De ce m-am întors în România: Povestea Ralucăi Afloarei după 10 ani petrecuţi în Germania

Publicat de , 2 iunie 2015, 08:13 / actualizat: 2 iunie 2015, 19:51

Am cunoscut-o prima dată pe Raluca la Creative Coffee, unde, împreună cu fetiţa ei, Alicia, au luat pulsul noutăţilor din sfera antreprenoriatului ieşean. M-a întâmpinat cu o deschidere nemaipomenită, cu blândeţe şi înţelepciune. Raluca este mereu dornică de a cunoaşte oameni noi, de a interacţiona şi de a le asculta poveştile.

Am vizitat-o ulterior pe Raluca, acasă, unde în lumina liniştitoare a căminului lor şi înconjurată de desenele Aliciei, mi-a povestit de ce s-a întors în România după 10 ani de stat în Germania. Am vizitat ulterior şi biroul unde, am fost întâmpinată de soţul Ralucăi şi o mână te tineri, alături de care lucrează, cu entuziasm  la proiectul dezvoltat de ei, AppDemoStore.

Raluca Afloarei a plecat la un stagiu de practică, prin AIESEC şi a rămas timp de 10 ani, împreună cu soţul, în Germania. Au lucrat la cea mai mare firma de software din Europa şi au decis să se întoarcă pentru a-şi creşte fetiţa lângă bunici şi familie pentru a-şi dezvolta sentimentul de apartenenţa şi „să ştie că este iubită de familia ei”. Raluca s-a mai întors şi pentru a-şi dezvolta proiectul în domeniul IT pe care l-a început în Germania.

Anca Loghin: Ce v-a determinat să plecaţi peste hotare?

Raluca Afloarei: Am studiat în Iaşi la Ştiinţe Economice, secţia Informatică Economică, am terminat acum 12 ani, după care am avut ocazia să plec cu un traineeship AIESEC pe programul Exchange, se chema în schimb de experienţă în Gemania la firma SAP şi din una în alta, am ajuns să rămân 10 ani, cu toate că scopul programului era schimb de experienţă, jumătate de an să mergem să vedem cum fac alţii, să învăţăm şi să venim înapoi în Iaşi şi să îmbunătăţim mediul local. Ei bine, eu am simţit că nu e de ajuns 6 luni, şi când am avut ocazia să iau un job, şi am zis că încă un an, hai încă un an, încă un an şi s-au făcut 10.

Anca Loghin: De ce aţi ales Germania ca destinaţie?

Raluca Afloarei: Deci eu am studiat informatică economică şi am învăţat despre cele mai noi tehnologii în domeniul bazelor de date, software economic şi când am terminat facultatea şi a trebuit să mă angajez, în primul rând nu erau prea multe joburi şi în alt doilea rând ce era, era pe tehnologii vechi. Eu voiam să lucrez ceea ce am învăţat la facultate.

Anca Loghin: Teoretic….

Raluca Afloarei: Teoretic, exact, şi atunci nu am prea avut de ales.Atunci între Germania care era pe listă şi America, am ales Germania că e mai aproape de casă, fiind anul 4 am decis aşa, m-am apucat să învăţ germană. Apoi, când am avut ocazia să plec prin AIESEC prin internship la SAP, nu am mai stat pe gânduri. Aşa s-a întâmplat, aşa a fost oportunitatea.
După 6 luni am simţit că abia m-am încălzit şi chiar am simţit că trebuie să mai stau dacă vreau să învăţ ceva. Eu am plecat cu gândul să mă întorc, să fac afacerea mea, mereu am avut spiritul antreprenorial în sânge, dar trebuia să mai adun experienţă, resurse financiare şi atunci am zis OK, m-au stau puţin, sunt tânără, mai am timp şi când am avut ocazia să primesc un job stabil acolo, l-am luat. M-am dus la firma SAP care este firma cel mai mare producător de software economic din Europa, are peste 70.000 de angajaţi în peste 130 de ţări, inclusiv în România.

[quote align=”center” color=”#999999″]Foarte mulţi români pleacă şi eu cred că există cumva două categorii: unii pleacă şi zic: „m-am săturat de ţara asta, plec” foarte mulţi dintre prietenii noştri români sunt aşa, şi categoria din care facem noi parte. Eu am plecat pentru experienţă, să adun resurse de toate felurile, să venin în România, şi să facem ceva al nostru.[/quote]

Anca Loghin: V-a fost greu să vă obişnuiţi? Aţi plecat singură?

Raluca Afloarei: Am plecat cu soţul meu care pe atunci era prietenul meu, dar am plecat în oraşe diferite. El a plecat în Stuttgart, iar eu am plecat în Heidelberg şi nu am locuit împreună o bună perioadă de timp până ce a reuşit şi el să se angajeze la SAP. AIESEC-ul m-au ajutat foarte mult, în sensul că ei au avut grijă de mine ca de un copil, adică au avut grijă ca să mă integreze, s-au ocupat de acte, mi-au găsit cazare, ei s-au ocupat de absolut tot. Am avut provocări cu, cultura germană să o înţeleg şi să fiu ca ei.

Anca Loghin: Care au fost provocările acestea? Spuneaţi doar de cultură…

Raluca Afloarei: Limba a fost o provocare, pentru că germana este grea, am plecat de aici cu un nivel de bază. Cultural a fost un şoc. În amintesc prima dată când am ajuns în Heidelberg am fost cazată în gazdă la o doamnă nemţoaică, în mansarda casei ei şi când mi-a prezentat casa a început: „Nu aveţi voie să deschideţi geamul pe verticală, nu aveţi voie să ţine-ţi geamul deschis când plouă, nu aveţi voie să faceţi gălăgie după ora 9, nu aveţi voie să aveţi musafiri”… Şi am ieşit de acolo şi am zis: „Da ce am voie?”. Cam aşa e cultura. La firmă a fost diferit pentru ca acolo că acolo e firmă multinaţională şi m-am simţit bine, dar în afară, rece şi distant şi apoi în firmă am avut o droaie de provocări pentru faptul că veneam din România cu permis de muncă, cu concuratul cu nemţii care, mă rog, au avut alt start şi au studiat la alte universităţi decât noi.

Anca Loghin: Aţi simţit un soi de discriminare pentru faptul că veneaţi din România?

Raluca Afloarei. La firmă, nu. Pentru că aşa e firma, cultură organizaţională, dar în afară am simţit. Şi nu neapărat ca şi român, dacă eşti străin cum zic ei „ausländer” şi deja ai un punct în minus.

Anca Loghin: Care au fost părţile bune ale experienţei din Germania? Ce v-a plăcut mai mult acolo?

Raluca Afloarei: În primul rând mie îmi place să învăţ în continuu, să mă dezvolt, să ies din zona de confort şi asta mi-a plăcut că mereu a trebuit să învăţ ceva, vorbeam mereu în două limbi, engleză şi germană, şi, asta mi-a plăcut foarte mult că m-a ajutat să-mi perfecţionez ambele limbi, am luat contact cu oamenii din diferite locuri şi mereu îmi plăcea să aud poveştile lor, de unde vin. Am călătorit mult, asta iar e frumos pentru că Germania are o poziţie excelentă şi o infrastructură excelentă şi atunci am putut să călătoresc în toată Europa iar în 5-6 ore se poate ajunge cu maşina în locuri frumoase, plus un avionul, evident, se ajunge mai uşor peste tot, mai ieftin.

Anca Loghin: Bănuiesc că şi financiar vorbind, vă permiteţi să faceţi lucrul acesta?

Raluca Afloarei: Da, acesta e un alt aspect care m-a făcut să stau, faptul că la sfârşitul lunii puteam să economisesc ceva într-un cont special care era pentru a economisi ca la un moment dat să mă întorc acasă şi să am bănuţi să pot încerca să încep ceva. Asta m-a ţinut mult timp acolo.

Anca Loghin: Aţi plecat cu gândul să vă întoarceţi, însă tot aţi rămas 10 ani. Nu v-aţi gândit să rămâneţi acolo?

Raluca Afloarei: Foarte mulţi români pleacă şi eu cred că există cumva două categorii: unii pleacă şi zic: „m-am săturat de ţara asta, plec” foarte mulţi dintre prietenii noştri români sunt aşa, şi categoria din care facem noi parte. Eu am plecat pentru experienţă, să adun resurse de toate felurile, să venin în România, şi să facem ceva al nostru. Cu gândul ăsta am plecat şi când ai gândul ăsta în minte mereu, mereu îl ai aşa în sânge, orice s-ar întâmpla, până la urmă tu îţi ştii scopul final. Mereu când am avut de decis, încotro, ştiam că nu o să ne cumpărăm şi noi o casă ca şi toţi ceilalţi prieteni, pentru că asta ne va ţine aici. O să ne cumpărăm doar un apartament mic pe care să-l vindem apoi uşor. Am avut provocări şi a fost grea despărţirea ca să zic aşa, dar faptul că am ştiut mereu că o să facem chestia asta şi că doar era ceva de genu: „ aşteptăm momentul corect”. Când o să o vină, când o să simţim noi că e momentul corect, noi am spun iniţial un an, după aia 3 ani, după aia 5 ani şi aşa că momentul corect a venit când s-a născut fetiţa noastră şi atunci am simţit când ea a împlinit un an, că trebuie să luăm o decizie pentru că începe grădiniţa acolo sau nu, începe grădiniţa în România, o să-şi facă prieteni, trebuie să ne mutăm într-un loc mai mare, nu mai încăpeam în apartamentul nostru mic şi atunci am zis, acum e momentul să facem schimbarea.

Anca Loghin: De ce nu aţi continuat proiectul antreprenorial în Germania şi v-aţi decis să veniţi în ţară?
Raluca Afloarei: Noi am început proiectul în Germania. Lucram la el în weekend şi seara. Adevărul este că am încercat acolo să creştem afacerea şi nu prea am reuşit pentru că trebuia să lucrăm şi la firmă şi la proiect şi să mai avem grijă şi de fetiţă şi atunci am zis, acum sau niciodată ori lăsăm baltă proiectul ori lăsăm baltă firma. Deci, toate la un loc nu se mai puteau. În Germania este imposibil trebuia să mergem pe o finanţare, investitori, lucrul pe care nu ni l-am dorit şi nu dorim nici acum şi atunci am venit în România. Aici este viaţa pur şi simplu mai ieftină şi aici, am putut o perioadă să trăim încă din economii fără să cheltuim toţi banii într-un ritm absolut rapid. Mai ales că proiectul nostru este online şi oriunde l-am face e cam acelaşi lucru. Cu tehnologia, trebuie să spun că internetul în România este cel mai rapid din Europa, dacă nu mă înşel, am văzut un studiu recent şi cam de 10 ori mai rapid decât în Germania. Tehnologia e aceeaşi pe calculatorul meu ca şi în Germania. Nu suntem un business local, ci global, adică noi vindem peste tot în lume software-ul nostru, şi atunci de ce să nu-l producem în România unde e mai ieftin?

Anca Loghin: Spunea-ţi că aţi optat ca fetiţa să revină în ţară să se formeze aici. De ce nu aţi optat pentru Germania având în vedere totuşi nivelul de educaţie, poate cu o deschidere mai mare?
Raluca Afloarei: Acesta a fost un punct de discuţie foarte complicat, am stat foarte, foarte mult şi ne-am gândit cum e mai bine pentru ea şi totuşi am decis că e mai bine aici, pentru că am considerat că cel puţin la vârsta asta contactul cu familia, cu bunicii, cu familia, verişorii, unchi, mătuşi, e mai important, apartenenţa asta pentru dezvoltarea ei socială şi să fie un om aşa fericit pe viitor. Şi atunci am zis că poate sistemul nu e aşa de bun în România, dar spre surprinderea mea am găsit o grădiniţă care este absolut superbă, la fel de bună ca o grădiniţă din Germania, numai că aici costă până în 200 de euro, iar în Germania mă costa aceeaşi grădiniţa 1500 de euro. Consider că până la urma urmei contează cât se implică şi părintele. Şcoala nu poate să facă totul.

Informatica din Iaşi, plus secţia de informatică economică de la Ştiinţe Economice, spre exemplu, eu le recomand şi cred că cu, ele putem să concurăm în toată lumea. Am avut întâlnirea de 10 ani şi, au venit oameni tot aşa, din America, din Germania, din Olanda, de peste tot şi cam toţi au zis acelaşi lucru. O fostă colegă e manager la Microsoft, una lucrează la Google, cu toţii am fost de acord că nu suntem inferiori străinilor, chiar suntem puţin mai bine pregătiţi. Cred că se pot educa copii în România foarte bine.

Anca Loghin: Revenind la experienţa dvs. acolo, v-aţi decis să vă întoarceţi după 10 ani, cum aţi regăsit ţara atunci când v-aţi întors?

Raluca Afloarei: Noi ne-am întors prima dată în Bacău. Soţul meu din Bacău. Nu am regăsit extrem de dezvoltat pentru că nu avea o piaţă de IT dezvoltată. Lipsea ceva, flerul Iaşului cu studenţi. Pe urmă ne-am mutat în Iaşi, tocmai pentru această piaţă de care vorbeam şi am rămas foarte impresionată, totul arată mult mai bine, aceasta este clar, dar şi oamenii sunt diferiţi, plus că văd un spirit antreprenorial la mulţi, îmi place, oamenii sunt deschişi, au curajul să înceapă chestii noi, sunt tot felul de iniţiative,cafenele,spaţii de co-working, oameni care încearcă să facă tot felul de chestii interesante, sunt tot mai motivaţi faţă de acum 10 ani. În Germania nu am văzut aşa, oamenii sunt acolo cu un job, e călduţ, e bine. Aici este o dorinţă, să facem, să creştem, să facem ceva nou, să aducem o idee din străinătate aici local. Vin firmele, oamenii care lucrează în multinaţionale sunt şi ei deschişi. Pentru restul oraşelor nu pot să zic. Iaşul într-adevăr s-a ridicat foarte foarte mult şi chiar e un oraş în care se poate trăi. La început aveam dubii că o să pot să trăiesc în România după ce eu am trăit într-un oraş absolut superb din Germania, Heidelberg, un oraş turistic foarte frumos.

Anca Loghin: Ce v-a lipsit când v-aţi întors în România?

Raluca Afloarei: După prieteni am suferit şi sufăr în continuare cel mai mult. Pe lângă chestia asta, în oraş, locurile de joacă pentru fetiţă sunt altfel organizate, mai sigure, mai curate, şi corectitudinea din Germania. E mai organizat acolo, când vrei să faci ceva totul e pas cu pas, organizat, lumea respectă regulile, lumea e prietenoasă peste tot, măcar de suprafaţă, la supermarket, diplomată. Uşurinţa de a vizita o ţară, un oraş frumos sau o capitală, e mai greu din Iaşi, trebuie să mergi prin Bucureşti, e mai complicat şi mai scump.

Anca Loghin: Cât a durat perioada aceasta de readaptare în România?

Raluca Afloarei: Mi-a luat vreo 2 – 3 ani. Recent am simţit că în sfârşit s-a terminat procesul acesta de readaptare şi am acceptat tot, nu mai compar, Germania e Germania, România e România, şi asta a durat ceva timp. Mi-a fost greu să mă reobişnuiesc puţin şi cu sărăcia din România. În Germania nu prea există aşa ceva. Toată lumea este cam pe acelaşi nivel, puţini sunt sub medie şi puţini sunt peste medie. Mi-a fost greu să mă reobişnuiesc cu cerşetorii, cu unii oameni mai defavorizaţi, să le aud povestea, dar mereu mă gândesc că, contribui mai mult dacă locuiesc aici, îmi cheltui bănuţii aici în Iaşi, local, şi fac ceva, creez o afacere aici decât dacă stăteam în Germania.

Anca Loghin: Aţi venit în ţară pentru a vă continua ideea şi proiectul antreprenorial în domeniul IT? Despre ce este vorba?

Raluca Afloarei: Noi avem două Tool-uri online dedicate producătorilor de aplicaţii mobile şi software. Tool-urile ajută la promovarea aplicaţiilor. Platforma noastră ajută în crearea unei simulări sau a unui demo, unei prezentări interactive şi distribuţia acestei prezentări şi promovarea ei pe reţelele sociale în diferite moduri. Vrei să cumperi o aplicaţie, nu văd cum e, cum arată înainte, nu o pot testa, mi-o downloadez, plătesc bănuţii şi îmi dau seama că nu face ce voiam eu, că nu avea decât nişte screenshots şi nişte imagini şi o descriere şi părea interesant, dar de fapt nu e. Prin tehnologia noastră făcând procesul acesta de creare a demo-urilor foarte simplu, cât mai mulţi ne dorim noi să aibă demo-uri, deci ne adresăm producătorilor de software.

Anca Loghin: Care sunt provocările pe care le întâmpinaţi în cadrul acestui proiect pe care l-aţi dezvoltat dvs. antreprenorial?

Raluca Afloarei: Cea mai mare provocare a noastră este că am decis să nu mergem cu o investiţie, adică să nu avem investitori şi atunci, provocarea a fost să ne descurcăm, să creştem fără aceşti bani mulţi veniţi la început, adică cu banii noştri comparat cu ce auzim în străinătate, sunt nimic, adică zero, mai mult aşa, cât să ne plătim pe noi. Şi a doua, să faci un software e uşor să-l programezi, relativ uşor, dar să-l vinzi este extrem de greu, mai ales pe o piaţă globală.

Anca Loghin: V-ar mai determina ceva să plecaţi din România?

Raluca Afloarei: Am mai pleca din România, dar nu de tot. Din nou, tot aşa ne-am întoarce, am pleca pur şi simplu să vedem locuri noi, să cunoaştem lume nouă, să ieşim din zona de confort, să adunăm experienţe frumoase, dar tot aşa, cu ideea de a ne întoarce.

Interviu realizat de Anca Loghin

Tehnoredactare: Andreea Drîlea