEconomic: Dan Zaharia, fondator Fab Lab Iași: în Moldova, ”suntem ca într-un deșert economic; practic, într-o regiune cu 4 milioane de locuitori, avem un singur județ care se află în top șase sau în top zece”

Publicat de hdaraban, 12 noiembrie 2024, 23:59 / actualizat: 14 noiembrie 2024, 12:49

Reperele ar putea oferi imaginea unei economii vibrante, a unui mediu de afaceri dinamic în județ. Și totuși, provocări există atât pentru afacerile consacrate, cât și pentru micii antreprenori.

De altfel, printr-o raportare doar la municipiul reședință de județ, acesta, conform clasamentului City Index 2024, realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare, se situează pe locul șase în topul celor mai performante din România. Clasamentul are și componenta prosperității, care acoperă performanța afacerilor, inovația, finanțele publice și efectele economiei asupra structurii demografice și oportunităților individuale.

Analizând atât indicatori economici, cât și sociali, pe acest palier, pe primele locuri sunt mai multe orașe: Bucureștiul, urmat de Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Oradea, Slatina, Alba Iulia și apoi Iașul.

Cu aceste date pe fundal, la #InfoEconomic, Dan Zaharia, om de afaceri, promotor, prin proiectul Fab Lab Iași, al spiritului antreprenorial, a vorbit despre elementele care împiedică dezvoltarea regiunii Moldovei.

Unul dintre ele este reprezentat de lipsa infrastructurii rutiere, absență care face, de multe ori, ca marii investitori să ocolească cele opt județe ale zonei. De altfel, interlocutorul subliniază faptul că, în general, topul dezvoltării economice la nivel de județe cuprinde doar Iașiul, asta însemnând un ”deșert economic”.

Legat de inovare și competiția la nivel global în acest plan, Dan Zaharia spune că pot fi găsite  exemple în care Iașiul excelează, dar nu deconectat de la acest ecosistem de anvergură mondială.

Horia Daraban: Într-o notă generală, domnule Zaharia, cum se vede dezvoltarea economică a județului prin prisma mediului de afaceri? Și adaug aici o statistică: deși județul Iași are un total de 102 unități administrativ-teritoriale, 90% din economia acestui județ era concentrată în 2021 în doar 15 localități.

Dan Zaharia: Păi, cum să se vadă? Ne apropiem de un punct de inflexiune în momentul în care autostrada, probabil undeva după 2030, va fi funcțională și, de fapt, se va vedea cât de repede vom putea recupera din decalajul economic față de vestul țării, care a beneficiat de accesul la autostradă și, astfel, de accesul spre piețele de desfacere din vestul Europei.

Horia Daraban: Diversitatea de domenii despre care vorbeam în introducerea dialogului nostru, care se manifestă în mediul de afaceri, este importantă, este benefică?

Dan Zaharia: E o statistică, până una-alta, și o statistică care probabil folosește însă și anumite detalii, ca să zic, care nu sunt neapărat de actualitate. Valoarea adăugată a județului nostru este clar în domenii de tipul tehnologia informației, de tipul producția de medicamente, în zona de agricultură, de asemenea. Important e să vedem cât de multă valoare adăugată aduce fiecare această direcție. Faptul că sunt foarte multe e normal. Suntem într-o zonă de oraș puternic, unul din cele trei mari centre regionale ale României, dar această succesiune de obiecte de activitate face parte doar dintr-o statistică.

Horia Daraban: Spuneam de locul șase în introducerea noastră, cu referire la statistica pe chestiunea prosperității. Ce factori determină în cazul Iașului această poziționare? Dumneavoastră ați făcut acea trimitere la viitoarele autostrăzi. Și dacă e să ne referim la Iași, este al treilea cel mai populat oraș al țării, după București și Cluj. Are universități cu specializări multiple și lista avantajelor, cu siguranță, ar putea continua.

Dan Zaharia: Ne uităm însă  și la faptul că e unul din puținele județe, dacă nu chiar singurul, care depășește 1.000.000 ca județ. Eu la ce m-aș uita e câte orașe din regiunea de Nord-Est sau din regiunea Moldovei, în general, mai fac parte din top 10 și e posibil să nu găsim prea multe; adică, Bacăul să fie, probabil, sub poziția 10. Și atunci suntem ca într-un deșert economic. Practic, într-o regiune cu aproape 4 milioane de locuitori, avem un singur județ care se află în top șase sau în top 10, în povestea asta. Aici, de fapt, vine decalajul economic; într-o zonă în care lipsa de conectare la infrastructura rutieră a făcut ca foarte multe industrii să nu poată exporta produsele lor în timp util spre vest și, de asemenea, ca foarte multe investiții directe să fie mult mai poziționate alături de nodurile de infrastructură rutieră, care permit astfel aprovizionarea urgentă, ”just in time”, pentru clienții din Vest.

Aici apare această discuție, nu faptul că suntem pe locul șase sau că suntem pe locul trei. Și problema este că alte județe din jurul Iașului nu se află în acest top, ca să spunem că e o concentrare economică în Moldova. Probabil, după 2030, vom asista la o schimbare a acestei paradigme.

Horia Daraban: Inovarea, un plan pe care se pariază foarte mult la nivel antreprenorial, fie și dacă ne uităm la fondurile europene consistent îndreptate în această direcție. Este prezent în această cursă Iașiul, este prezent regiunea Nord-Est?

Dan Zaharia: Sigur, datorită faptului că cele cinci universități majore ale Iașiului produc această inovare sau catalizează această inovare sunt importante. Însă, trebuie să vedem că în contextul actual global, inovarea nu are loc doar la Iași. Gata, de aici se dă semnalul pe o anumită chestiune,  ci face parte pentru ecosistem global. Și atunci, e foarte important ca acest ecosistem global să fie prezent cu una sau două componente aici, în Iași, nu doar zona de industrie ieșeană să producă această inovație. Există, bineînțeles, business-uri care, sub o formă sau alta, au găsit acele zone pe care să inoveze și să meargă mai departe, dar ele fac parte dintr-un ecosistem global.

Horia Daraban: Poate fi prezent Iașiul în acest ecosistem global, are calitățile necesare?

Dan Zaharia: Sigur, să ne uităm la unul din cei mai mari angajatori din județ, și anume Continental, de exemplu, care are centru de cercetare-dezvoltare aici la Iași, să ne uităm la faptul că AMD-ul, unul din marii producători de chip-uri electronice, are aproape 100 de angajați aici. Să ne uităm la Amazon, unul din cei mai mari retaileri globali, că are un centru de dezvoltare. Deci putem găsi zone în care Iașiul excelează, dar nu deconectat de la acest ecosistem global.

Horia Daraban: Apropo, că ați făcut dumneavoastră o enumerare, cât de greu este să convingi un mare investitor să vină în județele Moldovei să-și implementeze o investiție în zona județului Iași, dacă e să restrângem geografic?

Dan Zaharia: Câteodată, ne mărginim și comparăm, așa cum poate am făcut și noi la începutul discuției, Iașiul versus vestul României, de exemplu, sau anumite județe din vestul României. Însă, un investitor nu se uită doar aici, se uită cel puțin la regiune. Câteodată, el trebuie să aleagă dacă merge în Europa Centrală și de Est sau în Asia de Sud-Est sau în Africa de Nord, una din principalele chei fiind aici polul de talente și costul acestuia. După care face un ”zooming” și se uită în partea de costuri efective ale terenului, costuri de dezvoltare, costuri de conectare la rețeaua energetică, scheme de ajutor de stat, alinierea la politicile regiunii și, bineînțeles, securizarea investiției sale, faptul că poate oricând și e liber oricând să vândă, să vină, să plece, pentru că asta face de fapt parte din decizia de business.

Noi, în momentul acesta, pe partea industrială, cu siguranță, suntem o alternativă poate la anumite zone din Asia, mai scumpă, dar, cu siguranță, pe partea calitativă, mai bună. Suntem, de asemenea, în bătălie cu Europa Centrală și de Est în care poate costurile au crescut aici și ei caută alte variante de costuri mai scăzute; mai e fereastra de oportunitate pe care o avem și care va urma, probabil, în perioada de reconstrucția a Ucrainei, proximitatea față de această țară și posibilitatea ca, sub umbrela UE și NATO, un investitor să vină ”seif”, să construiască aici, să angajeze oameni și să poată duce produsele sale în Ucraina, pentru reconstrucția acestei țări.

Horia Daraban: Trecem de la marile investiții și de la subiectul acesta al atragerii lor în regiunea de Nord-Est, la proiectele pe care le găzduiți la Fab Lab Iași. Sunt diferite inițiative legate de tinerii antreprenori, de ce nu, pregătirea lor. Așadar, care este lecția fundamentală care ar trebui să se regăsească în astfel de întâlniri?

Dan Zaharia: În primul rând, noi suntem deschiși comunităților de studenți, de antreprenori sau comunităților tehnologice ca să se poată întâlni în mod regulat, să schimbe idei, să vadă bune practici și să valideze idei. De asemenea, ce vedem este că, pentru orice fel de idee, e nevoie de foarte multă muncă. Ideea, per se, nu valorează nimic fără o echipă în spate, fără o piață de desfacere, fără o testare a acestei piețe. Probabil unul din start-up-urile de succes care au poposit câțiva ani la noi, în Fab Lab, au fost cei de la ”Digitail Services”, care fac o platformă pentru cabinetele veterinare din peste 20 de țări la momentul ăsta, care au obținut, prin diverse concursuri sau participări la ”hackatoane”, mai multe runde de investiții.

Cea mai recentă a fost, cred că anul trecut, în valoare de 11 milioane de dolari. Ei au trebuit, la un moment dat, să se ducă și să acceseze inclusiv piața americană, pentru că așa li s-a cerut de către investitori. Deci vedem faptul că strict piața națională nu e suficientă pentru o idee în zona tehnologică, dar vedem faptul că comunitatea, ca atare, a fost unul din catalizatorii pentru care acest start-up a crescut la nivel global.

Horia Daraban: Se observă o anumită apetență pentru anumite idei de afaceri, în perioada aceasta, și care să vină din rândurile tinerilor antreprenori?

Dan Zaharia: Vedem ca apetență din zona investitorilor este că nu mai e suficient să ai doar o idee, aplicație, poate și o zonă de web în care să vedem că funcționează una din funcționalitățile promise de către acea aplicație. E foarte multă cerere pe zone cu mai multe sectoare implicate, de tipul sănătate, de tipul hardware, astfel încât, să nu existe doar componenta de software, ci să fie și o zonă foarte, foarte aplicată și o vedem din ce în ce mai cerută în momentul acesta.

Horia Daraban:  În ideea ceea ce ați spus până acum, următorul eveniment la Fab Lab Iași, care este?

Dan Zaharia:  Noiembrie, decembrie și ianuarie sunt trei luni de foc, ca să spunem așa, pentru organizare de conferințe. Avem o conferință a comunității de manageri din IT, care se desfășoară chiar săptămâna viitoare. Avem două conferințe de HR la care participăm și noi să vedem ce puls mai e în zona de tehnologie și în zona de companii prezente în Iași.

De asemenea, în spațiul ”Zbor”, deschis împreună cu BCR, lângă Teatrul ”Luceafărul”, organizăm foarte multe conferințe pentru tineri, elevi și studenți, pe partea de soft-skills, pe partea de sustenabilitate, de educație financiară.

Varianta audio a interviului:

Sursă foto: facebook/ Fab Lab Iași/ Dan Zaharia

#InfoEconomic: Ioana Amăriuței Popa, fondator Story Seeker, specialistă în marketing digital: ”site-ul companiei este cel care convinge; de acolo își iau potențialii clienți încrederea în ceea ce facem ca business”

Publicat de hdaraban, 5 noiembrie 2024, 23:59 / actualizat: 8 noiembrie 2024, 17:53

Bineînțeles, poate fi adăugată și zicala ”reclama este sufletul comerțului”, iar aceasta, prin dimensiunea pe care o are online-ul, capătă noi conotații pentru mediul antreprenorial, inclusiv pentru afacerile aflate la început de drum.

Având aceste perspective, la #InfoEconomic, Ioana Amăriuței Popa, fondator Story Seeker, specialistă în marketing digital, a oferit mai multe răspunsuri legate de elementele care stau la baza succesului unei campanii de marketing digital. Unul dintre acestea vizează folosirea în tandem a celor două tehnici de ”marketare”: PPC SEO. Acestea aduc rezultatele dorite doar atunci când site-ul companiei este bine structurat și în măsură să ofere informații pentru a câștiga încrederea potențialilor clienți.

Interlocutoarea lui Horia Daraban spune că una din condițiile de bază pentru a obține rezultate în campaniile de marketing digital este reprezentantă de  consecvența și constanța în a transmite mesajele către publicul țintă, acesta din urmă trebuind să fie foarte clar definit.

Horia Daraban: Care este, până la urmă, pulsul pieței de marketing digital pentru zona Moldovei, pentru Iași?

Ioana Amăriuței Popa: Este o piață emergentă, aș putea să spun, și asta pentru că companiile au înțeles chiar că au nevoie și de componenta aceasta online, și nu doar de cea offline, în cazul în care vorbim despre afaceri care au și puncte desfacere, spre exemplu, dar și pentru că e necesară o viziune unitară între ceea ce se întâmplă în offline și cu ce se întâmplă în online. Așa încât, pot să spun clar că este o piață emergentă și companiile au înțeles cât de important este, de fapt. Sunt câteva avantaje incontestabile dacă se promovează și în online.

Horia Daraban: Mai mulți bani investiți pentru ca afacerea să fie vizibilă în online înseamnă și garantarea creșterii numărului de clienți?

Ioana Amăriuței Popa: Da, este o garanție, pentru că vorbim de o vizibilitate mai bună, vorbim de a atinge și alte categorii de public decât cele pe care le atingeam până acum. Însă, totul trebuie făcut etapizat, poate gândind o strategie înainte și nu direct reclamă. Reclama este o acțiune din cadrul unei strategii complexe de promovare și de comunicare.

Horia Daraban: Ce elemente ale unei astfel de campanii de marketing digital cresc șansele de reușită? Se rezumă la creșterea numărului de clienți sau se raportează și la persistența în timp în mediul online?

Ioana Amăriuței Popa: Depinde foarte mult de obiectivul campaniei respective. Putem avea ca obiectiv să devenim mai vizibili și asta în timp, cum spuneați și dumneavoastră, poate să aducă rezultate foarte bune. Sau putem să avem un obiectiv de a avea o creștere în termen scurt pe o anumită nișă sau pe ceva cât se poate de specific. Iar lucrul ăsta se poate face și mai accelerat. De asta ziceam că, în ceea ce privește comunicarea online, ea este parte din obiectivele business-ului overall, adică dacă compania își dorește să crească în zona aceasta de online, o poate face cu siguranță în baza acestei strategii de care vă vorbeam.

Horia Daraban: Ce ar trebui să conțină această strategie de marketing digital?

Ioana Amăriuței Popa: În primul rând, plecăm de la un obiectiv, fie că este vorba despre o companie care oferă servicii sau o companie care vinde produse și, în funcție de asta, se setează un obiectiv pe care ni-l dorim, pe un termen mediu, să spunem. După care, în funcție de acest obiectiv, au loc acțiuni. Acțiunile pot fi online sau offline. Atunci când noi creăm o strategie, ne ocupăm de ambele părți, astfel încât toate acțiunile din cadrul acestei strategii să se completeze. Dacă vorbim atunci doar de online, în strategie pot fi acțiuni precum crearea unei campanii tematice spre exemplu, crearea unei identități a acestei campanii, crearea unui mesaj puternic în cadrul campaniei, o campanie care poate dura și două și trei luni pentru a avea rezultate notabile. În cadrul campaniei pot fi făcute tot felul de acțiuni de tipul comunicării în social media sau a unor reclame țintite în direcția respectivă articole de blog, email – marketing.

Sunt foarte multe acțiuni care pot fi făcute. De asemenea, putem merge și înspre zona de PR, unde comunicăm obiectivele noastre în mass-media. Apoi, desigur, ne putem duce și în zona de offline, dacă compania respectivă are și în zona de offline activități.

Horia Daraban: Pentru că ați pomenit dumneavoastră, la un moment dat, ce rol au rețelele sociale în România, când vorbim despre marketing digital? Sunt ele, în ansamblu, principalele platforme de promovare?

Ioana Amăriuței Popa: Din punctul meu de vedere, principalul canal de comunicare al unei companii ar trebui să fie propriul site. Într-adevăr, social media ajută, ajută în funcție de publicul pe care o companie îl are în vedere. Poți comunica, dacă ești o companie care oferă servicii către alte companii, de exemplu, pe Linkedin foarte bine sau pe Youtube. Poți să te poziționezi ca expert într-un domeniu sau altul. În social media, practic, reușim să valorificăm mesaje care poate se regăsesc deja pe site, factori diferențiatori. Poți să comunici toate avantajele și beneficiile pe care le-ar putea avea un potențial client către tine. Este un loc unde poți găsești clienții. Acolo vorbim de Meta, vorbim de Youtube, vorbim de Tiktok, în funcție de publicul pe care îl are fiecare business. Însă, de asemenea, putem capta în online și acest trafic de căutare. Iar aici vorbim de zona de Google.

În spațiul ăsta oamenii caută foarte multe informații despre ceea ce îi interesează. Și atunci, dacă suntem extrem de vizibili și în Google, printr-un profil de Google My Business actualizat, spre exemplu, printr-un SEO bine făcut în site, astfel încât pe cuvintele cheie pe care potențialii noștri clienți le-ar putea căuta în Google, noi ne afișăm chiar și organic, nu neapărat plătit prin reclame. E clar că toate aceste drumuri și social media și zona de Google duc către site. Site-ul este, până la urmă, cel care convertește, site-ul, este cel care convinge. Acolo își iau potențialii clienți încrederea în ceea ce facem noi ca business și atunci toate lucrurile astea sunt așa ca un puzzle care trebuie aliniate astfel încât potențialul client să fie convins.

Horia Daraban: Când funcționează mai bine pay per click (PPC) și când search engine optimization (SEO)? Sau merg în tandem?

Ioana Amăriuței Popa: În tandem. Atunci când vorbim de SEO, e clar că vorbim despre un site optimizat. De altfel, este cartea de vizită a fiecărei companii în online. Site-ul este cel care convinge, așa cum spuneam mai devreme, și atunci, dacă noi avem acțiuni legate de SEO făcute, asta înseamnă, de la optimizare de pagini, mă refer aici la pagini de categorie, pagini de produs, dacă suntem un magazin online, până la zonele cu elemente de încredere, cum ar fi, poate, despre noi, poate ceva certificări, toate lucrurile astea conving și sunt legate de partea de SEO; titluri, texte bine realizate și în spate partea tehnică, un site care se încarcă repede cu imagini care sunt optimizate. Lucrurile astea toate contează. Contează și în zona de PPC, deoarece Google este un roboțel care citește și atunci când observă imaginile sunt optimizate, viteza de încărcare a site-ului este una bună, avem șanse ca să fim afișați mai mult. E vorba despre afișări și în cazul reclamelor.

Horia Daraban: Deci PPC și SEO merg în tandem…

Ioana Amăriuței Popa: Merg în tandem, cu siguranță, pentru că PPC-ul nu face altceva decât să sporească vizibilitatea site-ului și așa bun, de care vorbeam anterior.

Horia Daraban: Campania de marketing digital trebuie să spună o poveste?

Ioana Amăriuței Popa: Da, cu siguranță, campania trebuie, în primul rând, să fie gândită mereu cu publicul în minte, cui ne adresăm, ce probleme are, cum le putem noi rezolva și în felul ăsta se creionează această poveste. Sunt unii oameni care reacționează mai mult la zona emoțională, alți oameni, poate, la cea mai analitică. Și atunci noi, dacă reușim să îmbinăm strategiile și comunicarea și mesajul să fie în ambele zone, și emoțional și rațional, atunci cu siguranță reușim să ajungem, dar mereu să avem publicul în minte, să-l nișăm, să știm despre el cât mai multe, astfel încât promovarea  noastră ca și companie să fie cât mai eficientă.

Horia Daraban: Din experiența dumneavoastră, care e cea mai dificilă campanie de marketing digital?

Ioana Amăriuței Popa: Cea mai dificilă campanie, să zicem că în zona de Black Friday. Sunt provocări legate de faptul că foarte multe companii se promovează în această perioadă. Și atunci, provocarea noastră, ca și marketeri, este să aducem pentru clienții noștri rezultate cât mai bune, la un cost cât mai mic, în ciuda faptului că este o competiție extrem de mare pe piață pentru vizibilitate și afișări, că tot vorbeam de PPC. Asta, să zicem, este una din provocările noastre cele mai mari. Și e de sezon, să zicem așa.

Horia Daraban: Inteligența artificială și marketing-ul digital. În ce zonă de elaborare a unei astfel de campanii poate fi un sprijin și care sunt perspectivele din acest punct de vedere?

Ioana Amăriuței Popa: Ca agenție de marketing digital folosim AI-ul (inteligența artificială) în multe situații. De exemplu, dacă e să ne gândim la research, atunci când facem documentări, noi putem să ne folosim de instrumentele AI. De asemenea, în email-urile automatizate, când facem secvențe automatizate de email-uri care se transmit către public în funcție de anumite triggere. La fel, folosim AI. Sunt foarte multe situații, inclusiv când vine vorba despre optimizare, de campanii de PPC ș.a.m.d. Au apărut pe piață suficient de multe instrumente. Unele sunt foarte importante și chiar ajută. Un marketer foarte bun, practic, este la curent cu toate instrumentele acestea. Selectează care sunt acele instrumente care sunt cu adevărat utile și le folosește. În felul ăsta avem un avantaj competitiv, cumva. Problema nu este că inteligența artificială ar putea înlocui marketing-ul digital. Că s-a auzit, îi scriu lui Chat GPT și atunci nu mai am nevoie de copyrighter.

Nu este chiar așa, pentru că factorul uman va fi tot timpul prezent prin felul în care alegem să luăm unele decizii atunci când folosim instrumentele. Deci marketing-ul digital se completează foarte bine cu AI.

Horia Daraban: La finalul interviului nostru, un sfat pentru această zonă, pentru cei care sunt antreprenori și sunt interesați să pună la punct, să puncteze în online ideea de business pe care o au.

Ioana Amăriuței Popa: Să fie consecvenți în a transmite mesaje și a comunica cu publicul lor pe toate canalele pe care le au ei la dispoziție; și asta fiind de la site până la social media, Google My Business ș.a.m.d.

Horia Daraban: Deci o prezență constantă.

Ioana Amăriuței Popa: Constantă, un mesaj clar și același mesaj să fie folosit pe toate canalele de comunicare, atunci când transmitem baza unui obiectiv, desigur.

Varianta audio a dialogului:

#InfoEconomic: Vasile Asandei, directorul ADR Nord-Est, despre fondurile europene aferente perioadei 2021-2027: ”din totalul de 1,75 miliarde de euro, circa 400 de milioane sunt dedicate direct mediului antreprenorial, cu o componentă importantă pe zona de cercetare, inovare, transfer tehnologic, digitalizare”

Publicat de hdaraban, 29 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 30 octombrie 2024, 17:33

Fondurile europene vin să sprijine priorități specifice, cum ar fi transformarea într-o regiune mai competitivă și mai inovativă, mai digitalizată. Acestea vizează, bineînțeles, și mediul antreprenorial al regiunii.

De altfel, spre exemplu, în această lună, a fost lansat un apel de proiecte în cadrul Priorității 1 “Nord-Est – O regiune mai competitivă, mai inovativă”. Este vorba despre proiecte de cercetare, dezvoltare, inovare și investiții în IMM-uri. În total, 78,5 milioane de euro.

Cu aceste date pe fundal, directorul agenției cu sediul la Piatra Neamț, domnul Vasile Asandei, a oferit mai multe răspunsuri cu privire la proiectele și spiritul antreprenorial din cele șase județe ale regiunii Nord Est.

Una din informațiile de actualitate este că au foste semnate deja 500 de contracte de finanțare, din care 433 sunt pentru firme private. De aici, concluzia că zona privată este cea mai dinamică.

Tot Vasile Asandei precizează că, din totalul de 1,75 miliarde de euro, circa 400 de milioane sunt dedicate direct mediului antreprenorial, mediului de afaceri, cu o componentă importantă pe zona de cercetare, inovare, transfer tehnologic, digitalizare.

De altfel, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord- Est spune că fondurile sunt îndreptate, cu precădere spre câteva domenii:  ”zona IT&C, în general, zona de digitalizare. Știm că Iașul este un hub pentru așa ceva. Există foarte mare interes pe zona de digitalizare. Tehnologia informației este un prim domeniu. Apoi zona de textile și biotehnologie, și aici avem și o anumită experiență și un potențial; zona de mediu, apă, aer, deșeuri, valorificarea economiei circulare; zona de turism este, de asemenea, o zonă de mare interes.”

Horia Daraban: Pentru 2021- 2027, o alocare totală 1,75 de miliarde de euro; o parte din fonduri destinată mediului antreprenorial. Putem detalia ce sume sunt alocate pentru această zonă a inițiativei private, ce s-a contractat până acum?

Vasile Asandei: Din totalul de 1,75 miliarde de euro, circa 400 de milioane sunt dedicate direct mediului antreprenorial, mediului de afaceri, cu o componentă importantă pe zona de cercetare, inovare, transfer tehnologic, digitalizare. Avem două apeluri care sunt încheiate deja, un apel pentru microîntreprinderi, cu investiții de până la 200 000 euro și un apel pentru digitalizarea IMM-urilor, cu valoarea unui proiect de maximum 100 000 euro. Apelul despre care ați vorbit, pentru IMM-urile inovative, cel care tocmai a fost lansat, este un apel care își dorește să stimuleze cercetarea în cadrul firmelor private. Sper și am văzut că există un interes destul de mare acolo,  vom avea poate 30-40 de proiecte, așteptăm noi de acest gen și vor urma și alte apeluri de state, mediului privat.

Horia Daraban: De ce fonduri destinate acestei zone de cercetare, inovare? Raportat la ceea ce face mediul antreprenorial se urmărește într-un tablou mai mare și care vizează întreaga regiune Nord-Est, un anumit palier?

Vasile Asandei: Este de notorietate să spunem faptul că Uniunea Europeană, Europa, în general, are o problemă de competitivitate și bineînțeles că și România are o problemă de competitivitate. Mai exact, suntem, cumva, rămași în urmă, noi, Europa, față de alte zone ale lumii, Statele Unite, China. Nu mai vorbesc despre faptul că România are o problemă și mai mare din acest punct de vedere, ori, ca să devenim mai competitivi, mai puternici, trebuie să inovăm și aceasta este șansa viitorului. Noi, de mult timp, avem o preocupare accentuată în această direcție. Am fost prima regiune din România care a făcut o strategie de specializare inteligentă, avem o mulțime de proiecte prin care încercăm să stimulăm acest spirit inovativ. De fapt, noi trebuie să-i ajutăm pe cei care îl au deja și sunt multe firme private. Aș face o paranteză aici și să vă spun că suntem pe locul doi, după regiunea București-Ilfov, ca număr de întreprinderi inovative.

Deci e o nevoie absolută să investim în inovare, să creăm produse, servicii noi, care răspund nevoilor prezentului și viitorului și nu trecutului. Este nevoie să îi ajutăm pe oamenii care au deja asemenea preocupări și cred că în următorii ani va fi un accent deosebit de important pus la nivel european pe această zonă. Deci sperăm că efortul nostru și munca noastră de ani de zile va da rezultate.

Horia Daraban: Când vorbim despre cercetare, inovare și mediul antreprenorial, există anumite domenii specifice sau paleta este foarte largă? Mă refer la domenii.

Vasile Asandei: Da, noi avem, spuneam, o strategie de specializare inteligentă. Asta înseamnă că am analizat în ce măsură unele domenii sunt mai pretabile și mai potrivite pentru a investi în această regiune. Și aceste domenii stabilite împreună cu partenerii noștri ar fi următoarele: zona IT&C, în general, zona de digitalizare. Știm că Iașul este un hub pentru așa ceva. Există foarte mare interes pe zona de digitalizare. Tehnologia informației este un prim domeniu. Apoi zona de textile și biotehnologie, și aici avem și o anumită experiență și un potențial; zona de mediu, apă, aer, deșeuri, valorificarea economiei circulare; zona de turism este, de asemenea, o zonă de mare interes. Iată câteva din domeniile în care se va investi cu prioritate. Asta înseamnă că acele domenii vor fi prioritare, dar nu numai acolo vor fi acceptate proiecte. Deci există o paletă mai largă cu focus pe aceste domenii.

Horia Daraban: În ideea faptului că suntem la mijlocul perioadei 2021-2027, ne puteți spune cum se mișcă mediul privat în competiția aceasta a accesării fondurilor europene?

Vasile Asandei: Există foarte mare interes. Mediul privat este cel mai dinamic. După cum știți, noi ne adresăm atât mediului privat, cât și mediului public. Proiectele din zona publică sunt proiecte mai mari ca valoare și amploare. Sunt proiecte de milioane sau zeci de milioane de euro și asta înseamnă că se și creează și se implementează un pic mai greu. Pentru mediul privat, că avem deja apeluri închise, altele sunt lansate, altele urmează să fie lansate. A fost transmisă la Comisia Europeană prima declarație de cheltuieli, cu o valoare de 20 de milioane de euro. Mare parte din aceste cheltuieli țin de zona privată. Am depășit 500 de contracte de finanțare semnate, din care 433 sunt pentru firme private, deci zona privată este cea mai dinamică și noi ne bucurăm să fie așa. În continuare, vom încerca să aducem și alte resurse lângă cele pe care le avem pentru antreprenori. Dacă vom avea o economie puternică, vom avea și resurse la buget și vom putea să dezvoltăm și alte proiecte.

Horia Daraban: Ați fost la Forumul Economic Trilateral de la Iași, care s-a desfășurat săptămâna trecută și, în acest sens, cu ce mesaj a venit Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în fața participanților? Și a doua întrebare, ce rol poate avea agenția în acest deziderat pe care îl promovează mediul de afaceri ieșean, și anume orașul Iașul, hub regional pe această  axă România, Republica Moldova, Ucraina?

Vasile Asandei: Dacă ne uităm la lumea de azi, vedem că sunt, pe de o parte provocări mari, cum este războiul din Ucraina, a fost criza pandemică, această problemă de competitivitate. Pe de altă parte, sunt și niște oportunități. Zona aceasta a noastră, regiunea de Nord-Est, Republica Moldova, sudul Ucrainei, este o zonă care prezintă un interes tot mai mare pentru investitori și pentru mediul politic, este de interes geopolitic, aș spune. Este firesc să ne intereseze și pe noi și pe partenerii noștri din Republica Moldova și din Ucraina cum putem să colaborăm, să lucrăm împreună pentru a pune în valoare acestei oportunități. Agenția pentru Dezvoltare Regională, și acesta este mesajul pe care l-am transmis și-l transmitem de fiecare dată când avem ocazia, poate aduce un sprijin, aș spune, consistent pe două zone. Pe de o parte, este vorba de experiența în implementarea proiectelor, în planificarea programelor de dezvoltare la nivel comunitar, la nivel regional sau chiar național.

Am fost implicați în proiecte de colaborare cu Republica Moldova și chiar și cu Ucraina. Deci, pe de o parte, experiența noastră o punem la dispoziția lor, încercăm să dezvoltăm proiecte în comun, încercăm să atragem resurse în comun și, iarăși, avem câteva proiecte în care suntem parteneri. Pe de altă parte, este clar un lucru și este spus răspicat în ultima vreme, comunitățile, regiunile, instituțiile care nu au o capacitate administrativă, o capacitate instituțională bună, nu vor mai primi bani. Adică trebuie să ne pregătim ca organizații, ca instituții, ca și comunități, să știm să avem oameni foarte bine pregătiți, cum anume trebuie abordată dezvoltarea, cum ne prioritizăm lucrurile, cum gândim un proiect. Și aici este o zonă în care putem avea și aici doritori să participăm proiecte comune. După cum știți, atât Ucraina, cât și Republica Moldova beneficiază de finanțări, în prezent, relativ modeste, dar ele vor crește în viitor.

Există și programele de cooperare transfrontalieră pe care le coordonăm, cel cu Republica Moldova și cu Ucraina. Deci suntem într-o perioadă și într-o situație în care trebuie să acționăm și să acționăm împreună. Partenerii noștri au înțeles acest mesaj și sunt deja în desfășurare diverse vizite de studiu, propuneri de proiecte. Sper că în următorii ani se vor vedea rezultate palpabile, atât la noi în țară, în regiunea noastră, cât și la vecinii noștri.

Horia Daraban: Un raport al Global Entreprenourship Monitor, care analizează starea antreprenoriatului la nivel mondial, arată că, în 2024, anul acesta, situația României este favorabilă în privința identificării oportunităților antreprenoriale, plasând țara noastră pe locul 24 din 45 de economii. Pe de altă parte, rata antreprenorilor potențiali, adică ponderea celor care intenționează să demareze o nouă afacere în următorii trei ani, este însă scăzută. 8,95% din populație adultă poate fi considerată antreprenor potențial. Există această preocupare la nivelul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în acest sens și cum este pusă această preocupare în practică, în ideea încurajării antreprenoriatului?

Vasile Asandei: Bineînțeles, este o preocupare de ani buni. Vreau să vă amintesc că noi am construit o entitate care se numește Rubik Hub, care pune exact această problemă, cum pregătim viitorii antreprenori. Acolo se dezvoltă programe pentru tineri, programe de formare, programe de inițiere, programe de sprijin pentru start-up-uri și sunt câteva mii de tineri care au trecut prin programele noastre, exact în această idee, de a valorifica ideile inovativ, participarea asta la lumea antreprenorială. România a făcut progrese semnificative în ultimii ani, din acest punct de vedere. Pe baza a ceea ce am creat noi la Rubik Hub, acolo este o comunitate care cuprinde vreo 150-200 de mentori, pe lângă cele câteva mii de tineri care participă la cursuri și la formele de pregătire. Pornind de la această experiență, am realizat un proiect la nivel național. Proiectul se cheamă Ro Start-Up.

De fapt, nu este numai un proiect, este o entitate, o organizație care reunește toate aceste structuri de sprijin pentru start-up-uri, fie ele din Arad, Oradea, Brașov, Cluj, București, fie din zona noastră. Deci am creat o platformă împreună cu partenerii noștri din țară, care va obține și o finanțare din partea fondurilor europene pentru a stimula, a iniția, a-i ajuta să se pregătească și a porni aceste afaceri inovative numite startup-uri. Este îmbucurător că preocuparea asta a prins atât de bine și față de acum șapte, opt ani, când era foarte incipient un astfel de proces. Sunt mulți oameni și mai ales oameni tineri care se îndreaptă spre așa ceva. Aș mai adăuga o nuanță mă bucur foarte mult să văd în ultima vreme o implicare tot mai accentuată a universităților în acest domeniu.

Creăm și dezvoltăm hub-uri împreună cu ei, programe de antreprenoriat, depășind acea preocupare, să spunem, la limită, din facultățile de profil, din trecut, care nu atingeau, să spunem, interesul foarte direct și vibrant al tinerilor, nu reușeau să îi determine să meargă pe calea antreprenoriatului. Deci, este o componentă esențială din munca noastră pregătirea și dezvoltare a viitorilor antreprenori.

Varianta audio a interviului:

Politologul Marin Gherman, despre concluziile barometrului social realizat în rândul comunității istorice din Ucraina: ”în ciuda multiplelor provocări geopolitice și a războiului, etnicii români continuă să fie profund preocupați de tot ceea ce înseamnă identitate, limbă, cultură și tradiții”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, (27.10.2024)

Printr-o finanțare a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Institutul de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți a realizat o cercetare în cadrul proiectului ”Comunitatea românească din Cernăuți, Transcarpatia și Odesa -  Barometru social 2024”. Obiectivul demersului a fost acela de a identifica așteptările, atitudinile și necesitățile etnicilor români din Ucraina în cel de al treilea an de război. Răspunsurile sunt legate inclusiv de destinul limbii române în sânul comunității istorice.

Publicat de hdaraban, 27 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 29 octombrie 2024, 18:09

Coordonatorul studiului sociologic este domnul Marin Gherman, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, lector universitar doctor la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, președinte și coordonator editorial al Centrului Media ”Bucpress” din Cernăuți.

El a oferit repere legate de studiul realizat, care a fost structurat pe mai multe teme: războiul și deznodământul acestuia, situația limbii române, chestiunea religioasă și a prezenței Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina, dimensiunea informațională, relația românilor din Ucraina cu instituțiile române.

Una din concluziile analizei este că românii, nu au un dialog foarte bun, constructiv cu autoritățile statului ucrainean și spun că și-ar dori ca decidenții politici de la Kiev să țină cont de promisiunile pe care le face statul ucrainean. În cel de-al treilea rând, se observă și o distanță socială în față de alte etnii.

O altă concluzie ce reiese din interpretarea răspunsurilor primite  este că se simte și o oarecare distanță socială față de etnia ucraineană, dar mai ales față de cea rusă. Așadar, comunitatea românilor, ”în momentul de față, se simte într-o intimitate sau într-o izolare culturală și politică”, iar din această perspectivă, are nevoie de noi căi de deschidere spre ceilalți inclusiv din partea României.

Horia Daraban: Din datele barometrului reiese, spre exemplu, că războiul a avut un impact negativ asupra vieții etnicilor români din Ucraina, 90,4% raportând o înrăutățire a condițiilor de trai comparativ cu perioada de dinainte a invaziei. Care sunt aceste probleme, vedeam în barometru, împărțite în două categorii generale și specifice?

Marin Gherman:  Sunt o serie de probleme identificate în urma acestui sondaj, multe dintre care ne sunt cumva clare, pentru că este un război și, în mod normal, 90% dintre persoanele care au participat la acest sondaj au spus că viața lor este mult mai grea, mult mai rea, unii au zis că este chiar insuportabilă. Noi am încercat să colectăm aceste date prin două metode atât cantitative, cât și calitative, deci am luat și interviuri de la reprezentanții comunității românești din Ucraina să încercăm să aflăm profunzimea problemelor, dar și soluțiilor pe care ni le sugerează. Și merită menționat faptul că această comunitate românească, în ciuda multiplelor provocări geopolitice și a războiului, a acestor acțiuni de agresiune, continuă să fie profund preocupată de tot ceea ce înseamnă identitate, limbă, cultură și tradiții. Cumva, în ciuda războiului, oamenii se solidarizează, pe de o parte, cu statul ucrainean în ce în ce privește necesitatea de a-l sprijini să se apere de agresiunea Federației Ruse.

Rusia este numită principalul vinovat de ceea ce li se întâmplă oamenilor acolo, dar în același timp, ei susțin că sunt impedimente, sunt probleme în calea păstrării limbii și culturii românești, în special prin educație, prin presă ș.a.m.d. Nesiguranța, intoleranța, creșterea tensiunilor sociale în cel de-al treilea an de război a devenit ceva nouă și se constată sociologic. Noi am mai realizat niște studii în 2022 și în 2023 și oamenii susțineau că au probleme la capitol financiar și este o nesiguranță în societate, iar acum se menționează o intoleranță, o creștere a tensiunilor sociale, a neînțelegerilor. Sunt deja efectele învechirii acestui război pe teritoriul Ucrainei și efectele acumulării unor neînțelegeri sociale, confesionale, politice ș.a.m.d. Cumva, românii se văd prinși între ciocan și nicovală în niște procese geopolitice pe care nu le pot controla, dar de care nu sunt, desigur, mulțumiți și nu prea văd vreo soluție. Asta ce ține de aspectul militar sau de aspectul politic general.

Horia Daraban: Barometrul din acest an și dumneavoastră ați făcut o referire în acest sens acoperă și percepția asupra situației lingvistice, respectare a drepturilor comunității românești. Această situație este confortabilă pentru etnicii români sau sunt îngrijorări? Îmi permit, în acest context al întrebării, să ofer și o cifră: 61,6% dintre etnicii români consideră că limba română va fi tot mai puțin vorbită pe teritoriul statului ucrainean.

Marin Gherman: Oamenii consider că limba română va fi tot mai puțin vorbită din două motive. Primul este reprezentat de exodul populației și procesele demografice absolut triste în contextul războiului, pentru că tinerii părăsesc localitățile împreună cu copiii și se mută tot mai mult în alte state, inclusiv în state membre ale Uniunii Europene. Și, desigur, factorul demografic va influența în mod direct asupra limbii vorbite și asupra vorbitorilor în Ucraina. Pe de altă parte, ceea ce este interesant și am încercat să aflăm acest lucru, în decembrie 2023, Ucraina, după cum a informat presa internațională, a introdus modificări în legislația privind drepturile minorităților naționale, mult discutate pe parcursul ultimilor ani, iar majoritatea respondenților au zis că nu simt în momentul de față vreo schimbare în urma acestor amendamente introduse în legislație. Altfel spus, foarte greu se mută această percepție față de drepturile și nivelul de asigurare la nivel legislativ și este menționat faptul că acest design legislativ, care este în Ucraina adoptat, nu prea funcționează sau trebuie monitorizat mult mai bine.

Deci sunt două mari aspecte unul este demografic, războiul și altul ține de legislația ucraineană. Și aici speranțele acestei comunități vin dinspre Uniunea Europeană și statele membre și România, în special, să dialogheze mai mult cu Kievul, astfel încât partea această legislativă să fie armonizată cu tot ceea ce înseamnă standard de norme europene în acest domeniu.

Horia Daraban: Putem alătura chestiunii lingvistice și dimensiunea confesională, cea bisericilor din comunitatea istorică românească?

Marin Gherman: Este una dintre cele mai dificile, complexe subiecte ale acestui studiu și, de fapt, a situație românilor de acolo. După cum știm, majoritatea parohiilor ortodoxe românești țin canonic de Mitropolia Kievului, care are legături canonic la rândul său cu Patriarhia Moscovei. Românii, majoritatea dintre ei, deci 50%, au declarat că biserica lor, chiar dacă are o astfel de apartenență, nu are nicio legătură cu Moscova. De asta este foarte greu să fie inițiate anumite schimbări la nivelul percepției acestei situații confesionale. Unii zic că ”biserica din satul meu nu are nicio legătură directă cu Moscova”, chiar dacă pe hârtie sau canonic ar avea o astfel de legătură. Ca soluție de alternativă și subliniez, de alternativă, nu este principala opțiune, românii consideră că nu este o idee de revenire  a acestor biserici sub umbrela canonică la Bisericii Ortodoxe Române. Deci idee nu este respinsă, ba dimpotrivă, este văzută ca fiind una pozitivă. Însă, interviurile pe care le-am realizat ne-au arătat că pasul decisiv în acest demers trebuie să aparțină Patriarhiei de la București. Cumva, este o atitudine pasivă, dar în același timp, o acceptare a acestor posibile mutări canonice. Și cunoaștem inițiativa Bisericii Ortodoxe Române de a crea o structură confesională pe teritoriul Ucrainei. Deci ideea este văzută bine, dar nivelul de sprijin al acestei idei într-un mod de implicare activă, de creare a acestor structuri deocamdată este foarte, foarte firav.

Horia Daraban: Nu aș vrea să ocolim și tema aceasta a accesului la informații și în acest sens vă întreb există suficiente surse de presă în limba română în comunitatea istorică din Ucraina și, dincolo de aceasta, ce loc ocupă presa din România în acest peisaj mass-media pe care îl accesează etnicii români?

Marin Gherman: Este în primul rând menționat o oarecare degradare a configurației de presă în limba română. S-au închis multe ziare, multe redacții numai ce a fost o dată, cum mi-au spus oamenii, dar în același timp, din ceea ce a rămas, oamenii sunt foarte conectați la ziarele pe suport de hârtie, la agenții de presă, la bloguri în limba română, la tot ceea ce înseamnă o informare online sau offline și la producția aceasta de presă, care există în Ucraina în momentul de față, ceea ce este un lucru pozitiv. Aici România ar trebui să sprijine mult mai mult crearea acestor structuri în toate cele trei regiuni, Transcarpatia, Odesa,  Cernăuți, care sunt foarte diferite. În ceea ce privește conectarea la spațiul informațional din România, acest lucru se produce prin intermediul posturilor publice de radio și de televiziune. Și aici, TVR, Radio România, inclusiv posturile de radio regionale sunt foarte importante pentru această comunitate. mai importante decât posturile comerciale, de exemplu.

Și în cel de al doilea rând, au fost menționate marile ziare online de la București, care sunt citite de românii din Ucraina. Acolo unde apar dificultăți la nivelul școlarizării, accesul la instituții culturale, presa poate să suplinească această nișă importantă. Deci, presa pentru românii din Ucraina nu este doar o sursă de informare, ci și una de păstrare a limbii, a culturii și de afirmare identitară, ceea ce subliniază încă o dată rolul important al presei în această prezervare culturală și identitară națională din cele trei regiuni.

Horia Daraban: Ca o concluzie a studiului realizat, care este imaginea comunității românești din Ucraina, ce se desprinde din această analiză și care-i sunt orizonturile?

Marin Gherman:  Sunt, desigur, niște concluzii cam triste, pentru că foarte mulți intervievați susțin că nu văd un final fericit al războiului. Chiar dacă războiul se încheie mâine, vorbesc în plan militar, acesta ar putea să reizbucnească la un moment dat și oamenii se simt ca fiind într-un stat care va fi în război mulți ani înainte. Și lucrul acesta, desigur, demotivează psihologic, economic și apar fel de fel întrebări privind viitorul acestei comunități și viitorul statului în care se află. Este un factor care nu poate fi ignorat sub nicio formă. În cel de-al doilea rând, românii, totuși menționează că nu au un dialog foarte bun, constructiv cu autoritățile statului ucrainean și spun că și-ar dori ca decidenții politici de la Kiev să fie mult mai atenți față de ceea ce spun ei, să țină cont de promisiunile pe care le face statul ucrainean. În cel de-al treilea rând, se observă și o distanță socială în față de alte etnii.

Se simte și o oarecare distanță socială față de etnia ucraineană, cel mai interesant. Desigur, cea mai mare distanță socială se referă la minoritatea rusă, ceea ce ne spune că această comunitate, în momentul de față, se simte într-o intimitate sau într-o izolare culturală și politică. Are nevoie de noi căi de deschidere spre ceilalți, dar are și suficiente traume și experiențe negative acumulate în ultimii douăzeci, treizeci sau poate chiar o sută de ani, după raptul sovietic, ceea ce nu-i permite să fie mai deschisă față de ceilalți, pentru că traumele sunt prea multe și aici avem nevoie de dialog, de comunicare și de o deschidere din partea României, a Ucrainei, a autorităților regionale față de această comunitate lovită din senin și de un război crunt al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Varianta audio a interviului:

#InfoEconomic: Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă: după eliminarea subvențiilor în 2025, ”prețurile la gazele naturale vor varia între minus 10% la plus 27%, iar cele la energie electrică, între minus 5% și până la 100%”

Publicat de hdaraban, 22 octombrie 2024, 11:57 / actualizat: 22 octombrie 2024, 18:00

O creștere atât de mare a ponderii importurilor de energie electrică nu s-a mai întâlnit în istoria țării noastre. Aprecierea vine din partea Asociației Energia Inteligentă, într-un document, organizația scoțând în evidență mai multe elemente legate de modul în care țara noastră folosește resursele pentru a produce energie.

Este evident faptul că importurile de energie înseamnă prețuri mai mari, mai ales când cererea este pe măsură, consecința fiind valori mai mari ale facturi pentru consumatorii casnici, dar și pentru agenții economici.

La Infoeconomic, președintele asociației, Dumitru Chisăliță, a oferit câteva răspunsuri legate de cauzale care au dus la apariția acestei situații. Una dintre ele este legată de scăderea producției de energie electrică. Este vorba de ”partea de hidroenergie, de partea de energie eoliană. Chiar și partea de energie nucleară este în scădere față de perioada similară a anului trecut.”

Specialistul susține că toate acestea arată un dezechilibru ce exista la nivelul sistemului național energetic și necesitatea continuării urgente a programului care a fost început de Ministerul Energiei în anul 2024, de investiții masive, de alocare de fonduri pe diverse proiecte, dar și întărirea sistemului energetic, atât de transport, cât și de distribuție”.

Dumitru Chisăliță vorbește și despre rolul prosumatorilor în această balanță energetică națională, care este important. Creșterea ponderii lor trebuie să vină la pachet și cu dezvoltarea puternică a capacității de stocare. Specialistul opinează că prosumatorii trebuie să ajungă în situația în care să-și înmagazineze cea mai mare parte a energiei necesare.

În ceea ce privește apariția și dezvoltarea unor proiecte energetice în județele Moldovei, specialistul consideră că regiunea este destul de bine acoperită din perspectiva acestor intenții de a investi. O piedică în realizarea acestor proiecte este legată de plafonarea prețurilor la energie, care a fost  introdusă în 2022. Tarifele actuale ”nu încurajează sau chiar descurajează acești investitori, din cauza faptului că le este teamă de viitor, le este teamă de ceea ce înseamnă recuperarea investiției pe care o fac și, bineînțeles, de atingerea profitului pe care și l-au stabilit”.

Referitor la evoluția prețurilor, după aprilie 2025, când vor fi eliminate subvențiile, președintele Asociației Energia Inteligentă spune că  prețurile la gazele naturale vor varia între minus 10% la plus 27%. În ceea ce privește energia electrică, evoluția potențială a prețului poate varia de la  minus 5% până la 100%pentru anumite categorii de consumatori.

Horia Daraban: Care sunt cauzele care au dus la această situație? Este o problemă de ordin structural, este un eveniment excepțional?

Dumitru Chisăliță: Conform datelor Institutului Național de Statistică, vedem că, în primul rând, consumul în România a crescut, atât consumul casnic, cât și consumul industrial. În același timp, vedem că avem în multe sectoare de producere a energiei electrice scăderi, unele chiar semnificative. Vorbim aici de partea de hidroenergie, vorbim aici de partea de energie eoliană. Chiar și partea de energie nucleară este în scădere față de perioada similară a anului trecut, pe fondul creșterii consumului și a reducerii producerii efective a energiei electrice în aceste sectoare. Ne-am confruntat cu această situație a necesității importurilor de energie, importuri, care, așa cum spuneați și dumneavoastră, se face în general în perioadele în care cererea este foarte mare, oferta este foarte mică, ceea ce atrage după sine și prețuri.

Am avut în vara aceasta prețuri record la ceea ce înseamnă produsele pe termen scurt sau produsele de echilibrare, toate acestea datorită faptului că noi, practic, în lipsa acestor capacități de producere la vârf de consum, trebuie să importăm și, în acel moment, importurile sunt foarte scumpe.

Deci am avut un dublu eveniment: pe de o parte, o creștere semnificativă procentuală a importurilor în această perioadă, dar aceste importuri sunt realizate cu precădere la momentele în care prețurile sunt cele mai mari. Toate aceste lucruri, practic, arată un dezechilibru ce exista la nivelul sistemului național energetic și necesitatea continuării urgente a programului care a fost început de Ministerul Energiei în anul 2024, de investiții masive, de alocare de fonduri pe diverse proiecte, pe diverse structuri și investiții masive în ceea ce înseamnă producerea energie electrice, dar și întărirea sistemului energetică, atât de transport, cât și de distribuție.

De asemenea, continuare a rolului prosumatorilor în această balanță energetică națională este importantă, doar că ea trebuie să vină la pachet și cu dezvoltarea puternică a capacității de stocare. Cred că prosumatorii trebuie să ajungă în situația în care să-și înmagazineze cea mai mare parte a energiei necesare, tocmai datorită faptului că, printr-o astfel de construcție, se protejează pe ei au facturi mai mici, dar, în același timp, contribuie și la reducerea importurilor și la reducerea acestei energii scumpe, care este achiziționată atunci când este vârf de consum.

Horia Daraban: Uniunea Europeană are acest deziderat al neutralității climatice și, în acest sens, apasă pedala accelerației pentru trecerea la surse prietenoase cu mediul. În acest context, reușește România să facă această tranziție și care sunt sincopele la nivel național?

Dumitru Chisăliță: Drumul pe care s-a angajat România este similar cu direcția pe care Uniunea Europeană a dat-o și cu angajamentele. Este adevărat că, cumva, sunt o serie de elemente care fac ca lucrurile să nu meargă chiar atât de bine pe cât ni le-am dorit. Aici discutăm, din punctul meu de vedere, în primul rând, de lipsa unei armonizări între ceea ce înseamnă cererea, necesarul de cerere,  necesară, de cererea la anumite ore de consum, partea legată de capabilitatea de transport în direcțiile în care există acest consum, capabilitatea de producere, în special, la orele cu vârf de consum, lipsa stocării sau aproape inexistența stocării în România a energiei electrice.

Deci, cumva, cred că, dincolo de elementele importante în dezvoltare investițiilor, care, în anul 2024, au beneficiat de foarte multe fonduri de la Ministerul Energiei, foarte activ din punctul ăsta de vedere, mai e nevoie și de o armonizare între aceste patru direcții de așa natură încât, să spunem, anumite dezvoltări, anumite capacități, anumite tehnologii de producere energiei electrice, să nu determine modificări, fluctuații puternice în sistemul energetic național, care la rândul lor să aibă ca și scop fie perturbații în alimentarea cu energie electrică, fie necesitatea echilibrării cu energie electrică la prețuri foarte mari și de aici în facturile de energie electrică.

Horia Daraban: În sensul celor precizate de dumneavoastră, producție și transport, putem vorbi de regiuni ale României care nu-și exploatează potențialul și poate faceți dumneavoastră în acest sens trimitere pentru zona Moldovei?

Dumitru Chisăliță: Există o hartă, dacă vreți, a ATR-urilor care s-au dat în România în ultimii ani. ATR înseamnă, practic, avizul tehnic de racordare, adică capabilitatea unor potențiali investitori să se racordeze în sistemul energie național și să debiteze această energie. Există în Moldova o acoperire destul de bună, bineînțeles, zonele vizate sunt general zone sud-est ale României, pentru că aici avem o capacitate de producere energiei eoliene foarte bună, dar și Moldova este destul de bine acoperită din perspectiva acestor intenții de a investi și, respectiv, avize solicitate de la operatorul de transport.

Din păcate, cred că avem, totuși, un element important: aceste investiții sunt realizate de persoane fizice sau de fonduri, care au la bază interesul de a obține profit, ăsta este scopul pentru care fac ei aceste investiții. Ori avem de trei ani de zile și mai ales avem în ultima perioadă în România un preț plafonat, un preț care practic nu încurajează sau chiar descurajează acești investitori, din cauza faptului că cumva lor le este teamă de viitor, le este teamă de ceea ce înseamnă recuperarea investiției pe care o fac și, bineînțeles, de atingerea profitului pe care și l-au stabilit.

Din acest punct de vedere, cred că România trebuie să înțeleagă că investiții se vor face în momentul în care sunt bani disponibili și bani sunt în momentul de față pe tot felul de direcții, în special veniți dinspre Uniunea Europeană, dar, în același timp, acele entități care fac aceste investiții trebuie să aibă și o predictibilitate, o predictibilitate care să le permită siguranța că își vor recupera banii, și vor face acel profit pe care și l-au propus. Din acest punct de vedere cred că aici suntem, cumva, deficitari. Chiar dacă plafonarea a  adus lucruri bune întru-o perioadă de timp, în perioada 2022, cred că, în momentul de față, lucrurile trebuie să revină într-un făgaș normal și atunci și lucrurile vor începe să se desfășoare într-un mod foarte corect. Ce trebuie să spunem e că, e nevoie și de stocare în momentul de față, și nu mă gândesc neapărat la baterii, bateriile sunt doar una dintre soluții, mă gândesc în special la dezvoltare a capabilităților de stocare și respectiv de conversie a energiei electrice. Dacă un investitor nu are ce să facă cu energia, ea poate fi transformată în hidrogen, de exemplu, iar cestea sun elemente care trebuie obligatoriu să concure în politicile energetice ale României.

Horia Daraban: Apropo de renunțarea la subvențiile pentru energie din 2025, din aprilie, cum vedeți dumneavoastră evoluția prețurilor, după retragerea acordării acestor subvenții?

Dumitru Chisăliță: Trebuie să spunem că această evoluție ține de modul în care ne vom comporta noi ca și consumator, dar mai ales statul, prin politicile sale pentru gaze naturale. Există, practic, un scenariu în care nu facem nimic, adică așteptăm, cum facem și în momentul de față, și noi și instituțiile statului. Și atunci, din punctul meu de vedere, putem să discutăm de scenarii în care prețul să crească între 7% și până la 27% sau în scenariile în care există o modificare în regelementare, fiscală, juridică a situației existente, dar și un comportament proactiv atât al consumatorilor și a cât și al furnizorilor, în care putem să discutăm de scăderi ale prețului la gaze după 1 aprilie 2025 cu până la 10%. Deci, practic, ne găsim într-o plajă de la -10% la plus 27%, pe gaze naturale.

La energie electrică, pentru unii consumatori ar putea ca prețul energie electrice să scadă cu până la 20-25%. Bineînțeles, pentru alții, probabil, va exista o creștere de preț, având în vedere plafonul acela de 0,68 de lei pentru un kWh. În ceea ce privește această evoluție potențială a prețului,  respectiv, putem să mergem de la -5% până la 100% pentru energie electrică, pentru anumite categorii de consumatori, acei consumatori care astăzi consumă energie electrică sub 100 kWh.

Varianta audio a interviului:

Nemțeanul Adrian Laza, primul român care a urcat pe toate cele paisprezece cele mai înalte piscuri ale lumii: ”fiecare vârf are o încărcătură emoțională, fiecare are energia lui, chiar dacă sunt în aceeași regiune a lumii”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (20.10.2024)

Publicat de hdaraban, 20 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 23 octombrie 2024, 12:03

El este primul român care a atins toate cele paisprezece piscuri ale lumii de peste 8000 de metri.

Jurnalul acestor ascensiuni poartă date din mai mulți ani. Ultimul capitol este cel al urcării pe Vârful Shishapangma  (8027 de metri) din China, la 9 octombrie. Această reușită are în istoricul său alte două încercări, în același an, 2024.

În discuția cu Horia Daraban, alpinistul a împărtășit din provocările pe care le-a întâmpinat, una dintre ele fiind obținerea permiselor pentru a urca pe munte.

Despre ”proiectul” ascensiunilor, Adrian Laza spune că el a căpătat contur clar în 2021, atunci când a reușit să ajungă pe patru vârfuri: Annapurna, Lhotse, Manaslu și Dhaulagiri.  

Mesajul pe care vrea sa îl transmită nemțeanului prin reușita sa este că ”vârsta nu te împiedică să faci lucruri extraordinare. De exemplu, alpinismul de mare altitudine se cam termină în jurul vârstei de 50 de ani. Eu am escaladat primul vârf la 53 și ultimul, acum, la 60, aproape 61. Le doresc celor care ar vrea să înceapă o carieră sau numai să escaladeze câțiva munți, antrenament, citit, învățat din greșelile altora”.

Adrian Laza: Da, într-adevăr, anul ăsta am reușit să închei parcursul celor 14 cele mai înalte vârfuri din lume. Nu a fost un parcurs foarte scurt și foarte ușor, din păcate. L-am început în 2016, cu muntele Cho Oyu, apoi am încercat, în 2017, Everestul, dar a fost un pic cam devreme. Practic, nu eram foarte pregătit, eram pregătit pentru 8000, dar nu eram pregătit pentru Everest, pentru că este munte mai deosebit, în afară de faptul că este cel mai înalt, are și multe parcursuri tehnice A trebuit să mă întorc din cauza vremii nefavorabile și din cauza faptului că aveam foarte multe degerături. Era aproape să pierd câteva degete de la picioare, dar am pierdut toate unghiile de la picioare. Mountaineering înseamnă suffering, iar ăsta e unul din lucrurile mai puțin plăcute.

Horia Daraban: Revenind la ascensiunea din octombrie, aceasta, cu siguranță, are o poveste și în acest sens vă întreb: socoteala de acasă s-a potrivit cu cea din târg, de la fața locului?

Adrian Laza: În general, am făcut în așa fel ca socotelile să se potrivească, dar sunt lucruri care nu depind de noi. Se întâmplă ca  vremea să fie nefavorabilă, pot fi căderi masive de zăpadă, pot fi avalanșe, pot fi crevase, pot fi accidente, lucruri pentru care, oricât te-ai pregăti, oricâte experiență ai avea, nu le poți controla. Muntele te vrea atunci sau te lasă să-l escaladezi atunci când vrea el, nu neapărat când vrei tu. Asta e un lucru cu care fiecare care ar vrea să urce un munte mai înalt, mai puțin înalt, trebuie să-l considere.

Shishapangma are o poveste un pic mai deosebit, în sensul în care este singurul munte care este în totalitate în Tibet, în China. În general, munții se pot face fie dintr-o țară, fie din alta, fiind munții cei mai înalți din Himalaya, cumva, și i-au împărțit. De exemplu, dacă vrei să urci, eu știu, K2, poți să urci din China și din Pakistan. Dacă vrei să urci pe Everest, poți să o faci și din China, și din Nepal,.

Shishapangma e singurul și el a fost închis începând din 2018. În 2018, la fel, a avut loc un accident, un alpinism bulgar a dispărut, l-a luat o avalanșă. Au încercat, l-au căutat, dar e cam greu să găsești un alpinist sub câteva mii de tone de zăpadă.

Și atunci, Chinese Mountaineering Association a decis să închidă muntele. Cu greu și la multe insistențe, l-au deschis în primăvara lui 2023 numai pentru trei persoane. Și asta a fost tot. Tot în toamnă, l-au deschis din nou, dar în toamnă, a avut loc acel accident nefericit în care au murit patru oameni, doi alpiniști și însoțitorii lor sherpa,   câțiva accidentați foarte grav și atunci autoritățile au hotărât să evacueze muntele. Pur și simplu ne-au chemat înapoi în base camp și a trebuit să plecăm acasă.

Horia Daraban: A apărut această fereastră, acum.

Adrian Laza: Ei, acum, în toamnă, au hotărât, până la urmă, să-l deschidă pentru puține persoane. Deci am fost 17 alpiniști și tot atâția sherpa. Deci, undeva, în jur de 35 de permise ne-au dat chinezii și pe care am reușit cu ajutorul lui Dumnezeu și l-am fructificat.

Horia Daraban: Proiectul acesta, al atingerii celor 14 piscuri, a căpătat contur pe parcurs sau a fost trasat de la început, din 2016 când ați urcat pe Cho Oyu în China?

Adrian Laza: L-am avut în minte, cumva, dar după ce am urcat Cho Oyu, Makalu și Everestul, a apărut pandemia. Un an de zile n-am putut să facem mai nimic, nici măcar să ne antrenăm. După aceea, în 2021, a prins contur, pentru că în 2021 am reușit să urc încă patru; în primăvară Annapurna și Lhotse și, în toamnă, Manaslu și Dhaulagiri. Ei, atunci, deja, au început, cumva, lucrurile să devină destul de clare.

Horia Daraban: Mă uitam pe lista vârfurilor, toate, să zicem, cam în aceeași zonă geografică a lumii, China, Nepal, Pakistan. De aici, poate apărea ideea preconcepută că ascensiunile reușite, indiferent de vârful abordat, realizate în aceeași manieră, cu același grad de dificultate, cu aceeași cantitate de efort. Care e răspunsul dumneavoastră?

Adrian Laza: Nu, munții sunt total diferiți. Adică un munte de 7000 sau de 6000 de metri poate fi, la un moment dat, mult mai greu decât multe de 8000. În cazul munților de 8000,  sunt foarte diferiți, adică unii sunt mai ușor, de exemplu cum este Cho Oyu sau chiar cum este și Shishapangma. Unii sunt foarte grei, cum este Kangchenjunga, sau K2 sau Nanga Parbat. Sunt niște munți foarte, foarte tehnici, foarte grei.  În Nanga Parbat, cel puțin, unde este peretele Kinsofer, care are 300 și ceva de metri vertical, cățărare pe stâncă, pe perete, e foarte, foarte, foarte tehnic.

Horia Daraban: Paisprezece vârfuri,  același sentiment la fiecare reușită sau trăirile se schimbă, se modelează?

Adrian Laza: În momentul în care reușești să ajungi pe vârf, este o explozie extraordinară de bucurie, de adrenalină, dacă vreți. Adică, e un moment, așa, luminos, un moment extraordinar. Până ajungi acolo, sunt grijile, unde mergi, cum faci, cum te cațări. După aia, sunt grijile, cum să te întorci; întotdeauna, coborârea este mai grea decât ascensiunea, pentru că, în momentul în care urci, adrenalina te împinge, te împinge. Când ajungi acolo, ești relaxat pentru câteva minute, faci fotografii, filme, îți spui dorințe și vorbești cu muntele și, după aceea înapoi. Trebuie să fii foarte, foarte atent. De asta zic că sunt diferite sentimentele în funcție de fiecare vârf, pentru că fiecare vârf are o încărcătură emoțională, fiecare are energia lui, chiar dacă sunt în aceeași regiune, fiecare munte e diferit.

Adică, și în funcție de cum ajungi la un base camp, la unele ajungi cu elicopterele, la altele ajungi pe jos, cum este în Gsherbrum, care este cel mai departe. Faci 162 de kilometri ca să ajungi numai până la baza muntelui.  În Makalu, la fel, am făcut douăsprezece zile, numai marș, până în tabăra de bază. Sunt munți care au taberele de bază mai jos, de exemplu, cum ar fi Annapurna, care e la 4200. Sunt vârfuri care au foarte sus, cum e  Kanchegiunga, la 5700 de metri. Am stat 42 de zile în basee camp ca să așteptăm fereastră de vreme bună. E total diferit. Par la fel, dar este total diferit.

Horia Daraban: A fost un moment în acești ani, perioada 2016-2024, când orizontul acestui jurnal de călătorii părea închis, când v-ați spus că nu o să reușiți?

Adrian Laza: Am fost un moment puțin mai nefericit în vara asta, când am avut un accident. Am avut o fractură de coloană și, atunci, pentru câteva săptămâni, am pus total la îndoială finalizarea acestui proiect, dar am trecut, cu ajutor medical, cu mult antrenament, cu multă voință, ceea ce însemna multă putere mentală, pentru că, aș vrea să spun ascultătorilor dumneavoastră, în general, regula pentru mountaineering-ul de mare altitudine este 70% minte și 30% efort fizic.

Horia Daraban: Apropo de ceea ce spuneți dumneavoastră, anul acesta, unul al premierelor, al rezultatelor de excepție. Plecând de la ce ați reușit dumneavoastră, să spunem, la 18 ani, un nepalez, Nima Ringi, șherpa, a reușit să urce pe toate cele paisprezece vârfuri, ascensiuni care au început la 16 ani. Adăugăm și performanța britanice Adriana Brownlee, care, la 23 de ani, are în palmares cele 14 piscuri de peste 8.000m. De altfel, tânăra spunea că a văzut mulți oameni în munți care nu ar fi trebuit să fie acolo, care ar fi trebuit să aibă mai multă pregătire în prealabil. De aici și întrebarea, cu ce filozofie în minte, în suflet, cu ce raportări atunci când vrei să urci astfel de munți, care, până la urmă, te privează efectiv și de ceea ce este vital, aerul pe care îl respiri?

Adrian Laza: Da, e foarte Important să fii pregătit, adică, nu aș recomanda nimănui să facă ascesiuni pe vârfuri de 8.000m până când nu are ascensiuni pe vârfuri de 3000, de 4000, de 5000, de 6000 și, de-abia după aceea, se poate gândi serios la un munte de 8000 mai ușor, cum ar fi Cho Oyu, cum ar fi Manaslu. Într-adevăr, am văzut și eu, în general, pe Everest, pentru că este cel mai înalt și are un nume și, într-adevăr, mai vin oameni care sunt nepregătiți. Am văzut și eu destui care nu știu nici măcar să-și pună crampoanele, nu știu să folosească un ascensor, nu știu să folosească un device de coborâre. Poate e vina lor sau nu e vina lor. Îi încurajează și companiile care organizează ascensiuni montane în sensul în care plătesc și zice ”ok, niciun fel de problemă. Noi te ducem, noi te aducem”. Nu există așa ceva. Adică, acolo trebuie să mergi pe picioarele tale. Trebuie să știi. Nu poate să stea cineva după tine să-ți pună tot timpul device-urile de urcare, de coborâre, ”fă asta, fă asta”, dar fiecare, până la urmă, își asumă un risc.

Horia Daraban: V-ați întors, ați încheiat acest ciclu, rămâne microbul sau se poate scăpa de el?

Adrian Laza: Bine, eu nu mai sunt interesat de vârfuri de 8000, dar o să continui. Am un proiect în care să fac ascensiuni pe cele șapte mai înalte vârfuri de pe șapte continente. Asta presupune Elbrus-ul din Rusia, pe care l-am făcut. Presupune Everestul din Asia, pe care l-am făcut. Presupune Aconcagua din America de Sud. Mi-au mai rămas Denali din America Nord, Kilimanjaro din Africa, Vinson  din Antarctica și Kosciuszko. Deci ar mai fi patru vârfuri, care să constituie a doua a coroană. Adică, paisprezece vârfuri și cele șapte ar însemna un ”double crown”, proiect pe care i-l propun să realizez probabil într-un an, doi. Depinde și de finanțare și de vreme. Asta ar fi următorul proiect. Deci, ca să vă răspund, nu pot să renunț la alpinism, adică, chiar aș mai face vârfuri de 6000, de 7000 de metri. Mai sunt o grămadă lumea asta, n-am fost în India, de exemplu, n-am fost în Hindu Kush. Cunoscând-mă cu atâția alpiniști, având atâția prieteni în toată lumea, cu siguranță că putem face o echipă pentru încă câteva ascensiuni.

Horia Daraban: Un sfat, un gând pentru cei care vor să ia calea muntelui, indiferent de altitudine?

Adrian Laza: Indiferent de altitudine, indiferent de vârstă, că, practic, asta am vrut să arăt, că vârsta nu te împiedică să faci lucruri extraordinare. De exemplu, alpinismul de mare altitudine se cam termină în jurul vârstei de 50 de ani. Eu am escaladat primul vârf la 53 și ultimul, acum, la 60, aproape 61. Le doresc celor care ar vrea să înceapă o carieră sau numai să escaladeze câțiva munți, antrenament, citit, învățat din greșelile altora. Așa m-am învățat și eu, după ce am mi-am dat seama că nu știam destul pentru Everest. După aceea, lucrurile au mers foarte, foarte ușor. Bineînțeles, eu lucrez și la o carte în care să spun povestea ascensiunilor. Și mai am în plan o carte de antrenamente și de nutriție și suplimente pentru ascensiunile de mare altitudine, la care lucrez cu un doctor din Iran și sper să fie gata într-un timp oarecare și să fie găsită și pe piața românească. O să fie în engleză, dar o să fie tradusă și în românește și aia, cu siguranță, o să fie de mare ajutor, pentru că nu găsești nicăieri culegere de idei, de texte, de absolut tot ce ar avea nevoie un alpinist la început de carieră.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: facebook/ina laza

#Infoeconomic: Igor Rotaru, manager al ”Clubulului antreprenorilor în natură” Iași: ”fundamentul relației de business este încrederea umană”

Publicat de hdaraban, 15 octombrie 2024, 23:50 / actualizat: 16 octombrie 2024, 16:44

El a fost implicat în timpul studenției în multe proiecte sociale, dar și cu amprentă economică.

La interviurile #InfoEconomic, invitatul lui Horia Daraban , plecând de la experiențele sale, a devoalat câteva din lucrurile care trec de prima impresie cu privire la antreprenoriat.

Igor spune că, din punctul său de vedere, fundamentul relației de business este încrederea umană; de aici, importantă interacțiunea între antreprenori, dincolo de evenimentele cu speakeri, sponsori și întâlniri în săli somptuoase.

La acest capitol, Igor Rotaru, făcând comparație, precizează că în București, în Cluj, în Timișoara, există mai multe eforturi în a crea comunități de networking, de învățare împreună. La Iași, fenomenul este încă la început, dar semnele sunt bune.

Referitor la pașii greșiți în antreprenoriat, la început, există riscul să fie văzuți de cel care îi face ca pe niște piedici sau ca pe niște motive să fie judecat de către ceilalți. Făcând apel la propria experiență , Igor spune că ”asta adaugă un strat de emoții în plus, care îngreunează și mai mult drumul. Cu cât ai mai multă experiență, cu atât înveți să te uiți la greșeli ca la niște lecții și asta este o chestie super importantă.”

Referitor la inteligența artificială și folosirea ei în afaceri, Igor Rotaru o consideră un instrument foarte bun pentru cercetare și analiză, dar și ca editor pentru ideile pe care le are, pentru textele pe care le scrie.

Limita pusă în folosirea inteligenței artificiale este pentru a lăsa spațiu de introspecție, de reflecție, astfel încât să fie valorificate creativitatea umană, instinctul sau intuiția.

Horia Daraban: Ce este ”Antreprenori în natură”? O idee care răspunde unei nevoi în comunitate sau e un concept care pleacă de la ceva abstract?

Igor Rotaru: E o nevoie personală, în primul rând. Anul trecut, după perioada asta de pandemie, în care am stat mai mult în fața laptopurilor și pe zoom decât față în față, eu împreună cu George, prietenul meu și fondator a unei firme de teambuilding outdoor, am simțit nevoia să ne vedem undeva, fizic, cu prieteni de-ai noștri antreprenori și așa au apărut aceste plimbări în natură, prin Pădurea Bârnova. Timp de un an de zile am organizat gratuit aceste întâlniri și era foarte plăcut să ne vedem, să discutăm, să împărtășim. Și apoi a evaluat într-un club cu abonament. În momentul ăsta, avem evenimente locale, dar avem și un bootcamp la munte de 3 zile. A pornit strict dintr-o nevoie personală, pe fundalul ăsta de deconectare la nivel emoțional și uman, care a fost în timpul pandemiei. Și un eveniment care a dus la proiectul ăsta a fost să particip la o conferință într-o sală frumoasă, luminată, dar fără lumină naturală.

Am stat pe scaun trei, patru ore, mă durea spatele și mă gândeam de ce am creat noi conceptul ăsta de evenimente de business, stând pe scaun într-o sală, ascultând niște speakeri, unii mai interesanți, alții mai plictisitori. De ce nu se poate face și altfel? Pentru că noi mergem acolo ca antreprenori, pentru networking, pentru conectare. Mai tare ne place partea asta de comunicare de după; cum facem să dăm skip la toată treaba asta superficială, cu discursuri și cu sponsori ș.a.m.d.? Și așa am zis ”ok, hai în natură și facem conectarea direct acolo”.

Horia Daraban: Nevoia personală în dreptul tău, dar și în dreptul altor antreprenori. Deci și alți oameni au simțit nevoia să iasă din birouri.

Igor Rotaru: Exact, în momentul ăsta suntem peste 30 de oameni în comunitate.

Horia Daraban: Ce avantaje aduce o astfel de întâlnire în natură, între antreprenori?

Igor Rotaru: În primul rând, este vorba despre o conectare la nivel uman, pentru că eu cred că fundamentul relației de business este încrederea umană. Dacă eu plec de la o conferință de business în care nu m-am conectat cu nimeni, dar plec cu zece cărți de vizită, s-ar putea ca acele cărți de vizită să ajungă în coșul de gunoi. Dar dacă eu reușesc să mă conectez emoțional cu niște oameni și după asta să coincidă și o nevoie a mea de business, am nevoie de un organizator de evenimente sau am nevoie de o agenție de marketing, mai degrabă am să apelez la acei oameni pe care i-am cunoscut la un nivel profund.

Horia Daraban: Ce se întâmplă în cadrul întâlnirilor antreprenoriale în natură? Putem da câteva exemple?

Igor Rotaru:  Avem trei elemente. Primul elemente  e să ne întâlnim și facem o drumeție și în timpul drumeției facem un ”walk&talk”. Este o temă a evenimentului, de exemplu, cum iei decizii sau productivitate personală sau cum comunici eficient și avem o serie de întrebări. Oamenii se cuplează în perechi și discută la aceste întrebări pregătite dinainte. La fiecare zece minute,  schimbă perechea. Astfel, noi dăm startul cu acest exercițiu și creăm un standard de comunicare mult mai profund și mult mai puternic decât o chestie superficială.

A doua componentă este o activitate outdoor, spre exemplu, i-am legat la ochi pe antreprenori, am pus să caute copaci, i-am plimbat pe slack line, pe o bandă din asta legată între doi copaci, experiențe care au legătură cum se comportă ei zi de zi. Astfel, ei extrag niște insight-uri, niște lecții despre cum se comportă în situații criză și cum pot aplica treaba asta în activitatea lor de zi cu zi.

 Iar al treilea element este un picnic, este zona asta de socializare liberă în care stăm, bem o cafea, discutăm, stăm în hamac ș.a.m.d.

Horia Daraban: Din toată suita de evenimente pe care le organizați în cadrul Clubului ”Antreprenori în natură”, ce problemă rezultă a fi cea mai spinoasă, cea mai dureroasă pentru un antreprenor, fie el la început de drum, fie versat în acest univers?

Igor Rotaru: Problema comună pe care noi am întâlnit-o și pentru care oamenii vin în clubul nostru este singurătate în antreprenoriat, pentru că fie că ai angajat sau nu ai, ai parteneri sau nu ai, deciziile oricum le faci pe cont propriu. Partenerul sau partenera nu te poate înțelege, pentru că te duci acasă și vorbești despre business și deja apare o copleșire a partenerului. E vorba despre emoțiile pe care le simți, despre incertitudinea cu care te confrunți: stres, presiune și asta este o activitate care te însingurează, pentru că nu ai cu cine să împărtășești.

Horia Daraban: Iar soluția?

Igor Rotaru: Soluția este clubul nostru unde te întâlnești cu oameni la fel ca tine, unde există un cadru în natură, cu oameni faini, deschiși, cu niște exerciții care te duc în această comunicare profundă și autentică și la final pleci liniștit, împăcat: ”da, nu sunt singur, da, uite, și alți oameni trec prin aceste experiențe și chiar am învățat ceva de la altcineva, am obținut o perspectivă.”

Horia Daraban: Tu te-ai confruntat?

Igor Rotaru: Eu, da, foarte mult, pentru că, la fel, în primul an de pandemie am încheiat un start-up, după doi ani, cu un eșec. A fost așa un cumul de factori care m-au dus așa un pic în niște simptome de depresie și de însingurare și am avut nevoie să repornesc, pentru că, din cauza eșecului,am început să-mi fie mai frică să încep ceva nou.

Era ca un eveniment traumatic și așa am început o școală de coaching și așa am descoperit zona asta de mindset, de emoții din antreprenoriat și am descoperit și puterea asta a conexiunii.

Horia Daraban: Referindu-ne la mediul antreprenorial local și mă refer aici la Iași, de ce nu, la zona Moldovei, pulsul acestei lumi este diferit față de alte zone ale țării? Putem face o comparație?

Igor Rotaru:  Aș spune că în București, în Cluj, poate în Timișoara, există mai multe eforturi în zona asta de a crea comunități de networking, de învățare împreună. Noi suntem încă la început, dar semnele sunt bune. Drept dovadă, acest club ”Antreprenori în natură” deja activează, am strâns un număr de membri, lumea este interesată și sper ca asta să fie progresul pe care să-l avem în Iași, mai multă comunitate, mai mult suport reciproc, pentru că doar așa putem crea o rețea și un sistem mai puternic.

Horia Daraban: Se gestionează mai bine eșecul în afaceri, într-un astfel de grup?

Igor Rotaru: Cu siguranță, deoarece, când vii la un eveniment de genul ăsta și întâlnești un antreprenor cu experiență, poate care are 60-70 de angajați, cifre de afaceri de milioane de euro, de fapt, tu afli că a trecut prin aceleași experiențe, vezi că a întâmpinat aceleași dificultăți. Asta îți dă un curaj foarte mare să mergi mai departe.

Horia Daraban: Care este diferența de atitudine între un antreprenor aflat la început de drum și unul cu experiență, așa cum aveți în cadrul clubului?

Igor Rotaru:  Antreprenorii cu experiență deja gestionează mai bine stresul, înțeleg că este parte din joc, nu-l poți elimina, te frustrează, este obositor, dar nu-l poți elimina, este parte din joc. Antreprenoriatul, prin definiție, înseamnă presiune, înseamnă resurse limitate și niște condiții care duc foarte ușor către stres.

Adică, spre deosebire de alte activități, antreprenoriatul este mediul perfect pentru stres și, până nu înveți să-l accepți în timp, nu ai cum să evoluezi, pentru că nu există antreprenoriat fără stres, fără riscuri, fără incertitudine. Tot legat de stres și de eșec este învățarea din greșeli. Cred că asta este un shift, o schimbare de mindset. Atunci când ești la început, îți poți vedea greșelile ca pe niște piedici sau ca pe niște motive să fii judecat de către ceilalți. Și asta adaugă un strat de emoții în plus care îngreunează și mai mult drumul. Cu cât ai mai multă experiență, cu atât înveți să te uiți la greșeli ca la niște lecții și asta este o chestie super importantă. Un alt element este gândirea strategică, este capacitate asta de a avea ”o privire di elicopter” asupra situației de ansamblu și să înțelegi sistemul.

Pentru că antreprenorul este responsabil de sistemul pe care îl creează, el nu este responsabil neapărat de serviciul prestat către clientul final, ci de sistemul de business, care înseamnă marketing, înseamnă vânzări, înseamnă livrarea serviciului propriu-zis, înseamnă feedback, înseamnă analiză financiară. Este o suită de proceduri și de procese ca o mașinărie și antreprenorul trebuie să se extragă din partea asta operațională în care este prins la firul ierbii și să poată să aibă grijă de sistem în întregimea lui.

Horia Daraban: Am vorbit despre stres, despre întâlnirile antreprenoriale în natură. Aș vrea să abordăm și subiectul legat de inteligența artificială. În ce fel aceasta își face simțită prezența în antreprenoriat? Asta, în primul rând, și, în al doilea rând, cu ce-l poate ajuta pe antreprenor?

Igor Rotaru: Eu folosesc zilnic instrumente de inteligență artificială. Chat GPT mi se pare cel mai puternic instrument pe care îl avem la dispoziție, iar costul abonamentului este infim față de valoarea pe care o aduce.

Cum îl folosesc eu este, o dată, să fac research. Este un instrument foarte bun de a cerceta, de a analiza. Doi, îl folosesc în rol de editor pentru ideile pe care le am, pentru textele pe care le scriu.

Limita pe care o pun în relația cu Chat GPT este aceea de a-mi lăsa spațiu de introspecție, de reflecție, astfel încât să păstrez și creativitatea umană și instinctul sau intuiția, dar să mă ajut de Chat GPT sau de inteligență artificială ca de un suport care mă face mai eficient. Și cred că asta este cheia pentru viitor, să înțelegem ce ține de sfera noastră, umană, intuiții, creativitate, relații și restul sarcinilor, care pot fi automatizate cu ușurință și delegate inteligenței artificiale, eu, din punctul meu de vedere, nu am nicio problemă cu această delegare.

Are Nassim Taleb, autorul cărții ”Antifragil”, câteva idei foarte interesante. De exemplu, un angajat într-o corporație nu are control asupra marilor decizii. Deciziile care îl vor afecta la un moment dat sunt luate de top management, undeva în spatele ușilor și el va fi anunțat doar în ultima zi, când va fi concediat. Un antreprenor are control asupra situației sale zi de zi. Zi de zi face greșeli, încearcă chestii și învață, ia decizii care îl duc într-o parte sau în alta. Deși partea asta de siguranță financiară și certitudine pe care o are un angajat poate fi un avantaj pe termen scurt și pe termen mediu, din punctul meu de vedere, antreprenorul este câștigat pe termen lung, pentru că el e mai la firul ierbii. El va folosi inteligența artificială deoarece caută cea mai eficientă cale.

Antreprenoriatul este un mediu care te stimulează să găsești cele mai eficiente căi și automat tu te duci către instrumente de inteligență artificială și în felul ăsta te adaptezi mult mai ușor la contextul care este și ești mult mai rezilient și antifragil.

Horia Daraban: Revenind la ”Antreprenori în natură”, ce urmează în cadrul acestui proiect, în cadrul acestui club, start-up?

Igor Rotaru: Chiar weekendul viitor avem bootcamp la munte. De vineri până duminică, în zona Câmpulung Moldovenesc o să avem cățărări. Cățăratul este o activitate fizică, care este și o provocare mentală, pentru că trebuie să depășești anumite limite. Vom avea mastermind în care antreprenorii vor putea să-și aleagă trei persoane, care să devină bord of advisers, niște sfătuitori pentru problemele pe care le au, foc de tabără saună. Vom avea o experiență foarte interesantă, care va fi atât relaxantă, cât și provocatoare.

Horia Daraban: Iar mesajul care să se desprindă din acest demers este?

Mesajul pentru antreprenor este să nu subestimeze puterea tribului, puterea grupului și, în paralel cu asta, să nu subestimeze puterea naturii de a obține acea stare de flux pe care o căutăm cu toții; liniște, flux, concentrare din care apar ideile interesante, creativitatea. Deci această combinație, din punctul meu de vedere, este foarte, foarte puternică: un trib și un context în natură, în care ieșim din fața laptopului, din fața telefonului și din gălăgia și rutina orașului, ne duce într-o zonă în care noi ne putem atinge potențialul.

Varianta audio a interviului:

Ieșeanca Iordana Leahu, prima femeie care parcurge Via Transilvanica pe bicicletă: ”pot spune că acest traseu este cel mai bun ambasador al României”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, (13.10.2024)

Peste 1400 de kilometri cu bicicleta, în aproximativ o lună, traseu parcurs în acest an și care atrage tot mai mulți călători din țară, dar și de peste hotare. Străbătut pe bucăți sau în întregime, Via Transilvanica face subiectul multor jurnale de călătorie. De această dată, povestea vine din partea doamnei Iordana Leahu, mereu cu dovada la îndemână că bicicleta este mijlocul de transport ideal pentru deplasări urbane, într-un Iași tot mai aglomerat din cauza mașinilor. Ieșeanca este prima femeie care a străbătut pe bicicletă electrică întregul traseu, plecând de la Putna și ajungând la Drobeta Turnu Severin.

Publicat de hdaraban, 13 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 23 octombrie 2024, 8:39

La ”Weekend cu prieteni”, ea a povestit despre greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcursul expediției, mai ales că a mers singură în cea mai mare parte a sa.

Ce a impresionat-o în mod deosebit au fost peisajele în care s-au regăsit localități cu diferite monumente istorice, dar și ospitalitatea celor pe care i-a întâlnit în cale.

Experiențele pe bicicletă adunate în acest an, spune Iordana Leahu, se întâlnesc cu dorința de a termina Via Transilvanica și pe jos, ”proiect” pe care l-a început anul trecut și îl vrea finalizat în 2025.

Cât  despre deplasarea pe două roți,  protagonista încheie interviul spunând: ”mergeți cu tot curajul pe bicicletă fiindcă este sănătos, îți de o stare de bine. Eu, de multe ori, mă trezesc cântând, când merg pe bicicletă, chiar dacă sunt în trafic, chiar dacă aerul în Iași este poluat. Dacă nu vă place să mergeți prin oraș, mergeți prin pădurile din jurul Iașiului,  pentru că este foarte frumos, iar mersul pe bicicletă îți de o stare de bine extraordinară. ”

Horia Daraban: Înțelegem când e vorba de mers pe jos, dar cu bicicleta, de ce, doamna Leahu?

Iordana Leahu: Fiindcă se poate și cu bicicleta. Ce m-a motivat mine este faptul că am participat la o lansare de carte a Christinei Thürmer, care e prima femeie care a parcurs Via Transilvanica integral, pe jos. Și ea ne-a prezentat conceptul de ”true hiker”. Fiindcă eu nu-mi puteam permite să lipsesc două luni de acasă, să merg pe jos tot traseul, m-am gândit că într-o lună, cât îmi permite concediul de odihnă, aș putea să merg pe bicicletă. Ceea ce am și reușit.

Horia Daraban: Este o premieră pentru o femeie parcurgerea acestui traseu, Via Transilvanica, pe bicicletă?

Iordana Leahu: Din câte știu, da, mi-au confirmat și băieții de la Via Transilvanica, de la Tășuleasa. Până acum, nu știu să mai fi fost vreo fată sau doamnă care să fi parcurs cu bicicleta. E drept că eu am mers cu bicicletă electrică, dar am și o vârstă.

Horia Daraban:  În ce a constat pregătirea pentru o astfel de expediție?

Iordana Leahu: Cea mai importantă pregătire a fost achiziția bicicletei, care este o bicicletă foarte bună, cu un motor puternic, care, din fericire, nu mi-a pus deloc probleme pe tot traseul. Am avut o singură pană, dar am avut cauciucuri tubeless și am scos un spin de salcâm destul de mare. M-am speriat că o să trebuiască să apelez la sculele pe care le aveam, dar nu a fost nevoie. În schimb, m-a instruit un coleg cum să folosesc toate uneltele pe care le aveam în caz că fac o pană sau să știu să scot o roată, să pun lanțul la loc dacă sare ș.a.m.d.

Horia Daraban: Acest traseu l-ați parcurs cu bicicleta singură sau într-un grup?

Iordana Leahu: Trebuia să merg cu acest coleg care n-a mai putut să meargă și atunci m-am gândit că pot să merg și singură și chiar nu am avut probleme. M-am simțit foarte bine, fiindcă nu a trebuit să mă aștepte nimeni, nici n-a trebuit să aștept eu pe cineva, fiindcă, la deal, bicicleta electrică merge foarte bine, foarte rapid și atunci ar fi trebuit să aștept pe cei care sunt mai puțin antrenați.

Horia Daraban: Folosind bicicletă electrică, nu ați depins de locurile în care trebuia să o încărcați?

Iordana Leahu: Ba da, bineînțeles că am depins de asta, dar fiind pe bicicletă, poți parcurge mai rapid un segment care este pentru drumeți, care e de 20, 25,30 de kilometri maxim și, la jumătatea zilei, de exemplu, ajungeam într-o altă localitate unde mergeam de obicei la magazinul din sat să-mi încarc bateria, lucru necesar aproape întotdeauna, dar de două ori am fost în situația să rămân fără baterie.

Pe vârful muntelui, la 1200 de metri, într-o localitate, care e un cătun risipit, eu n-am văzut nicio casă, am ajuns la o cabană, unde credeam că găsesc pe cineva și trebuia să pun și ștampila, dar am aflat ulterior că trebuia să sun dinainte cu două zile, deci nu era absolut nimeni. A fost o experiență foarte interesantă.

Horia Daraban:  Și ce ați făcut?

Iordana Leahu: Nu aveam altă soluție decât să mă întorc, fiindcă știam drumul, dar trebuia să fac ”push bike”. La deal, este foarte greu de urcat cu o bicicletă electrică fără baterie, altfel poți pedala evident, dar nu și la deal sau, cel puțin, nu pentru mine. Am avut noroc că a venit un om cu o camionetă. Deci ce șanse aveai, în vârful muntelui, să treacă un om și cu o camionetă în care să-ți încapă bicicleta? Se ducea la o stână, s-a întors repede și m-a dus în Orăștie și unde am putut să-mi încarc bicicleta.

Horia Daraban: Cu siguranță, dumneavoastră, înainte de a porni la drum pe Via Transilvanica, v-ați construit, v-ați făcut un plan, ați reușit să-l respectați pe parcursul deplasării?

Iordana Leahu: Da, în principiu, mi-am propus să fac într-o zi două segmente de drumeție, adică în jur de 50 de kilometri. Au fost câteva zile în care am făcut și trei segmente, dar mai rar, și m-am încadrat în planning, ca să zic așa.

Horia Daraban: Deci nu au fost probleme.

Iordana Leahu: În schimb, fiindcă nu eram sigură dacă pot să ajung, dacă nu mă lasă bicicleta, nu mi-am făcut rezervare pentru cazare dinainte. În ziua în care ajungeam în localitatea respectivă, sunam și am avut noroc că aproape peste tot am găsit cazare fără probleme.

Horia Daraban: V-ați mai intersectat și cu alți drumeți? Sunt pe drumeți pe Via Transilvanica?

Iordana Leahu: Da, sunt foarte mulți pe Via Transilvanica. Problema e că majoritatea merg de la nord la sud, adică din Putna la Drobeta Turnu Severin. Și pe bicicletă poți să mai depășești, dar pe traseu, fiind atât de lung, 1400 de kilometri, e puțin probabil să-i întâlnești pe toți. Dacă mergi în sens invers, da, ai mult mai multe șanse. În schimb am întâlnit drumeți și am avut chiar norocul, în ultimele șapte zile, am întâlnit un o familie din Germania, români și erau tot cu biciclete electrice. El avea șaptezeci și ceva de ani și soția șaizeci și ceva. Ne-am înțeles foarte bine și a fost grozav că am avut și o companie, n-am mai fost singură.

Horia Daraban: Deci, până la urmă, cumva, solitudinea asta mai trebuie lăsată deoparte?

Iordana Leahu: Eu m-am simțit bine și singură, nu am avut absolut nicio problemă, mai ales că, fiind pe bicicletă, drumul nu a fost tocmai ușor. Au fost șleauri, pietroaie, drumuri cu piatră spartă și trebuia tot timpul să fiu atentă pe ce parte să merg, pe stânga, pe dreapta, deci atenția îți este solicitată destul de mult. Plus, prin păduri, am cântat, am spus poezii, urături, tot ce mi-a venit prin cap, de teama urșilor.

Horia Daraban: Apropo, la ce se gândește un călător solitar pe un astfel de traseu, de 1400 de kilometri?

Iordana Leahu: Eu, personal, am fost mai mult concentrată asupra drumului, fiind pe bicicletă. Probabil că, dacă ești în drumeție, ai timp să te gândești la altele, dar eu, în special, am fost concentrată pe traseu.

Horia Daraban: Din prima zi, cu gândul la linia de finiș sau, încet-încet, de la o bornă la alta?

Iordana Leahu: Am plecat de la început, evident, cu gândul să fac tot traseul, dacă îmi permite starea de sănătate, să zic, sau forța fizică și forța mentală, bineînțeles.

Horia Daraban:  Care a contat mai mult, capacitatea fizică sau forța mentală?

Iordana Leahu: Cred că forța mentală.

Horia Daraban: De ce?

Iordana Leahu: Fiindcă ești singur. Am avut multe greutăți, multe obstacole, ca să zic. Am ajuns, la un moment dat, la o scară foarte înaltă și foarte îngustă, din beton, care urca de pe malul Mureșului, cred, până sus, la un drum național și, atunci, am luat-o prin vegetație. A fost un pic traumatizant, plus că au fost mai multe situații din astea, chiar în ultima zi. Te aștepți ca în ultima zi să fie ușor, dar nu a fost. Cred că a fost cel mai greu, dar m-am descurcat.

Horia Daraban: Cu siguranță, anumite porțiuni din acest traseu, cu peisaje deosebite. Ce v-a impresionat, ne puteți da un exemplu?

Iordana Leahu: Da, cel mai mult mai impresionat, când am ieșit din pădure, am ajuns la creasta unui deal și am văzut biserica din Biertan, județul Sibiu, care este senzațională, o clădire impunătoare, mult mai mare decât restul clădirilor din localitatea asta. Deci asta m-a lăsat cu gura căscată, cum se zice. Deci a fost extraordinar, a fost o surpriză foarte plăcută, dar pot să spun că au fost foarte multe peisaje. Am întâlnit căprioare, o căprioară cu un pui. Mi-a fost și milă că le-am deranjat, fiindcă erau mereu în fața mea.

Horia Daraban: Pe lângă frumusețea naturii, v-ați întâlnit cu frumusețea omului?

Iordana Leahu: Asta m-a impresionat extraordinar de mult. Nu mi-am închipuit că oamenii pot fi atât de săritori, dornici să te ajute. De exemplu, într-un sat, mi-a spus o doamnă că magazinul e închis și i-am zis că nu știu unde să-mi încarc bicicleta. ”Hai la noi!” Și a venit cu prăjituri, cu suc, cafea, ceai, ”dar nu vrei o ciorbă?”, ”dar hai să-ți aducem cozonac, plăcinte!” Era în zona Blajului, dar peste tot, peste tot, am întâlnit oameni de omenie. Am avut o experiență în privința asta de necrezut.

Horia Daraban: În ideea ceea ce ați spus până acum și faptul că v-ați întâlnit și cu alți călători, care nu erau din România, v-au împărtășit din impresiile lor:

Iordana Leahu: Da, toți au fost foarte încântați, și cei pe care i-am întâlnit și cu care am discutat personal, dar și de pe grupul Via Transilvanica, știu că sunt foarte mulți străini, care sunt entuziasmați, sunt foarte încântați de acest traseu și pot spune că Via Transilvanica este cel mai bun ambasador al României.

Horia Daraban: Cu ce sentiment la final, când ați terminat Via Transilvanica?

Iordana Leahu: Cu o bucurie imensă, dar și cu dorința de a face traseul în continuare, de la Brâncovenești, de unde am rămas pe jos, deci de a continua drumeția și probabil că o să fiu printre cei care au două carnete pentru Via Transilvanica.

Horia Daraban: La început, se pleacă cu un carnet, iar, la final, acesta va fi plin cu ștampile?

Iordana Leahu: Da, carnetul se cumpără de pe site-ul Via Transilvania sau mai sunt puncte în care se găsește, în diverse localități, și eu, mergând și pe jos și cu bicicleta, mi-am cumpărat, evident, două carnete. Unul este plin, completat cu toate ștampilele. Celălalt urmează să fie completat.

Horia Daraban: La anul?

Iordana Leahu: Anul viitor și când o să pot, că, totuși, drumeția e destul de lungă.

Horia Daraban: Dincolo de Via Transilvania, mai aveți în gând și alte trasee?

Iordana Leahu: Da, adevărul e că trasee sunt foarte multe. Chiar am citit despre o femeie de 67 de ani, care a fost prima femeie care a făcut apa Appalachian Trail (traseu în estul SUA) de trei ori. Asta, prin 1950 și ceva. Acela este un traseu foarte greu pe care l-a parcurs și de Christine Thürmer, care este mentorul meu. Am înțeles că doar 20% dintre cei care pornesc pe traseu ajung să-l facă într-un singur sezon, acești ”true hikers”.

Mi-ar plăcea să merg și pe alte trasee, dar, deocamdată, mă gândesc la obiectivul imediat următor: să termin Via Transilvanica în drumeție.

Horia Daraban: Revenind la ideea de bicicletă în mediul urban, cum se vede destinul biciclistului într-un oraș ca Iașiul?

Iordana Leahu: Da, ce să mai vorbim de destinul biciclistului? Mă număr printre cei care consideră că în Iași nu avem piste de bicicletă. Din păcate, administrația nu susține, nu încurajează acest mijloc de transport, care este sustenabil, nu poluează, este sănătos: Nu știu când o să avem măcar o pistă de biciclete. Știu că există un proiect care e gata de doi ani și proiectul Rond Agronomie – Tudor Vladimirescu. Deci știu sigur că proiectul este gata, dar nu este pus în practică, nu este aplicat. Indolența administrației este maximă în această privință.

Horia Daraban: Și ca să încheiem într-o notă pozitivă interviul nostru, un mesaj, un gând pentru cei care vor să se urce pe bicicletă și au încă ezitări.

Iordana Leahu: Mergeți cu tot curajul pe bicicletă fiindcă este sănătos, îți de o stare de bine. Eu, de multe ori, mă trezesc cântând când merg pe bicicletă, chiar dacă sunt în trafic, chiar dacă aerul în Iași este poluat. Dacă nu vă place să mergeți prin oraș, mergeți prin pădurile din jurul Iașiului,  pentru că este foarte frumos, iar mersul pe bicicletă îți de o stare de bine extraordinară.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: Iordana Leahu/ Radio Iași

#InfoEconomic: la Iași, 24 – 25 octombrie, forum economic trilateral. Paul Butnariu, președinte CCII: promovăm Iașiul ”ca un posibil hub economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei”

Publicat de hdaraban, 8 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 11 octombrie 2024, 20:05

Sunt prevăzute întâlniri pentru punerea la punct a unor relații de colaborare, ținând cont de faptul că sunt invitați exponenți ai comunității de afaceri, antreprenori, manageri si investitori din diverse domenii de activitate.

Paul Butnariu, președintele CCII, în interviul acordat lui Horia Daraban, a vorbit și despre una din temele întâlnirilor: Iași – Hub regional strategic România – Republica Moldova – Ucraina.

El a explicat că se încearcă promovarea atuurilor pe care le are orașul: sursa umană bine pregătiră, capacitatea de a surmonta diferențele față de alte centre urbane în ceea ce privește infrastructura de transport, dar și poziționarea geografică, la frontiera estică a Uniunii Europene.

Horia Daraban: Putem găsi justificări pentru organizarea la Iași a Forumului Economic, cu invitați din Ucraina și din Republica Moldova?…

Paul Butnariu: Și din România și din Polonia și din corpul diplomatic aflat în misiune la București. Sigur că da, necesitatea unui astfel de forum a fost discutată de către noi încă din primăvară, pentru că, sigur, războiul este război, însă oamenii din Ucraina au nevoie să-și trăiască viața, au nevoie de produse și servicii, au nevoie de tot ceea ce înseamnă existența în condițiile de război, dar și în perspectiva, a ceea ce înseamnă, sperăm, viitoarea reconstrucție a Ucrainei. În toată această gândire a intervenit și colaborarea cu camerele de comerț și co-organizatori, Asociația Investitori Români, Ambasada României la Chișinău; deci, colaborarea cu Republica Moldova, tocmai Republica Moldova implicându-se, prin expertiza și prin tot ceea ce înseamnă conexiunile pe care le au dânșii între Ucraina și România.

Horia Daraban: Putem puncta informații legate de participare? Ați spus dumneavoastră, corp diplomatic, reprezentanți ai camerelor de comerț?

Paul Butnariu: Sigur că da, avem deja confirmări de la Kiev, din partea Camerei de Comerț, avem confirmări de la Cernăuți, avem confirmări de la Vinița, de la Odesa și așteptăm deja regiunea Zacarpația. Din Republica Moldova, avem confirmări din partea ministrului energiei și a viceprim-ministrul Republicii Moldova, ministrul agriculturii, de asemenea, directori de organisme, autorități ale statului.

Oameni de afaceri, în primul rând, avem chiar ca speakeri top management din domeniul energiei, din domeniul tehnologiilor inovative, de la Microsoft, de la Motorola. Deci o sumă întreagă de confirmări, atât din partea guvernamentală, din administrația publică, inclusiv locală și centrală, cât și mai ales din partea mediului de afaceri.

Horia Daraban: În introducerea dialogului nostru am făcut referire la hub regional strategic, bineînțeles, cu trimitere la Iași și, în acest cadru, ce poate oferi orașul nostru?

Paul Butnariu: Foarte multe. Acesta este al doilea palier pe care ni l-am propus, acela de a promova atuurile și avantajele Iașiului ca un posibil hub  economic și strategic și de logistică pentru viitoarea colaborare și reconstrucție masivă a Ucrainei. Iașiul are de oferit, în primul rând, ceea ce înseamnă inteligența ieșenilor, inteligența noastră în atrage investitori, chiar în condițiile în care nu avem o dotare de infrastructură. Dar sperăm, odată cu finalizare A7 și începere a autostrăzii A8, și Iașiul să vină rândul orașelor europene, ținând cont că este cel mai mare oraș european de la estul graniței Uniunii Europene, ținând cont că, dacă vrem așa, este cel mai apropiat mare oraș estic european de front. Practic, de la noi până în vestul Odesei sunt vreo 350km, e mai aproape frontul de noi decât Bucureștiul, dacă e să fim strict măsurabili; plus de asta, zonele în care se poate investi: parcuri industriale, nod intermodal de infrastructură și de transport.

Iașiul are această capacitate și, de asemenea, are facilități a ceea ce înseamnă deplasare transfrontalieră. Suntem unul din cele patru puncte de România cu cale ferată abordabilă pe ecartament normal, european, și pe ecartament, să spunem, ucrainean.

Horia Daraban: Dincolo de problema legată de infrastructură, și dumneavoastră ați făcut această trimitere la cele două autostrăzi aflate în proiectare și în construcție, A7, A8, care sunt provocările, care sunt problemele pe care le întâmpină Iașiul în a atinge acest deziderat, de hub regional și cu amprentă strategică?

Paul Butnariu: În primul rând, problemele de infrastructură. Vrem, nu vrem, astea sunt dominante, pentru că, în rest, fără falsă modestie, Iașiul a arătat că, în condițiile lipsei de infrastructură, suntem al cincilea al șaselea județ ca și produs intern brut în economia României. Asta, în condițiile în care concurăm cu Cluj, Timiș, Brașov, Constanța, Prahova. Astea sunt și Iașiul este arături. Deci, din această perspectivă, suntem convinși că antreprenorii, mediul de afaceri, împreună cu mediul academic și universitar, cu toții, avem capacitatea de a fructifica această oportunitate. Este un război, e adevărat, dramatic, cu victime, dar în orice situație de acest fel apar și oportunități. Ei bine, această oportunitate trebuie fructificată prin presiunile pe care trebuie să le facem asupra tuturor celor care au datoria de a finaliza aceste proiecte de infrastructură. Și nu mă refer aici doar la infrastructura grea, rutieră.

Iașiul este în postura în care nu poate trece Carpații cu garnitură de tren mai mare de 1.000 de tone, în timp ce pe celelalte linii transcarpatice se trece cu 2500 de tone. Iașiul este singurul mare oraș din România care nu are în perspectivă racordarea la o linie energetică de 400 de kilovolți. Ori, toate acestea trebuie puse pe tapet și evident că Iașiul trebuie să beneficieze de această, să spunem, oportunitate, care nu este doar pentru Iași, ca simplu municipiu, capitală de județ sau cel mai mare județ din România, este o oportunitate pentru regiunea de Nord-Est și este o oportunitate pentru România. Guvernul trebuie să  înțeleagă că investițiile în zona noastră de nord-est vor fi multiplicabile de foarte multe ori, datorită oportunităților pe care le vor oferi viitoarea reconstrucție, dar și afacerile curente cu ceea ce înseamnă această piață foarte mare a Ucrainei. Să nu uităm, la ora asta, Ucraina nu mai are nicio legătură spre est, toate sunt rupte, toate sunt blocate și atunci au nevoie, oamenii ăștia trebuie să vină, dar pe unde să vină, doar prin Polonia, nu e normal. Atunci noi trebuie să luptăm pentru a ne promova, că nu avem încă o autostradă, ne vom descurca un an, doi, în limita posibilităților.

Horia Daraban: Referitor la Forumul Economic de la Iași, sunt trei mari teme de discuție: energie și tehnologii inovative, logistică și infrastructură, nu în ultimul rând, construcții și refacere urbană. De ce aceste trei teme? Ele vin cu siguranță în întâmpinarea unor realități, unor tendințe, unor proiecte, inițiative.

Paul Butnariu: Așa este. Urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu șefii misiunilor economice de la ambasada din Ucraina și din Republica Moldova, ni s-au conturat ceea ce există ca mari probleme la ora actuală și în viitor. Evident, pentru Ucraina, în primul și în primul rând, cea mai mare și mai gravă problema este alimentarea cu energie, faptul că li s-a distrus nu doar liniile de înaltă tensiune, ci s-au distrus și ceea ce înseamnă producători de energie, centrale de toate felurile. Deci, odată energia este subiectul principal și, alături de energie, am pus tehnologii inovative, pentru că noi considerăm că la Iași este un pol, nu doar românesc, este un pol european de dezvoltare inovativă și acestea sunt argumentabile, pentru că avem la Iași singurul institut de inventică din România. Avem, la Iași, Institutul  de Chimie Macromoleculară ”Petru Poni”, care este cel mai performant institut științific al Academiei Române, avem mediul universitar, studenți, start-up-uri.

Al  doilea panel se referă la infrastructură și logistică; infrastructură, cred că nu mai e nevoie să revenim asupra subiectului; logistică, pentru că toate aceste viitoare proiecte trebuie să se bazeze pe o dezvoltare de spații care să permită asocierea, care să permită depozitarea, care să permită tranzitarea produselor și a tuturor celor necesare. Logistica este viitorul domeniu care se va dezvolta la Iași, după dezvoltarea birourilor clasa A, care a oferit oportunitatea pentru domeniile IT și pentru industriilor creative. Următorul domeniu în care noi zicem că se va dezvolta Iașul foarte mult este logistica. De ce? Pentru că la ora asta Iașul are de patru-cinci ori mai puține spații logistice decât are Clujul sau Timișoara. Și este evident că dezvoltarea Iașiului va fi conexă, să spunem, un pic în urmă față de Cluj, Timișoara, dar va fi. Al treilea panel se referă la construcții și la refacere urbană și aici nu cred că e nevoie să argumentăm care este necesitatea: orașe întregi distruse, orașe puse la pământ de niște oameni nebuni. Prin refacerea urbană, practic, vrem să și promovăm exemple de bună practică din județul nostru, a ceea ce înseamnă dezvoltările imobiliare, nu cele haotice pe care le știm cu toții, ci acelea bine făcute din zona Palas, în zona fostelor platforme industriale ș.a.m.d.

Horia Daraban: Până la urmă, care este mesajul pe care vreți să îl transmiteți prin Forumul Economic Trilateral pentru Afaceri?

Paul Butnariu: Că Iașiul are capacitatea de a deveni un hub de acest fel, că Iașiul are conexiunile, expertiza și posibilitățile necesare, precum și inteligența, ceea ce înseamnă, toți cei care participă la fenomenul socio-economic, de a crea și de a construi aceste legături cu sprijinul, sigur, al autorităților și, pe de altă parte, să promovăm business-ul propriu-zis între firme. De aceea, apelul nostru este de a participa cât mai multe firme la forum. Participarea este liberă, gratuită, pe întreaga zi de vineri, 25 octombrie, cu sesiune de ”business to business” și ”„business to government”, pentru a încuraja relațiile între firme. Să fim foarte onești să spunem că până acum relațiile noastre directe și personale cu firme din Ucraina au fost destul de reci și destul de diminuate. Este momentul să trecem peste prejudecăți, este momentul să vedem că Iașiul prezintă oportunități alături de întreaga regiune de Nord-Est.

Apropo, de aceea sunt evitați președinți de consilii județene din Botoșani, din Iași, din Vaslui. Deci, din această perspectivă, vrem ca să poziționăm Iașiul pe harta viitoarelor orașe care vor beneficia de ceea ce înseamnă investițiile pentru a crea o bază acoperită de umbrela NATO și pentru dezvoltarea afacerilor și investițiilor în, sperăm, viitorii membri ai Uniunii Europene, Republica Moldova și Ucraina.

Varianta audio a interviului:

Dumitru Pintileasa, speolog sucevean, impresii din măruntaiele Terrei: ”e superb să ajungi să vezi ce poate modela apa și pe sub pământ”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (6.10.2024)

Publicat de hdaraban, 6 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 9 octombrie 2024, 16:52

 Desigur, în favoarea performanțelor speologiei românești, poate fi invocată și tradiția, faptul că Emil Racoviță, renumit biolog născut la Iași, este cel care a înființat, imediat după Primul Război Mondial, la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, în premieră mondială, un institut de biospeologie.

Cu aceste repere introductive, Horia Daraban a discutat cu  Dumitru Pintileasa, speolog, membru al Fundației Speologice ”Club Speo Bucovina” din Suceava.

Având o experiență de peste 37 de ani în cercetarea formelor de relief carstice, speologul a vorbit despre universul  pe care îl ține spre descoperire Pământul.  

De altfel, unul din elementele de spectaculozitate în speologie este reprezentat de faptul că ”ajungi în zone în care, de multe ori, au fost foarte puțini oameni sau chiar în locuri în care ești primul explorator”.

Dumitru Pintileasa  a spus că spectaculoase sunt peșterile care depășesc -1000 de metri. În România, una care se apropie de o astfel  de adâncime, -801,5 metri, este  avenul de sub Colții Grindului. Cea mai adâncă din lume este în Caucaz, aproximativ -2140 de metri, în momentul de față, pe verticală. Speologul sucevean a reușit să meargă în Berger (Franța), la  -1200 de metri.

Dincolo de amprenta sportivă, speologia are, firește, și dimensiunea științifică. În acest sens, interlocutorul a precizat că, spre exemplu, Peștera Cloșani (județul Gorj), are accesul, de foarte mulți ani, restricționat, pentru că a fost o peșteră a laborator a Institutului de Speologie. De altfel, una dintre galeriile închise, ”Ghica”, are formațiunile foarte frumoase și, multe din ele, foarte fragile.

Horia Daraban: Care este sursa pasiunii pentru cercetarea peșterilor, pentru speologie, în cazul dumneavoastră?

Dumitru Pintileasa: Mișcarea speologică din România, chiar din anii ‘60-‘70, a fost foarte puternic dezvoltată. Era sub Federația Română de Turism Alpinism-Speologie, iar la mine a fost mai simplu. Eu am trecut prin oraș într-o zi ,am văzut un afiș, ”Clubul de Speologie face înscrieri cu noi membri”. M-am dus acasă. Pe vremea respectivă, nu exista Google, prima dată, DEX-ul, să vedem cu ce se ocupă. Am citit o carte a două zi și am zic, ”cred că mi-ar placea și mie”. Drept urmare, m-am dus, m-am înscris, am mai convins și pe alți colegi. De atunci, am ajuns la primele ture în peșteră. Mi-a plăcut și, ulterior, nu te mai poți lăsa.

Horia Daraban: La ora actuală, Fundația Speologică ”Club Speo Bucovina” câți membri are?

Dumitru Pintileasa: În momentul de față, membri activi suntem puțini, vreo 10. Tineretul nu este chiar așa de interesat. Cu cât ai orașe mai mari și ești mai aproape de munți, ai șanse mai mari. Cluburi mari în țară sunt în Oradea, Cluj, sunt în Brașov, în București, Timișoara, Arad. Localitățile din Ardeal sunt și mai aproape de zonele mari carstice, dar mai găsim pasionați și în zona noastră. Distanța pe care o parcurgi până la un relief carstic, în care să poți să faci și tu explorare, o hartă, este destul de mare, iar carstul din zona Moldovei nu este așa de spectaculos concreționat ca și cel din Apuseni.

Horia Daraban: Până la urmă, cine ne ascultă poate veni cu întrebarea: nu vă este frică atunci când intrați în peșteră, în spațiile acelea restrânse? Primul lucru care îmi vine în minte este acel sentiment de claustrofobie.

Dumitru Pintileasa: Eu nu am avut sentimentul de claustrofobie niciodată. Am avut persoane care au venit la speologie și care aveau acel sentiment și care, în decursul anilor, au reușit să treacă de el cu ajutorul membrilor. Trebuie să-l înțelegi. Atunci când nu poate să treacă, trebuie să ieși cu el afară. Speologia este un sport de echipă, nu mergi singur și echipa trebuie să se modeleze după toți membrii și să înțeleagă lucrul ăsta. Se poate trece de claustrofobie și chiar au ajuns să treacă prin spații foarte, foarte strâmte.

Horia Daraban: Dacă e să vorbim despre peșteri, despre adâncimea lor, e o altă lume comparând cu ceea ce suntem noi, o evident, obișnuiți la suprafață. În ce constă frumusețea acestei lumi?

Dumitru Pintileasa: Peisajul carstic, care este foarte frumos concreționat, faptul că ajungi în zone în care, de multe ori, au fost foarte puțini oameni sau mai sunt încă locuri în care ești primul explorator care ajunge acolo. Asta este fenomenal! Ești primul care vede, faci o poză, faci o hartă pentru zona respectivă. Spuneai pe verticală, și sunt spectaculoase peșterile care depășesc 1000 de metri. În România, nu avem niciuna, deocamdată. În țara noastră este de 801,5 metri, Avenul de sub Colții Grindului, după explorarea recentă, din anul acesta, făcută de cei din la tabăra organizată de Silex Brașov împreună cu Focul Viu și cu alte cluburi, deci n-au fost singuri. Explorările mari se fac în echipe mari. Cea mai adâncă e în Caucaz, aproximativ 2140 de metri, în momentul de față, pe verticală. Eu personal am reușit doar să merg în Berger (Franța) la  -1200 de metri.

Horia Daraban: Sentimentul?

Dumitru Pintileasa: Superb! Cel puțin pentru mine, fiindcă acolo, când ajungi jos, se termină cu o cascadă mare, Cascada Uragan. Se întâlnesc trei râuri subterane. Deci e superb să ajungi să vezi ce poate modela apa și pe sub pământ.

Horia Daraban: În ce constă efortul în a face astfel de expediții? Pentru că până la urmă este o expediție în profunzimea pământului.

Dumitru Pintileasa: În primul rând, trebuie să vrei, sunt costurile materiale pentru echipament și deplasare, care ți le suporți, și restul este efortul fizic de a intra și a ieși. Cel mai mult efort îl faci când ieși înapoi afară. Spre deosebire de alpiniști, care se cațără și, când nu mai pot, să lasă în corzi și coboară, în marea majoritate a peșterilor, în cele care au dezvoltare verticală, care se numesc avene, noi întâi coborâm, ne ducem până în fondul Pământului și, ulterior, trebuie să facem efortul să ieșim înapoi afară, efortul care este mai mare la urcare decât la coborâre.

Horia Daraban: Pentru un astfel de efort, cum vă pregătiți?

Dumitru Pintileasa: Nu sunt pregătiri deosebite. Trebuie să ai alimentație normală, să știi să folosești bine tehnica și, în mare parte, trebuie să știi că, la urcatul pe corzi, să folosești cât mai puțin din brațe și cât mai mult din picioare. Totul se învață.

Horia Daraban: Mă uitam pe catalogul peșterilor din România, peste 12000. Ce spune acest număr, este realmente o bogăție?

Dumitru Pintileasa: Este o bogăție. Carstul din România este diversificat, nu avem peșteri fenomenal de lungi, cum au în Rusia, Ucraina sau în America. Nu avem de 500 de kilometri. La noi, cea mai lungă, în momentul de față, e Peștera Vântului, aproape 60 de kilometri și mai e Peștera Humpleu, 40 și ceva de kilometri. Însă, fiecare are altă particularitate: una are săli frumos concretionate, altele sunt cu cristale. Sunt zone care s-au format demult și au trecut din regim activ în regim fosil, s-au cristalizat. Calcarul recrestalizat este foarte frumos.

Pot să spun că, la un moment dat, am dus niște diapozitive la bunica mea, că tot nu înțelegea ”de ce te duci tu acolo și te bagi pe sub pământ, ce vezi tu acolo?” I le-am prezentat pe perete, i-am povestit tot ce am știut eu și, la sfârșit, mi-a spus: ”și asta, ce mi-ai arătat, vezi sub pământ? ”Da.” ”Apăi, să te mai duci să mai aduci să mai văd și eu.”

Horia Daraban: Care peșteră din România o considerați a fi la superlativ?

Dumitru Pintileasa: Greu de spus, fiecare are altceva. Vrei să îl mari, te duci în Humpleu, are și concrețiuni frumoase;  Peștera Altarului, renumită prin nuferii de calcit, Micula, după ce treci de sifoane, are niște helictite foarte interesante. Sunt multe peșteri, dacă ai fost în ele când vezi un diapozitiv sau o poză sau filmarea, știi exact în care peștele s-a filmat. La noi, în România, fiecare are ceva caracteristic. Îmi plac mai multe, nu pot să zic că doar una și doar pentru asta.

Horia Daraban: În ideea poveștilor adunate de-a lungul timpului, oferiți-ne repere din experiențele dumneavoastră de speolog: o peșteră studiată, vizitată și care să fi lăsat o impresie puternică, impresie care vă va însoți pe parcursul întregii vieți.

Dumitru Pintileasa: Sunt multe și de la noi și din afară. Frumos a fost și când am fost în Crimeea pentru partea de paleontologie: Berger mi-a plăcut foarte mult, nu numai pentru adâncime. Are spre -500, -600 metri niște săli foarte frumos concreționate, niște bazine mari, niște gururi mari, la 20 de metri adâncime și formațiuni foarte frumoase. Da, pot să spun că Berger a fost o peșteră care m-a impresionat.

Horia Daraban: Iar din România?

Dumitru Pintileasa: Să spunem Cloșani, fiind o peșteră în care accesul a fost de foarte mulți ani restricționat. Am avut ocazia să intru de mai multe ori acolo și să fac fotografii.

Horia Daraban: De ce accesul restricționat?

Cloșani a fost o peșteră a laborator a Institutului de Speologie. Pe o galerie, s-au amenajat în anii `70-`80, laboratoare. Și cealaltă galerie, Ghica, a fost închisă pentru formațiunile foarte frumoase și, multe din ele, foarte, foarte fragile. Și în momentul de față este închisă peștera, iar acolo se obține foarte greu un acces.

Horia Daraban: În expedițiile dumneavoastră speologice, au fost momente mai dificile, limită, critice?

Dumitru Pintileasa: Un moment critic care m-a marcat o bucată de timp a fost în 2000, în avenul sub Colții Grindului, care este cel mai adânc în momentul de față. Pe vremea respectivă avea numai 600 de metri acum are 801,5 metri,  și a fost prima peșteră de nivelul ăsta pe care am făcut-o. Am avut ghinionul, după intrarea în peșteră, să mă surprindă o viitură, înăuntru. Pot să spun că toți patru, care am ieșit de acolo, am ieșit un picuț la limită, apă rece de 2 grade Celsius. Nu eram pregătiți la vremea respectivă. Trebuie să vezi riscul de inundații din peștera respectivă și trebuie să ai informații meteo, trebuie să ai echipă de suport, în caz de ceva, afară. Da, există riscuri, câteodată le accepți. știi unde te poți retrage, ai rezervă de a apă și alimente.

Au fost speologi care s-au dus cu riscuri, știind că îi poate surprinde viitura la ieșire, dar au avut provizii, au stat, au scăzut apele, s-au dus cu scafandru, le-a dus alimente, au ieșit fără nicio problemă.

Horia Daraban: Așa, ca orizont îndepărtat, ce peșteră v-ar plăcea să vizitați?

Dumitru Pintileasa: Nu există, nu o peșteră renumită te va face să te duci, ce au văzut alții, ceea ce au descoperit. Faptul că o să mergi și să găsești o peșteră nouă și să mergi pe un sector nou dintr-o peșteră, ești primul explorator care ajungi acolo, ăla este cel mai puternic sentiment și lucrul pecare ți-l dorești; să fii primul și să faci primul hartă și să vezi primul și să povestești despre o anumită peșteră. Nu poți să spui că te lași, nu există.

Horia Daraban: V-ați întâlnit cu acest sentiment că sunteți explorator, prima persoană care trece pe acolo?

Dumitru Pintileasa: Da, am avut ocazia de multe ori. Sunt multe peșteri, și la mine în zonă și în Apuseni, deci sunt multe peșteri în care am avut această ocazie.

Horia Daraban: Deci, mai e de descoperit?

Dumitru Pintileasa: Da, întotdeauna. Când am fost noi în Berger, în prima expediție românească care a făcut -1000, am avut colegi, care au participat împreună cu francezii, și au descoperit 300 și ceva de metri noi de galerie, în cel mai cercetat aven și primul -1000 din lume; și găsim galerii noi.

Horia Daraban: Speologia românească este performantă când vorbim de acest domeniu la nivel european, comparând cu alte state?

Dumitru Pintileasa: Da, în anii `90, au venit francezii la noi. Au constatat că aveam o ramură foarte dezvoltată. Ei ne-au prezentat nouă partea lor federală, noi i-am învățat partea sportivă, care o aveam dezvoltată foarte bine. Diplomele federale franceze sunt recunoscute la noi, ale noastre sunt recunoscute la ei. Federația Română și Școala Română de Speologie participă la școli și în alte țări și îi învățăm și pe alții. Suntem destul de sus, în vârf, la același nivel cu Franța, ca tehnică.

Varianta audio a dialogului:

Sursa foto: Dumitru Pintileasa, autor (foto 4,5,6): Cristina Oros

Alexandru Luchici, președinte APTA, despre Politica de parcare a Iașiului: ea presupune ”o zonificare a orașului, adică, zona centrală să aibă locuri de parcare cu plată mai scumpe, iar pe măsură ce ne distanțăm spre periferie, să scadă cuantumul.” Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (6.10.2025)

Publicat de hdaraban, 6 octombrie 2024, 23:58 / actualizat: 14 octombrie 2024, 16:15

Cu această stare de fapt, o inițiativă în care sunt implicate mai multe entități din mediul neguvernamental și care sunt adunate sub titulatura Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ (APTA), propune, prin colaborarea cu administrația publică locală, dar și cu alte instituții, o serie de măsuri pentru a rezolva din problemele legate de prezența mașinilor în oraș și staționare a lor.

Titlul documentului este ”Politica de parcare”,  iar inițiativa  pe care o cuprinde înseamnă și o  campanie de informare.

Coordonator al acestui proiect este Alexandru Luchici, președinte al APTA.  În dialogul de la ”Weekend cu prieteni”, el a creionat care sunt scopurile aceste strategii, care vizează inventarierea locurilor de parcare și valorificarea lor. Strategia oferă prioritate transportului public în comun, transportului alternativ, în detrimentul folosirii mașinilor personale, mai ales în zona centrală a orașului.

Coordonatorul proiectului a mai spus că Iașiul nu are capacitatea de a oferi locuri de parcare pentru toate cele aproximativ 400 000 de mașini, care se estimează că tranzitează în medie orașul. ”Deci Politica de parcare creează un echilibru în atmosfera orașului din perspectiva mobilității, adică, în momentul de față, sunt vitregiți pietonii, sunt vitregiți utilizatorii de biciclete, transportul în comun are de suferit din cauza mașinilor parcate haotic la marginea drumului.”

Horia Daraban: Unul din deziderate, citeam pagina de web a proiectului, este de a convinge administrația locală că este timpul ca toate intervențiile asupra spațiului public să fie făcute coordonat și în baza unei viziuni de ansamblu. Două întrebări se desprind aici, domnule Luchici, plecând de la această formulare, este deschisă administrația publică de la Iași și, cea de-a doua, în ce constă această viziune de ansamblu cu privire la locurile de parcare din orașul Iași?

Alexandru Luchici: De când am inițiat acest demers, am avut discuții cu administrația pe Regulamentul Local, la o întâlnire la nivelul Primăriei între decidenți și societatea civilă, și s-a constatat că este nevoie de o viziune de ansamblu, de un document mai amplu care să reglementeze mai clar și mai organizat situația parcărilor din oraș. În acest moment, încă există doar Regulamentul Local, dar Planul de Mobilitate Urbană al Iașiului indică și nevoia unei politici de parcare, care înseamnă mult mai mult decât un simplu regulament de parcare. Și da, noi am propus în momentul respectiv realizarea acestei politici de parcare. Administrația a sesizat faptul că fondurile sunt limitate pentru a realiza un astfel de document și ne-am asumat noi, ca grup civic, o astfel de inițiativă, să căutăm fondurile necesare și să realizăm un astfel de document cu specialiști în mobilitate.

Am realizat un proiect în acest sens, s-a făcut un studiu, am cooptat o echipă de specialiști în mobilitate la nivel de Iași și, odată ce a fost elaborat, acest document strategic vine cu o viziune care înseamnă, pe de o parte, sistematizarea locurilor disponibile în oraș, adică peste tot unde se parchează acum gratuit și haotic, în general, vor fi amenajate parcări. Pe de altă parte, Politica de parcare indică o zonificare a orașului, așa cum se practică și în orașele vestice. Spre exemplu, zonificarea presupune ca și în Iași o zonă centrală să aibă locuri de parcare cu plată mai scumpe, iar pe măsură ce ne distanțăm spre periferie, va scădea cuantumul parcărilor cu plată. Ce înseamnă acest lucru? Acest lucru înseamnă fonduri strânse la nivel de administrații care vor fi reinvestite în îmbunătățirea transportului alternativ și a infrastructurii pentru mijloacele de transport activ, și anume accesibilizarea trotuarelor, realizarea de piste pentru biciclete și îmbunătățirea atractivității transportului în comun.

Horia Daraban: Politica de parcare, inițiativa aceasta pe care o propuneți dumneavoastră, ține cont de faptul că sunt mai puține locuri de parcare raportat la numărul mașinilor?

Alexandru Luchici: Este adevărat, dar orașul nu poate suporta atâtea mașini câte sunt în momentul de față.  Politica de parcare are o logică prin care se amenajează spațiul disponibil în oraș atât cât va suporta orașul, astfel încât, în echilibru cu nevoia celorlalți participanți la trafic, să se permită și dezvoltarea infrastructuri de biciclete, dar și mai ales a transportului de masă, a transportului public, prin realizare a de benzi unice, prin îmbunătățirea calității, prin achiziția de mai multe mijloace de transport. Se dorește încurajarea acestui tip de transport sustenabil, astfel încât cei care utilizează mașina să constate că este mai convenabil să utilizeze transportul în comun în oraș decât să vină cu mașinile, iar parcările, care vor exista în oraș, să fie pentru acele nevoi urgente sau astfel încât să existe și posibilitatea asta, desigur, în oraș.  În momentul de față, este imposibil să se realizeze parcări pentru cele aproximativ 400.000 de mașini care se estimează că tranzitează în medie orașul.

Deci Politica de parcare creează un echilibru în atmosfera orașului din perspectiva mobilității, adică, în momentul de față, sunt vitregiți pietonii, sunt vitregiți utilizatorii de biciclete, transportul în comun are de suferit din cauza mașinilor parcate haotic la marginea drumului.

Politica de parcare, în momentul de față, este realizată, este în formă de ”draft”, se lucrează la ultimele adaptări în conformitate cu Regulamentul Local și se dorește ca în cel mai scurt timp să intre în dezbatere publică legală, astfel încât să fie adoptată și prin hotărâre de Consiliul Local, ca mai apoi, efectiv, măsurile să intre în aplicare. Politica de parcare presupune și un plan investițional prin care va fi dezvoltat departamentul de management al parcărilor și de control, lucru care va degreva, prin mijloacele moderne care vor fi achiziționate, cleme, mașini, senzori, și Poliția Locală de o parte din responsabilitate de a verifica corectitudinea parcărilor, prin automatizare.

Lucrul acesta e cunoscut deja și în București, cu acele mașini care circulă prin parcările amenajate și scanează numerele mașinilor și, automat, află cine a parcat regulamentar sau nu și indică o sancțiune.

Horia Daraban: Îmi dau seama, din ceea ce spuneți dumneavoastră, Politica de parcare pentru Iași are două planuri: unul ce vizează dezvoltarea infrastructurii, dar cred că mai există un plan, cel al schimbării de mentalitate. În ce măsură reușita acestui demers depinde de schimbarea atitudinii ieșenilor și a celor care vin în oraș?

Alexandru Luchici: Într-adevăr, reușita acestui demers depinde foarte mult de susținerea publicului și de înțelegerea publicului a acestei nevoi. În momentul de față, noi derulăm această campanie de conștientizare, de informare și de consultare a publicului, numită ”IA ȘI susține Politica de parcare”, iar pe pagina noastră, pe aptaiași.ro, pot fi aflate toate detaliile, iar prin această campanie noi aducem în fața publicului aceste beneficii. Vizăm, practic, toate categoriile de participanți la trafic și, prin campania de informare, dorim ca publicul să înțeleagă nevoia și beneficiile pentru toată comunitatea, ce vor rezulta prin implementarea acestei politici de parcare. Vedem deja rezultate foarte bune. Unde au fost amenajate parcări în oraș, sunt utilizate. În schimb, în zonele unde parcările sunt amenajate, dar încă există locuri neamenajate, se parchează la trotuar sau pe bordură.

Mulți încă preferă să parcheze acolo, deși problemele sunt nenumărate. La un moment dat, e un haos generalizat în privința găsirii unui loc de parcare, iar prin amenajarea locurilor de parcare, prin sistematizarea spațiului public, aceste probleme vor dispărea, iar șoferii vor avea de câștigat, fără îndoială.

Noi avem și în oraș bannere informative, încercăm să ajungem la cât mai mult public, astfel să abținem susținere și consens civic și administrativ pentru asumarea și adoptarea ca regulament local al acestui obiectiv modern, al acestui document strategic, cum este Politica de parcare. Dorim ca pașii firești pentru a se produce o schimbare în oraș să evolueze cât mai rapid și suntem într-un

Varianta audio a dialogului:

#InfoEconomic: Eddy Hilițanu, manager de proiecte pentru consilierea tinerilor: ”noi îi încurajăm să se îndrepte către problemele comunității; tiparul nou de afaceri n-ar trebui să se concentreze doar spre profit, cât și spre ce nevoie rezolvi în comunitate”

Publicat de hdaraban, 1 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 3 octombrie 2024, 17:09

Următorul în clasament era sectorul 30-39 de ani, care reprezenta 25,4% urmat de categoria antreprenorilor cu vârsta cuprinsă între 50 și 59 de ani, care reprezenta puțin peste 20 de procente.

Un număr ceva mai mic era reprezentat de persoanele de peste 60 de ani, având un procent de aproape 17%, cifră care totuși este dublă față de cea a tinerilor de până în 29 de ani.

Astfel, se poate trage concluzia că deschiderea de drum antreprenorial vine odată cu experiența de viață, tinerii fiind categoria cel mai puțin reprezentată într-un astfel de raport.

Plecând de la aceste date, la #InfoEconomic, Horia Daraban a discutat cu Eddy Hilițanu, președinte al Asociației Hessa din Iași, manager al mai multor inițiative ce vizează orientarea în carieră, dar și încurajarea, consilierea tinerilor la început de drum antreprenorial.

Interlocutorul a oferit informații despre provocările cu care se confruntă tinerii pe drumul antreprenoriatului, una dintre ele fiind acumularea de informații în domeniul financiar-contabil. Un alt element este legat de planul de afaceri, care trebuie să fie cât mai realist.

Legat de avantajele pe care le aduce antreprenoriatul pentru tineri unul dintre ele este și acela legat de scăderea ratei șomajului, în fapt, una dintre premisele de la care s-a plecat în desfășurarea unui proiect internațional: HubLab, cu evenimente ce au avut loc la Iași.

Unul din răspunsurile date de Edyy Hilițanu are valențele unui sfat pentru tinerii antreprenori: ”Începeți! Ăsta ar fi primul lucru, dar calculat, faceți-vă un plan financiar cam cât ar costa, dublați bugetul și împărțiți la jumătate profitul pe care îl estimați, astfel încât să fie cât mai conservator și să te bucuri mult mai tare de reușită decât dacă n-ar ieși. ”

Horia Daraban: Care sunt motivele care alimentează o astfel de statistică? Sunt sigur că aveți discuții cu tineri și pot fi găsite justificări.

Eddy Hilițanu: Prima dată, cred că este partea de vârstă. E acumularea de experiență la începutul vârstei. Până în 29 de ani, acumulezi să vezi pe ce drum o iei. Recomandarea care se de în piață, să spun așa, este să lucrezi puțin în domeniu și apoi să vezi pe ce zonă vrei să deschizi o afacere. Mulți tineri poate vor să-și deschidă o afacere, dar nu au informații legate de numere. Chiar recent, într-o sesiune de cauching cu un astfel de tânăr, are deschisă o firmă, doar că nu știe exact cum funcționează contabilitatea, care e partea legală, cum să facă contractul. Acum, cu e-factura, l-a zăpăcit cu totul și a întâmpinat foarte multe probleme, care, cumva, îl descurajează, să zic așa. Tot acest cumul de informații vine când deschizi o firmă, fiindcă nimeni nu ți le spune la început, doar le afli pe parcurs, când greșești.

Horia Daraban: Se întâmplă acest fenomen al reprezentării mai subțiri a tinerilor în antreprenoriat doar în România sau, din discuțiile pe care le aveți, se întâmplă și în alte state? Este o regulă?

Eddy Hilițanu: Nu cred că este o regulă, chiar din contră. Uniunea Europeană susține inițiativele tinerilor, este un program Erasmus+ pentru antreprenori prin care, dacă ești în primii trei ani de afacere, poți să te duci să-ți cauți un mentor în altă țară europeană pe banii Uniunii Europene, să înveți cum să faci acea afacere în domeniul tău și să te întorci acasă și să implementezi. Sunt undeva la 500 euro pe lună, nu foarte mult, dar suficient cât să dea acolo în impuls. Pe de altă parte, din discuțiile pe care le-am avut acum două săptămâni, când am avut un proiect internațional cu mai multe țări, România stă chiar destul de bine la încurajarea tinerilor și la acordarea fondurilor naționale, să zic așa, pentru a începe întreprinderi; de exemplu, prin ”Start up nation”, care dă până la 40 000 euro, în timp ce alte țări am văzut că era undeva la 10000, 15000 euro, deci nu atât de mult.

Nu știu dacă-s aceleași condiții cu minimum doi angajați, dar pe partea de sumă, noi stăm mult mai bine ca venit de începere, să zic așa. Foarte mulți se îndreaptă spre domeniul digital, digital marketing, design, web design, branding, zona asta care le oferă libertate de mișcare. Asta am văzut în rândul tinerilor. Acum, nu vor neapărat o afacere care să-i țină pe loc, să-i țină blocați, ci doresc o afacere care să le permită mișcarea. Dacă vor luna viitoare să-și schimbe orașul din care lucrează, să poată să facă acest lucru.

Horia Daraban: Ce trebuie să aibă de partea sa un tânăr ca să pornească pe acest drum al antreprenoriatului?

Eddy Hilițanu: Ar trebui să știe măcar minimul financiar, cum funcționează taxele, pe ce se duc taxele, cum îți calculează. La un SRL, de exemplu, dau 16% pe profit și am terminat. Nu, stai că după, dacă vrei să scoți banii, 8% dividende, din ăia 8% dividende, plătești taxele la stat. Și tot așa. Și se duc ca un bulgăre de zăpadă taxele, într-un final. Deci, o primă resursă, să zic, ar fi minimul de cunoștințe financiare, măcar cum funcționează taxele. După care, pe partea de lege, minimul, cum pregătești contractul, ce e un contract, ca să-ți asiguri o siguranță. Chiar dacă faci afacerea și faci cu oameni, te încrezi în ei, nu știi niciodată dacă cel cu care colaborezi e bun platnic sau rău platnic.

Horia Daraban: Apropo, legat de portretul robot al tânărului antreprenor, din această descriere face parte acea nebunie specifică vârstei, atitudinea deschisă și predispoziția către risc sau, dimpotrivă, este vorba despre o atitudine rațională?

Eddy Hilițanu: Cred că sunt deschiși spre risc. De exemplu, în proiectul HubLab, pe care l-am avut acum două săptămâni, cu șase țări, în cadrul Erasmus+, au fost opt echipe internaționale. Fiecare echipă era formată de către un membru din fiecare țară. Deci am avut opt idei de afaceri ce au fost prezentate în Iași la un eveniment de pitching. Și pe partea asta cu cifrele, rațional în gândire, era o companie la care trebuia să plătești abonament ca să-ți spună ce abonament ai uitat să plătești și garanta ”return of investment” de 100%, în trei luni. Practic, dacă ar funcționa așa idei de afacere, toată lumea ar fi foarte bogată și ar avea milionul de euro într-un an. Toată lumea, cel puțin la vârsta asta 20-25de ani, se uită, și ăsta e un alt fenomen pe TikTok și văd pe acei 0,5%, nici măcar 1% din tineri, care au reușit, au succes, au bani și se gândesc că pot să fie la fel. Și atunci își imaginează același tipar: ”ok, dacă o iau pe drumul lui și îmi deschid o firmă de marketing, o să ajung și eu milionar ca el; o să merg prin Dubai, o să-mi fac toate nebuniile”. Nu e chiar așa, fiindcă el a fost excepția. Pe lângă el, sunt alți sute de mii de tineri care n-au același noroc, să zic, sau aceeași reușită.

 Cel puțin în practica noastră, noi încurajăm pe tineri să caute către problemele comunității. Tiparul nou de afaceri, să zic așa, n-ar trebui să se concentreze doar spre ce vinzi, spre profit, cât și ce nevoie rezolvi în comunitate. Astfel, dacă e nevoie în comunitate, cerere mare, tu poți să reușești ca întreprindere, dacă nu-i nevoie de tine acolo, degeaba încerci să te bagi.

Horia Daraban: Spuneam despre antreprenoriat și tineri, care sunt avantajele pe care le aduce un astfel de demers antreprenorial pentru un tânăr?

Eddy Hilițanu: Desigur, în viziunea tinerilor este vorba, în principal, despre a face profit, de a reuși cu ideea respectivă. Dar dincolo de aceasta, aici depinde de persoană și persoană, nu neapărat doar în rândul tinerilor. Depinde de viziunea din spate. Profitul, asta e definiția întreprinderii, dar sunt mulți care vor să schimbe perspectiva, să schimbe modul în care se lucrează, să schimbe regulile jocului, să spun așa, față de cum erau setate până acuma.

Horia Daraban: Pentru că pomeneați despre HubLab, o inițiativă a Asociației Hessa cu finanțare europeană prin programul Erasmus+. Proiectul a plecat de la ideea ratei șomajului și reducerea ei.

Eddy Hilițanu: În 2023, am început să scriem proiectul și toată inițiativa și fix la acest lucru ne-am uitat: de ce rata șomajului în rândul tinerilor este mai mare România față de media europeană. De aici a plecat problema și am pus contextul. Am zis că vrem să scădem această rată prin inițierea tinerilor în antreprenoriat, astfel încât să creeze noi locuri de muncă sau noi întreprinderi. Iar întrebarea ”de ce e așa de mare rata șomajului tinerilor în România în sine?”, cred că vine de la sistemul nostru ca societate: stăm cu părinții, avem acest sistem familial și avem susținerea părinților până terminăm facultatea, masterul. Asta înseamnă 25, 26 de ani și nu ne gândim să ne găsim un loc de muncă din moment ce suntem susținuți de familie. De aici apare și această rată a șomajului în rândul tinerilor destul de crescută.

Horia Daraban: Participare internațională, ați spus la un moment dat și, în acest sens, țări cu o rată a șomajului crescută, dar și țări care au rezultate mai bune.

Eddy Hilițanu: Da, am căutat să facem un echilibru, cei care au o rată crescută și cei care au rată scăzută, să vedem care sunt diferențele, de ce la ei scăzut la noi nu. Aici includ România, Grecia și Cipru, care au același sistem de susținere. Pe de altă parte, Polonia n-are aceleași valori familiale, să zic așa. Tânărul, odată plecat de acasă spre facultate, la universitate, începe să se susțină singur și atunci, automat, rata șomajului în rândul tinerilor scade.

Horia Daraban: Cu siguranță, o multitudine de idei de afaceri antreprenoriale acolo, în cadrul proiectului.

Eddy Hilițanu: Da, au fost opt idei de afaceri. Am avut trei antreprenori în juriu, astfel încât să le oferim o simulare cât mai reală. Zece zile i-am pregătit în zona asta ce înseamnă afacere, cum să facă pitching. În ziua  a unsprezecea, au prezentat în fața juriului, în Iași, la Zbor Hub, și top trei idei de afaceri ce au câștigat concursul de pitcing. Au fost două idei în zona de educație și una în zona de sport. Pe locul trei a fost educația în realitate virtuală, o aplicație în care poți să înveți materiile de la școală, dar interactiv, astfel încât să înveți mai ușor. Pe locul doi a fost cea de pe sport, în care au creat un parc de baschet, dar terenul de joc era făcut din trambuline. O idee destul de inovativă, iar prima, tot în zona de educație, a fost o școală online în care să le explice materiile care sunt predate la școală, un fel de platformă de meditații, dar mult mai ieftină decât să plătești unu la unu cu un profesor.

Horia Daraban: Aceste idei au orizont deschis în ideea punerii în practică, realizări lor?

Eddy Hilițanu: Da, exact, de asta au fost și alese. Au fost cele mai cu picioarele pe pământ, cele mai bine calculate din punct de vedere financiar, asta au spus jurații, și cele care aveau cea mai mare rată de succes, dacă ar primi mâine finanțare, să poată să pornească și chiar să aibă rentabilitate.

Horia Daraban: Impresii, concluzii din partea dumneavoastră, a celor care ați organizat evenimentul legat de tineri și atitudinea lor față de ideea de afaceri, de antreprenoriat?

Eddy Hilițanu: Da, la început erau puțin sceptici. Erau tineri de 16-17 ani, care, poate, au interacționat pentru prima dată cu antreprenoriatul, cu domeniul ăsta și nu știau exact ce înseamnă. După ce au început să afle și au văzut tot parcursul, au înțeles că, la final, ceea ce creează e a lor și se pot mândri cu acest rezultat, au început să depună efort, iar, la final, a fost rezultat fantastic, și-au schimbat atitudinea, au legat prietenii, au înțeles mult mai bine sistemul economic, având în vedere că erau echipe internaționale. Au trebuit să înțeleagă în care țară din Uniunea Europeană ar putea să înceapă și au învățat cum să facă analize pe această zonă ca să aleagă cea mai bună locație pentru afacerea lor, pentru că unii operau online, alții operau fizic și atunci și-a ales fiecare câte o țară.

Horia Daraban: Ce mai urmează, plecând de la acest proiect? Mai aveți și alte inițiative, acțiuni în ideea întâlnirii tânărului cu antreprenoriatul?

Eddy Hilițanu: Da, este un alt proiect pe antreprenoriat social. Unim tinerii cu antreprenori sociali din Iași ca să înțeleagă care-i principala diferență între antreprenorii sociali și antreprenorii clasici, de ce cei sociali aleg să nu-și păstreze profitul, ci să-l reinvestească în comunitate. Care e motivația din spate și chiar acum lucrăm la acest lucru, încercăm să unim tineri din Iași cu minimum cinci antreprenori sociali care să spună din nebunia lor de ce se luptă cu valul.

Horia Daraban: În ideea a ceea ce ați spus până acum, un sfat pentru tinerii care doresc să pornească pe drumul antreprenorial.

Eddy Hilițanu: Începeți! Ăsta ar fi primul lucru, dar calculat, faceți-vă un plan financiar cam cât ar costa, dublați bugetul și împărțiți la jumătate profitul pe care îl estimați, astfel încât să fie cât mai conservator și să te bucuri mult mai tare de reușită decât dacă n-ar ieși.

Varianta audio a interviului:

Ion Tăbârță, analist politic la Chișinău: ”reușita referendumului de la 20 octombrie nu garantează integrarea europeană a Republicii Moldova și ireversibilitatea cursului european”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (29.09.2024)

Publicat de hdaraban, 29 septembrie 2024, 23:59 / actualizat: 3 octombrie 2024, 9:23

Pe această scenă electorală defilează candidați, teme politice, subiecte de ordin social, dar și proiecte geopolitice mai mult sau mai puțin vizibile.

Deși, după unele sondaje, lupta pentru președinție ar avea un învingător clar, incontestabil, în persoana doamnei Maia Sandu, actualul președinte, sunt alte semne de întrebare, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea organizării unui tur doi.

La ediția ”Weekend cu prieteni” din 29 septembrie, analistul politic Ion Tăbârță a explicat că organizarea referendumului odată cu alegerile pentru președinție a ridicat mizele electorale, mai ales pentru tabăra pro-rusă.

Dincolo de aceasta, interlocutorul lui Horia Daraban a explicat că un rezultat pozitiv la referendum nu va duce automat la un vector ireversibil european pentru Chișinău, asta, deși președinta Maia Sandu a spus de mai multe ori că  Republica Moldova are nevoie de un proiect de țară.

Horia Daraban: 11 candidați înscriși în cursa pentru președinție și în acest sens vă întreb, care sunt temele principale pe care le abordează candidații, ce loc ocupă tema referendumului, implicit proiectul deschiderii spre integrarea europeană?

Ion Tăbârță: Aici, dacă e să ne referim la referendum, neapărat trebuie de făcut precizarea că candidații înscriși în cursă electorală fac această distincție dintre referendum și postura de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova. La alegerea președintelui s-au înscris 11 persoane, iar dacă e să ne referim la referendum, aici avem 15 partide politice care nu au neapărat candidatul lor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Cumva, temele legate de prestația viitorului șef al statului și a doua temă, cea a referendumului, merg paralel, dar, totodată, ele sunt și subiecte separate. De aceea, avem clar intenția unor candidați de a ataca referendumul, dar cei care sunt înscriși în cursă electorală, atacând-o pe Maia Sandu, încearcă, cumva, sub o formă sau altă, să compromită rezultatele acestui referendum, încercând să lege acest referendum de Maia Sandu, și anume că ar fi un fel de truc poli-tehnologic al poli-tehnologilor ei.

Horia Daraban: Ce miză are referendumul? Până la urmă, nu-i ca și cum, dacă se obține un răspuns favorabil la întrebarea de pe buletinul de vot, care este ”susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”, lucrurile sunt clarificate. Este o testare a aderenței votanților la această temă majoră pentru Republica Moldova?

Ion Tăbârță: Nu, mai degrabă, cum ne-a formulat nouă președintele Maia Sandu, când își argumenta necesitatea realizării acestui referendum acum, pentru că au fost foarte multe critici aici, inclusiv din tabăra proeuropeană, care au vorbit despre faptul că acest exercițiu ar fi acum inutil și mai bine ar fi de plasat până la momentul aderării, însă argumentul doamnei președinte Maia Sandu de a realiza acest referendum este că noi avem nevoie de un proiect de țară. Republica Moldova nu a avut până acum un proiect de țară bine reliefat, de aceea avem nevoie de un consens al majorității societății că integrarea europeană este acel proiect de țară pentru Republica Moldova spre care trebuie să tindă în dezvoltare sa și acest lucru să fie înscris în Constituție. Noi toți realizăm că, de fapt, reușita acestui referendum nu garantează integrarea europeană a statului nostru și ireversibilitatea cursului european.

Nu, importante vor fi reformele pe care guvernările din Republica Moldova le vor realiza în continuare, reforme până în anul 2030, pentru că noi atunci ne-am propus drept obiectiv cronologic să ne integrăm în Uniunea Europeană. Însă, dacă vom avea guvernări de genul cum au fost cele din 2015 încoace, când mai mult am mimat parcursul european, deși erau guvernări proeuropene, decât am realizat reformele, sigur, aceasta nu ne va apropia de Uniunea Europeană. Putem să ne uităm și la cazul Georgiei, apropo, unde la fel, în Constituție sunt prevederi de acest gen și vedem regresul democratic, derapajele antidemocratice ale actualei conduceri oligarhice de acolo.

De aceea, faptul că dacă referendumul va trece, asta nu va însemna automat integrarea europeană a Republicii Moldova, dar, totodată, rezultatul pozitiv al acestui referendum  poate se lovească una dintre cele mai puternice narative propagandistice rusești în Republica Moldova în momentul dat, și anume că ”societatea moldovenească nu își dorește integrarea europeană, societatea moldovenească își dorește în continuare o menținere a relației apropiate cu Federația Rusă și, de fapt, actuala conducere, care este minoritară, ar duce forțat Republica Moldova în Uniunea Europeană”. Da, din acest punct de vedere, desigur, ar da un anumit impuls pentru societate moldovenească, anumite argumente conducerilor pro-europene, în a  continua reformele. Dacă avem rezultatul invers, spre exemplu, că acest referendum nu trece, asta va avea un efect negativ ca și trend pentru alegerile parlamentare din anul 2025. Ori, acele alegeri sunt foarte importante pentru continuitate parcursului european a Republicii Moldova.

În 2025, va fi resetată puterea politică în Republica Moldova, vom avea alegeri parlamentare. În funcție de guvernare, noi vom avea o optică mai clară dacă Republica Moldova va încerca să continue reformele, așa cum merg ele în momentul dat, dacă există o anumită voință politică de a realiza aceste reforme, sau, dimpotrivă, acest parcurs european va stagna sau chiar va avea și un anumit regres.

Horia Daraban: Cu ce elemente exponenții politici de opoziție, dar și Federația Rusă încearcă să combată, să lupte împotriva referendumului și implicit a ceea ce propune referendumul ca și consecință?

Ion Tăbârță: Federația Rusă, actorii politici pro-ruși în Republica Moldova vin cu fel de fel de sperietori, anume aceste mesaje simple care prind.  Pe lângă veșnica temă a comunității LGBTQ, avem și alte sperietori de genul că dacă va fi vot pentru parcursul european al Republicii Moldova, atunci asta va însemna că în Constituție va dispărea statutul de neutralitate sau fel de fel de teme, că vom avea multe taxe locale, că mărfurile se vor scumpi; niște teme care au fost și care, anterior, s-au ciocnit de ele și în Polonia și în România. Se încearcă a crea anumite fobii, a merge pe sentimente la oameni, numai ca aceștia să voteze împotrivă. Și noi înțelegem că, de fapt, aceste exerciții vin dinspre Federația Rusă. Ori, realizarea acestui referendum a ridicat foarte mult mizele scrutinelor din 20 octombrie, pentru că da, într-adevăr, cum ați menționat dumneavoastră la început, alegerile prezidențiale trebuiau să fie unele de etapă pentru alegerile parlamentare din 2025. Era cert că  doamna președinte Maia Sandu era și este în continuare favorită. Însă, totodată, chiar și dacă un candidat pro-rus, să admitem, nu câștigă, admitem din perspectiva, desigur, a Moscovei, ei trebuiau să testeze anumite scenarii și anumite potențiale proiecte pentru alegerile parlamentare din anul 2025.

Ori, referendumul a ridicat foarte mult mizele geopolitice ale scrutinului din 20 octombrie și de aici Federația Rusă întreprinde toate acțiunile posibile ca acest referendum să fie compromis: fie, desigur, în mod ideal, ca să avem un rezultat negativ fie ca să avem o prezență mică și chiar dacă referendumul trece, o prezență mică la secțiile de vot, ei tot prin propagandă, ulterior, să lovească în legitimitatea sau cât de reprezentativ a fost referendumul.

Din acest punct de vedere, ei au ales o tactică: unele partide, spre exemplu, Partidul Socialiștilor, care are un electorat mai numeric, a ales să nu participe, să boicoteze.  Alt partid, Partidul Șor, care, de fapt, este și un partid cu o rețea bine structurată, participă, dar sub pretextul sau cu lozinca că ”Nu”. Scopul este ca ei să formeze un câmp informațional pentru acel electorat care nu este hotărât, dar care va participa, ca până la urmă acest electorat să spună ”Nu”.

Asta, deși la nivel de structuri de partid, la nivelele rețelelor, ei vor primi toți ordinul să nu voteze. Așa că, din acest punct de vedere, Federația Rusă pe aceste două căi lucrează: unu, să se prezinte cât mai puține votanți la referendum și doi, chiar și cei dacă se vor prezenta, o bună parte din ei să voteze împotrivă.

Horia Daraban: Își păstrează importanța la aceste scrutine din octombrie votul diasporei, votul cetățenilor moldoveni care sunt plecați mai ales în vestul continentului?

Ion Tăbârță: Da, în mod evident, diaspora, în ultimii opt ani, de prin 2016, a devenit un important factor electoral structural și putem spune că diaspora a contribuit major la acele schimbări pe care Republica Moldova le-a avut de la 2020 încoace. Și aici, desigur, ne referim la cele două mandate, prezidențial din 2020 și parlamentar din 2021. Însă, acum, aici, avem un mare semn de întrebare, și anume care va fi prezența diasporei la aceste scrutine, dacă se va prezenta într-un număr atât de mare sau, până la urmă, mobilizarea diasporei va fi una mai mică. Trebuie, într-adevăr, să constatăm că o parte din diaspora este nemulțumită de modul în care a guvernat actualul partid de guvernământ. Eu nu exclud ca pe acest fundal de nemulțumire să avem o prezență mai scăzută din partea diasporei  la aceste alegeri.

Horia Daraban: Vedeți un tur doi și dacă da, pe cine în confruntarea finală?

Ion Tăbârță: Dacă e să ne uităm la istoricul alegerilor directe din Republica Moldova, noi tot timpul am avut două tururi de alegeri. Cel mai probabil, așa va fi și acum, însă, oricum, anumite măsurători arată că e posibil ca doamna președinte Maia Sandu să câștige dintr-un singur tur. Însă, cert este că dacă nu va câștiga din primul tur, îi va fi mai complicat să o facă în turul doi, pentru că mobilizare va fi contra ei. Și dacă e să ne uităm la profilul celor unsprezece candidați, doar doi candidați, în afară de ea, ar fi cu un profil proeuropean și de aceea este puțin de așteptat ca să acumuleze un scor mare electoral. Cel mai probabil, doamna președinte va acumula în primul tur, practic, tot ce ar putea acumula și de ceea, pentru turul doi, este de așteptat o coaliție a tuturor în împotriva ei. Însă aici este întrebarea: cine va fi contracandidatul ei în turul doi?

Sondajele nu ne dau un răspuns clar. În momentul dat, se reliefează doi candidați. Este vorba despre Alexandr Stoianoglo, fostul procuror general al Republicii Moldova și care a fost înaintat de către Partidul Socialiștilor al lui Igor Dodon. Și al doilea candidat cu șansă ar fi Renato Usatîi. E un politician destul de controversat, un politician care apare și dispare periodic în politica moldovenească. Dacă e să ne uităm cine din ei ar avea mai multe șanse, probabil, totuși, Alexandr Stoianoglo, pentru că el este o persoană mai convenabilă pentru toți. Cred că pentru el ar putea să voteze toată stânga din Republica Moldova, și cea pro-rusă să, cea oligarhică ș.a.m.d., cu atât mai mult că este etnic găgăuz. Și cei din UTA Găgăuză ar putea să voteze pentru el, fiind o zonă profund rusificată, acest teritoriu din Republica Moldova. Avantajul Usatîi este că el este mai bine cunoscut că Alexandr Stoianoglo la nivel național.

Totuși, de peste 10 ani, este în politica activă din Republica Moldova. Însă, dezavantajul lui ar fi că anumite voturi de pe stânga ar putea să nu vină la el pentru o mai mică mobilizare. Spre exemplu, același Igor Dodon nu cred că ar fi interesat să vină cu chemare pentru electoratul său ca să voteze pentru Renato Usatîi, pentru că în așa mod, practic, Igor Dodon și-ar semna certificatul de deces politic; pentru că, dacă Renata Osatîi, admitem, ar deveni președinte, el ar acapara totul de pe stânga politică din Republica Moldova, Igor Dodon și Partidul Socialiștilor riscând să dispară în istorie.

Varianta audio a interviului:

Alexandru Strugariu, cercetăror ieșean, specialist în herpetologie: ”restrângerea habitatelor este, cu siguranță, amenințarea principală cu care se confruntă speciile de amfibieni și reptile”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (29.09.2024)

Publicat de hdaraban, 29 septembrie 2024, 23:59 / actualizat: 8 octombrie 2024, 14:04

Confirmări la toate acestea au fost oferite de Alexandru Strugariu, doctor în biologie la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, totodată cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Interdisciplinare al instituției de învățământ superior; așadar, cu preocupări academice serioase în ceea ce privește amfibienii și reptilele.

În interviul realizat de Horia Daraban, invitatul a vorbit despre miturile care ”hrănesc” fobia și fricile față de șerpi, dar a prezentat și particularitățile pentru zona Moldovei în ceea ce privește populațiile unor specii.

În acest sens, cercetătorul a expus concluziile unui studiu privind descoperirea, pentru prima dată, a subspeciei ”vipera berus Nikolski” în estul României, la est de Siret, în județele Botoșani, Iași, și Galați.

Mai mult decât atât, plecând de la  pericolul restrângerii habitatelor, Alexandru Strugariu a vorbit despre  o specie emblematică pentru regiunea Moldovei, ”vipera de stepă moldavă” sau ”vipera ursinii Moldavica”, un șarpe endemic din estul României și care, în afară de județul Tulcea, se găsește doar în județul Iași, în  Rezervația Valul lui David și în situl Natura 2000,  Dealul lui  Dumnezeu.

La toate acestea, au fost adăugate poveștile lui Mocoveață și Portocală, doi șerpi de porumb, care sunt prietenii copiilor la diferitele acțiuni  organizate de Grupul Herpetologic ”Moldavica”.

Horia Daraban: Unii ar putea întreba ce s-a întâmplat în copilăria ta, de ai o asemenea pasiune legată de șerpi, șopârle  și alte astfel de vietăți?

Alexandru Strugariu: Totul a început în jurul vârstei de 3 ani, când mama mea mi-a  cumpărat un set de cărți de joc numit ”Animale din continente” și am avut surprinderea, în urmă cu niște ani, să descopăr că încă se comercializează și l-am cumpărat și eu pentru fiica mea cea mare. Este o serie de cărți de joc, să zicem, fiecare carte având un animal și animalul meu preferat, la vârsta respectivă, era pitonul roșu, deci o specie de șarpe originale din Asia de Sud-Est. Nu aveam Atlas Zoologic acasă. Aveam o vecină care era profesoară de istorie și mergeam la ea cu regularitate pentru a studia Atlasul Zoologic și de acolo mi-am nutrit pasiunea pentru dinozauri și pentru reptilele actuale.

Horia Daraban: Apropo de ceea ce spuneam în introducerea dialogului nostru, teamă, repulsie, cum se scapă de aceste sentimente? Poate și un sfat în acest sens.

Alexandru Strugariu: Cel mai bine este să învățăm să le cunoaștem. În primul rând, da, oamenii se tem foarte frecvent de lucrurile pe care nu le înțeleg, nu le cunosc.

Horia Daraban: Foarte multe prejudecăți.

Alexandru Strugariu: Exact, există și foarte multe prejudecăți cu surse variabile, inclusiv din poveștile biblice, în care șarpele este portretizat ca fiind o ființă malefică și care nu merită încredere. În folclor, există numeroase mituri și legende, majoritatea neavând vreo legătură cu realitatea privind obiceiurile acestor animale și pericolul pe care îl reprezintă. Îmi amintesc, în liceu, colecționasem doar din întâlnirile mele personale cu oameni prin țară câteva zeci de mituri despre reptile; de exemplu, o poveste cu șerpii care beau lapte direct de la ugerul vacii am auzit-o de la două rude mai îndepărtate, care mi-au zis că au văzut cu ochii lor lucrul ăsta în copilărie. Evident, că nu se întâmpla așa ceva. Șerpii nu beau lapte și ce e surprinzător este că mitul acesta cu șerpi care beau lapte de la ugerul vacii nu este restricționat geografic în România sau în Europa.

Există în America un grup de șerpi numiți popular șerpi de lapte, milk snakes,  neveninoși, foarte frumos colorați și și-au primit această denumire populară întocmai în urma unor astfel de mituri.

Acum, nu-i totul atât de rațional în ceea ce privește frica noastră față de șerpi. La originile speciei noastre, am avut de-a face cu șerpi foarte periculoși, pentru că sunt foarte multe specii critice, care sunt foarte greu de văzut și dacă, deși șerpii nu atacă niciodată neprovocați, nu există așa ceva, dar atunci când este călcat, atunci unele exemplare, fie că este vorba despre o specie veninoasă sau neveninoasă, se va apăra. Cu siguranță am evoluat încă din fașele speciei noastre, să zicem, să putem recunoaște mai bine speciile astea, pentru că ele prezentau un pericol. De exemplu, cobrele scuipătoare au colții ușor modificați și poți să scuipe venin, să zicem.

Și sunt specii atât în Africa cât și în Asia care fac lucrurile astea. O lucrare publicată relativ recent arată că momentul estimat în care au evoluat grupele acestea de cobre, care scuipă venin, coincide cu apariția primelor specii de hominizi bipezi și cel mai probabil evoluția acestui comportament, de a proiecta venin, a apărut ca un răspuns evolutiv la prezența oamenilor. Deci avem o relație foarte strâns legată oamenii și șerpii, de-a lungul istoriei noastre evolutive.

Horia Daraban: Din Africa, din Asia mergem în România. Are diversitate țara noastră la acest capitol al amfibienilor, al reptilelor?

Alexandru Strugariu: Avem o diversitate relativ ok pentru Europa. Europa nu este un ”hotspot” neapărat al diversități în ceea ce privește herpetofauna, fauna de amfibieni și reptile. România stă relativ ok, mai ales dacă ne comparăm cu țările din Europa de Vest sau Europa de Nord, Europa Centrală. În schimb, zonele cu diversitatea cea mai mare sunt peninsule sudice, Balcanică, Italică și Iberică. În România, avem 23-24 de specii de reptile, în funcție de cum le clasificăm și avem 18 specii de amfibieni. Recent, am publicat și prima carte de popularizare despre amfibieni și reptile din România, din 1969. Cartea noastră este publicată în 2023. Primul autor este Tiberiu Sahleanu, lucrează, acum, la Institutul de Biologie București al Academiei Române și Iulian Gherghel, care este coleg cu mine, la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”.

Horia Daraban: Între lucrarea din anii ‘60 și lucrarea voastră apărută în 2023 apar noutăți?

Alexandru Strugariu: Da, apar niște noutăți. Spre exemplu, în anul 2010 am publicat un articol arătând pentru prima dată prezența subspeciei ”vipera berus Nikolski” în estul României, la est de Siret cel puțin, deci în județele Botoșani, Iași, dar și în Galați avem o observație recent.

Deci avem o subspecie sau specie de viperă, care, de fapt, din Uniunea Europeană, trăiește doar aici, din câte știm momentan. Deci avem confirmare și genetică că ele sunt, Vipera lui Nikolski, la est de râul Siret.

Horia Daraban: Care sunt pericolele la adresa reptilelor, la adresa amfibienilor?

Alexandru Strugariu: Restrângerea habitatelor este, cu siguranță, amenințarea principală cu care se confruntă speciile de amfibieni și reptile. Și aici pot vorbi și în cunoștință de cauză despre altă specie emblematică din Moldova. din estul României. E vorba despre ”vipera de stepă moldavă”, ”vipera ursinii Moldavica”, care este o subspecie endemică din estul României.

Vipera de stepă este, deja, una dintre cele mai vulnerabile specii de șerpi din Europa, iar vipera de stepă moldavă este prezentă doar în județul Iași și în județul Tulcea. În Moldova, o întâlnim doar în câteva habitate mici, fragmentate de lângă Iași: Rezervația Valul lui David și situl Natura 2000,  Dealului Dumnezeu. Ambele sunt în apropierea orașului și ambele habitate, dar în special Dealul lui Dumnezeu, sunt foarte afectate constant de activitățile antropice, în special de extinderea terenurilor agricole, de lipsa unui management adecvat.

Noi, în 2013, eram foarte fericiți că am reușit să găsim un petic de habitat mai mare, un habitat stepic. În 2014, când a mers în primăvară să verificăm ce mai face noua subpopulație, să zicem, descoperită, am rămas surprinși că a fost arată o porțiune de vreo 30 de hectare din habitatul respectiv. Avea probabil vreo 100 de hectare.

Horia Daraban: Aveți întâlniri cu copiii, cu elevi, cu publicul larg și, în acest context, vă întreb cine sunt Portocală și Morcoveață?

Alexandru Strugariu: Sunt doi șerpi de porumb pe care noi îi deținem în sediul asociației noastre, Grupul Herpetologic ”Moldavica”, sediu care este și laboratorul nostru de ecologie terestră și herpetologie din cadrul Facultății de Biologie din Iași. Portocală este o femelă adultă, am primit-o donație de la un foarte cunoscut crescător de reptile din România.

Morcoveață are o poveste mai interesantă. A fost prins în Iași de către un voluntar de-al nostru, student la Facultatea de Biologie, Cătălin Petreanu. Șarpele a fost văzut în zona Nicolina, plimbându-se printre blocuri. Deci, cel mai probabil, a evadat din casa cuiva care îl deținea ca animal de companie și a fost identificat și capturat dintr-o scară de bloc, într-un final, de Nicolina și stă împreună cu Portocală. Și au produs împreună deja două serii de pui.

Horia Daraban: Și cei doi șerpi, cumva, sunt prietenii copiilor, elevilor pe care ei întâlniți în acțiunile voastre.

Alexandru Strugariu: Da, desigur, relativ regulat organizăm sau contribuim la evenimente organizate de alte entități cu scopul de a educa publicul larg. Am mers la Noaptea Cercetătorilor, de exemplu. Asociația noastră a împlinit 10 ani anul acesta de când este fondată și avem un istoric destul de bun în sensul ăsta.

Horia Daraban: Apropo, cum reacționează copiii când pun una pe șerpi?

Cei mai mulți copii sunt fascinați, sunt încântați și sunt foarte deschiși, foarte fericiți să interacționeze cu șerpii. Pentru majoritatea, e prima dată când interacționează cu reptile. Cu siguranță, sunt mai multe prejudecăți în rândul celor mari decât în rândul celor mici.

Horia Daraban: Pentru că am pomenit de cei doi șerpi, Portocală și Morcoveață, au personalități diferite?

Alexandru Strugariu: Da, cu siguranță. Asta e interesant, majoritatea herpetologilor subestimează nivelul de variabilitate al personalități acestor animale, nivelul capacităților cognitive ș.a.m.d. Din păcate, un subiect care nici măcar în fașă nu se află. Studiile privind abilitățile cognitive și inteligența șerpilor abia au început să se facă. Chiar acum, ultimul lot de pui Morcoveață și Portocală, ei au produs 18 pui vara aceasta, a ajuns la un student la master din București și vor lua parte la un experiment non-invaziv, bineînțeles, în care jumătate din pui vor fi crescuți în niște cutii foarte, foarte simple și jumătate vor fi crescuți în niște terarii mai spațioase și cu mai multe facilități. Ulterior, vom face niște teste de cogniție ca să se demonstreze modul în care condițiile de creștere le influențează sau nu capacitățile lor cognitive.

Horia Daraban: Dintre cei doi șerpi, care este mai îndrăzneț, care este mai timid?

Alexandru Strugariu: Portocală este, cu siguranță, mai cuminte. Morcoveață cred că a și mușcat o dată pe studentul care l-a capturat. Dar, nu vă faceți griji. E vorba despre un șarpe pe total inofensiv. Mușcătura este abia sesizabilă.

Horia Daraban: La finalul dialogului nostru, o curiozitate legată de șerpi și care să schimbe, într-un fel, percepția publicului.

Alexandru Strugariu: Șerpii cu clopoței, care sunt niște vipere din America, sunt niște mame foarte bune. Puii de șerpi cu clopoței locuiesc cu mama cel puțin prima săptămână de după naștere. Inclusiv la anumite specii, se adună mai multe femele în aceeași zonă și nasc împreună, în același timp. Au un obicei interesant, care a fost observat: femelele formează un cerc din corpul lor în care se acumulează apă și au fost fotografiați puii lor, care beau apă din bolul format din corpul mamelor lor.

Horia Daraban: Deci sentimentul matern, foarte puternic?

Alexandru Strugariu:  Da, deci există și lucrul acesta. Inclusiv pentru noi, care lucrăm cu animalele astea de o viață, avem surprize foarte interesante, din ce în ce mai des.

Varianta audio a interviului:

#InfoEconomic: Amalia Georgescu, coordonatoare a Clubului Afaceri.ro Iași: ”când o antreprenoare dezvoltă o afacere, nu o face doar pentru ea, ci o face și pentru a aduce ceva nou sau mai bun, mai bine celor din comunitate”.

Publicat de hdaraban, 24 septembrie 2024, 09:01 / actualizat: 24 septembrie 2024, 12:56

Plecând de la acest reper, la Radio Iași, despre femeile antreprenor în regiunea Moldovei.

Invitată a fost doamna Amalia Georgescu, ea însăși antreprenoare de succes, prim-vicepreşedintă a Organizației Femeilor de Afaceri din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România.

Interlocutoarea lui Horia Daraban a oferit povești de succes, dar a enumerat și provocările pe care le întâmpină femeile care aleg să pornească pe acest drum al afacerilor.

Într-unul din răspunsurile sale, Amalia Georgescu evidențiază faptul că ”cea mai mare provocare pe care o are o femeie este multitudinea de roluri pe care trebuie ea să le ocupe în afara business-ului. Dacă alege să fie și soție și mamă și să se ocupe de multe alte lucruri, aici, prima și prima dată trebuie să-și comunice și să stabilească foarte bine cu partenerul de viață sau cu familia sa care va fi nivelul de implicare și timpul pe care îl va aloca pentru business și pentru viața personală.”

Horia Daraban: Cineva ar putea spune că femeile nu au ce căuta în lumea asta a afacerilor, a punerii în practică a ideilor antreprenoriale. Dumneavoastră ce i-ați răspunde?

Amalia Georgescu: Cred că se simte amenințat, pentru că, atunci când vorbim de antreprenoriat, nu există antreprenoriat de gen masculin sau antreprenoriat de gen feminin, ci există antreprenoriat pentru oameni care sunt curajoși, care au idei, dornici să se implice pe acest drum și, mai mult decât atât, să-și asume riscurile și oportunitățile aferente acestui traseu.

Horia Daraban: Dacă e să confruntăm cu realitățile, mai există această preconcepție pe care am invocat-o în deschiderea dialogului? Au fost colege care s-au lovit de această prejudecată?

Amalia Georgescu: Mai există în anumite regiuni, într-adevăr. Dar aici, cred că ține și de capacitatea noastră, a femeilor, de a ne înțelege rolul în societatea de astăzi, pentru că, astăzi, avem acces la educație. Putem, ca femei, să ne specializăm în orice domeniu de activitate ne dorim. Putem să alegem dacă ne înființăm în familie sau nu. Putem alege dacă dorim să avem copii sau nu. Putem alege dacă ne dorim să locuim într-o anumită țară sau nu. Iar când vorbim de alegeri, inclusiv la zona drumului profesional, femeile cred că pot să hotărască dacă își aleg o meserie sau merg pe ceva vocațional sau intră în lumea antreprenoriatului. Și aici ține de capacitatea noastră de a comunica și de a ne negocia într-un fel acest drum în viață, alături de familie, de partenerii cu care suntem zi de zi.

Și cred că ține de fiecare dintre noi să ne facem o auto-analiză corectă asupra a ceea ce suntem și ce ne dorim să facem, fie pe termen scurt, mediu sau termen lung.

Horia Daraban: Referitor la zona Moldovei, plecând de la statisticile pe care l-am invocat la început, are reprezentare consistentă a femeilor de afaceri, mai multe antreprenoare decât în alte părți ale țării?

Amalia Georgescu: Există foarte multe antreprenoare. Dacă la nivelul țării, per general, spuneați că sunt patru din 10 sunt femei, în regiunea noastră, suntem undeva între 2-3 persoane din 10, să zicem, dar concurăm cu succes, comparativ cu zona Transilvaniei, care depășește pe plus această statistică, este peste medie. Însă, la noi în zonă foarte mult vedem femei care se implică în antreprenoriat în ideea de a începe mici afaceri, care fie au la bază un hobby, o pasiune sau simt că se află într-o perioadă din viață în care ar dori mai mult să fie stăpânele alegerilor proprii. Și multe dintre ele aleg antreprenoriatul, chiar după ce termină, poate, concediul de maternitate sau termină zona de studii, își înființează familia și, după câțiva ani de experiență profesională, simt că este timpul să pornească pe un drum antreprenorial. Exemple sunt foarte frumoase. Putem da exemple de reușită inclusiv din zonele care sunt mai tehnice, aparent conduse de bărbați.

De exemplu, în regiunea noastră Nord-Est avem cea mai dinamică și mai mare academie de IT, cursuri profesionale de reconversie profesională și specializare în IT, care este înființată și condusă de o femeie cu un succes foarte mare. La fel, din organizația femeilor antreprenor avem foarte multe exemple de succes, femei care au înființat afaceri din zona contabilă, fiscală, consultanță, resurse umane, zona de evenimente, marketing. Avem, de asemenea, femei care conduc afaceri în zona de producție, tipografie. Avem inclusiv pe zona de auto și accesorii auto și exemple pot fi date din orice sector de activitate. Un lucru pe care noi cred că ar trebui să-l facem mai mult, femeile este să avem mai mult curaj să ne promovăm și să avem această disponibilitate de a ieși în față. Pentru că noi, având multiple roluri, uneori lăsăm să ne laude clienții, să ne laude partenerii sau să ne vină recomandări în urma lucrului bine făcut.

Nu este suficient doar asta și cred că statisticile pot fi schimbate cu mult în bine,  dacă noi am avea mai mult curaj să ieșim, să ne promovăm real.

Horia Daraban: Ați spus dumneavoastră că doamnele antreprenor pornesc cu mici afaceri. Este dificil să urce treptele dezvoltării acestor inițiative antreprenoriale?

Amalia Georgescu: Depinde din ce perspectivă vorbim. Dacă începi dintr-o pasiune și vrei să controlezi tu, singură, ca femeie, tot procesul  și vrei să fii și antreprenor, dar și contabil și director de vânzări și director de aprovizionare și să faci absolut toate lucrurile, la un moment dat, te blochezi și îți dai seama că nu mai faci față tuturor rolurilor. Succesul și scalarea în business încep în momentul în care îți fundamentezi foarte bine oferta de produse sau de servicii, îți creezi o ofertă unică de vânzare față de client, cu strategia de vânzare și de marketing bine fundamentată și, din momentul acela, să ai curajul să delegi, să îți formezi echipe: fie de oameni angajați, fie de colaboratori sau furnizori cu care să lucrezi și cu care să simți că poți să dezvolți afacerea.

Astăzi o afacere nu mai este blocată sau ținută de aspectul de a avea un birou în fizic și, din perspectiva aceasta, business-ul se poate dezvolta de oriunde, iar dacă ai zonă de servicii, și mai ușor, pentru că internetul te ajută astăzi să poți să îți dezvolți afacerea din orice colț al lumii. Deci cred că trebuie să ne schimbăm strategia, că business-ul nu este despre noi și capacitatea noastră de lucru, ci este despre noi alături de echipele cu care vrem să lucrăm.

Horia Daraban: Am discutat noi în deschiderea dialogului, referitor la prejudecățile în ideea antreprenoriatului la feminin. Care sunt provocările, dincolo de aceste prejudecăți? Mă gândesc la finanțare. De altfel, am văzut că este disponibil programul de anvergură națională ”Femeia antreprenor”,  care oferă finanțare nerambursabilă de 200.000 lei, o cofinanțare de 10, 20 sau 30% peste suma solicitată. Ăsta este un exemplu. Și revin cu întrebarea: care sunt provocările pentru doamnele, domnișoarele care se află pe drumul antreprenoriatului?

Amalia Georgescu: Spuneai de linia de finanțare „Femeia antreprenor”, sunt multe alte linii care sunt acum disponibile și finanțarea nu mai este o problemă, chiar dacă discutăm doar despre finanțarea europeană. Sunt și alte surse de finanțare pe care femeile le pot accesa, însă există aceste inegalități legate de mediul de unde începe afacerea. Uneori poate fi dificil să începi, aparent, un business în mediul rural, dar acum sunt linii care se deschid specific pentru mediul rural și atunci dacă sunt femei deschise în zona aceasta, pot urmări oportunitățile și să profite de ocazie. Sunt uneori provocări și în mediul urban pentru dezvoltare. Dar cea mai mare provocare pe care o are o femeie este multitudinea de roluri pe care trebuie ea să le ocupe în afara business-ului, pentru că, dacă alege să fie și soție și mamă și să se ocupe de multe alte lucruri aici, prima și prima dată trebuie să-și comunice și să stabilească foarte bine cu partenerul de viață sau cu familia sa care va fi nivelul de implicare și timpul pe care îl va aloca pentru business și pentru viața personală. Pentru că nu există echilibru.

Asta e de fapt una dintre piedicile pe care ea le poate avea pentru dezvoltarea business-ului, pentru că nu reușește să jongleze între aceste roluri. Finanțare se găsește pentru că, la urmei, dacă business-ul fie are o sursă de finanțare sau clienți sau o piață potențială, banii vin. Doi, disponibilitatea de timp de care spuneam mai devreme. Apoi, trei, este capacitatea ei de a dezvolta continuu serviciile și produsele pe care le oferă. Într-un business, dacă nu există inovare și dezvoltare continuă, business-ul încet, încet, moare sau nu mai este relevant pe piață.

De ce? Clientul, tot timpul, vrea ceva nou, este atras de alte oferte, concurența este foarte mare și, în mediul acesta al transformării digitale, foarte ușor se poate pierde informația. O altă piedică poate fi lipsa educației sau învățării continue. Femeia antreprenor trebuie să fie dispusă să învețe mereu să citească, să fie la curent cu noutățile. Al cincilea lucru, să zicem, o aparentă piedică, dar în același timp și o mare oportunitate, networking-ul și deschiderea de a crea conexiuni și colaborări, fie prin participare la evenimente, conferințe de afaceri sau de a deveni partea unor comunități, a unor organizații, care să le aducă în față toate noutățile pe care trebuie să le știe sau, inclusiv să fie la zi cu partea de legislație și responsabilitățile care vin la pachet.

În zona asta, a antreprenoriatului, sunt foarte multe lucruri pe care le putem aduce în discuție, dar cred că astea cinci ar fi foarte importante de ținut cont pentru o femeie când vrea să intre în zona antreprenorială.

Horia Daraban: Mai dispuse femeile de afaceri să caute elementul de inovație, să găsească elementul de noutate pentru a ieși pe piață, pentru a-și dezvolta ideea de afaceri?

Amalia Georgescu: Sigur că da, pentru că femeia, de obicei, dacă e să ne gândim la modul în care ea își are rolul în societate, în primul rând se gândește la binele familiei, la binele comunității și când dezvoltă o afacere, nu o face doar pentru ea, ci o face și pentru a aduce ceva nou sau mai bun, mai bine celor din comunitate. Un exemplu foarte frumos: o afacere care s-a dezvoltat extraordinar de bine a început dintr-un hobby de recondiționare mobilier. Dorința de frumos de a reutiliza mobilierul a făcut-o pe antreprenoarea din Iași la care fac referire să dezvolte o mică afacere în balconul și sufrageria de acasă, iar în mai puțin de 3 ani a reușit acum să aibă unul dintre cele mai mari centre și ateliere de recondiționare mobilier, retapițare din regiunea noastră, făcând chiar concurență cu nume mari care poate vând mobilă nouă.

Ea este foarte apreciată pentru că a adus tendințele și noutățile de la nivel internațional în materie de design, fashion și a fost deschisă să integreze ceea ce părea de nefolosit. ”Să aruncăm la gunoi, că e vechi”, ea a reușit să reinterpreteze și cred că ăsta este un exemplu de succes când îți dai voie să creezi alături de echipă, pentru că are acum undeva la șapte angajați, și să fii deschis să dezvolți business-ul mai departe. Un alt exemplu este o școală de cursuri de străine în Iași, engleză și germană, curs care a început, inițial, din dorința unei studente de a face un centru diferit de limbi străine, acreditat Cambridge. Și lucrurile au căpătat o valență atât de frumoasă, căci în pandemie a fost printre puținele centre care imediat au adoptat sistemele digitale, au trecut în online, au schimbat metodologia de predare și au fost disponibili oricui, de oriunde din această lume, indiferent de orar, dacă pot să spun așa.

Business-ul a scalat exponențial, astăzi fiind unul dintre cele mai apreciate business-uri la nivel de furnizori de cursuri de limbi străine.

Horia Daraban: Spuneați dumneavoastră despre conexiuni în colaborări, networking. În acest sens sunt evenimente viitoare și în cadrul cărora să aibă întâietate, să iasă în evidență antreprenoriatul feminin din zona Moldovei?

Amalia Georgescu: Foarte multe evenimente sunt în pregătire și de patronatul nostru, Organizația Femeilor Antreprenori din UGIR. Noi deja am început în septembrie, am dat startul primului eveniment, cea de-a douăzecea Conferință Națională pe care am avut-o la Suceava și sunt planificate în fiecare lună în județele din regiunea Nord-Est și din țară. Dar foarte important este ca doamnele să fie atente la evenimentele făcute Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, este autoritatea care prezintă toate noutățile și oportunitățile de investiții specifice regiunii noastre. De asemenea, prin ADR Nord-Est sunt prezentați parteneri și experții care, la rândul lor, organizează diverse workshop-uri și evenimente. La fel, în Iași și în regiunea noastră urmează foarte multe evenimente dezvoltate de Digital Innovation Hub. Este singurul hub de inovare digitală din regiunea noastră care conectează antreprenorii cu furnizorii de tehnologie și, în primă etapă, furnizează servicii gratuite și acces la eveniment cu titlul gratuit, pentru a le prezenta oportunitățile în sensul acesta, dacă vor să dezvolte, să inoveze pentru transformarea digitală a organizațiilor lor.

De asemenea, sunt multe evenimente de business networking care se găsesc în social media, promovate fie prin camerele de comerț sau din contextul celor mai dinamici antreprenori și antreprenoare implicate la nivel local. Eu sunt destul de activă în social media și cine este dornică să mă urmărească poate găsi numele meu, Amalia Georgescu, în social media, poate găsi evenimentele pe care le facem și le aștept cu mare drag.

Horia Daraban: Așadar, în concluzia dialogului nostru, dacă o doamnă, o domnișoară are o idee de afacere, un sfat din partea dumneavoastră să nu rămână la statul de idee?

Amalia Georgescu: Să își dea voie să încerce să exploreze oportunitățile de dezvoltare a acestei idei și chiar dacă ideea poate nu va fi 100% de succes sau poate nu se va putea implementa în viitorul imediat apropiat, să nu fie cea care își pune singură stop visurilor și posibilităților de a-și schimba viața. Deci, concluzia mea ar fi ”dragă, frumoasă și puternică femeie, dă-ți voie să-ți creezi propria ta poveste de succes.”

Varianta audio a interviului:

Amalia Georgescu este cunoscută ca expertă în comunicare, competențe antreprenoriale și management de evenimente și are expertiză internațională acumulată în cei peste 20 ani de activitate, dintre care 18 în antreprenoriat.

Dr. ec. Amalia Georgescu este fondatoarea AGEO Biz & Corporate Events – agenție completă de organizări evenimente, consultanță PR & comunicare. Alături de familia sa deține și firma BIOCOMP, ce produce de mai bine de 33 de ani, în Iași, dispozitive de dezinfecție pe bază de lumina ultravioletă, UV-C, fiind promotorii biosecurității ecologice integrate și sustenabile în orice loc ne-am afla.

Amalia este și vicepreședintă al patronatului Organizației Femeilor Antreprenor din UGIR – OFA UGIR și sustine antreprenoriatul feminin prin diverse proiecte pe care le coordonează ca și formator sau coach.
De asemenea, Amalia Georgescu este Consul Onorific al Olandei pentru Regiunea de Nord-Est din România și coordonator al Clubului Afaceri.ro Iași.

Lucian Dîrdală, politolog, despre portofoliul României în executivul comunitar: ”unul rezonabil, mai degrabă orizontal, de unificare a unor viziuni, astfel încât Comisia Europeană să meargă într-o direcție clară”

Publicat de hdaraban, 20 septembrie 2024, 13:50 / actualizat: 20 septembrie 2024, 18:52

România nu a făcut excepție de la această atitudine. În cazul Bucureștiului, Roxanei Mînzatu, cea de a doua propunere înaintată, i-a fost încredințat postul de vicepreședinte executiv pentru oameni, competență și pregătire.

Într-o interpretare simplistă, unii au minimalizat anvergura portofoliului, alții au calificat drept o reușită negocierea Bruxelles – București la acest capitol.

Horia Daraban a discutat cu Lucian Dîrdală, lector universitar doctor, politolog, despre noua așezare a executivului european, plecând de la importanța postului alocat țării noastre. Invitatul consideră că este vorba de un portofoliu rezonabil, având în vedere că  România a avut trei legislaturi la rând poziții de mare importanță și cu resurse financiare de administrat considerabile.

Politologul  a mai spus, referitor la importanța portofoliului, că Uniunea Europeană intenționează, ca în viitor să-și asume competențe sporite în acest domeniu al pregătirii oamenilor, cetățenilor, lucrătorilor pentru noua economie.

Lucian Dîrdală consideră că, prin raportarea la portofoliile alocate, acum, estul Europei este mai bine reprezentat, asta, în condițiile în care calculele sau evaluările asupra importanței posturilor se vor dovedi corecte.

Legat de posibile respingeri de candidaturi pentru pozițiile de comisar, profesorul l-a indicat, în primul rând, pe maghiarul Olivér VÁRHELYI (portofoliul sănătate și bunăstarea animalelor ). Reprezentantul Ungariei  ar putea avea probleme, pentru că a avut și niște referiri depreciative la adresa europarlamentarilor, în anumite momente ale mandatului trecut, iar asta s-ar putea să-l coste.

Dar politologul subliniază și posibilitatea apariției unei crize dacă Várhelyi este respins, iar Comisia Europeană va trebui să aștepte o nouă propunere din partea premierului maghiar Viktor Orban, care nu are nicio obligație să facă o propunere chiar a doua zi după solicitare.

Horia Daraban: Domnule profesor, cum ați cuantifica, cum ați caracteriza alocarea acestui portofoliu?

Lucian Dîrdală: Mie mi se pare un portofoliu rezonabil. România a avut trei legislaturi la rând portofolii de mare importanță și cu resurse financiare de administrat, cu resurse considerabile. Nu că acest departament al doamnei Mînzatu ar fi unul sărac, dar sigur e vorba de un portofoliu mai degrabă orizontal. Adică, vicepreședinții executivi au un rol de coordonare de la distanță, fără a încălca autonomia altor comisari; au un rol de agregare, de unificare a viziunii, astfel încât Comisia să meargă într-o direcție clară. Din acest punct de vedere, doamna Mînzatu nu gestionează domenii unde Uniunea să aibă competențe clare, peste cele ale în statelor națiune, în domeniul acesta, al competențelor date de sistemele de educație, pregătirii pentru noua tranziție către o economie bazată pe cunoaștere. Cam acesta e nucleul portofoliului. Doamna Mînzatu va putea să evalueze, să creeze strategii și, sigur, să facă lobby pe lângă autoritățile naționale pentru ca aceste cadre legislative să fie modificate.

Din punctul meu de vedere, e bine. Orgoliul nostru este satisfăcut, sigur, și de faptul că e vicepreședinte executiv al Comisiei. Este, oarecum, o surpriză faptul că în rândul vicepreședinților executivi, cred că e singura persoană aflată mai degrabă la început sau în prima parte a carierei, fără o experiență remarcabilă. Să ne gândim că există Teresa RIBERA RODRÍGUEZ, reprezentanta Spaniei în Comisia Europeană, o personalitate în domeniul acțiunii climatice; este Stéphane SÉJOURNÉ. Raffaele FITTO, comisarul italian, iarăși, o persoană experimentată, vicepreședinte executiv. Este o recunoaștere a unei ponderi, pe care, măcar un plan demografic, România o are în Uniunea Europeană.

Horia Daraban: Ursula von der Leyen a trimis o scrisoare de misiune candidatei României la postul de comisar european. În acest text, se găsesc trimiteri la obiectivele pe care le va avea oficialul european provenit din România: consolidare a capitalului uman al Europei, elaborarea primei strategii anti-sărăcie a Uniunii Europene, o foaie de parcurs privind locurile de muncă de calitate, dezvoltarea competențelor, mobilitatea educațională. Această enumerare arată teme, politici, orizonturi, scopuri politice, într-un fel, foarte aproape de menirea Uniunii Europene, în contextul dat sau e doar o sumă de planuri de acțiune disipate?

Lucian Dîrdală: Și una și alta, deocamdată, cred că e mai degrabă un punct de pornire. E misiunea doamnei Mînzatu și a altor comisari pe domeniile lor să agrege aceste preocupări. Uniunea intenționează, cu siguranță, ca în viitor să-și asume competențe sporite în acest domeniu al pregătirii oamenilor, cetățenilor, lucrătorilor pentru noua economie și un portofoliu de construcție sau un set de portofolii așa de construcție. Sigur, e neomogen, dar este o caracteristică generală. Observatorii politici au remarcat bizarerie a acestor portofolii nu doar la vicepreședinții executivi, ci și la alți comisari. Sub nicio formă nu ne-am putea închipui într-un stat-națiune, să spunem, un comisar și pentru sănătate, dar și pentru bunăstarea animalelor, un comisar pentru economie și productivitate, dar și implementare și simplificare.

Deci, vreau să spun că e o lectură interesantă scrisoarea de misiune și toate scrisorile de misiune adresate de doamna von der Leyen către noii comisari, în special către noii vicepreședinți executivi, pentru că așa acolo justifică constituirea portofoliilor și, sigur, trasează direcții de  integrare europeană, nu doar de îndeplinire a job-ului de către respectivii comisari.

Horia Daraban: Există o continuitate a direcțiilor de politică la nivelul Comisiei Europene, să existe o legătură între fostul și actualul mandat?

Lucian Dîrdală: Asta urmează să vedem. E o întrebare interesantă. Nu cred că putem răspunde acum. Cu siguranță, doamna von der Leyen va dori să puncteze această continuitate și, sigur, sunt condiții de fond care nu s-au schimbat, provocările economiei globale, războiul din Ucraina. Dar fiecare guvern, respectiv, o Comisia Europeană, are o viață proprie. Nu pot să le legi așa prea strâns unul de celălalt. Și, în orice caz, doamna von der Leyen și-ar dori ca și procesul de guvernare să fie unul mai lin, să fie mai puține conflicte în interiorul echipei, pentru că în legislatura care tocmai se încheie au fost.

Horia Daraban: Crește importanța statelor membre ale Uniunii Europene care au făcut parte din blocul comunist? Îngăduiți-mi câteva exemple: Polonia, portofoliul de buget, Estonia, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri externe și Politica de Securitate. Enumerarea poate continua cu Slovacia, portofoliul comerțului și securității economice, Letonia, economie și productivitate și, nu în ultimul rând, Lituania, apărare și spațiu. Se pare că statele din centrul și din estul Europei au căpătat portofolii de importanță ridicată în procesul decizional la nivelul Comisiei Europene.

Lucian Dîrdală: Da, și eu am această senzație. M-a surprins, mărturisesc, plăcut, acest cuplu între Kaja KALLAS, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri externe și Politica de Securitate, nominalizat de Consiliul European, în vară, și comisarul lituanian (n. red. Andrius KUBILIUS), portofoliul apărării, la rândul său, un uliu în privința Rusiei. Cele trei state baltice au o particularitate foarte interesantă: tind să trimită în Comisia Europeană foști prim-miniștri. Domnul Kubilius a fost prim-ministru al Lituaniei, domnul Valdis DOMBROVSKIS a fost prim-ministru al Letoniei și ambii au avut mandate dificile în perioada crizei economice. Doamna Kaja KALLAS a fost prim-ministru al Estoniei; și atunci, să ne gândim puțin și la reciprocitate. Dacă tu, stat națiune, acorzi importanța cuvenită reprezentării în executivul european numind o personalitate de prim rang, sigur că, probabil, și dinspre Bruxelles, aceste gesturi vor fi recunoscute prin atribuirea unor portofolii consistente. Deci aș spune că da, acum, Estul Europei este mai bine prezentat. Asta, în condițiile în care, desigur, calculele sau evaluările noastre asupra importanței portofoliilor, care sunt subiective, se vor dovedi corecte.

Horia Daraban: ”Uniunea Europeană trebuie să-și întărească rapid apărarea, deoarece Rusia ar putea fi pregătită pentru o confruntare în șase până la opt ani”, a declarat în această săptămână lituanianul Andrius KUBILIUS, desemnat pentru a deveni primul comisar al Uniunii Europene pentru Apărare. La acest capitol, în ce direcție se îndreaptă Uniunea Europeană și legat de această întrebare, se va profunda relația Uniunea Europeană NATO?

Lucian Dîrdală: Probabil că da, relația se va aprofunda. Nu cred că ține neapărat de comisarul pentru apărare. Jobul lui este mai degrabă unul de pregătire a industriei, de îmbunătățire a coordonării între diversele sectoare industriale naționale cu semnificație pentru apărare. Probabil, relația cu NATO va fi una desfășurată la vârf, între președintele Consiliului European, președinta Comisiei Europene și interlocutorii din NATO. Da, mă aștept din partea Europei să se facă eforturi în această direcție. Vom vedea ce se întâmplă și peste ocean, cine va deveni președinte și cum va vedea relația cu Europa.

Horia Daraban: Având în vedere ceea ce urmează să se întâmple, audierile în comisiile de specialitate ale Parlamentului European și apoi votul în plenul forului, care propuneri de comisar european credeți că vor avea probleme în fața acestor evaluări și, implicit, în fața votului din plen?

Lucian Dîrdală: Comisarul maghiar, domnul Olivér VÁRHELYI, ar putea avea probleme. Sigur, orice propunere din partea lui Viktor Orban ar putea avea probleme. În cazul domnului Várhelyi, însă, care este comisar pentru sănătate și bunăstarea animalelor, el a avut și niște referiri depreciative la adresa europarlamentarilor în anumite momente ale mandatului trecut. Asta s-ar putea să-l coste. Dar mă întreb dacă parlamentarii își vor asuma riscul să provoace o criză, pentru că ne putem închipui situația în care domnul Várhelyi este respins și trebuie așteptată o nouă propunere din partea domnului Viktor Orban. Nu există constrângeri de timp, nicio obligativitate ca un stat-națiune să facă o propunere chiar a doua zi după solicitare, adică ar putea fi întârziată. Învestirea întregii Comisii ar putea să aibă probleme, deși nu la modul decisiv, pentru că e practic persoana numărul doi din Comisie.

Doamna Teresa RIBERA RODRÍGUEZ, comisarul spaniol, ar putea avea probleme dinspre forțele de dreapta, mai ales centru-dreapta, pentru că este considerată puțin cam radicală în materie de luptă împotriva schimbării climatice.

Și aș spune, ar putea exista probleme în cazul lui Raffaele FITTO, propus de Italia, vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme, dată fiind apartenența sa politică. Totuși, Fratelli d’Italia, partidul premierului Georgia Meloni, intră în linie și înțelege că trebuie să aibă o relație funcțională cu Comisia. N-aș întrevedea alte probleme politice acum. Sigur, pot apărea probleme de integritate, pot apărea probleme politice, care să îngreuneze misiunea unora dintre candidații la funcția de comisar.

Varianta audio a interviului:

#InfoEconomic: Marius Alexa, om de afaceri, promotor al antreprenoriatului regional: ”pentru a avea prosperitate în județele Moldovei, trebuie să ne adaptăm produsele și să avem curajul să folosim noile tehnologii, să inovăm, să vindem străinilor ceea ce producem noi aici, în zonă.”

Publicat de hdaraban, 17 septembrie 2024, 23:59 / actualizat: 18 septembrie 2024, 10:54

De altfel, performanțele companiilor țin de foarte multe variabile. Este vorba de poziționarea geografică, de factorul administrativ, de elementul istoric.

Potrivit Institutului Național de Statistică, Regiunea Nord Est se afla, în 2020, în a doua jumătate clasamentului în ceea ce privește numărul întreprinderilor active. Mai exact, locul 5 din 8, după Regiunea București Ilfov, Regiunea Nord Vest, Regiunea Centru, Regiunea Sud Muntenia. În cele șase județe din nord estul țării erau 68 700 de întreprinderi, în condițiile în care Regiunea Nord Vest, în 2020, avea peste 93 000 de firme.

Plecând de la aceste date, Marius Alexa, om de afaceri, coordonator al mai multor proiecte de promovare a antreprenoriatului regional a oferit câteva explicații pentru situația existentă. Acestea sunt legate de infrastructura de transport, care, odată cu realizarea celor două autostrăzi, va oferi premisele pentru un aflux al capitalului de afaceri în zona Moldovei.

Interlocutorul a precizat că situația existentă determină antreprenorii să fie creativi în a găsi soluții de dezvoltare a propriilor afaceri.

Legat de atragerea unor investiții externe consistente în regiune, omul de afaceri ieșean consideră că administratorii publici, fie ei centrali sau locali, ar trebui să ofere facilități companiilor care caută loc pentru dezvoltare, asta și pe fondul competiției care există între orașele Europei la acest capitol.

Horia Daraban: De ce această diferență de peste 30 000 de firme active în 2020, domnule Alexa? Locul cinci pentru regiunea noastră, locul doi pentru Regiunea Nord Vest?

Marius Alexa: Datele nu sunt a surpriză absolută, ele cumva confirmă poziția regiunii noastre ca fiind o regiune care urmează din punct de vedere al prosperității regiunile din vestul și din zona Bucureștiului. Dar este o provocare pentru mediul economic din Regiunea Nord Est să găsească soluții. Avem câteva idei care ar putea fi împărtășite, nu doar idei de afaceri avem nevoie. Avem nevoie de infrastructură mai multă. Și aici, aș vrea să semnalez că viitorul sună mai optimist acum, când cele două autostrăzi A7 și A8 sunt în faze diferite de construcție. De asemenea, accesul este mult mai ușor acum în Regiune de Nord-Est, pentru că sunt mai multe aeroporturi. În special, Aeroportul Iași este modernizat și asta va avea un impact pe termen lung. Istoric, cumva, avem în acest decalaj de la 1859, treptat regiunea noastră a rămasă în urmă, dar pe de altă parte, acest dezavantaj poate fi privit și ca un element care poate fi valorificat: de exemplu, o alocare mai mare a fondurilor către regiunea noastră decât regiunea Bucureștiului; foarte multe fonduri europene care nu pot fi accesate în București, pentru că sunt foarte dezvoltați, sunt peste media Uniunii Europene, dar pe altă parte, noi avem mai multe fonduri alocate din fonduri europene și publice.

Horia Daraban: Ați menționat dumneavoastră, în primul rând, infrastructura de transport care să aducă ideea de afacere mai aproape. Dincolo de acest aspect?

Marius Alexa: Când vorbim de cum circulă ideile de afaceri, nu vorbim doar că citim o carte sau trimitem un email, ci de faptul că vin antreprenori din alte țări cu un bagaj, cu un capital, călătoresc, văd orașul Iași, văd orașele din zona Moldovei și își dau seama că condițiile sunt favorabile. De altfel, majoritatea studiilor arată că cei care vizitează regiunea de nord est a României în căutarea de oportunități sunt surprinși de calitatea vieții, calitatea oamenilor. În general, educația, numărul și disponibilitatea sunt factori care atrag investitorii. Dacă ar fi și infrastructura mai dezvoltată, și aici mă refer și la calea ferată, ar fi probabil premise pentru creștere viitoare.

Horia Daraban: În ce domenii antreprenoriatul din regiunea Moldovei excelează și unde ar fi loc de mai bine?

Marius Alexa: Avem câțiva antreprenori foarte performanți, ca să dau exemplu, Dedeman, care a plecat din Bacău și care a ajuns  o companie model pentru antreprenorii români. Dar condițiile acestea externe ne-au determinat să fim mai creativi, mai inovativi și să dezvoltăm produse care pot fi exportate cu actuala infrastructură; mă refer, de exemplu, infrastructura de IT. Prin internet, altfel poți exporta programe, poți comunica și de aceea industria de IT rămâne în continuare… Dar dincolo de această industrie fanion, aș remarca agricultura, care spre surprinderea multora, s-a modernizat într-un ritm rapid, beneficiind și de finanțări, beneficiind și de o nouă generație de antreprenori, care au fost mult mai deschiși la ce este nou. Aș remarca, de exemplu, cramele de vinuri, care sunt din ce în ce mai performante și care oferă produse de calitate care merg bine la export. Și asta ar putea fi, de exemplu, încă un model de industrie care ar putea să aducă zona mai departe.

Odată ce vor fi autostrăzile construite, probabil, vom vedea o migrație a mai multor companii de producție din zona de vest a țării, poate chiar din alte țări, care se vor aloca aici și, mai ales, cred că această intersecție A7 cu A8, zona nord Bacău – Pașcani Sud – Suceava va, fi probabil, o zonă foarte atractivă pentru zona de logistică, pentru zona de producție, ceea ce va schimba probabil peisajul economic al regiunii de Nord Est.

Horia Daraban: La ce se uită un antreprenor din zona noastră, din zona Moldovei, când pornește la drum?

Marius Alexa: Dacă ești un mic antreprenor, principala problemă pe care o ai este mentalitatea, și anume, aceea de a accepta posibilitatea de a avea un eșec. Cu alte cuvinte, eșecul ar trebui acceptat ca fiind parte a jocului și trebuie trecut peste aceste temeri. Dacă să ești antreprenor mediu, probabil te vei uita la ce fel de angajați, ce fel de zonă de producție poți găsi. Dacă ești un investitor foarte mare, de obicei, străini, am văzut, cumva, acolo este capitalul unde să te mișcă cel mai repede. Ei se uită la utilități, infrastructură, acces la piețe internaționale. Orice se produce aici ar trebui cumva să aibă un debușeu sau o cale de acces cât mai rapidă către vest.

Horia Daraban: Are zona Moldovei capacitatea de a oferi pe măsura nevoilor antreprenoriale?

Marius Alexa: Chiar Zona Metropolitană Iași, probabil, este singura sau numărul unu în țară la creștere demografică. Pe de o parte, este un lucru bun, pentru că acest pol de atracție va putea atrage industrii cu calificări mai de nișă. Pe de altă parte, vedem că este un fenomen de depopulare a zonelor înconjurătoare, care cu cât va continua, cu atât va determina dificultăți în a putea atrage investiții. Dar sunt exemple de succes, cum ar fi orașul Siret, unde s-a reușit crearea unui parc industrial, atragerea unor fabrici și asta arată că, dacă administratorii publici creează condițiile și promovează constant ani de zile, rezultatele nu întârzie să apară. O fabrică de acest tip poate genera într-o mică comunitate 400 de locuri de muncă, de exemplu, cum este a Siret, și asta determină rezultate pentru întreaga comunitate.

Horia Daraban: Dacă e să vorbim despre prezența companiilor și modul în care ele se manifestă în zona Moldovei, aș vrea să adaug, potrivit aceluiași studiu pe care l-am invocat la începutul interviului,  scallout în total, în Regiunea Nord Est, 330 de companii antreprenoriale au activități de export. Pe primul loc se află județul Iași, urmat de județul Suceava. Desigur, enumerarea poate continua. De ce e important acest aspect al exporturilor, al ideii de a oferi produse și servicii dincolo de regiunea în care te afli?

Marius Alexa: Americanii au vorbă, nu există prosperitate fără export și dacă cineva reușește să aibă succes pe piață internațională, înseamnă că acele produse sunt foarte competitive și capitalul va veni în această comunitate și va aduce la o prosperitate a locuitorilor săi. Exportul înseamnă mutarea de valoare din exterior către interior și este opusă importului, așa cum noi, acum, suntem destul de îngrijorați pentru că foarte multe din produsele, inclusiv agroalimentare, vin din import. La fiecare 10 lei consumați, un leu este pentru alimente venind în import. Asta înseamnă că se drenează capital din România către afară. În mod normal, performanța se măsoară la nivel internațional și cu alte cuvinte, dacă ești performant la tine în sat, la tine în oraș, la tine în regiune este un lucru bun, dar trebuie cu adevărat să te măsori atunci când reușești să fii performant afară.

Horia Daraban: Putem face un tablou a ceea ce înseamnă exporturile pentru regiunea Moldovei? Există diversitate din partea companiilor din regiunea Moldovei?

Marius Alexa: În general, exporturile sunt făcute de companii cu capital străini, care au nu doar capitalul pentru a crea o fabrică locală și dar oameni,  ”know – how” pentru a duce produsele afară. Și principalele companii din zona noastră au această organizare, producție internă și export prin casele de export străine.

Horia Daraban: Faptul că avem această vecinătate Ucraina, Republica Moldova?

Marius Alexa: În acest moment, doar Republica Moldova este un caz extraordinar, de la acum 10 ani, când erau interziși pe piața din Rusia și credeau că vor da faliment, la a ajunge să exporte extrem de bine produse agricole în toată Uniunea Europeană. Este un caz bun pentru noi. Sigur, războiul acesta ne afectează din punct de vedere al oricăror relații de colaborare cu țările de est. Rusia, care deține foarte multe resurse naturale, dar pe de altă parte, ne și forțează să devenim mai competitivi, să ne reinventăm. Și aș vrea să semnalez, în acest context, apariția Raportului lui Mario Draghi, al Comisiei Europene, care pune accentul pe soluțiile pe care Europa, ca ansamblu, trebuie să le încurajeze la nivelul antreprenoriatului, pentru a depăși criza structurală în care Uniunea Europeană se află. Aici aș puncta recomandările privind inovația.

Cu alte cuvinte, am încuraja tinerii pentru a depăși blocajele actuale, să se concentreze pe ce este nou, pentru a veni cu soluții creative la vechi probleme. De asemenea, aș pune accentul pe noile industrii care pot transforma ușor întregul peisaj și aș menționa aici inteligența artificială și nu numai sau, de exemplu, găsirea de soluții pentru materiale alternative, pentru produse, materii prime care sunt rare. Aș pune accentul pe educație și, în cazul Iașului, cred că această industrie este totuși industria fanion. Inclusiv sunt încercări și reușite ale mediului  universitar ieșean pentru a exporta inteligență, prin studenții care vin în Regiunea de Nord Est, pentru a face cursuri și pentru a obține o diplomă certificată. Așadar, aș pune accentul pe educație, pe acumularea capitalului, pe atragerea mai  inteligentă a fondurilor europene, mai ales că noi nu știm cum se va termina război din Ucraina și foarte posibil ca după terminarea războiului foarte multe dintre fondurile europene să fie direcționate către reconstrucția spațiului estic.

Pe de altă parte, Moldova are și această poziționare care ar putea fi reinventată, și anume centru al unui zone la est de Carpați, un spațiu care în perioada medievală era o zonă de liber schimb și de relații economice consistente. Noi ar trebui să ne jucăm cartea infrastructurii est-vest, nord-sud. Ar trebui să punem accent pe investiții în educație pe atragerea inteligentă a fondurilor europene și aș pune accentul pe încurajarea antreprenorilor să meargă la export, să valorifice, atât cât este posibil,  dispozitivele externe ale Ministerului Economiei, ale Ministerul Afacerilor Externe, care are personal detașat și care oferă asistență gratuită chiar antreprenorilor români, celor care vor să testeze o relație comercială cu o țară străină.

Horia Daraban: În această idee, aveți întâlniri, contacte cu diferiți parteneri, factori de decizie din afara țării. Raportat la mediul antreprenorial, de investiții, cu ce îi atrageți în ideea legăturilor de afaceri?

Marius Alexa: Pentru zona Moldovei, în general, ei se interesează care este inflația, care este nivelul șomajului, instabilitatea monedei, facilitățile. Din păcate, trebuie să spunem că trebuie să oferim facilități. Este o competiție între orașele nu numai din România, ci din toată Europa și din chiar toată lumea, pentru a atrage fabrici. Marile ale fabricii, marile investiții negociază aceste facilități fie cu guvernul, fie cu autoritățile locale, în limita posibilităților, și, în general, cu cât o țară este mai sigură pentru a trăi, cu atât, paradoxal, managerii care ar trebui să conducă aceste companii au disponibilitate să se mute într-un astfel de oraș.

Spre exemplu, acum 20 de ani, foarte puțini expați, experții din alte țări doreau să se mute la Iași, pentru că era în oraș pe care el percepeau ca fiind plictisitor. Pe de altă parte, acum, peisajul s-a schimbat foarte mult în bine, astfel încât voluntar, foarte mulți antreprenori sau experți sau freelanceri, manageri găsesc în statul în regiunea noastră ca fiind o experiență foarte bună.

De altfel, noi călătorim foarte mult cu proiectele noastre și vedem comparații între toate țările lumii și credem că noi în România ar trebui să avem mai multă încredere în ce avem, în sensul că suntem într-o poziție foarte bună pentru a atrage oameni inteligenți din alte părți și care să ajute la construcția acestei zone,.

Horia Daraban: Pentru că spuneam despre atragerea investitorilor, a capitalului străin în zona Moldovei, pregătiți evenimente în această cheie și aș face trimitere la un forum economic care urmează să se desfășoare la Iași?

Marius Alexa: Așa este, organizatorul principal este Camera de Comerț și Industrie Iași, care, spre finalul lunii octombrie, va organiza acest forum, care eu sper că va avea o continuitate anuală, pentru că e nevoie de un eveniment major, care să marcheze, cumva, anual, o altă zonă și pentru a avea invitați și avea o agendă bine conturată. Un  astfel de forum economic facilitează schimbul de idei, de informații și, mai ales, atrage oameni, care, altfel, poate n-ar fi venit în zona noastră.

Sigur, sunt nenumărate conferințe, discuții, dar acest forum pare a se contura la un nivel mai mare și ar trebui cumva să sprijinim cu toții ca acest lucru să se întâmple.

Pe de altă parte, noi pregătim și misiuni economice internaționale. Tocmai ne-am întors din misiunea economică din Uganda și din Suedia. În Suedia, aș pune accentul pe faptul cum că am văzut acolo antreprenori români care se și gândesc să se întoarcă în România.

Am văzut acolo modele de companii care vor să colaboreze cu România, unele chiar au și venit aici și, de asemenea, alte industrii la care nu ne-am gândit; de exemplu, industria de apărare. Sunt foarte multe companii care, din producția civilă, au trecut în producția de apărare și poate ar trebui ca mulți antreprenori care funcționează în acest moment să se gândească cum ar putea să-și adapteze produsele, făcând o analiză, pentru a vedea care sunt tendințele în zonă, tendințele mondiale și să-și adapteze, cumva, și oferta.

Horia Daraban: Cât despre deplasări viitoare?

Marius Alexa: Avem deplasare în Hong Kong, avem o deplasare la Chișinău foarte mare, unde, împreună cu Comisia Europeană, suntem co-organizatori la un forum în care invităm mai multe clustere din mai multe industrii, pentru două zile de networking internațional și, sigur, pentru a încerca să conecta și mai mult Republica Moldova de locul unde îi este matca, și anume, zona aceasta istorică a Moldovei.

Mai avem o deplasare în Indonezia, unde un vicepreședinte al Camerei de  Comerț din Indonezia, de origine română, a deschis porțile pentru emisiunea economică afaceri.ro din noiembrie. Vom organiza un forum economic în Jakarta, pentru a vedea ce produse putem valorifica de acolo. Aș vrea să spun totuși că noi trebuie să găsim o soluție de a avea acces la resurse, de a livra acolo produse. Am găsit în Uganda unul dintre principali furnizori de soluții IT ai guvernului, el este din România. La a zecea deplasare în Uganda, antreprenorul român a reușit să semneze un contract pe termen lung cu guvernul local. Astfel de exemple arată că sunt companii care s-au ambiționat și au fost consecvente ani de zile prin participare la târguri, prin găsirea de parteneri locali, prin adaptarea produselor la cerințele locale, care au reușit să aibă succes pe astfel de piețe.

Pentru a avea prosperitate în regiunea Moldovei, trebuie să avem și un ochi la ce se întâmplă în afară și trebuie să ne adaptăm produsele și să avem curajul să folosim noile tehnologii, să inovăm, pentru a avea produse de foarte bună calitate pe piețe străine, să vindem străinilor ceea ce produce inteligența românească, ceea ce producem noi aici, în zonă.

Varianta audio a interviului:

Marin Gherman, analist politic, despre războiul din Ucraina: ”niciuna dintre formulele de pace care au fost discutate în ultimii ani, fie ea chineză, rusă, chiar și ucraineană, nu este o formulă fundamentală”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (15.09.2024)

Publicat de hdaraban, 15 septembrie 2024, 23:59 / actualizat: 18 septembrie 2024, 19:18

Nu în ultimul rând, răspunsuri  referitoare la perspectivele interne în Ucraina pentru lunile următoare, cu  raportări la realitățile de pe front și efectele lor sociale și politice.

Invitat a fost domnul Marin Gherman, lector doctor în științe politice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, totodată, coordonator al Centrului Media ”Bucpress” din Cernăuți, Ucraina.

El a precizat că, din punctul său de vedere, ”niciuna dintre formulele de pace care au fost discutate în ultimii ani, fie ea chineză, rusă, chiar și ucraineană, nu este o formulă fundamentală”.

Referitor la operațiunea din regiunea rusă ”Kursk” invitatul a precizat că aceasta are rolul de a arăta partenerilor Ucrainei că nu există, în realitate, linii roșii ale Kremlinului în ceea ce privește folosirea armelor occidentale pentru atacarea unor ținte în profunzimea teritoriului Federației Ruse.

În ceea ce privește problemele interne ale Ucrainei, Marin Gherman spune că ”prima este legată de oboseala de război și Kievul pare tot mai puțin inventiv și tot mai puțin convingător în a-i încuraja pe ucraineni să reziste, să lupte sau să le  explice de ce acest război trebuie să nu se încheie mâine”.

Horia Daraban: Mass-media din România, dar mai ales cea din Ucraina, au prezentat pe larg informații legate de dronele rusești care au încălcat spațiul aerian al României, dar și detalii despre lovirea de către o rachetă rusească a unei nave comerciale care transporta cereale din Ucraina către Egipt. În această cheie, aceste incidente ar putea aduce noi planuri de colaborare, de dialog între Ucraina și România?

Marin Gherman: România cu Ucraina colaborează foarte bine la capitolul securității și sprijinului pentru Ucraina. Însă, aceste evenimente neplăcute înseamnă o încercare a Federației Ruse, despre care au tot anunțat unii specialiști, de a testa vigilența statelor vecine Ucrainei, de a testa vigilența NATO, de a testa posibilele reacții și nu doar comunicative, ale unor state cum este România sau Polonia. Și sunt niște provocări planificate, încercând să vadă ce urmează, ce ar putea să se întâmple și până unde există o linie roșie în această privință. Desigur, în interesul României este ca Ucraina să reziste, să lupte, să țină frontul cât mai departe. Însă, rachetele Federației Ruse și dronele Federație-Rusie pot să ajungă foarte aproape de NATO, de Uniunea Europeană, să survoleze aceste state, aducând în casele cetățenilor europeni acest sentiment al războiului și al nesiguranței care domină Ucraina de ceva timp.

Horia Daraban: Aș vrea să continuăm dialogul nostru cu câteva trimiteri la ceea ce se vehiculează tot mai intens: ideea unor planuri de pace. Cancelarul german Olaf Scholz pregătește un plan de pace pentru a aduce Rusia la masa negocierilor, dezvăluia recent publicația italiană La Republica. În ceea ce privește soluții propuse de China, Brazilia, avem deja reacții de respingere din partea președintelui Volodimir Zelenski. Aceste anunțuri constituie o presiune asupra Kievului, au ca efect schimbarea poziției politice a președintelui Zelenski, dacă e să ne raportăm la ideea planului de pace?

Marin Gherman: Deocamdată, la nivel comunicativ, discursiv, Zelenski este ferm în ceea ce privește apărarea principiilor sale fundamentale, cu o posibilă recuperare a cât mai multor teritorii ucrainene ocupate de Federația Rusă. Desigur, presiunea este foarte mare și inițiativele lui Scholz trebuie să le vedem, în cheia proceselor electorale desfășurate și relansate în contextul anului viitor. Se vinde foarte bine, în ultimele luni, și cred că se va vinde în continuare foarte bine această imagine a pacificatorilor și cred că vor apărea tot mai mulți pacificatori, că este cumva o solicitare a statelor membre ale Uniunii Europene și este și o solicitare, dacă vreți, a unei părți a societății ucrainene: ”Vrem pace!” Însă, a face pace și a promite pace la alegeri este altceva și de asta posibil să se producă această recalibrare a cancelarului Scholz și a echipei sale politice într-o campanie electorală de promisiune a păcii, cum o face de altfel și candidatul Donald Trump în Statele Unite ale Americii.

Problema fundamentală este cum vom atinge această pace și cât de durabilă va fi această pace. Din punctul meu de vedere, niciuna dintre formulele de pace care au fost discutate în ultimii ani, fie ea chineză, rusă, chiar și ucraineană, nu este o formulă fundamentală. Cea ucraineană este o formulă care se bazează pe normele, dreptul internațional, dar avem probleme mari la capitolul realizării, ori, înseamnă capitularea Federației Ruse.

Formula de pace a Rusiei înseamnă capitularea Ucrainei și transformarea Ucrainei într-o gubernie rusească, iar celelalte sunt de compromis, care nu vor fi văzute bine nici la Moscova, nici la Kiev. Deci avem deocamdată niște formule de capitulare și niște formule electorale și atât. De-asta, când vorbim despre o pace durabilă, reală și o pace care să se întâmple mâine, noi nu avem niciun plan de acțiuni și nici Occidentul nu-l are în momentul de față. Însă, acest război va continua încă ceva timp.

Horia Daraban: Două repere în această săptămână legate de Ucraina: președintele rus Vladimir Putin a avertizat că, în cazul în care Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acțiune, aceasta ar însemna că țările NATO sunt în război cu Rusia. Pe de altă parte, Ucraina cere cu insistență permisiunea de a lovi ținte în profunzimea teritoriului rus cu rachetele care i-au fost livrate de către Occident. De altfel, au fost și vizite oficiale la Kiev în această săptămână: secretarul de stat american Anthony Blinken și ministrul britanic de externe David Lammy. Nu am văzut un anunț clar în întâmpinarea cererilor ucrainene. Domnule Gherman, în ce direcție se îndreaptă această chestiune? Asta este o primă întrebare. Iar cea de-a doua, cum se poate interpreta declarația președintelui rus, care, într-un fel, așa cum spuneți și dumneavoastră, se referă din nou la încălcarea unei noi linii roșii în acest conflict?

Marin Gherman: De fapt, din august și până acum, noi ne aflăm într-o discuție despre două linii roșii. Prima linie roșie este cea a Moscovei și frica aceasta a Occidentului: ”dacă vom ajuta prea mult Ucraina, trecem de o linie roșie a Federației Ruse, care ar putea să ne atace, să dea bombe peste noi, să producă o escaladare regională sau globală.” Nu sunt discuții care să fie bazate pe nimic, deci au o logică. Pe de altă parte, există linia roșie occidentală cauzată de linia roșie a Kremlinului: ”putem ajuta armata ucraineană și putem permite să folosească anumite tipuri de armament în mod limitat, ca să nu trecem de o altă linie roșie.” Și în discuții despre linii roșii ne-am tot aflat în ultimele luni.

Operațiunea ”Kursk”, din această perspectivă, eu omit aspectele strategice, care sunt îndoielnice, are și o semnificație profundă în a convinge partenerii occidentali ai Ucrainei. Și este folosită de Occident pentru a convinge marea presă,  de a convinge societățile din statele respective că liniile roșii ale lui Putin sunt doar pe hârtie: ”ați văzut, armata ucraineană a intrat pe teritoriul Federației Ruse, care nu este Crimeea și Donbas, ci este Kursk, o regiune recunoscută de toate statele lumii, aparține Federație Ruse și nu s-a întâmplat nimic. Nici o linie roșie nu există. Există doar în niște doctrine din sertarele Kremlinului”. Acum, dacă vorbim despre pasul următor, și aici Zelenski a fost foarte insistent și a spus: ”vedeți, nu există nicio linie roșie Kursk-ul a demonstrat acest lucru. Acum, dați-ne voie să atacăm teritoriul Federație Ruse în adâncime, pentru că liniile roșii nu există.” Noi am demonstrat-o și întreaga retorică a Kievului se concentrează în jurul acestor afirmații.

Cred că vom asista în viitor la atitudine mult mai permisivă, mult mai deschisă a unor state din Occident de a-i permite Kievului să atace ținte pe teritoriul Federației Ruse. Dar nu cred că va fi un regim total liber. Se va întâmpla gradual. Au apărut și discuții despre un plan de acțiuni și despre țintele care ar putea fi bombardate de armata ucraineană pe teritoriul Federație Ruse, pentru că nu există o încredere totală în faptul că Putin nu ar putea să escaladeze într-un fel situația regională. Sunt și replicile acestea pe care le-am observat: o dronă ajunge pe undeva, o rachetă ajunge pe undeva deasupra teritoriului Uniunii Europene. Rusia are și anumite replici de natură hibridă.

În ceea ce privește discuțiile despre revizuirea doctrinei militare, doctrinei nucleare și a tot ceea ce înseamnă un posibil război cu NATO, din punct de vedere juridic, sunt nefondate, pentru că lupta o duce armata ucraineană cu sprijinul Occidentului. Însă, în percepția strategică militară a Federației Ruse, NATO este pe teritoriul Ucrainei, iar tancurile NATO reprezintă o primejdie NATO împotriva Federației Ruse. Și lucrul acesta este folosit de propaganda rusă pentru a-i convinge pe ruși că războiul acesta trebuie continuat,  că este justificat faptul că războiul este cu adevărat unul existențial și important pentru Federația Rusă.

Cred că am putea asista la câteva luni de confruntări fierbinți pe teritoriul Ucrainei; o încercare a Federației Ruse să ocupe cât mai multe localități, în timp ce armata ucraineană, o mare parte este concentrată în regiunea Kursk, să le vândă cetățenilor victorii mai mici despre anumite localități ucrainene ocupate de armata rusă și, undeva, la primul îngheț, în decembrie sau poate în noiembrie, situația de pe front se va stabiliza până în primăvară.

Nu cred că vom asista la o escaladare catastrofală a situației. Chiar și dacă vor fi lovite ținte pe teritoriul Federației Ruse, aceasta se va apăra și va replica simetric pe teritoriul Ucrainei. Ceea ce ne duce din nou la gândul că discutăm, pe de o parte, despre formule de pace, iar pe de altă parte, avem foarte mulți factori care ne duc la o continuare a intensității acestor confruntări până când resursele uneia dintre părți va fi epuizată. Și Putin crede cu tărie că primele resurse epuizate vor fi ale Ucrainei și un format de pace, însemnând capitularea Ucrainei, va fi pe masa Moscovei semnată alături de o delegație de la Kiev. Este speranța de viața lui Putin, care nu se va opri și nu trăiește în această paradigmă și această logică a unei renunțări la o confruntare din perspectiva rațională, cum cred cu tărie specialiștii occidentali.

Horia Daraban: Care considerați că sunt provocările majore pentru Ucraina în plan intern, mai ales în perioada următoarelor luni?

Marin Gherman: Sunt multe probleme interne. Prima este cea legată de oboseala de război și Kievul pare tot mai puțin inventiv și tot mai puțin convingător în a-i încuraja pe ucraineni să reziste, să lupte sau să le  explice de ce acest război trebuie să nu se încheie mâine. Oboseala de război este cronică și se manifestă în diferite forme, începând cu întreruperi de curent electric câte 10 ore pe zi sau mai mult, după ce Rusia a bombardat infrastructura energetică ucraineană, transformându-le viața într-un coșmar. Apoi, oboseala de război e legată de mobilizarea în armată. Și aici sunt alte probleme: altă lege din iulie 2024, mult mai dură și drastică, pentru a forța mai mulți bărbați să se înroleze în armata ucraineană; și motivația lor este altă problemă. Și, de asemenea, problemele economice, problemele financiare, sărăcia.

Ucraina în plin război cu Federația Rusă nu pare deloc simpatică din punct de vedere investițional și toate aceste probleme, alături de nesiguranță și instabilitate psihologică, se acumulează. Rusia face tot posibilul ca prin propagandă, prin dezinformare, prin diseminarea de fake news, să aprofundeze această oboseală pe teritoriul Ucrainei, să-i facă pe ucraineni să nu mai creadă în autorități, să-i facă să cedeze și să capituleze. Și acest război psihologic se manifestă tot mai acut pe teritoriul Ucrainei și, de fapt, ce a încercat să facă Ucraina prin operațiunea ”Kursk” și ce încearcă Ucraina să obțină în urma acestor solicitări repetate de a lovi ținte pe teritoriul Rusiei, în afară de aspectele militare, este a aduce și o oboseală de război pe teritoriul Federației Ruse.

Vladimir Putin se gândea în 2022 că va avea pe teritoriul Ucrainei un război de tip colonial, se gândea că la Sankt Petersburg și la Moscova oamenii vor bea vin, se vor distra, iar undeva, în Donbas, niște miliții proruse vor lupta împotriva armatei ucrainene, fără să fie afectată viața capitalei și a rușilor.

Iar Ucraina încearcă în momentul de față să aducă oboseala de război pe teritoriul Federației Ruse; poate să îi facă pe cei din Rusia și pe elitele de acolo să se gândească: ”oare merită acest război continuat”? Dar mai este mult până a se ajunge la o nemulțumire atât de mare pe teritoriul Federației Ruse, pentru a face anumite acțiuni împotriva acestui război, pentru că sondajele, cât de mult putem să le credem sau nu în acestea de pe teritoriul Federația Ruse, ne arată în continuare că sprijinul pentru acțiunile lui Vladimir Putin pe teritoriul Ucrainei este mare în contextul acestor acțiuni hibride ale Federației Ruse și al propagandei interne despre care vorbim.

Varianta audio a interviului:

Dragoș Nica, geograf ieșean, în căutarea peisajelor superlative: Borneo, a treia cea mai mare insulă din lume, acoperită în proporție de 85% de junglă. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (15.09.2024)

Publicat de hdaraban, 15 septembrie 2024, 23:50 / actualizat: 19 septembrie 2024, 11:35

 Este situată în Asia de Sud-Est, pe diferite rute maritime și reprezintă implicit destinație pentru călători, turiști în căutarea frumuseților geografice la superlativ.

Dincolo de reperele date, la ”Weekend cu prieteni”, ediția din 15 septembrie 2024, am satisfăcut curiozități legate de această destinație, deschizând jurnal de călătorie: Dragoș Nica, lector universitar la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost în Borneo în încercarea a ajunge pe cel mai înalt vârf, Kinabalu, aproape 4100 de metri.  

Invitatul lui Horia Daraban a schițat traseul său și a vorbit despre atracțiile pe care le oferă insula Borneo. Din cele povestite de geograf, se desprinde și un îndemn: ”pentru cei care cred că Pământul e plat, trebuie să vadă un răsărit la peste 4000 de metri în zona ecuatorială.”

Horia Daraban: E cuprinzătoare formularea ”destinație exotică” pentru ceea ce oferă insula Borneo?

Dragoș Nica: Da, este o destinație exotică într-un climat ecuatorial. Ca să ajung în Borneo, întâi am aterizat în Kuala Lumpur, capitala Malaeziei, în peninsula Malacca; de acolo, cu un zbor ,spre Kuching, capitala provinciei Sarawac din Malaezia. Am vizitat provincia, am fost la obiectivele turistice din orașul Kuching, un oraș foarte mare, de peste un milion de locuitori, provincia având cam 2,9 milioane de locuitori. Chiar am prins un festival în Kuching, un festival ca la noi, cu mâncare, cu băutură și alte delicatese locale.

Horia Daraban: Călătoria dumneavoastră ce repere a avut, dincolo de vizitarea orașului Kuching?

 Dragoș Nica: Au fost și alte repere. Am plecat spre muntele Kinabalu. Ăsta a fost obiectivul meu principal.

Horia Daraban: Cel mai înalt vârf al insulei…

Dragoș Nica: Care este în altă provincie, tot din insula Borneo, în nordul insulei. Se numește Sabah, dar până acolo, din Kuching, am luat un avion în Brunei. Am fost la sultanul din Brunei, am fost la el la acasă, bineînțeles, nu m-a primit până la poartă. Sultanul din Brunei cred că știi că a fost cel mai bogat din lume. Cred că în anul 2007 avea o avere de peste 20 de miliarde de dolari. Și am vizitat capitala Bandar Seri Begawan, o capitală foarte frumoasă, stil Monaco. Liniștită,  nu ai voie să claxonezi, nu ai voie să vorbești tare, dar era și lume mai săracă, cu locuințe lacustre și am fost și în zona respectivă.

Horia Daraban: Comunitățile pe care le-ați vizitat dumneavoastră, un alt ritm față de cel european?

Dragoș Nica:  În Brunei este mai relaxat, în rest, chiar mai rapid ca la noi, mai dinamic.

Horia Daraban: Ce impresie v-au lăsat priveliștile naturii, ceea ce oferă insula din punct de vedere natural?

Dragoș Nica: Junglă peste tot și ca peisaj, foarte frumos. Din când în când, mai vedeai câte un munte foarte înalt. Biodiversitate, bineînțeles, și multe animale sălbatice: urangutanul, specie protejată care trăiește doar în această insulă, Borneo, în altă parte nu-l găsim; tigru malaezian, pasarea rinocer, chiar provincia Sarawak se numește ”Provincia păsării rinocer”, pitoni și alte animale.

Horia Daraban: Spuneați dumneavoastră că ați ajuns pe Vârful Kinabalu, 4095 de metri. O ascensiune grea, accesibilă turiștilor?

Dragoș Nica: Muntele Kinabalu este un munte accesibil turiștilor. Este un punct de atracție pentru foarte mulți turiști din zonă, mai ales din Singapore, din China, din peninsulă, din Malaezia, care vin și încearcă să urce. Nu toți reușesc. Ascensiunea este ușoară, nu este tehnică. Este un munte vulcanic, iar partea superioară este formată din granit, lavă întărită. Vulcanul nu mai este activ. El a fost activ până prin anii 1400 și de atunci nu a mai erupt. Ascensiunea începe de la 1850 de metri.  Am vorbit întâi cu o companie locală unde plătești o taxă, nu poți să urci pe munte, nu este ca la noi, nu poți să urci fără să plătești. În taxa asta intră transferul de la aeroport în zona Kinabalu Park. Sunt o sută de kilometri până acolo și îți dă un ghid care să te însoțească peste tot, care trebuie să aibă și grijă de tine.

În cazul meu, ghidul era foarte mic pe lângă mine, vă dați seama, vedeți că sunt foarte mare. Era un ghid la 1,5 metri; chiar mă gândeam, dacă pățesc ceva, cum se descurcă cu mine, dacă o să mă poată căra.

Horia Daraban: Dar nu a fost cazul…

Dragoș Nica:  Nu a fost cazul și am început ascensiunea prin junglă. Climatul era foarte sufocant din cauza umidității excesive, ploua din jumătate în jumătate de oră. Am urcat până pe la 2900, am făcut o pauză și, pe urmă, la cota 3272,  unde era o cabană, s-au adunat toți turiștii care au plecat în acea zi, cam 150 de turiști. Majoritatea era din Singapore, iar acolo, ploaia s-a oprit și am făcut niște fotografii foarte frumoase. Am prins apusul, foarte frumos, la 3300 de metri. Acolo, se putea respira, nu mai era sufocant, datorită altitudinii. Eram foarte bine, chiar mă aclimatizasem foarte bine. La cabană ni s-a spus că ascensiunea va fi în toiul nopții, la ora 2:30.

Horia Daraban: De ce?

Dragoș Nica: Pentru că soarele este foarte puternic la Ecuator și, după ce răsare soarele, este insolația foarte mare. Noaptea pe răcoare se urcă mai bine, dar eu n-am dormit deloc în acea noapte. La Ecuator, noaptea vine mai repede ca la noi. Ziua începe la șase dimineață, se termină la 18:00, deci așa e tot timpul anului și, până la ora 2:00, n-am putut să dorm. Am coborât la recepția cabanei și acolo m-aștepta ghidul. ”Hai să urcam!” și am luat-o ușor.

Am plecat toți odată și am văzut că urc foarte bine și am păstrat ritmul și, ușor-ușor, i-am depășit pe toți.  În două ore, la 4:30 eram pe vârf, eram primul. După mine, a mai venit un singaporez și, după aceea, toți ceilalți. De sus se vedea un șir indian foarte mare de lanterne frontale, care veneau pe întuneric,  spre vârf.  A trebuit să stau o oră până să văd răsăritul. Dar acea oră a fost foarte grea, pentru că a început să-mi fie frig. Dacă vrei să te duci la Ecuator și să-ți fie frig, urci un munte de peste 4000 de metri și se rezolvă.

Horia Daraban: Care era priveliște?

Dragoș Nica: Răsăritul, foarte frumos. Se vedeau crestele munților în zare și puțin curbura Pământului. Se vede că Pământul este bombat. Pentru cei care cred că Pământul e plat trebuie să vadă un răsărit la peste 4000 de metri în zona ecuatorială.

Horia Daraban: Am văzut foarte multe articole pe internet care adunau motive, răspunsuri, justificări la întrebarea de ce să vizitezi Borneo. Legat de această întrebare, dumneavoastră ce ați invoca? De ce să viziteze această insulă?

Dragoș Nica: Cine este pasionat de munte, pentru acest vârf, care este cel mai înalt din Asia de Sud Est; pentru biodiversitate, sunt foarte multe specii, cred nedescoperite, de plante și animale care trăiesc în junglă. Gândiți-vă că Borneo este o insulă de aproape un milion de km², care este acoperită de junglă în proporție de 85%; și pentru cei care vor aventuri, poduri suspendate prin junglă, sunt tiroliene, sunt zone amenajate.

Horia Daraban: Pentru că pomeneați de biodiversitate, de faptul că 85% din suprafața insulei este acoperită de păduri, se simte prezența omului și se văd efectele acestei prezențe?

Dragoș Nica: Da, sunt defrișări, dar mai ales în partea indoneziană numită Kalimantan, acolo se defrișează mai mult, dar pădurea se regenerează foarte rapid, adică nu afectează așa tare. Mulți localnici din triburi din insulă mai incendiază păduri pentru agricultură.

Horia Daraban: Este costisitoare o astfel de călătorie în Borneo, domnule profesor?

Dragoș Nica: Nu, dacă pleci singur cum am fost eu. Mulțumesc pe această cale soției care a fost de acord să plec în această expediție, dar am un pact cu soția: la mine scrie în fișa postului ”geograf” și atunci, măcar o dată pe an, trebuie să fac o expediție. Legat de costuri, eu mi-am luat zborurile să fie cât mai ieftine, adică nu m-am dus pe zboruri directe, de exemplu, Iași – Istanbul cu low-cost, apoi din Istanbul, dacă te duci direct Kuala Lumpur, ai un preț de 800 euro pe sens, adică, dus-întors 1600, dar dacă îl faci din bucăți, cu escale, cum am fost eu, costul e de 800 euro dus-întors.

Horia Daraban: Deci un element important în totalitatea costurilor e legat de transport.

Dragoș Nica: Apoi taxa pentru a urca pe munte, dacă vrei să urci; și cazările, depinde cum vrei să stai la lux sau la hostel. Eu am stat la hostel și la cort o noapte în Parcul Kinabalu și așa îți faci o excursie mai low buget.

Horia Daraban: Ce alte planuri de expediții mai aveți?

Dragoș Nica: Aș vrea să ajung în Papua Noua Guinee, unde este și acolo un vârf mai înalt decât Kinabalu, 4500 și ceva de metri și plus acolo vreau să mă duc în triburile locale. Da, dar acolo nu vreau să mă duc singur. Am fost în Papua, în Papua de Vest, care aparține de Indonezia. Am fost la scufundări în reciful de corali. Foarte interesant acolo!

Horia Daraban: Cum vă alegeți destinațiile, în funcție de ce?

Dragoș Nica:  Să fie cât mai geografice, așa le spun eu. Adică, zone unde se ajunge mai greu, nu prea sunt turiști, zone mai sălbatice, peisaje frumoase, mai puțin accesibile.

Horia Daraban: Borneo a răspuns așteptărilor dumneavoastră?

Dragoș Nica:  Da, dacă te duci în zona de junglă, dar dacă ajungi doar până în orașe, e simplu.

Horia Daraban: Un sfat pentru un călător aflat la început de drum din partea unui geograf?

Dragoș Nica:  Călătoriți cât mai mult și duceți-vă unde simțiți dumneavoastră că o să fie bine și că o să vedeți ceea ce ați visat.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: facebook/ Dragoș Nica

Angela Grămadă, analist politic: printr-un referendum pe tema europeană ratat ”va fi compromis nu doar parcursul european al Chișinăului, ci și întregul efort care s-a făcut pentru ca Republica Moldova să își consolideze capabilitățile interne”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (8.09.2024)

Publicat de hdaraban, 8 septembrie 2024, 23:59 / actualizat: 9 septembrie 2024, 16:44

Referendumul este un demers propus de președinta Maia Sandu, totodată, candidată în alegerile prezidențiale, și face parte dintr-un tablou dinamic, mai amplu, în care se regăsește inclusiv începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, proces care a fost lansat oficial vara trecută.

Departe de a exista un consens politic pe această temă, episodul electoral din octombrie poate fi privit ca preambul pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova din 2025, dar și o confruntare în cheie geopolitică, în care poate fi invocată încercarea Federației Ruse de a-și reconfigura influența, agenda în stânga Prutului.

La ediția ”Weekend cu prieteni” din 8 septembrie 2024,  doamna Angela Grămadă, analist politic specializat în spațiul exsovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, a oferit câteva răspunsuri, plecând de la rezultatele sondajelor de opinie, care o dau ca mare favorită în alegeri pe actualul șef al statului, Maia Sandu.

Invitata a explicat în ce fel popularitatea președintei Republicii Moldova se răsfrânge asupra opțiunilor populației legate de referendum. În același interviu, doamna Grămadă a enumerat care ar fi consecințele unui plebiscit care să nu ofere un răspuns favorabil drumului european al Republicii Moldova. În același plan, ea a făcut o succintă prezentare a temelor pe care le folosește curentul politc pro-rus de la Chișinău pentru a descuraja votul. 

Având ca orizont electoral alegerile parlamentare din 2025, invitata Radio Iași  a punctat ce ar trebui să se întâmple în Republica Moldova, la capitolul reforme, pentru ca populația să considere proiectul european ca fiind unul realizabil, dezirabil.  

”Călcâiul lui Ahile, în Republica Moldova, îl constituie justiția. Mai este doar un an până la alegerile parlamentare cu care se încheie ciclul electoral și cred că cele mai multe așteptări ale cetățenilor Republicii Moldova se referă la acest domeniu. E nevoie de reforma justiției, care să fie consistentă și prin care să demonstreze inclusiv sistemul de justiție foarte multă voință că își dorește această schimbare…”

Horia Daraban: Deschidem seria întrebărilor cu trimiteri la un sondaj dat publicității recent, și anume, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ar obține cel mai mare număr de voturi, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale. Sondajul prezentat de compania IData arată că Maia Sandu ar acumula 27,5% din voturi, fiind urmată de Renato Usatîi cu 11,6%.. Oglu, care s-a clasat pe locul al 3-lea cu 11,4% este o bătălie electorală cu deznodământ cunoscu?

Angela Grămadă: Teoretic da, pentru că, într-adevăr, distanța dintre prima clasată și ceilalți doi contracandidați este destul de mare și a mai rămas puțin timp până la alegerile prezidențiale. Și atunci, faptul că acești contracandidați nu reușesc să adune sau să acumuleze cel puțin 15% sau 20% ca să facă această diferență cât mai mică posibil, ne dă de gândit la deznodământul chiar și din cel de-al 2-lea tur. Acum, foarte mulți analiști încearcă să evalueze dacă e posibil să avem un singur tur al alegerilor prezidențiale și dacă Maia Sandu va câștiga acest scrutin din primul tur sau dacă, totuși, se va ajunge la un al doilea tur.

Pe de o parte, există presupuneri că e destul de dificil să ne gândim că ar putea să existe alegeri prezidențiale dintr-un singur tur, dar pe de altă parte, există și opinii care susțin că dacă acest lucru se va întâmpla, atunci toate tunurile vor fi ațintite și mai mult pe Maia Sandu, în calitate de lider al partidului de guvernare. Bine, spun lider al partidului de guvernare, pentru că foarte multă lume o percepe ca atare. Ea nu este membru al Partidului Acțiune și Solidaritate, dar ea va fi acel factor, acel element care va putea să acumuleze pentru această formațiune politică la viitoarele alegeri parlamentare cele mai multe voturi și cea mai mare susținere. Mai e un element pe care l-aș aduce în discuție, faptul că toate sondajele care sunt prezentate în ultima perioadă în Republica Moldova nu includ diaspora . E destul de important și de relevant în acest context. De ce? Pentru că de foarte multe ori diaspora, mai ales cea occidentală, europeană, votează pentru forțe politice pro-europene și, respectiv, pentru lideri pro-europeni. Doar foarte rar am văzut că diaspora s-a mobilizat și a  votat un candidat care are mai multe probleme cu legea sau care are viziuni mai pro-ruse sau pro-răsăritene. Și aici-l avem în vedere, desigur, pe Renato Usatîi, care a acumulat la scrutinele anterioare, atunci când i-a fost permisă participarea, foarte multe voturi din Italia.

Horia Daraban: Legat de referendum, spicuiesc din datele ce se regăsesc în același sondaj realizat la sfârșitul lui august: peste 50% din moldoveni susțin integrarea țării lor în Uniunea Europeană, însă doar 48% ar vota la un referendum pentru modificarea constituției. Rugați să spună cum vor vota în cadrul referendumului pentru modificarea legii fundamentale în vederea aderării Republicii Moldova la Uniune, 47,8% au declarat că ar vota pentru, iar 37,1% au spus că ar vota împotrivă. În ce măsură popularitatea președintei Maia Sandu se răsfrânge și asupra votului la referendum privind opțiunea europeană a Republicii Moldova?

Angela Grămadă: Dacă e se răspund, pe scurt, în mare măsură se răsfrânge, pentru că ea este într-adevăr percepută ca un lider pro-european, ca un lider care a făcut destul de multe lucruri în acest sens. Mai ales activitatea sa diplomatică și atribuțiile sale constituționale în ceea ce privește politica externă a țării, a reușit să acumuleze foarte multă susținere și din partea acelor parteneri externi pe care i-am văzut tot mai des la Chișinău sau i-am văzut susținând Republica Moldova, dar și cetățenii s-au mobilizat. Ea nu a avut derapaje precum predecesorii săi și întotdeauna a avut acea atitudine continuă și consistență față de ceea ce și-a propus, adică mare parte din declarațiile pe care le-a avut, mare parte din obiectivele pe care le-a declarat, ele s-au îndeplinit, mai ales în ceea ce privește politica externă. Că a avut și anumite promisiuni care se referă la justiție sau care se referă la alte domenii, aici este mai puțin relevant, în contextul în care avem și un prim-ministru în țară, e persoana cea mai importantă din punct de vedere al implementării de politici și reforme. Revenind, totuși, într-adevăr, o mare parte din populație percepe ca ea fiind liderul care va duce Republica Moldova spre integrare europeană. Pe de altă parte însă, în ultimii ani, barometrul de opinie publică al Republicii Moldova confirmă că cetățenii Republicii Moldova au mai degrabă o viziune pro-europeană decât una pro-răsăriteană. Într-adevăr, mai sunt partide la Chișinău care promit un parteneriat strategic cu Federația Rusă, doar că omit să spună și cum s-ar putea întâmpla acest parteneriat strategic și care ar putea să fie beneficiile integrării Republicii Moldova în proiecte pe care Federația Rusă le-a lansat la începutul anilor ‘90 sau ulterior, după 2015, când a fost creată această Uniune Economică Eurasiatică.

Horia Daraban: Apropo de ceea ce spuneți dumneavoastră, care sunt temele folosite împotriva referendumului și la care apelează tabăra politică de opoziție susținută de Federația Rusă?

Angela Grămadă: Cele mai importante se referă la faptul că Republica Moldova și-ar pierde suveranitatea și ar pierde controlul politic asupra deciziilor care trebuie să fie luate la Chișinău și nu la Bruxelles. A douaa chestiune se referă la faptul că agricultorii sau agenții din Republica Moldova  nu sunt așteptați pe piețele Uniunii Europene. A treia mare temă se referă la drepturi și libertăți, în sensul că va fi îngrădit dreptul la cultul religios. Aici se vorbește foarte mult despre religia ortodoxă, că nu vor mai putea să meargă oamenii la biserică. Apoi se vorbește foarte mult despre degradarea morală a Europei, degradare în ghilimele, pentru că acele partide pro-ruse au preluat foarte multe dintre narativele Moscovei în ceea ce privește promovarea valorilor tradiționale, inclusiv în politica externă.

Horia Daraban: Care ar fi efectele unui referendum ratat? Și când spun acest lucru, mă refer la varianta să nu atingă pragul minim de prezență, o treime din persoanele cu drept de vot înscrise pe listele electorale, sau plebiscitul, odată validat, să arate că Republica Moldova nu-și dorește un parcurs european.

Angela Grămadă: O consecință, dacă rezultatele ar fi negative, eu cred că va fi compromis nu doar parcursul european al Republicii Moldova, ci, în general, toate acele eforturi care s-au făcut în ultimii câțiva ani pentru ca Republica Moldova să își consolideze capabilitățile interne, să își consolideze instituțiile politice sau instituțiile publice, să demonstreze încă o dată că locul ei este în familia europeană și că toate acele eforturi de a susține cetățenii Republicii Moldova, într-adevăr, au avut rezultate pozitive. Deci asta s-ar compromite în primul rând, toate acea investiție pe care au făcut-o autoritățile guvernamentale de la Chișinău, cetățenii Republicii Moldova, dar și toate acele eforturi de a consolida sprijin în jurul nevoilor Republicii Moldova, ca aceasta să reziste în acest context regional, mai ales că ne dăm foarte bine seama că Republica Moldova, într-adevăr, ar fi urmat Ucrainei, dacă țara vecină nu ar fi reușit să oprească în Federația Rusă în ceea ce privește agresiunea militară la acele 20% din teritoriu ocupat de către Rusia în Ucraina.

Horia Daraban: Dacă referendumul va fi validat, Constituția va fi modificată, un element nou fiind recunoașterea integrării în Uniunea Europeană ca obiectiv strategic al Republicii Moldova. Cu acest referendum se încheie un ciclu de politică internă sau e doar o etapă dintr-un proces mai amplu? Ce ar urma să se întâmple?

Angela Grămadă: După referendum trebuie să urmeze și votul în Parlament. Spun că nu este punctul final și din simplul motiv că e nevoie de foarte multe eforturi în perioada următoare pentru a negocia aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Mă refer la cele 35 de capitole care au fost deschise în  negocierile în vara trecută și pentru care va fi nevoie de consens la nivel european. Statele membre ale Uniunii Europene vor trebui să-și dea acordul, să aprobe această aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Deci va trebui să convingem toate statele membre ale Uniunii Europene că noi am făcut sau am depus toate eforturile pentru ca să ne aliniem realitățile noastre naționale la acele europene și că toate aceste eforturi nu s-au făcut pentru Uniunea Europeană, dar s-au făcut, în primul rând, pentru cetățenii Republicii Moldova și pentru ca aceștia să poată să își soluționeze problemele cu care se confruntă de sine stătător.

Într-un final se va atinge, cred că cel mai important lucru: Republica Moldova va fi, într-adevăr, o țară rezilientă, cu instituții reziliente, pe care Federația Rusă nu va putea atât de ușor să o  destabilizeze folosind actori politici sau folosind alte instrumente de presiuni.

Horia Daraban: Ați punctat dumneavoastră elemente ce țin de atingerea unor ținte, ce așteptări ale votanților ar trebui atinse până la alegerile parlamentare din 2025, astfel încât deschiderea, apetența lor pentru proiectul integrării europene să rămână la cote ridicate și să nu treacă în cealaltă parte?

Angela Grămadă: Călcâiul lui Ahile, în Republica Moldova, îl constituie justiția. Mai este doar un an până la alegerile parlamentare cu care se încheie ciclul electoral și cred că cele mai multe așteptări ale cetățenilor Republicii Moldova se referă la acest domeniu. E nevoie de reforma justiției, care să fie consistentă și prin care să demonstreze inclusiv sistemul de justiție foarte multă voință că își dorește această schimbare și că această schimbare, iarăși, nu se face pentru partenerii externi, dar se face pentru Republica Moldova, pentru cetățenii săi. Deci, acesta este elementul pe care noi trebuie să îl consolidăm, justiția în Republica Moldova, și să promovăm, într-adevăr, acele politice anticorupție care să fie eficiente pentru Republica Moldova și adaptate la realitățile din Republica Moldova.

Varianta audio a interviului:

Ieșeanul Lucian Roșu, pe vârful Musztagh Ata din China: ”cea mai mare provocare este să ai răbdare și să urci atunci când tu ești pregătit și când muntele este pregătit să te lase să ajungi pe vârf.” Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (25.08.2024)

Publicat de hdaraban, 25 august 2024, 23:59 / actualizat: 3 septembrie 2024, 15:06

În dialogul cu Horia Daraban, el a devoalat repere ale jurnalului de călătorie, vorbind despre dificultățile birocratice întâmpinate pentru a  i se permite ascensiunea. Mai mult decât atât, globetrootter-ul a făcut o descriere a stilurilor în care astfel de expediții sunt efectuate.

Cât despre studiile de profil și pasiunea pentru călătorii, Lucian Roșu mărturisește că ”facultatea îți deschide orizonturile pentru a explora și pentru a înțelege mai bine interacțiunile profunde care se întâmplă în orice spațiu geografic. Nu este nevoie să fii călător de profesie ca să faci facultatea de geografie, dar e foarte probabil ca atunci când termin Facultatea de Geografie să devii un călător de profesie”.

Horia Daraban: Începem dialogul nostru căutând o justificare: de ce să urci munte la altitudini unde până și cel mai mic efort fizic îți de bătăi de cap din cauza aerului rarefiat?

Lucian Roșu: Provocarea asta, a ieșirii din zona de confort, m-a tras dintotdeauna. Chiar intrând în studio, mi-am dat seama că sunt 14 ani de la prima mea emisiune în studioul Radio Iași, acum 14 ani. Vorbeam tot despre o reușită, tot din Asia centrală, tot un vârf de 7.000 de metri  și sunt deja 14 ani de când merg la altitudine; nu în fiecare an, dar de fiecare dată când am ocazia, și este o ocazie foarte rară să vezi lumea de sus.

Horia Daraban: Acum, o expediție, o călătorie deosebită într-o zonă a globului deosebită din punct de vedere geografic și nu numai.

Lucian Roșu: Da, cea mai mare provocare și realizare a acestei expediții, pentru mine personal, nu a fost neapărat altitudinea la care am ajuns, deși este un record, ci locul în care am ajuns și locul este obiectul muncii mele. Cu asta mă ocup, cu analiza spațiului geografic și faptul că am ajuns într-un spațiu geografic așa de diferit, așa de depărtat și așa de divers, pentru mine, este fascinant, pentru că astfel pot să vorbesc lumii întregi și evident, studenților mei din perspectiva experienței mele personale cu Asia Centrală și cu un teritoriu al Chinei, Xinjiang, care nu prea face parte din China, drept vorbind, ci mai degrabă face parte din Asia Centrală. Este populată de un popor turcic, de uiguri, care, astăzi, sunt reprimați acolo. Este o zonă foarte controlată din punct de vedere politic. Partidul Comunist verifică fiecare intrare și fiecare ieșire în acel teritoriu și nu prea se vorbește în momentul de față despre ce se întâmplă acolo.

Iar pentru mine a fost extraordinar să pot să ajung în această parte a lumii, să pot să o văd cu ochii mei și să intru în contact cu uiguri, cu kârgâzi, cu tadjici, cu alte grupuri etnice pe care le-am întâlnit acolo. Deci partea culturală, pentru mine, a fost o experiență deosebită, dincolo de ceea ce s-a întâmplat pe munte. Deși pe munte am stat trei săptămâni, iar în orașe și în pe drumuri am stat undeva la o săptămână, în total, a fost o experiență de potrivă și urcat pe munte și vizita aceasta în orașul Kashgar, în principal.

Horia Daraban: În ce a constat pregătirea pentru această ascensiune?

Lucian Roșu: Adevărul este că nu prea te poți pregăti pentru ascensiune la altitudine, dar cu siguranță trebuie să fie în cea mai bună formă fizică. Și asta am făcut în ultimul an, și eu și colegii mei ne-am antrenat, suntem alergători, participăm la competiții de alergare, mergem cu bicicleta, avem un regim de viață, aș zice eu, sănătos și am ajuns, cred eu, fiecare dintre noi, la un nivel de pregătire fizică excelent aș putea să spun.

Horia Daraban: Dincolo de pregătirea fizică, îmi imaginez că și din punct de vedere psihic trebuie să fii montat.

Lucian Roșu: Adevărul e că cea mai mare provocare a muntelui este capacitatea de a avea răbdare și de a-ți asculta corpul și de a asculta muntele și să urci pe vârf atunci când unu, tu ești pregătit și doi, când muntele este pregătit să te lase să ajungi pe vârf. Și noi am avut parte de răbdare, pentru că am stat trei săptămâni pe munte și abia în ultimele zile în care ni s-a permis să urcăm pe munte am și făcut vârful și a fost optimul organismului nostru de a fi aclimatizat, dar a fost și în concordanță cu vremea de acolo, care, în ziua respectivă, ne-a permis să ajungem pe vârf.

Horia Daraban: Acele trei săptămâni de așteptare, de pregătire au presupus și această aclimatizare, aclimatizare care a constat în ce anume?

Lucian Roșu: Atunci când urcăm la altitudini mai înalte, corpul nu este obișnuit cu presiunea, cu nivelul scăzut de oxigen din aer și atunci trebuie să urcăm și înapoi, să coborâm, să ne refacem, să revenim, astfel încât corpul să încetul cu încetul să se obișnuiască. Noi am făcut aceste rotații de aclimatizare de trei ori în aceste trei săptămâni. Sunt urcări și coborâri succesive de la diferite altitudine, astfel încât corpul să se obișnuiască cu acești parametri ai altitudini de acolo, dar chiar și așa, la -20°,  nu prea ai cum să te pregătești decât dacă ai cele mai bune echipamente. Anul acesta a fost anul în care s-a permis accesul occidentalilor pe munte.

Timp de cinci ani a fost blocat și a fost primul an în care au fost occidentali acolo, după mult timp. Muntele este foarte cunoscut pentru chinezi. Au fost eliberate 500 de permise de vârf, dintre care 15 pentru occidentali și restul pentru vizitatori interni.

Horia Daraban: Vorbim de acest an, șapte pentru români?

Lucian Roșu: Șapte pentru români și încă câțiva ruși, care au fost alături de noi în această expediție. Sunt două stiluri total diferite de a urca pe munte: stilul occidental, vestic, pe care l-aș numi un stil curat, un stil alpin, adică cărăm totul în spate, noi, pe forțele noastre proprii. Nu lăsăm nimic în urmă, nu lăsăm mizerie, ne gătim noi.

Totul durează mai mult, e mai greu, evident, necesită mai multă pregătire; și stilul chinezesc, în care sunt șerpași care cară bagaje, cineva care te așteaptă cu mâncarea în fața cortului, cineva care îți  pune cortul, urci cu oxigen, este un stil pe care noi nu-l acceptăm și pe care, în general, alpiniștii nu prea îl acceptă, pentru că nu este corect față de noi și față de munte să facem în felul acesta. Dar toți cei 470, 480 de chinezi așa au urcat. Au inclusiv drone care urcă echipamente și nu doar echipamente, inclusiv mâncare la altitudine mai mare și în câteva minute fac rost imediat de ce au nevoie. Dacă ți se face poftă de o bere, seara, la 6000 de metri la altitudine, plătești cât plătești și în 10 minute vine o dronă care îți aduce.

Sper că nu ăsta este viitorul alpinismului, pentru că noi căutăm în munte un refugiu, căutăm liniște, căutăm o priveliște frumoasă, dar cred că este un munte de sacrificiu pentru China și este un loc în care mulți alpiniști chinezi se formează acolo.

Horia Daraban: Putem oferi câteva repere ale jurnalului ascensiunii? Au fost momente mai dificile? Spre exemplu, grupul de la Iași, șapte persoane, patru au ajuns pe vârf.

Lucian Roșu: Principala provocare pe care am avut-o noi a fost una birocratică, nu ni s-au oferit toate permisele de care aveam nevoie ca să ajungem în zona respectivă. Drept urmare, nu ni s-a permis, la un moment dat, să urcăm pe munte. Chiar ne-au întors de pe munte și ăsta a fost motivul pentru care colegi de-ai mei au renunțat după trei, patru zile în care au urcat la diferite altitudine. La un moment dat, cineva spune ”vă coborâți toate bagajele jos de pe munte. Nu aveți ce căuta pe munte pentru că nu aveți, nu știu, cea de a șaptea hârtie care vi se cere”. Au fost câteva piedici din punctul acesta de vedere, nu neapărat naturale, ci mai degrabă administrative. Cineva nu ne voia acolo, din păcate, și a fost de motivat pentru colegii noștri, inclusiv pentru noi. Adică, trebuia să mergem prin spatele muntelui, să ne aclimatizăm, să fugim de privirile administrației de acolo.

În cele în urmă, s-au rezolvat problemele administrative și asta ne-a permis să urcăm pe munte, dar în momentul în care am început să urcăm pe munte, s-a stricat și vremea. Ca fapt divers, am fost ultimii alpiniști din anul acesta care au ajuns pe vârf. Practic, după noi, s-a închis muntele. Am fost cred că ultimul care a plecat de pe vârf. După ce am plecat, eu nu cred că a mai urcat nimeni anul acesta pe vârf, dar, într-adevăr, principala problema a noastră a fost că, fiind întârziat de aceste probleme administrative, a venit și valul de frig și zilele în care am făcut ”summit push”, adică zile în care am urcat pe vârf, au fost zile mai friguroase decât în mod obișnuit. Asta înseamnă că temperatura din dimineața în care am plecat împreună, vântul de acolo genera o temperatură resimțită de -28°, și la -28° nefiind, evident, în cea mai bună formă fizică, adică nedormiți de câteva nopți obosiți se resimțea foarte puternic.

Horia Daraban: Pe vârf, ce temperatură?

Lucian Roșu: În timpul zilei, când am ajuns, la soare, era o temperatură acceptabilă, probabil -15°, -20°, adică erau condiții oarecum normale. Dar dimineața, a fost cumplit.

Horia Daraban:  Pe acest vârf Musztagh Ata, ce-l face deosebit de alte piscuri? De ce v-ați îndreptat către el?

Lucian Roșu: Din echipa noastră de șapte persoane, fiecare a venit cu o propunere de munte. Am avut o varietate geografică extraordinară din Peru până în Nepal, China, Kârgâzstan ș.a.m.d. Și am votat. Am dat puncte de la unu la cinci pentru fiecare vârf și ăla care adunat cele mai multe puncte, ăla a ieșit. Motivul principal pentru care am ales acest munte a fost altitudinea mare pentru fiecare dintre noi. Practic, din cei șapte, șase ne-am bătut recordul de altitudine, inclusiv eu, cu vreo câțiva zeci de metri. Și asta a fost un motiv important. Un munte înalt, un munte relativ ieftin raportat înălțimea lui, pentru că, dacă vrei să urci munți de 7000 – 8000  de metri în Nepal, ajungi la prețuri astronomice. Eu personal am ales pentru poziția geografică, pentru că muntele acesta se află într-o zonă extraordinară. Am mers pe autostrada Karakorum autostrada Pamir, am trecut prin deșertul Taklamakan, am traversat două țări și am ajuns în China.

Horia Daraban: Drumul Mătăsii?

Lucian Roșu: Da, pe Drumul Mătăsii. Și pentru mine poziția geografică și contextul geografic în care se află muntele a fost factorul principal.

Horia Daraban: Coborârea a fost lină?

Lucian Roșu: Am urcat în patru zile și am coborât într-o zi. Deci, da, a fost destul de rapidă și cred că am ajuns la 16:00 pe vârf. De la 16:00 până la 10 noapte am coborât, am coborât, am coborât, am coborât, voiam cât mai mult oxigen și voiam să fie cât mai multă căldură. Drept urmare, am coborât până în tabăra unu, cred, în ziua respectivă. Am putut să ne odihnim; nici corpul nu se odihnește la altitudine și de asta organismul nostru zbiera după oxigen.

Horia Daraban: Acolo, pe vârf, cu ce sentiment?

Lucian Roșu: În primul rând, și eu și colegul meu Paul am ridicat steagul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Sincer, pentru mine, a fost bucuria reușitei colective, faptul că noi toți patru am reușit să ajungem pe vârf și din ce aceste patru persoane a fost și o persoană de sex feminin. Și asta a fost o mare bucurie pentru noi a fost și, evident, o bucurie individuală. A fost ceva fain să fii acolo și să privești. Se vedea K2  din Himalaya se vedea vârful Lenin din Pamir, adică se vedeau toate vârfurile înalte pe care am visat să merg sau pe care am mers cândva și erau, așa, la câteva sute de kilometri distanță.

Horia Daraban: Pentru că ai pomenit la un moment dat de ideea de geografie. Ești lector doctor la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza”. Se pot urma cursurile facultății fără să ai experiența călătoriei? Geografia se face doar cu manualul în față?

Lucian Roșu: Aș zice, din contră, că facultatea îți deschide orizonturile pentru a explora și pentru a călători și pentru a înțelege mai bine interacțiunile profunde care se întâmplă în orice spațiu geografic. Nu este nevoie să fii călător de profesie ca să faci facultatea de geografie, dar e foarte probabil ca atunci când termin Facultatea de Geografie să devii un călător de profesie. Și cred că sunt unul dintre aceste exemple, în sensul că sunt peste cincizeci de țări în care am fost și n-am fost ca turist, am fost ca explorator, călător, în care mi-a plăcut foarte mult să interacționez cu oamenii, să stau acasă la oameni, să vorbesc, să văd, să fac lucrurile pe care le fac oamenii de acolo.

Horia Daraban: Deci geografia nu înseamnă doar ideea de relief, ci înseamnă și această interacțiune cu oamenii, cu natura locului.

Lucian Roșu: Cred că geografia este acea disciplină care-ți creează o înțelegere profundă a locului și este un domeniu care reușește să răspundă la foarte multe întrebări.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: Lucian Roșu

Ovidiu Galeru, fost antrenor al loturilor olimpice de natație ale României: Iașul, ”capitala Moldovei, nu are bazin de înot; copiii se antrenează într-un bazin non-conform, alături de public”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (4.08.2024)

Publicat de hdaraban, 4 august 2024, 23:59 / actualizat: 7 august 2024, 11:51

În zona Moldovei, în cele opt județe, două cluburi municipale sportive (din orașele reședință) au secții de înot. Acestea ființează la Galați și la Bacău. Ultimul oraș din enumerare este și reper geografic, având în vedere invitatul Radio Iași.

La ”Weekend cu prieteni”, ediția din 4 august 2024, a oferit răspunsuri lector universitar doctor Ovidiu Galeru, antrenor de înot, implicat în fenomenul sportiv la nivel național și internațional.

De altfel, domnia sa a fost antrenor al lotului olimpic de natație al României participant la Jocurile Olimpice de Vară,  Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016.

El a formulat justificări pentru performanțele lui David Popovici. Acestea țin de talentul său, de antrenorul de excepție pe care îl are sportivul român, dar și de susținerea necondiționată din partea părinților.

Ovidiu Galeru a făcut și o radiografie a infrastructurii de înot din zona Moldovei, dând exemple de bazine care nu sunt folosite deloc, sau care, prin deciziile ale autorităților au devenit bazine de agrement.

Nici Iașul nu este ocolit în precizările invitatului, capitala Moldovei neavând niciun bazin de înot de dimensiuni olimpice și care să permită pregătirea viitorilor înotători pentru performanță.

În ciuda acestor aspecte, natația românească are viitor, antrenorul de înot băcăuan enumerând în interviul Radio Iași performanțele la nivel de juniori în competițiile europene desfășurate în acest an. În aceste sens, una din formulările interlocutorului este sugestivă: în natația românească, ”viitorul este pe tavă, trebuie doar să avem grijă de el, trebuie doar, nu neapărat să-i dăm luna de pe cer, dar să dăm condiții optime și să oferim respect, pentru că ăsta contează cel mai mult.”

Horia Daraban: Domnule antrenor Ovidiu Galeru, vă mulțumesc mult pentru prezența în emisiunea noastră.

Ovidiu Galeru: Și eu vă mulțumesc pentru invitație. Și vă mulțumesc pentru că ați decis să aveți un astfel de subiect, un subiect care ne stă pe buze în zilele astea tuturor, mai ales datorită reușitelor lui Divid Popovici. Și pentru cei care nu sunt familiarizați cu lumea natației, trebuie să vă spun că greul selecției și greul producerii de noi talente este cel puțin în ultimii zece ani pe umerii cluburilor private. Sunt niște rezultate care demonstrează acest lucru. Marea majoritate a înotătorilor juniori și chiar cei care au ajuns la seniori provin din cluburi private. Au fost descoperiți, antrenați și propulsați spre înalta performanță de cluburile private.

Horia Daraban: Cum ați caracteriza dumneavoastră performanțele înotătorului român?

Ovidiu Galeru: Este un înotător plin de har, plin de talent, cu un nivel mult, mult peste medie a felului în care înțelege înotul de performanță, cu un antrenor extraordinar de dedicat și extraordinar de inteligent, Adi Rădulescu. Este un sportiv care și-a sacrificat de la o vârstă fragedă copilăria încercând să își îndeplinească visului de a ajunge campion olimpic. A avut parte și de părinți extraordinari, Mihai și Georgeta, care au fost trup și suflet și au crezut tot timpul în visurile lui David. Poate mulți l-au văzut așa ca pe o explozie. El a crescut constant. El de mic a avut rezultate foarte bune. A bătut foarte multe recorduri naționale la toate categorie de vârstă, în mai toate probele. Chiar țin minte că Ștefan Cosma, sportivul pe care eu l-am antrenat o perioadă, avea chiar un challenge cu David Pohovici, el fiind cu un an mai mic, încerca să-i bată recordurile lui David.

Da, un sportiv care de mic a arătat niște performanțe deosebite și să spun, așa, unice pe plan mondial. Gândiți-vă că la 14 ani a fost cel mai tânăr sportiv care a coborât sub 50 de secunde la proba de o sută de metri liber.

Horia Daraban: Plecând de la performanțele recente, dar și folosindu-ne de reușitele despre care ați vorbit dumneavoastră în perioada junioratului, toate acestea reprezintă un miracol, un paradox pentru înotul românesc sau e ceva normal?

Ovidiu Galeru: Este clar că acest om mare acum are ceva special și asta o spune toată lumea și nu trebuie să mai reamintesc eu. Infrastructura, să spunem, nu, l-a ajutat extraordinar de mult, având în vedere condițiile în care se pregătește la București. Chiar el o spune că ar fi loc de mult mai bine în ceea ce privește condițiile de pregătire. Să știți că, legat de condițiile de pregătire, se mai fac pași, să spunem așa, spre mai bine, dar nu o pot spune cu toată gura, pentru că sunt și pete negre, care nu pot fi șterse foarte ușor. Și, dacă vreți, vă dau nenumărate exemple. Haideți să începem cu Brăila. Au în construcție un bazin olimpic, exact ca cel din București și exact ca cel din Târgu Mureș, unde s-au sistat lucrările de ceva vreme și e o mare problemă în ceea ce privește continuarea acelor lucrări.

Mai sunt bazine făcute fix anapoda și pentru care efectiv nimeni nu plătește. Și vă dau un exemplu din Bacău. Cu mergi spre Slănic Moldova, într-un sătuc, printre case, printre văcuțe la păscut, ce crezi? A ieșit un bazin de înot didactic, în localitatea Cerdac, la opt kilometri de Slănic. Credeți-mă, mie îmi plânge inima de cât ori trec pe lângă el. Un bazin la cheie dat acum 5 ani, în care nu a intrat nimeni, care deja este în degradare, pentru că sunt probleme: nu este canalizare, nu e apă curentă și e făcută anapoda. Și cazuri din astea mai sunt, cu astfel de bazine care au trecut, de exemplu, pe o administrație greșită. Iau cazul bazinul din Bacău, unul dintre etaloanele din țara noastră până la nivelul anilor 2018-2019, când au început să mai construiască. Gândiți-vă că toate competițiile importante se țineau la Bacău.

Ei, Bacăul, de vreo trei-patru ani, este într-o lumină neagră prin modul de administrare a acestui bazin, care deja a trecut pe planul ”bază de agrement”. Bazinul care a scos olimpici și a scos oameni la Jocuri Olimpice începând din 2000, hai să spunem că la ultimul joc n-am avut niciun reprezentant, este o bază de agrement, deci ni se restrânge activitatea văzând cu ochii. Este o lipsă de respect față de sport, este o lipsă de respect pentru cei care vor să facă sport și mai ales pentru trecutul natației băcăuane.

Horia Daraban: Plecând de la Bacău, în aceeași cheie a infrastructurii sportive, ce putem spune pentru zona Moldovei, sunt bazine de înot, domnule Galeru?

Ovidiu Galeru: Nu prea sunt bazine de înot în zona Moldovei și, dacă vreți, plecăm de sus, din Suceava. Avem acolo un bazin al universității, un bazin de 25 de metri. La fel, un bazin la o școală, Școala numărul 3. În Fălticeni, s-a făcut un bazin, dar este non-conform, adică nu este nici de 25 de metri. Culmea, acel Fălticeni, care a scos în ultimul an o generație de sportivi extraordinari. Deci acești doi băieți, Luis Lăcătuș și Andrei Piticanu, doi antrenori tineri, au scos o echipă de sportivi și aici amintesc pe Aissia Prisecariu și pe Daria Silișteanu, copiii medaliați la Campionatele Europeni de Juniori. Daria este campioană europeană la 100 de metri spate, Aissia este vicecampioană la 200 de metri spate; copii care au plecat dintr-un bazin non-conform și care, normal, au fost nevoiți să plece spre București, spre clubul Dinamo, să se pregătească la condiții, aproape de optim.

Coborâm și am ajuns la Iași, capitala Moldovei, care nu are bazin de înot, se antrenează într-un bazin de 25 de metri cu publicul, se antrenează la un bazin la fel non-conform și, culmea, cei doi antrenori foarte tineri, Maria și Florentin Luca, scot copii medaliați la campionate naționale. Deci te doare capul când spui chestia asta, nu-ți vine să creezi!

Horia Daraban: Tocmai ideea asta se desprinde, din ceea ce spuneți dumneavoastră, că există baze de selecție.

Ovidiu Galeru: Este, dar trebuie să fie și voință, trebuie să fie și dorința ca comunitățile locale să se implice, să sprijine pe cei care au rezultate. La noi, este cu totul invers. Cel puțin în Bacău, se dă în cap celor care au rezultate, nu știu de ce, care sunt motivele.

Horia Daraban: Ce loc ocupă tehnologia în competițiile internaționale de înot, în pregătirea unor astfel de competiții?

Ovidiu Galeru: Enorm, bănuiesc că ați observat că la aceste jocuri olimpice au fost, cred, că vreo cinci sau șase recorduri olimpice, un record mondial, tehnologia este extrem de importantă, pentru că evoluția fantastică a înotului se datorează și tehnologiei moderne și aplicării în metodologia de antrenament a unor mijloace moderne, mijloace moderne care nu pot fi înfăptuite decât în bazine moderne. Este un paradox. Până în 2010, s-a înotat cu niște costume care, într-adevăr, influențau foarte mult performanța sportivilor, între 1 și 3%, demonstrat științific acest lucru. Ei, din 2010, au trecut la costume normale și au spus că n-o să mai bată recorduri. De unde, recordurile au mers și mai și, pentru că această tehnologie de care m-ați întrebat a fost cheia succesului performanței. Nu mai există acum antrenor să nu folosească o cameră video subacvatică, să nu aibă un soft specializat de analiză biomecanică, să nu lucreze biochimic cu teste de măsurare a acidului lactic în antrenament, pentru a ști exact în ce zonă de efort te afli.

Sunt chestii care ar trebui să fie uzuale, dar, într-adevăr, contează enorm de mult bazinul de înot condițiile în care te antrenezi, pentru că noi nu putem să ne antrenăm alergând în parcuri. Noi trebuie să înotăm în apă, iar dacă apa are 29-30°, cum este ținută în ultima jumătate de an la Bacău, este clar că nu vom face performanță.

Horia Daraban: Având pe fundal toate aceste date, cum vedeți viitorul înotului de performanță în România?

Ovidiu Galeru: Înotul de performanță, în România, este pe val. În această vară și juniorii și juniori mici au scos niște rezultate de excepție, rezultate care nu s-a mai scos de foarte mult în natația românească. Și vă dau două exemple. La Campionatul European de Juniori desfășurat în Lituania, echipa României a avut șapte medalii: patru de aur, două de argint, una de bronz. Rezultate extraordinare! Cu Robert Badea, extraordinar de bun în probe de 200 și 400 mixt, el fiind junior foarte aproape de baremuri de Jocuri Olimpice, mă refer ca și performanță. La fel Aissia și Daria, sportivele despre care v-am spus că au plecat de la ”Nada Florilor” Fălticeni și acum sunt la Dinamo, foarte aproape de baremuri. Deci nu vorbim doar de medalii, vorbim de niște rezultate ca timpi foarte bune.

A urmat Concursul Țărilor Central Europene, un concurs ce s-a desfășurat la Belgrad, în Serbia, unde România a luat 34 de medalii, 12 de aur, șapte de argint și parcă 15 de bronz și a obținut, atenție, locul unu în clasamentul general pe echipe, pentru prima oară în istoria natației românești. Deci înseamnă că avem un viitor, dar trebuie să avem grijă de acest viitor. Eu sunt mândru că din această echipă a Concursului Țărilor Central Europene a făcut parte și un sportiv de-al nostru, Borcea Robert, antrenat de Sabin Jitaru, un sportiv crescut tot într-un club privat, în Clubul Nautica, clubul pe care eu îl coordonez, așa cum de fapt foarte mulți provin din astfel de cluburi.

Deci eu zic că viitorul este pe tavă, trebuie doar să avem grijă de el, trebuie doar, nu neapărat să le dăm luna de pe cer, dar să le dăm condiții optime și să le oferim respect, pentru că ăsta contează cel mai mult.

Atunci când ești tratat cu lipsă de respect, când știi că nu meriți, este cel mai frustrant lucru și pentru sportiv, și pentru părinți, pentru că, atenție, până la o anumită vârstă, părinții sunt baza. Ei sunt cei care susțin cu adevărat sportivii, pentru că de-abia de la 14-15 ani sportivii sunt îndreptați sau se îndreaptă spre cluburi, de obicei, marea majoritate de stat, care au un buget mai mare, aceste CSM-uri ar trebui să își aibă exact rolul lor, adică dacă tot Primăria dă niște bani, păi să dea bani pentru performanță, nu doar să dea bani pentru niște nume pe niște hârtii sau pe niște liste, așa cum se întâmplă, din păcate, și la Bacău.

Varianta audio a interviului:

Ramona Herda, românca din Roma care realizează manual bijuterii din aur. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (4.08.2024)

Publicat de hdaraban, 4 august 2024, 23:50 / actualizat: 8 august 2024, 19:06

Ea și-a cultivat de la o vârstă fragedă pasiunea pentru design, arhitectură și, mai târziu, pentru pietre prețioase.

În Italia a ajuns in 2011, unde a frecventat un curs intensiv la Accademia di Arte Orafa din Florența și un altul la Academia de Artă și Design de la Roma.

Din 2018, are propria afacere la Roma, HERDA, un atelier de bijuterii hand-made. Elena Postelnicu a realizat un interviu chiar în atelierul făuritoarei de frumuseți din aur.

Profesorul ieșean Gheorghe-Ilie Fârte, pentru al patrulea an, călător pe Via Transilvanica: ”cred că se creează un fel de dependență. Dacă ai făcut destul de des anumite lucruri, nu te mai poți lipsi de ele”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (4.08.2024)

Publicat de hdaraban, 4 august 2024, 23:11 / actualizat: 8 august 2024, 9:24

Via Transilvanica le are pe toate acestea din belșug. Este traseul apreciat nu numai în țară, ci și peste hotare. Are o lungime totală de 1420 de kilometri. Începe la Mănăstirea Putna, străbate 10 județe, peste 400 de comunități și 12 situri incluse în patrimoniul mondial UNESCO și se termină la Drobeta Turnu Severin, în sud-vestul țării.

Străbătut în totalitate sau  pe anumite porțiuni, Via Transilvanica oferă experiențe deosebite. Confirmări în acest sens au fost oferite de domnul Gheorghe-Ilie Fârte, conferențiar doctor în cadrul Departamentului de Științe ale Comunicării și Relații Publice al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Domnia sa, la ”Weekend cu prieteni” a povestit despre traseul ales în acest an, care a totalizat parcurgerea, în zece zile, a peste 250 de kilometri, între Sovata și Sighișoara. În interviu, invitatul a vorbit despre peisaje, despre localități și ospitalitatea oamenilor întâlniți pe drum.

Pe lângă starea de bine și sentimentul de beatitudine pe care le oferă călătoria pe Via Transilvanica, profesorul ieșean nu a putut să nu remarce decăderea comunităților săsești și nu numai a acestora, pe fondul prăbușirii demografice.   

El încheie dialogul cu concluzia că însăși călătoria ”creează un fel de dependență. Dacă ai făcut destul de des anumite lucruri, nu te mai poți lipsi de ele”.

Horia Daraban: De ce pe Via Transilvanica? Justificări?

Gheorghe-Ilie Fârte: Am fost motivat de colegul și prietenul meu Virgil Stoica. M-a rugat, m-a invitat, a insistat să îl însoțesc pe Via Transilvanica. Am acceptat. Acum 4 ani am pornit de la Putna, iar anul acesta, în al patrulea an, am pornit de la Sovata și am ajuns la Sighișoara.

Horia Daraban: O distanță totală de?

Gheorghe-Ilie Fârte: De 251,9 de kilometri, atâția ne-au ieșit în acest an.

Horia Daraban: În ce a constat pregătirea, având în vedere că nu ați fost la prima experiență?

Gheorghe-Ilie Fârte: Trebuie să-ți pregătești foarte bine îmbrăcămintea, încălțămintea și echipamentul. Trebuie să ai încălțările foarte bune, să fie moi, să fie cu două numere mai mari, fiindcă ți se umflă picioarele. Trebuie să ai o ținută lejeră, dar să fii pregătit și pentru ploaie. Trebuie să ai un rucsac pe care să nu-l încarci decât cu strictul necesar. Dacă ai depășit limita de 10 kilograme, fiecare gram în plus ți se va părea un kilogram. Dar îți trebuie și foarte multă hotărâre, foarte multă determinare. Sunt momente de oboseală, momente de epuizare, momente de descurajare. În medie, o etapă înseamnă cel puțin 25 de kilometri parcurși pe jos. Sunt declivități, ai de urcat, ai de coborât. Coborârile sunt mai dificile decât cățărările. Te întâlnești cu animale domestice care nu sunt foarte prietenoase cu străinii. Mă gândesc la câinii de stână, dar am învățat să ne descurcăm cu ei. Ne-am descurcat și cu un taur dintr-o cireadă de vite.

Evident, atunci când străbați pădurile este minunat, e răcoare, este umbră. E și riscul întâlnirii cu urșii. Noi am văzut doar iepuri de câmp, căprioare. Nu ne-am întâlnit cu niciun urs, deși am văzut multe urme ale urșilor. Am fost pregătiți, instruiți și pentru asemenea întâlniri, însă nu regret că n-am întâlnit urși.

Horia Daraban: Deci o experiență complexă, o experiență bogată. A fost la început, cu siguranță, euforia startului, începutului de drum, fără monotonie, tot traseul.

Gheorghe-Ilie Fârte: Da, dincolo de componenta geografică, componenta fizică, fiindcă atunci când faci un efort fizic susținut, ți se schimbă chimismul organismului, constați că ai un plus de adrenalină, ai o stare de euforie dată de această suprasolicitare, dar este și o experiență etnografică. Mi-a plăcut foarte mult că am trecut prin sate deosebite din Ținutul Secuilor, din Ținutul Sașilor. A fost o experiență etnografică extraordinară. Am văzut cum sunt amenajate în zonele respective satele, am văzut gospodăriile, am întâlnit și oameni, din nefericire, din ce în ce mai puțini. Am văzut cel mai pregnant fenomenul depopulării, al prăbușirii demografice. Sunt localități unde populația a scăzut cu peste 90%: de la 1500 de locuitori la 160 de locuitori, de la 800 de locuitori la 16 locuitori. Este dureros să vezi nu doar case, ci gospodării înecate în bălării, abandonate. Doare să vezi că a dispărut un mod de producție agricol.

Constați că puținii oameni îmbătrâniți din zonele respective nu mai au ocupații legate de agricultură, dar cu toate acestea, întâlnirile, discuțiile cu oamenii de acolo au fost extrem de edificatoare. Îmi amintesc că am discutat cu secui, de altminteri, foarte mândri de identitatea lor, fiindcă am văzut foarte multe steaguri secuiești puse la porți, puse la case, însă absolut toți oamenii pe care i-am întâlnit acolo au fost deschiși, au vorbit românește cu mine și unul dintre ei chiar mi-a spus ”Să treceți mai des pe la noi”. A fost o propoziție care m-a mișcat foarte mult.

Horia Daraban:  Deci Via Transilvanica, unește oamenii și este ca un fel de fereastră către aceste comunități, care, de altfel, sunt izolate de ceea ce înseamnă tumultul cotidian.

Gheorghe-Ilie Fârte: Îmi place să cred că Via Transilvanica poate să contribuie la regenerarea acestor zone, fie și prin deschiderea de pensiuni unde drumeții să poată înopta, unde să poată mânca. Am dormit la pensiuni obișnuite, însă am dormit și la cort. Am dormit și în locuințe particulare. La Jeica, de exemplu, anul trecut, ne-am cazat la o familie. Noi aveam un dormitor pus la dispoziție, ceilalți membri ai familiei dormeau în celelalte camere, împărțeau cu noi casa proprie. Experiențele au fost formidabile și masa a fost formidabilă. Eu sunt maramureșan de obârșie și mi-a plăcut să văd meniul din copilăria mea pus cu generozitate la dispoziția noastră, meniu stropit cu palincă, la Archita, în mod special, a fost dreasă cu trufe negre și țin să spun că este formidabilă.

Horia Daraban: Ce sentimente v-au încercat în aceste zile? Apropo, câte zile?

Gheorgeh Ilie Fârte: 10 zile, în total. În primul rând, o stare de beatitudine, tonus bun, dar pe de altă parte, am simțit și un pic de descurajare, văzând prăbușirea demografică din zonele respective. Statisticile pot fi foarte mincinoase, însă inserția în aceste zone, intri în contact fizic cu câmpurile năpădite de scaieți, pajiști care trebuie curățate, fiindcă sunt, ora actuală, compromise. Vezi zeci de case abandonate într-un sat, vezi că oamenii nu au mijloace de subzistență decât la nivel minimal. Deci aceste lucruri au răpit un pic din bucuria, beatitudinea experienței de drumeț pe Via Transilvanica.

Horia Daraban:  E ceva de învățat din astfel de călătorii, domnule profesor?

Gheorghe-Ilie Fârte: Mi-am dat seama că oamenii pot fi mai apropiați decât li se pare. Avem, de multe ori, o reținere, uneori chiar aversiune față de persoane foarte diferite, despre care cunoaștem foarte puține. Însă, habar n-am, poate și fiindcă eram drumeț, am intrat foarte ușor în contact cu oameni foarte diferiți, am putut să intrăm în dialog foarte simplu, foarte direct, cu respect, cu curtoazie. Și dacă ai aceste sentimente de deschidere, de empatie față de ceilalți, lucrurile merg foarte repede, foarte bine înaintează. Și iar mi-am dat seama de ospitalitatea oamenilor. M-am bucurat de această ospitalitate care nu s-a manifestat doar prin cazare, masă. A fost și atitudinea lor deschisă și faptul că mi-au împărtășit foarte multe despre ei, despre familiile lor, despre localitățile lor. Deci poți afla în zece zile mai mult decât ai putea afla din lecturi, din documentare în ani și ani de zile.

Horia Daraban: Localitățile cu istorie bogată, având în vedere dacă e să ne raportăm și la construcțiile istorice aflate acolo?

Gheorghe-Ilie Fârte: Evident, când intri în Ținutul Sașilor, vezi bisericile fortificate, Biserica fortificată de la Archita, Biserica fortificată de la Saschiz, plus Cetatea Țărănească de la Saschiz, plus Biserica fortificată de la Criț. Deci ai o rezonanță istorică, ai o tradiție, însă, pe de altă parte, intrând în bisericile respective, văzând și pozele, aflând și mai multe despre viața lor, constați ce drame cumplite s-au petrecut acolo. În Al Doilea Război Mondial și după, au fost schilodite aceste comunități săsești. Au murit mulți în război, au fost deportați foarte mulți în Rusia din zonele respective. Am văzut plăci comemorative cu numele lor, cu numărul de casă unde locuiau. Este dureros să vezi că, dintr-o familie, de la un număr de casă, au fost luați patru oameni și deportați în Siberia. Cea mai tânără era o adolescentă de 17 ani și foarte mulți au murit acolo.

Probabil, această schilodire a lăsat urme și de aceea au plecat în anii ’80, în masă, din România în Germania Federală. Deci e dureros să vezi cum acele comunități extrem de înfloritoare au fost devastate și au dispărut. Puținii locuitori care au rămas nu au legătură cu cultura săsească tradițională. Evident, sunt fundații care mai încearcă să renoveze niște biserici și, eventual, niște case, însă ceea ce este mai prețios acolo s-a pierdut pentru totdeauna. Este acel tip de comunitate care radia și care sunt sigur că a influențat și pe românii și pe alte naționalități din jur.

Horia Daraban: Ați spus în acest an punct călătoriei la Sighișoara, veți mai reveni pe Via Transilvanica?

Gheorghe-Ilie Fârte: Cu siguranță, vrem să ajungem la Drobeta Turnu Severin. Noi, de la an la an, am tot mărit etapele. În primul an, am făcut drumul doar de la Putna la Vatra Dornei. După aceea, distanțele s-au mărit. Acum, am putut să înnădim zece etape. Dorim să ajungem la Drobeta Turnu Severin, chit ca amândoi, și eu și Virgil, suntem mai aproape de 60 de ani decât de 50 de ani și ne mai propunem și alte drumeții. Anul viitor, vrem să facem El Camino portughez. Cred că se creează un fel de dependență. Dacă ai făcut destul de des anumite lucruri, nu te mai poți lipsi de ele.

Horia Daraban: Pasiune combinată cu dependență?

Gheorghe-Ilie Fârte: Pasiune, dorința de a te reatașa de anumite comunități locale, de anumiți oameni, de a experimenta ceva nou. N-am dormit două nopți în aceeași localitate. Plus, starea de bine pe care o capeți în urma efortului fizic, chiar dacă, la început, mai scârțâie o încheietură sau mai apar niște bășici. Culmea, și aceste mici suferințe trecătoare contribuie la acea stare beatitudine pe care am pomenit-o la început.

Varianta audio a dialogului:

La Iași, demersuri pentru înființarea ”Ariei Naturale Urbane Ciric”. Sorana Lupu, Asociația ”Civica”: zona Ciric ”înseamnă aer curat, verdeață, înseamnă adăpost pentru niște animale; este o zonă în care poți să te relaxezi, să te conectezi cu natura. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (28.07.2024)

Publicat de hdaraban, 28 iulie 2024, 23:59 / actualizat: 30 iulie 2024, 17:50

În acest sens, și Iașul este implicat într-un proiect de anvergură națională cu titulatura ”Natura Urbană”.

Astfel, Asociația Civica propune acțiuni, evenimente de apropiere și conștientizare din partea ieșenilor a ceea ce oferă zona Ciricului.

În primul rând, se dorește obținerea statului de arie naturală urbană pentru pădurea de lângă cartierul Tătărași, statut ce presupune inclusiv realizarea unui plan de management specific, care deocamdată nu este funcțional. Mai mult decât atât, prin proiect  se militează pentru salubrizarea ariei astfel încât să prezinte siguranță.

Toate acestea le-a spus doamna Sorana Lupu, responsabil cu comunicarea în cadrul proiectului. În ediția ”Weekend cu prieteni” din 28 iulie 2024, ea a anunțat pentru luna august organizarea unor tururi ghidate în pădurea Ciric, precedate de o expoziție fotografică, ce  va fi vernisată pe 3 august, la Ateneul Tătărași.

Invitata a precizat că acțiunile au rolul de a schimba percepția publicului față zona forestieră amenajată în anii ’30, și care,  în zilele noastre, generează un microclimat  de pădure benefic pentru zona urbană, dar care este și habitat pentru mai multe specii de animale.

Horia Daraban: ”Natura urbană”, un proiect cu deschidere în mai multe orașe, implicit la Iași, care urmărește să…?

Sorana Lupu: Să conecteze orașele la natură. Ăsta este și sloganul Rețelei pentru Natură Urbană. Este practic ideea de a accesibiliza natura urbană și peri-urbană pentru cetățenii orașelor învecinate.

Horia Daraban: În cazul Iașului?

Sorana Lupu: Se întâmplă mai multe lucruri. Asociația Civica, parte din Rețeaua pentru Natură Urbană, prin această inițiativă umbrelă care se cheamă, i-am zis noi, ”Natura Urbană Iași”, vrea să promoveze și să protejeze natura urbană. Ne-am concentrat, pentru început, pe pădurea și lacurile Ciric, urmând să mergem și spre alte zone.

Horia Daraban: De ce să fie protejate? Aceste zone nu sunt ele conservate suficient, sunt supuse unui stres din partea orașului?

Sorana Lupu: Absolut sunt supuse unui stres. Există impactul din partea dezvoltării urbane, deci restrângerea ariilor naturale pe fondul dezvoltării imobiliare, drumurile care să construiesc, utilitățile care se taie prin ele, poluarea de orice fel care vine din oraș. În zona Ciric, de exemplu, avem o poluare fonică din partea aeroportului care este acolo. Aeroportul nu poți să-l muți, adică trebuie să ai o armonie între om și natură, între nevoile orașului și ale cetățenilor și nevoile de dezvoltare și existența și traiul naturii.

Horia Daraban: Referitor la Aria Naturală Ciric, având acest cadru pe fundal, ce acțiuni sunt pregătite în cadrul proiectului?

Sorana Lupu: Civica, în general, are activități pe natură, pe mai multe direcții. Prima ar fi cea de ”advocay”, lucrul cu autoritățile. Specific pentru această zonă este desemnarea acestei arii ca arie naturală urbană. Deși nu există o legislație specifică, dar Rețeaua pentru Natură Urbană participă la consultări publice și face advocacy și lobby pe lângă factorii de decizie ca să se treacă legislație în această direcție, pentru că este nevoie de ea. Iarăși, cu autoritățile locale lucrăm pentru înființarea unui plan de management al zonei respective. Vrem să facem parteneriate cu autoritățile implicate în gestionarea zonei, cu instituțiile care se ocupă de ea și, în același timp, avem și partea cu cetățenii, pentru că oamenii nu-și dau seama ce putere au. Deci cetățenii nu știu că un cuvânt foarte greu de spus, totuși. Și pe de altă parte, lumea nu-i conștientă nici măcar ce înseamnă zona asta pentru ei sau o zonă naturală lângă oraș.

Horia Daraban: Ce înseamnă?

Sorana Lupu: Înseamnă aer curat, înseamnă verdeață, înseamnă adăpost pentru niște animale care sunt folositoare. Avem păsări de pradă care vin și se ocupă de rozătoare, ca să nu mai avem deratizări. Avem păsări care consumă insecte, avem lilieci enorm de mulți, lilieci care mănâncă kilograme de țânțari în fiecare noapte. Și toate astea își găsesc adăpost în aceste arii naturale, nu numai peri-urbane, chiar și urbane, cum e Grădina Botanică sau parcurile. Și în afară de asta, este o zonă în care poți să mergi, să te relaxezi, să te conectezi cu natura și, în același timp, să înveți ceva, să vezi o pasăre și atunci, deodată, te apropii altfel de natură. Asta ar fi în partea de acțiuni, de activități de educare și conștientizare.

Horia Daraban: Putem da câteva exemple de acțiuni pe care le pregătiți? Este sfârșit de iulie, luna august bate la ușă. Așadar?

Sorana Lupu: Vrem să începem o serie de tururi ghidate, plimbări tematice prin pădure, în grup restrâns, însoțite de specialiști pe vegetație și pe faună. Adică, să mergem o dată într-un tur să vedem ce libelule putem găsi pe lângă Lacul Ciric, ce fluturi sunt acolo, ce insecte găsim, mai ales că avem măcar o specie protejată. Este rădașca, ”lucanus cervus”. Alte dăți, să mergem să facem un tur de seară cu specialiștii pe chiroptere, pe lilieci. Deja, de câțiva ani, și cei de la Societatea Ornitologică Română, care de altfel a fost implicată în realizarea studiului științific pentru desemnarea Ariei Naturale Urbane Ciric și voluntari, iubitori de păsări, au mers în pădure, iarna, și au pus semințe, hrănitori pentru păsări ca să le ajute un pic, mai ales când solul e acoperit de zăpadă. Important e să le ajutăm, pentru că ele, după aia, ne ajută pe noi.

Horia Daraban: Îmi dau seama că scopul este de a crea o conexiune reală, sinceră între ieșeni și natura de lângă ei. În acest sens, pregătiți o expoziție?

Sorana Lupu: Lansăm seria de tururi cu o mică expoziție foto. Am rugat fotografii de la Clubul Fotografilor Iași să ne arate cum văd ei prin obiectivul foto pădurea și lacurile Ciric. Din partea autorităților a fost sugestia, ”veniți la Ateneu”. În față, pe spațiu verde, în grădina Ateneului, prezentăm povestea lor, povestea proiectului și sperăm să adunăm oamenii din comunitate, pentru că și asta este un scop, construirea unei comunități, pentru că păstrez protejez o zonă, dacă ai susținere a celor care locuiesc lângă ea sau care vin și o vizitează și o îndrăgescă.

Horia Daraban: Este dificil să găsești, să-i atragi pe oameni de partea unui astfel de deziderat?

Sorana Lupu: E o întrebare dificilă, pentru că este vorba de multă lipsă de cunoaștere. Lumea a învățat că la Ciric te duci la grătar sau la scăldat, uitând că există această pădure. E adevărat, trebuie spus de la început: zona e creată de om. În anii ’30, acolo erau niște dealuri golașe și care alunecau. În valea dintre cei doi versanți, era râul Ciric. Sste și în ziua de astăzi, dar a fost îndiguit și regularizat. Autoritățile de atunci au îndiguit râul și au creat lacurile și cu scop de agrement și au plantat copaci și arbuști pentru stabilizarea versanților. Dar în timp, această plantație forestieră a devenit o pădure. A început să aibă arbori care nu mai sunt toți de aceeași vârstă, care au vârste diferite. Sunt arbuști, sunt puieți. Acum, se găsesc specii pe care le găsești numai în pădure. Avem brebenei, avem lăcrămioare, care, pe câmp, nu s-ar găsi.

În afară de asta, există specii de animale care au început să cuibărească acolo și sunt specii care preferă păduri mature, cum este ciocănitoarea neagră, care a început să apară și să cuibărească în urmă cu doar câțiva ani. Deci, pe de o parte, este faptul că pădurea este în evoluție, a devenit mai sălbatică în ultima perioadă, deci lumea nu o percepe ca pe o zonă naturală sălbatică. Pe de altă parte, este oarecum luată de bună: ”a, este acolo, o să fie, dacă este, și așa, e pe terenul primăriei, Ce o să se întâmple?” Este, totuși, nevoie să fie în primul rând gestionată corect, să aibă un plan de management, ceea ce nu are deocamdată, să aibă un amenajament forestier, care e un plan de management al pădurii, care deocamdată nu este funcțional, să fie salubrizată și să prezinte siguranță.

Dar deocamdată, lumea nu cunoaște zona și asta era ideea cu vernisajul și cu tururile, să o facem cunoscută. Acum, are valențe și funcții ”mediogene”, generează un microclimat ca de pădure. Diferența de temperatură între oraș și pădure este enormă.

Horia Daraban: Așadar, peste câteva zile, mai exact?

Sorana Lupu: Pe 3 august, sâmbătă, ieșenii, mai ales cei din Tătărași, sunt invitați să vină în față la Ateneu, să fie alături de noi și, de acolo, să țină legătura cu noi. Avem pagina Comunitate ”Aria Naturală Urbană Ciric”, avem pagina ”Natură urbană Iași” pe facebook și vom anunța acolo și tururile ghidate. Deja primim întrebări legate de viață sălbatică. Deci comunicarea funcționează, comunitatea se construiești în timp, aducându-i împreună și întâlnindu-te cu ei față în față și la fața locului. Abia atunci pui bazele comunității.

Varianta audio a interviului:

sursa foto: facebook/reteaua natura urbana

Claudia Catană, printre cei mai buni o sută de bucătari din regiunea italiană Lazio. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (28.07.2024)

Publicat de hdaraban, 28 iulie 2024, 17:57 / actualizat: 30 iulie 2024, 18:12

Claudia Catană este originară din Sibiu și are, din 2020, un restaurant în Bracciano, o stațiune turistică de munte,  lângă Roma.

Conaționala, în 2021, a câștigat Campionatul Mondial de Cous Cous din Sicilia.

Un interviu realizat de Elena Postelnicu.

Fănel Apostu, ieșean, pe cel mai înalt vârf al Europei, cu planuri de expediții pentru ascensiuni pe cele mai înalte șapte piscuri de pe șapte continente. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (28.07.20024)

Publicat de hdaraban, 28 iulie 2024, 12:03 / actualizat: 31 iulie 2024, 12:17

Toate acestea sunt în dreptul unuia dintre invitații la ”Weekend cu prieteni”. Fănel Apostu, inginer de mediu, s-a întors recent de pe cel mai înalt vârf al Europei. În interviul  Radio Iași, el a povestit despre întreaga experiență, cât de dificilă a fost ascensiunea pe Vârful Elbrus și în ce măsură o astfel de expediție deschide noi file de jurnal de călătorie.

De altfel, ieșeanul a fost de mai multe ori în Nepal, unde  a ajuns și pe Vârful Kala Patthar, la peste 5160 de metri.

Experiențele de călătorie trăite îl fac să viseze la ascensiunea pe cele mai înalte șapte vârfuri de pe șapte continente, în acest sens, în atenție fiind Aconcagua (6961 de metri), cel mai înalt vârf din Americi și Kilimanjaro (5895 de metri), cel mai înalt pisc de pe continentul african.

Dincolo de performanță și sentimentul imens al reușitei, Fănel Apostu spune că experiențele l-au făcut să devină ”mai calculat și mai modest în relația cu natura”.  

Horia Daraban: Elbrus, ce înălțime?

Fănel Apostu: Elbrus, 5642 de metri.

Horia Daraban: Și în acest sens, căutăm o justificare. De ce o astfel de ascensiune?

Fănel Apostu: În primul rând, ca să-mi dovedesc mie că pot. Și în al doilea rând, pentru că e cel mai înalt vârf din Europa, adică trebuia urcat la un moment dat. Dar nu ascund faptul că aș fi preferat să urc vârful Mont Blanc, care este un pic mai mic decât vârful Elbrus, dar e mai dificil.

Horia Daraban: Ideea de a urca pe munte, indiferent de altitudine, ține de neliniștea asta specifică călătorului?

Fănel Apostu: Cred că da. E, de fapt, o pasiune care se cultivă în timp și, odată cu vârsta, poate cresc și posibilitățile financiare, pentru că astfel de excursii nu sunt chiar ieftine. Încet, încet îți dorești din ce în ce mai mult.

Horia Daraban:  Mai dificil de ajuns în Federația Rusă, în condițiile actuale?

Fănel Apostu:  În condițiile actuale, e un pic mai dificil de ajuns, dar nu imposibil. Această excursie a fost organizată de un tur-operator român. Ne-am înscris, am fost 11 în grup. Plecarea a fost din București, cu escală la Istanbul și apoi în Tbilisi, Georgia.

Înainte de evenimente, se zbura direct în Rusia și era o distanță mai mică între aeroport și vârf, însă acum am fost obligați să aterizăm în Georgia, iar de acolo am luat un microbuz și am mers foarte mult. Cu microbuzul am trecut și granița dintre Georgia și Rusia. Acolo, am avut ceva emoții, însă s-au dovedit nefondate, pentru că trecerea a fost foarte lină. A durat ceva câteva ore, dar fără niciun incident. Ghizii ne-au avertizat că e posibil ca pe unii dintre noi să-i investigheze mai în amănunt, dar noi am avut noroc și am trecut cu bine de graniță.

Horia Daraban: Ați ajuns la munte. O urcare simplă, de o zi sau e ceva mai complex, mai ales că vorbim de peste 5500  de metri  altitudine?

Fănel Apostu: Da, e complex. Odată ce depășești 4000 de metri, ai nevoie de o aclimatizare pe care poți să o sari, dar nu este indicat. Aclimatizarea constă în ture repetate la diferite altitudini. În fiecare zi, mai crești altitudinea cu 500 -1000 de metri diferență de nivel și în felul ăsta organismul se acomodează altitudinii,  presiunii diferite, concentrației de oxigen diferite și ai simptome din ce în ce mai puține. Dar simptomele există și rămân. Depinde de fiecare organism în parte. Nu este o regulă dacă ești antrenat sau novice. Nu este o regulă dacă ai sau nu ai rău de altitudine. Pur și simplu, răul poate să apară la oricine.

Horia Daraban: Cu ce sentiment, ajuns în vârf?

Fănel Apostu: În primul rând, un sentiment de împlinire, pentru că ascensiunea nu a fost simplă deloc. Pregătirea pentru ascensiune a fost destul de complicată și de durată. Îți trebuie o oarecare pregătire fizică, un efort mental, chiar și financiar. Și când ajungi acolo sus, pe vârf, ai un sentiment de împlinire, fără discuții, și un sentiment plăcut că ai ajuns acolo pe cel mai înalt vârf din Europa.

Horia Daraban: Elbrus este ultimul episod al unui jurnal de călătorii și dacă ar fi să citim dintr-o altă filă acestui jurnal?

Fănel Apostu: Aș zice că a fost primul episod. Deja mi s-a deschis apetitul pentru ascensiuni montane. Am mai avut ceva experiență în trecut. Am mai fost în Nepal, la Base Camp, am urcat câteva vârfuri de peste 5000 de metri în Nepal.

Horia Daraban: Munții sunt diferiți?

Fănel Apostu: Sunt total diferiți. În primul rând, clima și senzația pe care o ai la altitudinea respectivă sunt diferite. Clima în Nepal, la 5000 de metru, este blândă, să spunem așa. Practic, n-am avut nevoie de echipament special. Am mers cu echipament uzual de tracking. În schimb, pe vârful Elbrus, am avut nevoie de echipament super specializat, că altfel nu poți. Acolo sunt temperaturi foarte scăzute, chiar și în mijlocul verii, zăpadă, vânt, viscol, tot ce e mai rău și s-au simțit din plin. Chiar dacă am prins o zi nemaipomenită pentru ascensiune, dar e o diferență mare și altitudinea se simte altfel.

Horia Daraban: Indiferent de zona geografică, ospitalitate a gazdelor este aceeași, are aceeași intensitate?

Fănel Apostu: Aici, vreau să zic că am avut o surpriză foarte plăcută. Toți oamenii au  fost foarte ospitalieri. Ne-au primit cu brațele deschise, au vorbit cu noi, ne-am înțeles. Mulți dintre ei vorbesc și limbi străine, deci ne-am putut înțelege cu ei, sunt dornici să ajute, să te îndrume. Ne-am simțit în siguranță. Asta este cel mai important lucru. Da, pot spune că ospitalitate este cel puțin la fel ca la noi.

Horia Daraban: Dacă e să dăm câteva repere legate de Nepal, la ce altitudine ați ajuns?

Fănel Apostu: În Nepal am fost la Base Camp, la 5300 și am urcat pe Vârful Kala Patthar, care are 5400 și ceva. Apoi a urmat vârful Elbrus 5642 și de aici, tot înainte, sperăm.

Horia Daraban: Putem invoca și continentul sud-american, o călătorie aparte, un teritoriu întins până la capătul lumii.

Fănel Apostu: Am fost, tot anul acesta, în America de Sud, Patagonia. Am mers pe un traseu destul de lung până în Ușhuaia,  la așa zis Capătul Lumii. Un traseu deosebit, inedit, total diferit față de ce știm noi în Europa sau în România, dar foarte frumos, cu peisaje impresionante și oameni diferiți, dar totuși foarte de calitate peste tot pe unde am fost acolo.

Să zicem că a fost un fel de tatonare a terenului pentru următoarea ascensiune, Vârful Aconcagua din America de Sud, care depășește 6.000 de metri. Este mult mai dificil, dar de alpiniști este considerat un urcuș relativ simplu. Face parte din circuitul Seven Summits, Șapte Vârfuri cele mai înalte din cele șapte continente. La fel, Vârful Elbrus face parte din Seven Summits. Colegii cu care am fost pe munte deja aveau câteva vârfuri la activ din cele șapte. Eu urmează, încet, încet, să-i ajung din urmă. Cel puțin asta este intenția mea. Dar, așa ca obiective de viitor, aș spune Mont Blanc și apoi Aconcagua și Kilimanjaro.

Horia Daraban: Dacă e să vorbim despre repere geografice, România, în tot peisajul ăsta al călătoriilor tale, ce loc ocupă?

Fănel Apostu: Un loc fruntaș, pentru că România are foarte multe de oferit. Peisajele din România sunt excepționale și foarte mulți oameni cu care m-au întâlnit în călătoriile mele, care au fost în România, au rămas profund impresionați de ce au văzut aici. Poate pentru noi este sentimentul că avem totul lângă noi. Deci sentimentul ăsta există. Avem munți foarte frumoși, chiar dacă nu sunt foarte înalți, dar sunt deosebiți. Avem tot felul de forme de relief. Delta Dunării, mare, fluviu, doar dorința de a ieși în natură trebuie să mai existe.

Horia Daraban: Având în vedere că ai fost în Asia, în Europa, în America de Sud, se văd efectele prezenței omului chiar și la altitudini mari?

Fănel Apostu: Da, omul influențează destul de mult natura, ceea ce nu este chiar foarte bine. Am întâlnit situații neplăcute. Cel mai amenințător lucru este reprezentat de schimbările climatice. S-a observat chiar și pe Vârful Elbrus. Ghețarii de acolo se topesc într-un ritm alarmant. Acum, în timpul verii, râurile formate de topirea gheții sunt foarte mari, mult mai mari decât de obicei. Apoi nelipsitele gunoaie, peste tot și prezența omului se simte puternic chiar și pe vârful muntelui.

Horia Daraban: Am trecut prin jurnalul tău de călătorie. În ce fel te-au schimbat experiențele astea toate?

Fănel Apostu: Aș spune că am devenit un pic mai calculat, mai modest în relația cu natura. Mi-am dat seama cât de mici și neînsemnați suntem noi în relație cu natura. În momentul în care te afli la acea altitudine și vezi că, din moment în moment, se poate schimba vremea radical și, din moment în moment, tu treci de la o condiție OK la o condiție extremă, limită, îți dai seama că ești la mâna naturii, efectiv.

Horia Daraban: În ideea  a ceea ce ai spus până acum, la final de interviu, un sfat, un îndemn pentru cei care doresc să deschidă jurnal de călătorie și sunt la început.

Fănel Apostu: Cel mai bun sfat, să înceapă cu ieșiri în natură ușoare, în țară, la noi, drumeții, eventual, campări cu cortul. Plăcerea pentru natură se va dezvolta și își vor dori din ce în ce mai mult.

Varianta audio a interviului: 

Sursa foto: fănel apostu

Muzeul Satului Vrâncean, reper turistic al județului, spațiu de desfășurare a școlilor de vară, evenimente rezervate copiilor. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (21.07.2024)

Publicat de hdaraban, 21 iulie 2024, 23:34 / actualizat: 22 iulie 2024, 19:05

Chemarea la plimbare pe aleile complexului poate fi articulată și dacă spunem că acesta găzduiește zeci de construcții țărănești, locuințe și de factură utilitară, oferind o imagine a satului de altă dată din Țara Vrancei.

Ghid și sursă de informații a fost, la ”Weekend cu prieteni”, domnul Romeo Muscă, directorul Muzeului Vrancei. El a vorbit despre ”bogăția” care se găsește în Crângul Petrești, dar și despre felul în care generațiile din era digitală se întâlnesc cu crâmpeie ale satului vrâncean de altă dată.

Important de spus că muzeul de la Vânători cuprinde șaptezeci de construcții, case din satele județului și instalații de factură utilitară, folosite odinioară în localitățile rurale ale zonei.

Horia Daraban: Cu siguranță, putem dezvolta prezentarea muzeului. Plecăm de la anul înființării, 1977. Așadar, acum, muzeul?

Romeo Muscă:  Acum, muzeul intră În haine noi. După aproape jumătate de secol, o parte dintre clădirile acestui muzeu, care este construit din lemn și piatră, această parte are nevoie de reparații. Schimbăm șindrila, schimbăm gardurile de lemn. Deci un muzeu de lemn este un muzeu în perpetuă schimbare, deoarece dacă lui Dumnezeu îi plac lemnul și spațiile mici, în același timp, lemnul este perisabil. De aceea, noi muncim tot timpul cu cei mici lângă noi, deoarece, pe timp de vară, în general, desfășurăm Școala de vară la Muzeul Vrancei și, mai ales, în zilele de sărbătoare, duminica, copiii vin cu părinții și evadează din metropola de lângă noi, din Focșani.

Horia Daraban: Să spunem câte case, câte construcții sunt.

Romeo Muscă: În jur de 70 de construcții avem, dar nu doar de case tradiționale. Avem și o alee cu instalații industriale, instalații industriale dintr-o epocă în care toate bunurile pe care le luăm acum de la supermarket se construiau acasă. Toată îmbrăcămintea era realizată în pive, în mori de apă. Și atunci, noi am replicat, am salvat aceste instalații tradiționale, au fost aduse acum 50 de ani la Muzeul Vrancei, pentru ca generația aceasta născută sub umbrela digitală, să vadă cum acum 150 de ani, străbunicii își făceau hainele acasă. Dar o chestie și mai importantă, că vorbim acum de natură Green Deal, epoca verde, avem și o moară de vânt, pentru că în vârful munților, pe Munții Vrancei, tocmai sus, acolo nu exista apă curgătoare, iar țăranii care locuiau pe acoperișul Carpaților aveau nevoie să macine porumbul. Și ce făceau? Au inventat o moară de vânt.

Una dintre aceste rarisime piese este la Muzeul Vrancei. Asta ne arată că țăranul român, chiar dacă nu era școlarizat acum 200 de ani, nu se inventase încă învățământul obligatoriu, avea genialitatea aceea care i-a permis să construiască o instalație industrială să învârtă câteva pietre care măcinau o baniță de porumb.

Horia Daraban: Zeci de construcții, spuneați dumneavoastră, peste 70 la număr. Sunt povești ale unor case aduse din sate pentru a fi reconstruite în complex?

Romeo Muscă: Fiecare locuință are povestea ei, povestea satului și a comunității. Sunt 70 de povești pe care copiii le află la Muzeul Satului Vrâncean. Sunt 70 de identități locale care formează acea unitate numită în trecut Ținutul Putnei și Țara Vrancei. Și un lucru important, în epoca de dinainte de ’89, s-a încercat aducerea și  a unei biserici. Din varii motive, anii ‘80 au adus oarecare rigiditate ideologică și biserica nu a mai fost adusă. Noi, acum, am obținut toate autorizațiile și în toamna aceasta punem piatra de temelie și vom construi o biserică de lemn, replicând una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Vrancea arhaică, Biserica Sfântul Nicolae din satul Vrâncioaia.

Horia Daraban: Noua construcție, biserica de lemn, va fi ridicată la Muzeul Satului Vrâncean.

Romeo Muscă: Între casele tradiționale, pentru că identitatea unui sat tradițional o dădea această biserică. Satele românești că  nu vor unii azi, că nu înțeleg alții, se construiau în jurul bisericii, iar noi, acum, împlinim dorința celor care au construit Muzeul Vrancei acum 50 de ani.

Horia Daraban: În ce constă, până la urmă, spectaculozitatea construcțiilor, pentru că tot suntem în epoca în care căutăm ceea ce este ieșit din comun?

Romeo Muscă: Să știți, nu vârsta este elementul definitoriu, pentru că fiind din lemn, noi permanent le înlocuim, înlocuim bârne, înlocuim scânduri, dulapi, ele sunt tot timpul înnoite sau reînnoite. Însă, pentru un ochi de specialist care vine în muzeu, fie al satului vrâncean, fie din altă parte, va constata că noi, cei de astăzi, n-am inventat nimic și am redescoperit ceea ce bătrânii știau. Aceste case erau construite modular. În Țările Române și prin toate zonele de munte se construiau case pe sistem modular. Aceste case mergeau după oameni, nu oamenii după case. Erau case din lemn, deoarece, la un moment dat, satul se muta. Mai ales în zona Vrancei arhaice, s-a trăit în devălmășie. Adică, ei mergeau după terenurile favorabile pentru pășunatul oilor și aceste case se desfăceau, se urcau pe căruță și se duceau la 20 de kilometri mai spre o apă sau mai spre codru.

Acesta este elementul principal, modul cum le construiau. Le construiau, nu pentru a le pune pe foc după, ci pentru a le transporta mai încolo sau când se muta familia sau un fiu prelua casa și o ducea mai departe.

Horia Daraban: Ați spus dumneavoastră că muzeul nu înseamnă numai construcțiile din satele Vrancei de odinioară, ci înseamnă și actualitate și evenimente. Pe parcursul verii, aceste evenimente, adresate în principal copiilor. Chiar de săptămâna viitoare aveți întâlniri cu aceștia.

Romeo Muscă: Chiar mâine (22  iulie 2024, n.r.), începem o nouă ediție a Școlii de vară. Noi avem gândit Muzeul Vrancei în relație cu publicul, ca o instituție, nu doar depozit, unde lumea să vină, să intre, să viziteze obiectele, ci ca o instituție parteneră, pedagogică. Muzeul trebuie să aibă o latură pedagogică, să servească, să învețe, iar la Muzeul Satului Vrâncean, copiii sunt invitați la aceste școli de vară pentru a învăța, de exemplu, să descopere arta cusutului, a țesăturilor tradiționale. Cu specialiștii muzeului, copiii vin, descoperă olăritul, am adus olar din Țara Vrancei, să-i învețe pe copii să până mâna pe lut, să vadă cum se făcea o oală acum 100 de ani. Deci cam acesta este rolul muzeului la școală de vară. Nu e un parc de distracții, ne distrăm sub o formă ludică, învățăm elemente pe care poate școala le-ar transmite mai greu.

De aceea, insistăm tot timpul pe partea aceasta ludică a activităților, să-i învățăm pe copii să descopere părțile frumoase ale vieții, dar nu impunându-le, ci intrând în muzeu, mergând prin case, prin depozitele muzeului nostru, unde sunt atâtea țesături, costume populare, obiecte pe care nu le mai folosesc astăzi, că e normal să nu mai folosim, dar noi le avem în muzeu tezaurizate și vreți să mă înțelegeți, să mă credeți, nu este bucurie mai mare a copiilor decât atunci când intră într-o casă din aceasta cu lut pe jos, cu var pe pereți, fără lumină. Să-i vedeți cum li se luminează fața și cum nu le mai vine să iasă din aceste case din lemn.

Horia Daraban: Cu siguranță, Muzeul Vrancei are în pregătire deschiderea și altor spații cu caracter muzeal. Ați dat dumneavoastră exemplul bisericii de lemn ce urmează să fie ridicată în Muzeul Satului Vrâncean. Putem merge mai departe cu exemplele?

Romeo Muscă: La acest moment, de exemplu, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni organizează în Vrancea, pentru două luni, o tabără pentru copiii din comunitățile românești din Serbia, Ucraina, Kazahstan, de exemplu. Și sâmbătă de sâmbătă, avem la Muzeul Țării Vrancei din comuna Vidra și la Memorialul Eroilor, lecții interactive cu acești români veniți de dincolo de frontierele politice ale țării să descopere tradițiile românești. Însă, din această toamnă, vom deschide trei spații muzeale. Vom redeschide Muzeul Științelor Naturii, vom redeschide Muzeul de Arheologie și Istorie Medievală și încă un muzeu, poate unic în spațiul românesc prin complexitatea prezentării materialelor. Se numește Muzeul Viei și Vinului. Va fi un muzeu al civilizației viti-vinicole, nu doar din Vrancea, ci și de la această curbură a Carpaților, de unde, negustorii cazaclii mergeau cu carele cu butoaie de vin și le duceau în spațiul Ucrainei, în Rusia, în Polonia sau poate chiar până în Cehia și Slovacia.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: wikipedia.org/ autor: strainu

”Iași – orașul tramvaielor pictate”, programul premiat ce transformă mijlocul electric de transport într-un simbol și într-un ambasador cultural al orașului. Coordonatorul Silviu Teodor-Stanciu, la ”Weekend cu prieteni”. Realizator – Horia Daraban (30.06.2024)

Publicat de hdaraban, 30 iunie 2024, 23:57 / actualizat: 1 iulie 2024, 16:03

Iașul are o relație de suflet cu mijloacele de transport pe șine. Cu siguranță, și de aici preocupările Asociației Pasionaților de Transport Public ”Tramclub” Iași. Invocarea numelui poate fi legată și de vestea acordării premiului întâi programului ”Iași, orașul tramvaielor pictate”, în cadrul Galei Regionale de Arhitectură Moldova, ediția 2024.

Domnul Silviu Teodor-Stanciu este coordonator al proiectului, având preocupări constante în a promova transportul public ieșean.

În interviul de la ediția ”Weekend cu prieteni” din 30 iunie 2024, interlocutorul lui Horia Daraban a vorbit despre premiul acordat proiectului, despre importanța tramvaiului în dezvoltarea și definirea urbei, dar și despre modul în care mijlocul de transport are capacitatea să ducă actul de cultură în toate cartierele orașului.

Horia Daraban: Despre ce premiu este vorba?

Silviu Teodor-Stanciu: Este un premiu care ne onorează, ne flatează, mai ales că am depășit deja un deceniu de când personalizăm tematic tramvaiele Iașului și acest premiu reprezintă o recunoaștere a muncii noastre din ultimii ani. Este un premiu oferit în cadrul Galei Regionale de Arhitectură Moldova, ediția 2024, de către specialiști din cadrul Ordinului Arhitecților Iași. Proiectul a fost înscris în ediția din acest an și a primit locul întâi în cadrul Secțiunii III, ”Arhitect în comunitate”.

Proiectul a fost înscris în cadrul Regionalei prin intermediul fratelui meu, arhitectul Tiberiu Teodor Stanciu, alături de care am lucrat în toți acești ani și alături de Adina Maria Simion, împreună cu sprijinul voluntar al studenților Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași, al studenților de la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”, cu sprijinul Companiei de Transport Public Iași, dar și al multor altor parteneri de pe plan local, care ne-au susținut financiar în toți acești ani, astfel încât proiectul inițiat în anul 2013 ca unul de regenerare urbană, să ajungă în acești aproape 11 ani, să devină un program care adună în palmares 20 de tramvaie personalizate tematic, cu teme dedicate pe de o parte copiilor, dar și publicului matur; teme culturale, teme sociale, teme educaționale de interes pentru întreaga societate ieșeană.

Cred că acestea au și fost argumentele care au stat la baza acestei distincții. Preocuparea noastră continuă de a fi la curent și de a aduce în prim plan teme de interes, de a transforma tramvaiul într-un simbol și într-un ambasador cultural al Iașului, de a-l transforma în gazdă pentru evenimente culturale.

Și, evident, cred că a contat foarte mult și perseverența noastră, pentru că, an de an, am personalizat cel puțin câte un vehicul, astfel încât proiectul a fost unul constant și vizibil.

Horia Daraban: Legat de ceea ce ați povestit dumneavoastră până la urmă, de ce povestea tramvaielor împletită cu cea a orașului?  Este vorba despre atragerea comunității, de a o uni? Cineva ar putea întreba de ce ați ales tramvaiele și nu ați ales altceva, o clădire a orașului și care să devină, încet, încet, emblemă pentru unitatea comunității.

Silviu Teodor-Stanciu: Tramvaiul este, în esență, pentru Iași, un simbol, un element emblematic pentru identitatea orașului. Trebuie să facem apel la istorie și să ne aducem aminte că orașul Iași a fost electrificat datorită introducerii tramvaiului în 1898. Toate cartierele mari ale orașului s-au dezvoltat odată cu trasarea liniilor de tramvai. Deci tramvaiul a fost cumva un promotor constant al dezvoltării orașului și căutăm cumva ca în ziua de astăzi, când el își îndeplinește deja funcția de bază, aceea de transport public, să îl transformăm și într-un promotor cultural. Având în vedere că ajunge în toate cartierele orașului, din centru până la periferie, ajunge să fie utilizat de oameni din diverse medii sociale, cu pregătiri diferite, cu vârste diferite, cu așteptări diferite, astfel încât proiectele ajung să fie vizibile și percepute de către publicul larg. Tocmai de aceea, tramvaiul stă la baza acestui program, făcând practic accesibile informații, expoziții, spectacole, lansări de carte publicului larg.

Acestea pe care le-am enumerat sunt doar câteva dintre tipurile de activități pe care le-am desfășurat în cadrul tramvaielor personalizate în ultimii ani.

Horia Daraban: Spuneați dumneavoastră la un moment dat că programul deja a împlinit 10 ani de desfășurare. Cu siguranță, pe parcursul timpului, ați avut reacții din partea publicului.

Silviu Teodor-Stanciu: Au fost reacții și bune, și mai puțin bune. Cele mai multe au fost bune, oameni care au apreciat efortul de a schimba la față tramvaiele ieșene. Asta, chiar în primii ani, când nu puteam vorbi la Iași despre tramvaie moderne, noi. Iar prin programul ”Iași, orașul tramvaielor pictate” nu doar că am personalizat tematic  caroseria pe exterior, dar au fost făcute intervenții și în interior, prin retapițarea scaunelor, prin aplicarea dozelor de cultură cu informații și imagini despre tematica tramvaiului, care îmbogățeau estetic habitaclul tramvaielor și, evident, cunoștințele celor care călătoreau cu ele. Apoi, evenimentele pe care le-am creat cu sprijinul tramvaielor au atras din nou comentarii pozitive. Au fost, evident, și voci care nu au înțeles poate de la bun început care este rolul acestui program, ce îmbunătățire ar aduce în mersul tramvaielor și în așteptarea mai puțin timp în stație.

Evident, acestea nu sunt lucruri care să intre sub incidența Asociației Tramclub Iași, sunt aspectele tehnice de care se ocupă Compania de Transport Public Iași. Noi încercăm să aducem plus valoare transportului local pe parte culturală și implicit vizuală și încă o dată ne bucurăm și suntem onorați pentru această distincție pe care am primit-o, semn că munca noastră de peste 10 ani nu a fost în van.

Horia Daraban: Așadar, ce urmează în cadrul programului? Lucrați…

Silviu Teodor-Stanciu: Chiar și acum, duminică, la depou. Sunt acum, când vorbim, la cel de-al douăzecelea tramvai personalizat tematic. Se numește ”Tramvaiul Franței”. Va fi inaugurat în curând, chiar de Ziua Națională a Franței, pe data de 14 iulie. Este un proiect realizat în colaborare cu Institutul Cultural Francez, filiala Iași, cu ocazia aniversării unui centenar de la fondarea Institutului în România. Lucrez alături de un grup de tineri elevi și studenți, dar și câțiva dintre absolvenții Facultății de Arte Vizuale și Design. Evident, nu voi devoala aspectul estetic al tramvaiului, ci pot doar să vă invit îl descoperiți. Toate detaliile vor fi în curând promovate pe pagina de Facebook a Asociației Tramclub Iași, locul, ora și alte detalii. Ce țin de momentul inaugurării.

Horia Daraban: Cu siguranță, tramvaiul va purta amprenta relației româno-franceză.

Silviu Teodor-Stanciu: Sigur, pot spune acest lucru. Sunt pe tramvai realizate elemente ce țin de patrimoniul și cultura franceză și, deopotrivă, în egală măsură, de cultura română.

Varianta audio a interviului:

La Nuremberg, Germania, record românesc: cel mai lung brâu, peste 1600 de metri. Implicate, zeci de asociații din întreaga lume. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (30.06.2024)

Publicat de hdaraban, 30 iunie 2024, 16:34 / actualizat: 9 august 2024, 11:32

Prin intermediul mediului asociativ, conaționalii sunt activi, iar prin acțiunile, evenimentele organizate dau noi dimensiuni cursului orașului din sud-estul țării. Dovezi în acest sens sunt multele inițiative ale Centrului Cultural Româno-Moldo-German ”Dumitru Dorin Prunariu”.

Una dintre ele a avut punct final în această vară. Este vorba de realizarea celui mai lung brâu românesc, peste 1600 de metri.  Implicate, zeci de asociații din întreaga lume, sute de români.

Povestea a fost spusă la ”Weekend cu prieteni” de doamna Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea asociației românești de la Nuremberg. Important de  precizat și că, în zona metropolitană a orașului german,  românii constituie cea mai numeroasă minoritate.

Horia Daraban: Cum începe povestea reușitei de Cartea Recordurilor? Un brâu cu motive românești, să spunem.

Ionela van Rees-Zota: Ideea a este de  acum vreo câteva luni. Acum trei luni și ceva, la începutul lunii februarie, la o șezătoare din cadrul Centrului Cultural, pe care o coordonează doamna Daniela Lăstun, ne-a venit ideea să facem un brâu care să ne unească, să facem ceva să unim toți românii de pretutindeni. Și așa, pe data de 24 februarie, chiar de Dragobete, am invitat românii de pretutindeni să se alăture proiectului nostru cu un brâu de un  metru și douăzeci de centimetri, lățimea de șapte, opt centimetri. A fost era perioada de trimitere și de coasere, ca până pe data de 23 iunie să ajungă la Nürnberg pentru a fi măsurat. Și așa ne-a venit ideea să facem cel mai lung brâu din lume, care a devenit chiar și cel mai greu brâu pentru că a cântărit 70 de kilograme.

Horia Daraban: Ce lungime, doamna Zota?

Ionela van Rees-Zota: Păi, avem 1667,41 de metri.

Horia Daraban: Și cum a fost măsurat?

Ionela van Rees-Zota: A fost strâns tot. Deci toate brâiele au fost unite într-unul singur, după care a fost făcut un glob mare, care a fost desfășurat de către membrii jurului și s-a format alt glob, iar brâul final, de fapt, cum scria cineva într-un comentariu, ”hora persoanelor care au fost prezente acolo era activă, dar în același timp, și brâul dansa o horă de pe un ghem pe altul, atunci când a fost măsurat”.

Horia Daraban: Participanți la acest proiect, la acest demers, îmi imaginez, din toată lumea.

Ionela van Rees-Zota: Foarte, foarte multe țări s-au alăturat nouă, chiar și din Noua Zeelandă. Am avut o asociație a românilor de acolo, care au trimis un brâu. Deci, peste 1000 de persoane, ca să vă urmați o idee, au contribuit la acest proiect. Au fost zeci de asociații, sute de persoane din cadrul asociațiilor.

Horia Daraban: A fost dificil să chemați conaționalii din diferite țări ale lumii să participe la acest proiect?

Ionela van Rees-Zota: A existat o deschidere pe care nici noi nu ne-am imaginat-o. La început, am spus ”ok, vom vedea”. Ne așteptam să primim cinci, șase sute de metri de la toate asociațiile care se ”înhămaseră” la acest proiect, dar toate asociațiile se cunosc între ele, au dat vestea mai departe și am văzut că vin și alte asociații, vin și alte persoane fizice care vor să se alăture proiectului. Deci, pur și simplu, nu a fost greu deloc să-i strângem, pentru că românul, atunci când este unit, face magie. Iată că și de data asta a făcut magie și am făcut cu toții, de fapt, și am atins un record la care nici măcar nu ne gândeam.

Horia Daraban: Ce se întâmplă mai departe cu reușita dumneavoastră, cu brâul de la Nuremberg? Rămâne în oraș, se întoarce, pe segmente, în țările de unde a venit?

Ionela van Rees-Zota: Deocamdată, nu se va întoarce, cu toate că o parte din persoane o să-l vrea înapoi. Dar până la sfârșitul acestui an, nu se va desface acest brâu, pentru că doamna eurodeputat Maria Grapini, care a fost prezentă la noi, vrea ca acest brâu să fie expus în centrul Parlamentului European din Bruxelles, pentru ca toată puterea politică de acolo, să zic așa, să vadă unitatea românilor, ca un simbol al unirii, al unității, al iubirii față de ceea ce facem noi, față de folclorul nostru și de tradițiile noastre românești. Așa că preconizăm că în septembrie, octombrie că va fi expus acest glob pământesc format din brâuri românești în incinta Parlamentului European.

Horia Daraban: Îmi dau seama, este perioada verii, a concediilor, a vacanțelor, Aveți și alte proiecte, pregătiți în săptămânile, lunile următoare?

Ionela van Rees-Zota: Continuăm proiectele pe care le-am început deja. Deci, în afara faptului că Școala de limba română de la Nuremberg ia vacanță abia la sfârșitul lunii iulie, noi nu avem aici decât o singură lună de vacanță, în luna august. Apoi, avem toate activitățile care se desfășoară în cadrul centrului, cursul de limba germană, avem întâlniri frecvente cu copiii, cu seniori, avem tot felul de cereri unde Centrul Cultural este pus la dispoziție pentru lansări de carte, pentru tot felul de evenimente de genul ăsta. Dar din toamnă pregătim un alt proiect. Centru Cultural împreună cu doamna Valentina Banu vor deschide porțile Școlii Românești de Tradiții de la Nuremberg. Deci vom deschide o școală de tradiții românești, unde cei care doresc vor învăța tradițiile românești, cum se coase, cum se țese, olăritul, vor învăța și basmele românești, vor învăța altceva decât ceea ce se învață în cadrul școlii de la Nuremberg.

Horia Daraban: Cine vor fi instructorii, cei care îi vor iniția pe cursanți?

Ionela van Rees-Zota: Avem câteva persoane care sunt în domeniu. Începem cu doamna Daniela Lostun, care este protagonistă și chiar va fi cea care se va ocupa activ de acest lucru; doamna Valentina Banu, cu siguranță vom încheia câteva parteneriate cu școli și institute din România, din Republica Moldova, de unde vor veni frecvent, din două în două săptămâni, la Nuremberg, profesori specializați din România pentru aceste cursuri. Deci suntem într-un proiect destul de mare.

Horia Daraban: Cât despre proiectul legat de copii români supradotați și care trăiesc în afara țării?

Ionela van Rees-Zota: Este vorba despre un proiect al nostru, unde am invitat părinții care au copii supradotați, care au știut să se facă remarcați într-un domeniu anume. Este vorba de un proiect în cadrul căruia copiii care au rezultate deosebite vor deveni subiecte de un reportaje. Acestea vor fi publicate de Agenția de Presă ”Așii români” pe care noi o deținem, după care, dorim, cu poveștile acestor copii, să realizăm o carte. Asta este vorba de anul viitor, iar după aceea, în România, Republica Moldova, copiii să fie invitați de către diferite instituții unde să li se ofere posibilitatea să li se spună care ar fi posibilitățile lor de a se remarca și de a lucra în România sau în Republica Moldova, dacă s-ar întoarce acasă.

Horia Daraban: Tot mai bogată comunitatea românească la Nuremberg?

Ionela van Rees-Zota: Da, cum să nu! Este din ce în ce mai numeroasă, pentru că, dacă ne uităm în ultimii cinci ani la creșterea pe care noi o avem, suntem pe locul doi ca minoritate, dar, în zona metropolitană Nuremberg, am ajuns deja pe locul întâi. Deci crește bine și frumos.

Horia Daraban: Românii, veniți din toate zonele istorice ale țării.

Ionela van Rees-Zota: De peste tot și, mai nou, vin români numai din România, ci vin și din alte state europene, vin din Anglia, vin din Republica Moldova, vin, din ce am văzut în ultimul timp, Italia, Spania, iarăși. Deci sunt români care vin acum și din alte state.

Varianta audio a interviului:

Politologul Lucian Dîrdală, la podcast-ul „YOU+EU 2024”: rezultatele scrutinelor pentru Parlamentul European confirmă ”ascensiunea forțelor eurosceptice de diverse tipuri, unele compatibile cu democrația și statul de drept, altele mai puțin”. Realizator – Horia Daraban

Publicat de hdaraban, 25 iunie 2024, 14:55

Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților  a  obținut 136 de locuri,  Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni are  83 de locuri. Lista continuă cu  Renew Europe – 74, Identitate și Democrație – 58 de locuri,  Grupul Verzilor- Alianța Liberă Europeană – 51 de locuri, grupul Stângii din Parlamentul European, 39 de locuri.

Nu în ultimul rând, sunt 45 de deputați neafiliați și 45 de deputați nou aleși, care nu fac parte din niciun grup politic al Parlamentului care își încheie mandatul.

Scorurile, dincolo de cifrele seci, oferă premise pentru a putea vedea ce amprentă politică și de ordin decizional își va lăsa, în următorii cinci ani actuala componență a Parlamentului European.

La podcast-ul Radio Iași din seria „YOU+EU 2024”, realizat cu sprijinul Parlamentului European, Horia Daraban a discutat cu politologul Lucian Dîrdală, plecând tocmai de la datele oficiale anunțate la începutul acestei săptămâni.

Invitatul  scos în evidență provocările legate de desemnarea celor care vor conduce instituțiile europene (Comisie, Parlament și Consiliu European), dar a enumerat și marile teme europene care ar putea suferi modificări în aplicare, tocmai pe fondul noii compoziții politice a Parlamentului European.

Horia Daraban: Am văzut multe evaluări de genul învingător, pierdanți, cum vedeți dumneavoastră, cum interpretați dumneavoastră rezultatele?

Lucian Dîrdală: Vreau să încep prin a spune că, de fapt, noi ne imaginăm, așa, o competiție europeană. În realitate, au fost competiții naționale, deci nu putem vorbi de raporturi de forțe, așa cum am vorbi într-un sistem politic unitar. Aceste cifre derivă din politica națională și dintr-o combinație de teme europene și teme naționale. În mare, rezultatele confirmă acea narațiune electorală referitoare la ascensiunea forțelor eurosceptice de diverse tipuri, unele compatibile cu democrația și statul de drept, altele mai puțin. Și de asemenea, confirmă și intuiția că în guvernarea Uniunii Europene, chiar în interiorul aspectului convențional – moderat, au apărut tensiuni pe care altădată erau capabili să le depășească mai ușor. Acum, după pandemie, după invazia rusă în Ucraina, după controversele pe teme precum ”Green deal”, se pare că aceste tensiuni sunt ceva mai greu de rezolvat. Vom vedea dacă se va putea naște o coaliție pe formatul așteptat: populari, socialiști, Renew Europe, pentru că există o verigă slabă, Renew Europe, și acest fapt este explicabil în primul rând prin politica franceză, prin nesiguranța grupării pro-Macron, gruparea Renaissance, care e nucleul în Renew Europe și care, știm bine, se confruntă cu alegeri duminica viitoare și cealaltă duminică. E foarte posibil să piardă puterea.

Horia Daraban: Rezultatele actuale pentru Parlamentul European cum influențează procesul de alegere, de desemnare a conducătorilor principalelor instituții europene? Mă refer aici la Comisia Europeană, conducerea Parlamentului, Consiliul European.

Lucian Dîrdală: Am văzut la reuniunea informală de săptămâna trecută o atitudine foarte, să numim așa, asertivă, foarte ambițioasă, a popularilor, care au solicitat nu doar președinția Comisiei și președinția Parlamentului, pe care, în momentul de față, le au, ci și o împărțire, știm bine, președintele Consiliului European este numit pe perioadă de 2 ani și jumătate. De regulă, mandatul acesta este reînnoit. Popularii ar fi vrut ca să obțină și un asemenea interval 2 ani și jumătate din cinci în fruntea Consiliului European. O pretenție, sigur, respinsă tranșant de socialiști. Așadar, cred că avem de-a face cu o cursă contracronometru. E important pentru stabilitatea sistemului european ca desemnările să se facă rapid, dar avem factorul Franța. Îmi pun întrebarea: în condiții electorale, Emmanuel Macron va alege să participe repede la un acord pe tema guvernării Uniunii Europene sau va prefera să o facă după alegeri, pentru că în Franța aceste elemente sunt de competența președintelui?

Deci, faptul că se va schimba guvernul poate nu influențează. Deci e un factor de nesiguranță aici, ce decizie va lua Emmanuel Macron. Și mai avem, sigur, ceva. Mai avem, se speculează foarte mult, e una din personalitățile politice care ies întărite din aceste alegeri, Giorgia Meloni, premierul italian. Se va ajunge la o formulă în care partidul Giorgiei Meloni, poate și alte partide frecventabile din grupul Conservatorilor și Reformiștilor, să ofere voturi viitoarei comisii doamnei von der Leyen, voturi în Parlament, care să compenseze eventualele voturi împotrivă venite dinspre socialiști și dinspre Renew? Senzația mea este că liderii populari și doamna von der Leyen se tem că, numeric, majoritatea pe care o strâng este mică și este implicit vulnerabilă la defecțiuni locale. Hai să dăm doar exemplul USR în România. USR, sigur, nu are mulți europarlamentari acum, dar sub vechea conducere, USR votase o rezoluție prin care spuneau ”nu o susținem pe doamna Ursula von der Leyen, din cauza atitudinii României sale îngăduitoare față de abuzurile guvernării în România”. E un exemplu. Pot apărea și alte asemenea poziții care să spargă disciplina de grup. Și atunci există riscul ca doamna von der Leyen să nu obțină votul de încredere în Parlamentul European. Să nu uităm, în prima fază, se de un vot personalizat pe președintele Comisiei. Abia după aceea, președintele Comisiei își construiește echipa. Și mai e o problemă și o problemă foarte dificilă. Doamna von der Leyen a fost candidat de vârf, spitzenkandidatin. E foarte greu, după ce ai, și europarlamentarii au spus ”nu vrem să votăm decât personalități care au fost candidați de vârf”, deci s-au supus cumva unui vot indirect al europenilor, ”nu mai acceptăm soluții introduse pe ușa din dos, persoane care să nu se fi supus votului”.

Ori asta spuneam, complică mult lucrurile, pentru că, realmente, nu e posibil, din punct de vedere politic, s-o blochezi pe doamna von der Leyen, spunându-i ”nu vei strânge majoritatea”. Mai degrabă, se va merge, cred, cu doamna von der Leyen în Parlamentul European și, în caz de eșec, vor începe noi negocieri.

Horia Daraban: Plecând de la noua configurație politică, așezare a Parlamentului European, ce teme de anvergură europeană vor suferi modificări de politică? Mă uitam la rezultatele din 2019 și le comparam cu cele de anul acesta și am observat, de exemplu, grupul Verzilor a pierdut locuri. De asemenea, cum spuneați și dumneavoastră, Renew Europe.

Lucian Dîrdală: E posibil să avem o redeschidere a dosarului ”Green Deal”. Se vorbește mult pe tema aceasta. E o temă complicată. Dacă va fi nevoie și de votul Verzilor, în sprijinul Comisiei, atunci va fi foarte, foarte greu să dai înapoi pe anumite ambiții ecologiste consacrate prin ”Geen Deal”. Pe de altă parte, am avut reacții negative și totul Verzilor s-a diminuat, dar am avut și reacții în anumite țări explicit îndreptate contra acestor constrângeri. E cazul agriculturii și am avut în Olanda o deplasare spre dreapta motivată de aceste aspecte. Deci, temele ecologice. Ar fi o dată, sigur, de discutat măsura în care Europa trebuie să devină mai protecționistă sau, din contra, să rămână în atitudinea sa actuală. Sigur, Uniunea Europeană este protecționistă și în acest moment, dar apare, desigur, problema competiției cu China și e unul din subiectele cele mai aprig discutate, chiar la această oră. Sunt multe interese în joc.

Mă aștept, de asemenea, ca pe durata acestui mandat,  deși nu cred că va exista un cadru favorabil unei conferințe interguvernamentale care să amendeze tratatele, să se discute extrem de mult despre industria defensivă, industria de apărare, despre construirea unei uniune a industriilor de război; de asemenea, pe zona uniunii bancare și, nu în ultimul rând, se va discuta, cred, extrem de mult, despre elementul cultural. Să nu folosim termenul de ”războaie culturale” care circulă peste ocean, dar vedem un clivaj semnificativ stânga-dreapta pe teme precum identitățile și politica identității, drepturi de tip nou, drepturi colective pentru grupuri care din punct de vedere al sexualității sau al identității de gen diferă de majoritate. Sunt teme care, fără îndoială, vor agita viața parlamentară în următoarea legislatură. Dar Uniunea e un angrenaj mare, amplu, vast și sunt foarte, foarte multe domenii în care procesul legislativ va funcționa fără mari schimbări provocate de noua balanță de putere din Parlament.

***

Politologul Lucian Dîrdală, cu interpretări legate de rezultatul alegerilor europarlamentare de la începutul lunii iunie. Un podcast din seria „YOU+EU 2024”. Sprijinul Parlamentului European pentru producerea acestui material jurnalistic nu constituie o aprobare a conținutului, care reflectă doar opinia autorului. Parlamentul European nu poate fi făcut responsabil pentru nicio utilizare a informațiilor conținute în podcast.

Varianta audio a podcast-ului:

Sursa foto: EC – Audiovisual Service/ European Union, 2023/Christophe Licoppe

La Observatorul Astronomic de la Bârlad, un nou telescop performant, unul dintre cele mai bune din țară. Muzeograful Ciprian Vîntdevară, despre fenomenele astronomice ale verii. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (23.06.2024)

Publicat de hdaraban, 23 iunie 2024, 23:59 / actualizat: 26 iunie 2024, 15:52

Este cunoscut faptul că și prin pasiunea pentru studiul Universului, domnul Ciprian Vîntdevară, muzeograf, șef secție la Observatorul Astronomic din orașul vasluian, este deschis apetitul, deopotrivă, celor mici și celor mari, pentru a căuta în profunzimile cerului.

De această dată, am aflat că a fost achiziționat un nou telescop, unul din cele mai performante instrumente de acest tip din țară.

În interviul de la ediția ”Weekend cu prieteni” din 23 iunie 2024, domnul Ciprian Vîntdevară a povestit ce face ca noul telescop să fie atât de bun pentru a surprinde crâmpeie ale Universului.  

Mai mult decât atât, interlocutorul a povestit despre evenimentele pregătite pentru această vară, iar într-o cheie filosofică, a mărturisit că studiul Universului te întoarce cu gândul tot către casă, către ”punctul palid albastru” numit Terra.

Horia Daraban: De ce un nou telescop la Observatorul Astronomic de la Bârlad?

Ciprian Vîntdevară: De la deschiderea planetarului, din 2000 și până în prezent, am încercat în permanență la Muzeul ”Vasile Pârvan”, la Secția de Astronomie, să aduc noutăți, să atrag publicul, să găsesc soluții de finanțare, astfel încât să se bucure cât mai mulți bârlădeni de acest serviciu, dar nu numai bârlădeni, dar ci și pasionați din județul Vaslui sau poate chiar și din țară.

 De asta am și înființat un club de astronomie, imediat la un an după ce s-a deschis Planetariul, și, după aceea, a urmat modernizarea Observatorului Astronomic. Am achiziționat diferite camere, accesorii. Mă refer la telescopul de cercetare, pentru că noi facem, printre altele, și cercetare științifică în domeniul astronomiei la un nivel destul de serios. Avem și multe descoperiri în domeniu, dar am pus în același timp accent și pe partea de popularizare în rândul publicului a astronomiei și a științei.

Din acest motiv, noi avem în permanență program cu public, tocmai pentru a populariza astronomia în rândul publicului. Ne-am dorit un telescop mai mare, pentru că un instrument mai mare înseamnă să captăm mai multă lumină din spațiu. De fapt, ce facem cu telescoapele? La ce folosim un telescop în acest domeniu? Să captăm lumină din spațiu, lumină care iese foarte slabă, ce vine de la obiecte îndepărtate. Iar având în vedere că suntem și în oraș și suntem contaminați cu lumina artificială, noi nu o numim poluare luminoasă, m-am gândit că un telescop cu o oglindă mare, care are o apertură mare de 50 de cm, cum este noul telescop achiziționat, va permite să vedem destul de bine roiuri de stele, nebuloase, galaxii din Univers, cum ar fi Andromeda, dar și alte galaxii mai îndepărtate. Deci este un lucru extraordinar că putem să ne bucurăm de univers la propriu din mijlocul orașului, folosind acest instrument, acest telescop

Horia Daraban: Costisitoare achiziționare a acestui telescop?

Ciprian Vîntdevară: El a fost achiziționat din două părți; în primul rând, din bugetul muzeului și o altă parte, din sponsorizări private. În total, ar fi suma de vreo 7000 euro. Nu ar fi o sumă extraordinar de mare. Sunt telescoape și mai scumpe și mai mari și mai performante. E unul din cele mai mari telescoape din țară. Nu este singurul.

Horia Daraban: Imensitatea Universului, studierea acestui nesfârșit, ce gânduri trezește, domnule Vîntdevară? Ce sentimente?

Ciprian Vîntdevară: În primul rând este un sentiment, cum să vă explic, ne simțim destul de mici în imensitatea Universului și trăim pe o planetă foarte fragilă, dacă nu reușim să avem grijă de ea, nu știu ce se va întâmpla în viitor. Asta depinde de noi. Spațiul este enorm de mare, enorm de vast, noi cunoaștem foarte puțin și, cel puțin, pe mine mă bucur faptul că pot să împărtășesc cu oamenii obișnuiți, cu publicul obișnuit, atât cât cunoaștem noi despre Univers și despre spațiu.

Horia Daraban: Deci, într-un fel, privirea ațintită către infinitul Universului trezește gânduri legate de casa noastră, de planeta noastră?

Ciprian Vîntdevară: Exact cum spunea ca Carl Sagan, în cartea ”Palidul punct albastru”, făcea referire la Sonda Voyager, când a ajuns, undeva, la periferia sistemului solar, dincolo de planetele Uranus și Neptun, a întors camerele pentru o ultimă privire spre Pământ de la o distanță enorm de mare, de la aproape 5 miliarde km distanță, și, în imagine se vede Pământul, ca o steluță foarte palidă albastră și o dâră de praf luminat de soare, praful din planul sistemului solar. Și, în descriere, tocmai la asta se referea, la un palid punct albastru suspendat de un fir de praf. Deci, practic, asta suntem noi în imensitatea spațiului cosmic și normal că ne gândim că, deocamdată, asta este singura noastră casă, până când o să reușim să plecăm pe alte planete, să evoluăm atât de mult încât specia noastră să se deplaseze și în afara Pământului, adică să deplaseze, în sensul să colonizăm și alte planete din Sistemul Solar.

Horia Daraban: Cu acest gând, ne întoarcem cu picioarele pe pământ și spunem că e început de vacanță. Așadar, în perioada următoare, ce pregătiți la muzeu, dar și dincolo de spațiul acestuia? De tradiție este organizarea unei tabere.

Ciprian Vîntdevară: Da, până la tabăra de astronomie, avem, în primul rând, un eveniment și o activitate foarte importantă. Va fi Școala de Vară de Astronomie ”Descoperă Universul”. Va fi ediția a douăsprezecea anul acesta și se va desfășura în perioada 10-13 iulie. Este o activitate la care țin foarte mult. Ea va avea loc la sediul muzeului, acolo unde se află și Observatorul Astronomic. Timp de patru zile ne întâlnim după-amiaza, de pe la ora 18:00 până seara târziu și împreună cu lectorii, membrii Clubului de Astronomie, vom susține diferite prezentări, cursuri, experimente. După aceea, vor fi observații astronomice prin telescop. Va fi așa intensiv, pentru că timp de patru zile vom face acest lucru. În august, va fi Tabăra de Astronomie ”Să cunoaștem cerul”. Ediția a unsprezecea va fi anul acesta, în perioada 29 august – 3 septembrie.

Acolo, e în general, participă pasionații de astronomie. Au prioritate membrii clubului. Posibil să luăm și telescopul acesta mare plus alte telescoape pe care le avem în dotare și ne vom deplasa în județul Vaslui, la Dodești, la mai puțin de 30 de kilometri de Bârlad. Noi amplasăm tabără undeva într-o zonă izolată, avem corturi, sunt alte condiții decât la o tabără obișnuită. Nouă ne place să fim în natură, în aer liber, la cort și stăm aproximativ o săptămână acolo, în câmp, toată noaptea observăm cerul.

 Sigur, pe lângă pasionații de astronomii pot să mai participe și alți doritori, dacă întrunesc condițiile minim necesare să aibă în dotare cort, să vină cu diferite echipamente personale sau mai există și varianta să vină, cum s-a mai întâmplat și la alte ediții, seara, stau cu noi la observații și, după aceea, se retrag.

Horia Daraban: Pentru că ați vorbit dumneavoastră despre evenimente pe care urmează să le organizați, cel mai important fenomen astronomic al verii?

Ciprian Vîntdevară: Pe timpul verii, există un fenomen astronomic, cred că toată lumea îl cunoaște și a auzit de acesta. Vorbim despre Perseide, ploaia de stele căzătoare. Perseidele au, de regulă, maximul undeva pe la mijlocul lui august, 12-13 august.

După cum ați observat tabăra noastră, o organizăm undeva pe la sfârșit de august. În ultimii doi, trei ani, am organizat tabăra exact în momentul maxim al Perseidelor. Anul acesta, nu facem acest lucru din simplul motiv că avem lună plin sau aproape lună plină, lună în creștere în perioada respectivă și, cu alte cuvinte, fenomenul devine aproape invizibil. Deci fenomenul există, dar nu se va vedea din cauza lunii.

Varianta audio a interviului:

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=sEnhg-1FDFo[/youtube]

În această săptămână, în Parcul Național Ceahlău, ”Scări pe Toaca”, competiție de anduranță pentru pompierii de la inspectoratele județene pentru situații de urgență. Emisiunea ”Pulsul Zilei” (18.06.2024)

Publicat de hdaraban, 18 iunie 2024, 23:59 / actualizat: 19 iunie 2024, 17:22

”Scări pe Toaca” este titlul concursului, ce are deja tradiție și care atrage, de la an la an, tot mai mulți concurenți.

Instituția organizatoare este chiar Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Petrodava” al județului Neamț.

În acest sens, la emisiunea ”Pulsul Zilei”, domnul maior Andrei Grancea a oferit justificări pentru o astfel de întrecere de anduranță. Unul din aspectele importante este faptul că pompierii vor urca pe Vârful Toaca îmbrăcați în echipament complet de protecție.

Mai mult, în acest context, salvatorul a vorbit și despre cum sunt văzuți pompierii români de către colegii lor din alte state, unde au avut intervenții în anii trecuți, cum ar fi Grecia și Franța.

Horia Daraban: Domnule maior Andrei Grancea, până la urmă, ce este ”Scări pe Toaca”, plecând, evident, de la ideea de competiție? Are un istoric?

Andrei Grancea: Are un istoric, așa cum ați spus și dumneavoastră, în anul 2022 ne-am gândit să ne pregătim mai mult pentru ceea ce înseamnă intervenția pe munte și să facem față eforturilor maxime și poate chiar supra-maximale. Pentru aceasta, în ultima zi a lunii septembrie 2022, 30 de pompieri din județul Neamț ne-am îmbarcat într-un autobuz și ne-am deplasat către vârful Toaca, unde am urcat scările cu aparate de respirat, echipați în pompieri, cu căști din cap, cu bocanci de intervenție, cu tot ce presupune protecția noastră până la urmă, pe timpul intervențiilor pe care le desfășurăm. De la această etapă, nu a fost decât un pas să cerem și să primim aprobările pentru etapă de nivel național, respectiv, anul trecut. În anul 2023, s-a desfășurat la nivel național, cu 88 de participanți din 26 de județe și acum deja suntem la peste 120 de participanți.

Credem că se poate evolua și mai mult și luăm în calcul inclusiv o secțiune pentru persoanele din afara Inspectoratului General, dar ăsta nu este o promisiune, este doar un proiect pe care îl luăm în calcul la ediția următoare.

Horia Daraban: Mergând pe ideea de început al competiției, această întrecere a fost o propunere a Inspectoratului pentru Situații de Urgență în Neamț sau o solicitare din partea oamenilor care activează în cadrul structurii și de aici să se organizeze întrecerea?

Andrei Grancea: Au fost două subiecte, să zicem, pe de o parte, faptul că eram, cred, la a doua participare la acele emisiuni internaționale din Grecia și Franța, cu pompieri din județul nostru și că au fost niște provocări foarte mari. Ne-am dorit cu toții să fim mai buni și da, a fost inclusiv din partea personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru că până la urmă, așa evoluăm, din ideile bune pe care le furnizează colegii noștri.

Horia Daraban: Așadar, la ediția din acest an, la ce participare vă așteptați, domnule maior?

Andrei Grancea: Peste 120 de participanți din 28 de județe ale țării, inclusiv din centrul pompierilor din România, de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sunt anunțați patru concurenți. Sperăm să vină și să se bucure de munte și de competiție și să ne mai îndrume în caz că este cazul să  îmbunătățim activitatea. Așteptările sunt la fel ca anul trecut să fie o activitate benefică tuturor, să creștem performanța, să atragem cât mai mulți dintre colegi în această zonă a anduranței, a muntelui și a sănătății, până la urmă, și nu numai, pe colegi, pe toți cei care își doresc dintre cetățenii țării noastre să aibă grijă de sănătatea lor. Competiția a scări pe Toaca este una dintre competițiile pe care noi le desfășurăm. Noi mai avem o altă competiție care este deja la a treia ediție, CROSISU, pe care intenționăm să o desfășurăm în luna septembrie. Este dedicată exclusiv civililor, exclusiv persoanelor din afara inspectoratului nostru, cetățenilor, copiilor, în special. Acolo am avut participarea cea mai numeroasă.

Horia Daraban: Legat de competiția din această săptămână, sunt mai multe probe. Cum se vor desfășura ele?

Andrei Grancea: Avem, practic, o urcare din stațiunea Durău către Cabana Meteo, pe traseul Panaghia. Este un traseu turistic marcat cu bandă roșie și toți se vor deplasa cu un rucsac în spate în care fiecare participant are echipamentul de protecție individuală, respectiv cască, costumul de protecție la incendii, bocanci și mănușile. Deci astea sunt în rucsac și proba se parcurge în echipament sportiv, după care, pe platoul de la Cabana Meteo, după o pauză de maximum 20 de minute, fiecare se echipează și, cu un aparat de respirat în spate, va urca scările de pe Toaca.

 Așa, ca să zic detalii tehnice, vorbim de o lungime de 7 kilometri, cu diferență de nivel de 1.100  de metri, pe cursa Panaghia, deci pe cea din Durău până la Cabana Meteo și vorbim de parcurgerea scărilor, o înclinație medie de 70°, cu o diferență de altitudine de 100  de metri.

Cel mai bun timp a fost aproape de cinci minute și pot fi timp mai mari, pentru cei care se inițiază acum în performanțele de anduranță.

Horia Daraban: De ce să-ți testezi limitele? Face parte din fișa postului de pompieri?

Andrei Grancea: Cu siguranță, așa cum am spus, ne gândim cu toții și vedem în continuare că se întâmplă lucruri foarte neplăcute, tragice chiar de multe ori, în țările vecine, în țările din sudul Europei, poate chiar și mai mult în zona de vest în care apar incendii și la care ne-am deplasat. Vrem să fim pregătiți pentru treaba asta. Și da, face parte din fișa postului să furnizăm pentru perioade mai scurte sau mai lungi, eforturi mult peste ceea ce credem că am putea.

Horia Daraban: Sunt sigur că și la nivel instituțional, dar și interpersonal aveți legături, colaborări cu pompieri din alte state și vă întreb cum sunt văzuți pompierii români și de ce sunt apreciați de către omologii lor din alte țări?

Andrei Grancea: Sigur, vedem deja o tradiție, aș putea spune, a participării pompierilor români în Republica Elenă, la misiune de stingere a incendiilor. Vedem deja o tradiție în activitățile care se desfășoară în Franța. Da, am avut de două ori, chiar din inspectoratul nostru, participanți. Și acolo, aprecierile au fost foarte bune. Ne aducem aminte de Grecia, că, în fiecare an, s-au întors colegii noștri cu în tonus foarte bun. Și asta tocmai pentru că s-au dus, și-au dat tot interesul și au fost pregătiți, că altfel nu se poate să obții rezultate. Aș vrea să vă amintesc așa, tot din zona performanțelor, în luna mai, în Elveția, în localitatea Quinto, a avut loc o competiție, tot de alergare montană.

Este un traseu pe un funicular construit acolo, cu o diferență de nivel de 790 de metri, la care unul dintre colegii noștri din inspectorat și cel care a dat tonul, să zicem, Concursului ”Scări pe Toaca” Grecu Mario Ciprian, a câștigat această competiție și a stabilit un record pentru competiția respectivă. Cam asta este, să zic, în linii mari, imaginea pe care am făcut-o în afara țării, atunci când am participat și ne-am dat interesul și am făcut tot ce am putut noi pentru cei de acolo, sau în competiții sau în alte activități.

Horia Daraban: Așadar, domnule maior Grancea, în Parcul Național Ceahlău, competiție pentru pompieri.

Andrei Grancea: Îndrăznesc să spun, una dintre cele mai frumoase zone din țara noastră, în Parcul Național Ceahlău, în data de 20 iunie, joi, vom fi de la ora 8:00 cu cel puțin 120 de pompieri pe traseu. Încercăm să ajungem la scările de pe Toata și să le parcurgem într-un ritm cât mai rapid și să obținem rezultate care să ne provoace pe mai departe.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: facebook/ inspectoratul general pentru situatii de urgenta/2023