De ce m-am întors în România: Ioan Dan Niculescu alege România de 3 ori pe an
Publicat de , 22 iunie 2015, 10:51
L-am cunoscut pe Ioan Dan Niculescu cu ocazia unui interviu pe care l-am realizat, despre campania online a preşedintelui Klaus Iohannnis, proiect la care a muncit cu suflet şi care s-a soldat cu un succes răsunător. Am descoperit atunci un om frumos, pentru care imposibilul un este decât o provocare, nicidecum un obstacol, un om al simţurilor şi al călătoriilor exotice atât interioare cât şi exterioare.
Îşi dedică viaţa profesională esteticului, pentru că este Director de Creaţie la Argo, o agenţie din Iaşi, Director de creaţie la People & People,o agenţie din Bucureşti (alături de care a lucrat şi la campania online a preşedintelui Klaus Iohannis) creator şi director de comunicare pentru Doamne Fereşte, prima colecţie de Coloniale şi Delicatese cu Atitudine din România, dar cel mai important, se autodefineşte că “trecător la Imediat Durează”,blogul său de călătorie, acolo unde îi putem urmări pas cu pas noile descoperiri şi aventurile în ţările exotice pe care le vizitează, împreună cu muza lui, Roxana, de 2 sau chiar 3 ori pe an.
Thailanda, Vietnam, Cambodgia, Bali, Mexic sau Laos sunt ţările unde Ioan petrece 3 sau 4 luni pe an. Numitorul sau comun rămâne însă România, acolo unde îl aşteaptă familia, proiectele, mâncarea gustoasă, caşul moldovenesc şi mirosul de tei.
Va invit să descoperim împreună o parte din viaţa lui Ioan (Roka aşa cum mai este cunoscut) un iubitor de oameni şi de frumos, un întreg univers spiritual şi creativ, mereu în schimbare şi un om care un se opreşte nici o secundă din a descoperi locuri, perspective, culori, gusturi, lumini şi suflete.
[quote align=”center” color=”#999999″]Experienţa pe care o poţi dobândi în călătoriile tale, în viaţa pe care o ai în alte locuri decât în România, este un plus de experienţă fantastic şi dacă te întorci şi îţi încerci visele pe care ţi-e mult mai uşor să le pui în practică la tine acasă decât printre străini, cred că toată lumea are de câştigat.[/quote]
Anca Loghin: Ioan, călătoreşti în mai multe ţări nu doar într-una, dar de fiecare dată te întorci. Spune-mi în câte ţări ajungi într-un an?
Ioan Dan Niculescu: În anii buni număr şi câte 4, ce cu mândrie şi recunoştinţă totuşi numesc ani mai puţini buni, măcar în 2 şi una dintre ele este România de fiecare dată, este numitorul comun al tuturor călătoriilor mele. Deşi născut şi crescut în România, mă consider trecător şi călător şi aici.
Anca Loghin: Care a fost prima ţară în care ai plecat şi care a fost impresia ta atunci? Când s-a întâmplat asta?
Ioan Dan Niculescu: Dacă este vorba să o luăm de la Ana la Caiafa, prima ar fi Republica Moldova, cred că aveam 10 ani şi ţin minte că aveau 8 feluri de îngheţată. Plecat cu adevărat, pe termen mai lung, aveam să fiu abia 20 de ani mai târziu şi a fost Thailanda.
Anca Loghin: Ce aşteptări aveai atunci când ai plecat în Thailanda prima dată?
Ioan Dan Niculescu: Din foarte multe puncte de vedere, Thailanda m-a primit exact cum eram. Din păcate nu mă ştiam pe vremea aceea, nu ştiam ceea ce sunt şi aveam să-mi văd de prea multe ori reflexia în ochii altora ca să-mi dau seama de cine sunt eu de fapt. Când eşti plecat pe termen mai lung într-o ţară şi într-o cultură şi civilizaţie complet noi faţă de cele europene, ajungi foarte repede să recurgi la mijloace de cunoaştere foarte rudimentare, dacă vrei, te întorci cumva la copilul din tine. Este un moment în care ajungi să te descoperi pe tine pentru că cunoşti ţara din care vii, ajungi să cunoşti şi ţara în care te duci, cunoşti noi culturi diferite, anumite bariere rămân, cele de cutume, cele de limbă. Undeva între toate aceste variabile, te regăseşti ca fiind un numitor comun şi cred că este foarte eficient să te cauţi în mai multe oglinzi, pentru că oglinzile sunt de mai multe ori mincinoase mai ales dacă eşti învăţat cu ele. Este amar uneori gustul când constaţi că eşti altcineva decât cel care credeai tu că eşti într-o societate nouă, într-un mediu care nu te cunoaşte de 30 de ani, cum mă cunoştea mediul din care veneam eu, de multe ori este dulce, este o mare confirmare şi o foarte mare surpriză când vezi că generezi aceeaşi reacţie şi unor români şi unor thailandezi şi unor vietnamezi şi unor mexicani. Sunt nişte confirmări de care cred că avem fiecare dintre noi nevoie.
Anca Loghin: Cum te îmbogăţesc ţările pe care le vizitezi, pe lângă autocunoaştere?
Ioan Dan Niculescu: Caut locaţii exotice, caut insule, caut locuri cu plaje albe şi ocean turcoaz, caut palmieri. Am trăit, am gustat, am mirosit, am gustat puţin spus în ultimii 5 ani, pe lângă Thailanda, Cambodgia, Vietnam, Mali, Mexic şi pentru nedrept pentru puţin timp, Laos. Sunt locuri care în primul rând mi-au dat foarte mult curaj, mai ales m-au învăţat că timpul este o noţiune relativă, este acea monedă de schimb, de multe ori suntem foarte darnici cu secundele şi zilele noastre şi investim foarte mult din unica resursă pe care o avem dacă e să ne gândim un pic pe lumea asta, în anumite lucruri care poate că nu merită atât de mult. Suntem nişte firi risipitori care nu au avut posibilitatea bunului simţ să se uite cât au în cont şi suntem învăţaţi să cheltuim câte un milion de secunde fără să clipim, deşi noi nu ştim de fapt şi de drept exact de resursa asta cât ne este dat. Am învăţat că nu ai o a doua viaţă şi este bine să faci începând de astăzi tot ce ai de făcut tot ce ţi-ai dorit.
Anca Loghin: Trebuie să fi existat şi provocări în ţările în care mergi tu. Care ar fi acestea?
Ioan Dan Niculescu: Pornind de la cele de care povesteam, de interacţiune cu oamenii, până la nişte nevoi esenţiale. Te îndepărtezi mai mult de zonele turistice şi vrei să guşti mai mult din civilizaţia ţării pe care o vizitezi şi vrei să faci lucrul acesta la mod real. Mult mai mult în glumă decât în serios, chiar mi-am dezvoltat o credinţă personală conform căreia dacă eşti într-un loc în care nu ştii ce să faci şi ţi se pare că nu ai resurse, ţi se pare că totul este împotriva ta, studiezi terenul, te uiţi foarte atent împrejur, dacă nu vezi nici un schelet în jurul tău, înseamnă că nu a murit nimeni în situaţia similară şi chestia asta îţi dă foarte mult curaj să apuci pur şi simplu pe un drum anume şi să vezi ce se întâmplă.
O lecţie foarte importantă pe care am învăţat-o în Thailanda, chiar în primul meu an acolo, thailandezii sunt budişti, trăiesc foarte mult în clipa aceasta şi în momentul acesta. Budda a spus şi cred că cea mai mare greşeală pe care o facem noi este să fim nefericiţi şi suntem nefericiţi în viaţa asta, amintindu-ne ziua de ieri şi proiectându-ne ziua de mâine şi în felul acesta ne întristăm ziua de astăzi, ne umplem cu angoase şi îngrijorări, ca atare este Ok să trăieşti momentul aşa cum este el şi îmi amintesc că în primul an acolo când am întrebat pe o recepţioneră care vorbea engleză: “astăzi este mohorât, ieri au fost nori, cum crezi că va fi vremea mâine?” şi m-a înţeles într-un final, s-a luminat la faţă şi îmi răspunde sincer şi senin: “Wait util tomorrow and see”, “aşteaptă până mâine şi ai să vezi” şi aveam să aplic lucrul acesta de foarte multe ori în viaţă.
Apoi, iarăşi o chestie foarte importantă care am învăţat-o, plimbându-mă dintr-un loc în altul, este cea cu punerile în comun. Am crezut foarte mult timp că “a crea”- sunt director de creaţie – înseamnă “a inventa”, şi este o foarte mare greşeală. Creaţia este de fapt punerea în comun a două sau mai multe lucruri care nu au fost puse în comun până în momentul acela. Trăind în două tări pe două continente în două culturi diferite şi aşa mai departe, eşti forţat să faci puneri în comun. De ce ai să schimbi mai multe locuri de ceai şanse să pui mai multe lucruri în comun şi viaţa mea cel puţin a devenit una mult mai colorată, una mai veselă şi plină de alternative verificate. Plus marele necunoscut care îţi dă motiv să te trezeşti mai motivat în fiecare dimineaţă.
Anca Loghin: Astfel, provocările pe care le întâlneşti compensează cu lucrurile care le cunoşti acolo şi laturile pe care le descoperi în tine şi în ceilalţi…
Ioan Dan Niculescu: Numai aşa poţi învăţa şi cred că înveţi foarte puţine la “ all inclusive” şi la felul în care călătorim noi, îmi place să numesc “all exclusive”. Înveţi foarte foarte multe cum se întâmplă şi în viaţă, din eşecuri şi din provocări poţi să înveţi ceva nou.
Anca Loghin: Cu toate acestea, de fiecare dată cu 2-3-4 sau mai multe luni, te întorci în România, te întorci în Iaşi în dealul Copoului mai exact. De ce te întorci acasă?
Ioan Dan Niculescu: În primul rând acasă este acasă şi este un punct de referinţă pentru fiecare dintre noi. Dincolo de cele evidente, de dorul pe care nu ai cum să nu-l ai faţă de familie, faţă de prieteni şi tot ce avem drag aici, am reuşit încet încet să realizez că suntem trecători în viaţă. Când nu ieşeam din ţară sau o făceam pentru o perioadă foarte, foarte scurtă, luam viaţa foarte în serios, mă luam pe mine foarte în serios. E o greşeală pe care o facem mulţi dintre noi. Viaţa nu te ia în serios, “viaţa este ceea ce ţi se întâmplă în timp ce tu îţi făceai alte planuri” şi când îţi capeţi un pic de curaj şi un pic de detaşare faţă de nişte norme care de cele mai multe ori singur le-ai construit şi le ţii foarte foarte strâns în braţe, dispar acele frustrări pe care le ai de multe ori ca şi român, ca şi ieşean ca şi membru al unei comunităţi pe care nu o schimbi niciodată, o abordezi cu mult mai mult curaj, şi mai ales capeţi o viziune mai de ansamblu, dacă vrei, asupra ei.
România mi se pare o ţară cu un potenţial extraordinar de mare, cu o grămadă de nişe care încă nu există şi un loc extraordinar de prielnic pentru mediul de afaceri, pentru poveşti care pot să crească. Avem tot ce ne trebuie în România, avem oameni pasionaţi. Hai să recunoaştem, cu toată emigrarea care s-a întâmplat în România în ultimii ani, mediul competiţional este eficient de scăzut şi ai concurenţă mult mai puţină. Aici este foarte uşor să te afirmi şi în ciuda a ceea ce cred, marea majoritate a românilor, după ce vizitezi ţările cu adevărat sărace, îţi dai seama că România este o ţară bogată şi este o ţară în care se câştigă, îndrăznesc să spun şi sper să nu mă bată Dumnezeu, foarte uşor, foarte mulţi bani. Din păcate dacă ajungem la povestea cu banii, sunt o noţiune relativă, banii sunt nişte numere, evaluarea lor este până la urmă subiectivă şi fiecare dintre noi o percepe altfel şi, secretul, când vine vorba de bani, nu este să întrebi “cât”, este să întrebi “cum”.
Numai după ce ai văzut cum trăieşte o familie de cambodgieni din 70 de dolari pe lună şi ei sunt 6 oameni, şi zâmbesc în fiecare zi, ajungi să apreciezi la justa valoare cele câteva sute de euro pe care le faci în România şi zâmbeşti de două ori mai mult decât cambodgienii, când le faci pentru că îţi dai seama că ai şansa. Eu trăiesc cu, convingerea că în România ca şi nivel de trai, suntem undeva în primii 30% din populaţia Terrei.
La întrebarea “De ce mă întorc în România”, pentru că viaţa este foarte frumoasă aici. Nu apreciem noi la justa valoare, dar este cu lapte şi miere, în Europa se trăieşte foarte foarte bine.
Anca Loghin: Ce îţi place cel mai mult când vii acasă să faci?
Ioan Dan Niculescu: În primul rând îmi place să mă ocup şi offline şi direct de afacerile şi de proiectele pe care le am în derulare, fac lucrul acesta online pentru 5 sau 6 luni pe an cât lipsesc din ţară dar bineînţeles că este mai plăcut să dai mâna cu oamenii cu care colaborezi, să ai acel contact vizual de care povesteam că mă ajută mult în ţările prin care umblu, dar mai sunt şi aspecte secundare; îmi este foarte dor de mâncarea românească după o anumită perioadă de timp, îmi este dor şi drag când mă întorc în Iaşi de mirosul teilor şi lunile mai-iunie în principiu nu le prea lipsesc şi îmi este dor de copilărie pe care mi-am trăit-o aici şi este un motiv pentru care mă găseşti deseori la mănăstirile din judeţul Neamţ unde am copilărit. Mai fac câte o escapadă în Deltă şi încerc să-l caut pe “cel mic” din mine care ştia mult mai multe decât ştiu eu astăzi şi mă întorc la el cu drag.
Anca Loghin: Ce i-ai sfătuieşti pe cei care sunt acum în afara graniţelor şi alternează aşa, s-ar gândi să se întoarcă dar nu ştiu exact?
Ioan Dan Niculescu: Cred că oriunde te simţi bine şi acasă pe lumea asta este bine să rămâi şi să acorzi locului respectiv şanse, dar la fel de important este să fi explorat mai multe opţiuni înainte de a hotărî unde este acel acasă. Vis-a-vis de dragul pe care îl am eu personal faţă de Iaşi şi faţă de România, recunosc că este o valoare dobândită şi cred că oricine este în afara graniţei are măcar aceste două viziuni în balanţă: viaţa privită din afară ţării şi viaţa privită din interiorul ei.
Cred că ai şanse mult mai mari de afirmare şi dacă vrei să scrii o poveste de scrisă este mult mai simplu în România pentru că noi avem mult mai multe carenţe în continuare şi este nevoie foarte mare de oameni de valoare pentru că marea majoritate a oamenilor care au plecat din ţară sunt oameni de valoare, sunt oameni care au vrut să facă istorie, au vrut să facă treabă indiferent de domeniu. A existat mentalitatea aceasta şi sper să dispară încet în timp că dacă vrei să faci ceva cu adevărat este OK să pleci din ţară. Cu experienţa pe care o poţi dobândi în călătoriile tale, în viaţa pe care o ai în alte locuri decât în România, este un plus de experienţă fantastic şi dacă te întorci şi îţi încerci visele pe care, hai să fim realişti, ţi-e mult mai uşor să le pui în practică la tine acasă decât printre străini, cred că toată lumea are de câştigat şi în primul rând ţara asta a noastră, care este până la urmă cum a spus-o toţi, este populată cu români şi nu-i păcat că e populată cu români, e minunat că e populată de oameni care vorbesc aceeaşi limbă ca şi tine şi sunt oameni care au aşteptări foarte mari şi cred eu că atunci când nu te mai întorci în ţară deloc, înşeli aceste aşteptări. E important, dacă nu vrei să vii cu totul acasă, măcar să investeşti în România şi măcar să încerci să dezvolţi şi să imporţi, că tot am exportat atâţia ani.
Anca Loghin: Ai pleca definitiv din ţară?
Ioan Dan Niculescu: Nu cred, deşi tentaţiile sunt mari şi aleg România de două sau de trei ori pe an pentru că este a mea, sunt după cum spuneam, locurile cu care rezonez. Se spune că acasă este acolo unde îţi este inima.
Interviu realizat de Anca LOGHIN
Tehnoredactare: Andreea Drîlea
