De ce m-am întors în România: viaţa văzută de Alexandru Pădurariu prin lentilele obiectivului fotografic

Publicat de , 24 mai 2015, 10:34

La 16 ani şi-a propus să fie fotograf iar la 18 ani a plecat în Belgia pentru că a vrut să-şi achiziţioneze o cameră foto performantă pentru a-şi împlini acest vis. Aşa începe povestea şi călătoria prin viaţă lui Alexandru Pădurariu, un tânăr fotograf care s-a născut în Fălticeni.

L-am cunoscut pe Alex, prin prietena lui, Anca, unul dintre motivele cele mai întemeiate pentru care, după 5 ani, el a decis să revină în Romania si să se stabilească în Iaşi.

Alex este un perfecţionist, un tip bonom, creativ şi cu spirit analitic. A învăţat singur tehnicile si secretele fotografiei în timp ce lucra într-o seră în Belgia, iar din primul salariu şi-a cumpărat o cameră foto performantă, cu care şi-a început călătoria în lumea imaginilor.

Perseverenţa şi spiritul de autodidact au fost vectorii care l-au determinat pe Alex să-şi urmeze calea, să nu renunţe la visul de a fi fotograf, să se întoarcă în ţară şi să-şi înceapă propriul proiect. A plecat cu gândul de a se întoarce şi asta a şi făcut după 5 ani de Belgia.

Anca Loghin: Alex, spune-ne cum de te-ai hotărât să pleci din ţară?

Alexandru Pădurariu: Am plecat la 18 ani, tocmai terminasem liceul, mi-am dorit o cameră foto high level, nu aveam posibilităţi financiare să-mi achiziţionez o asemenea cameră în ţară. M-am gândit că fiind fratele meu deja plecat în Belgia, că cea mai bună mişcare în momentul respectiv este să plec şi să lucrez pentru a-mi cumpăra această cameră.

Anca Loghin: Şi pentru a-ţi îndeplini visul de a fi fotograf.

Alex Pădurariu: Da.

Anca Loghin: Unde ai decis să pleci?

Alex Pădurariu: Am preferat Belgia pentru că fratele meu e mai apropiat de vârstă de mine şi am zis că o să-mi fie mai uşor să mă integrez în Belgia. În nordul Belgiei, tocmai în Hoogstraten, aşa se numeşte localitatea.

Anca Loghin: Ce ai făcut prima dată când ai ajuns în Belgia?

Alex Pădurariu: Primul lucru şi prima chestie la care m-am gândit a fost să-mi găsesc un loc de muncă, să-mi pot permite să plătesc chirie şi toate cheltuielile pe care le aveam. Mă gândeam că trebuie să-mi caut de muncă pentru a-mi dezvolta într-adevăr pasiunea şi apoi să mă dezvolt pe plan personal. În aceşti 5 ani am lucrat în mai multe sere. Ştiam că nu m-am dus acolo să rămân şi să mă dezvolt profesional. Am cunoscut în seră fel şi fel de oameni: culturi diferite, oameni de pe alte continente. După o lună de muncă cu ore suplimentare, am reuşit să strâng bani pentru prima cameră. Ţin minte că, din salariul pe care l-am câştigat atunci, atât am reuşit să-mi plătesc chiria şi am spus că trebuie să-mi iau cameră.

[quote align=”center” color=”#999999″]Am încercat mereu să-mi spun punctul meu de vedere, să mă prezint aşa cum sunt, să nu fiu îngrădit de faptul că sunt român. Prin fapte oamenii îşi dau seama cum eşti tu de fapt.[/quote]

Anca Loghin: Ce aşteptări aveai când ai plecat acolo?

Alex Pădurariu: Nu ieşisem niciodată din ţară. Ştiam că o să găsesc un trai mai bun, că lumea acolo trăieşte mult mai bine decât trăim noi în ţară. Nu mă gândeam că o să fie o schimbare foarte mare. Eu am plecat doar cu ideea să-mi fac nişte bani, să-mi pot permite să-mi cumpăr ce am nevoie pentru a mă dezvolta. Nu mă aşteptam, cel puţin nu m-am gândit din ţară că îmi poate oferi o altă perspectivă în fotografie, că se poate trăi din fotografie, nu întâlnisem în ţară oameni care, de exemplu, făceau doar fotografie de produs şi trăiau din chestia asta. Pentru mine era un vis în ţară.

Aveam confortul că lucrez undeva că mă duc liniştit la muncă undeva, ştiam ce am de făcut şi apoi ştiam că îmi permit în weekend după o săptămână de muncă, mă duceam să-mi pun creativitatea la contribuţie într-un oraş arhitectural. Rotterdam-ul m-am impresionat cel mai mult şi de fiecare dată când mă duceam în oraşul respectiv aveam alte perspective. Fiecare clădire, trebuia să te învârţi în jurul ei de vro 5 ori ca să observi fiecare detaliu; foarte elegant, foarte simplu, dar în acelaşi timp foarte complicat. Pentru mine totul era nou şi fiecare unghi îl vedeam interesant. M-am dezvoltat foarte bine în Belgia, strict pe segmentul acesta.

Anca Loghin: Nu ai plecat convins că vrei să rămâi acolo…

Alex Pădurariu: Mă gândeam că ar fi frumos să stau şi să trăiesc într-o ţară civilizată, într-o ţară unde lumea te-ar încuraja să te dezvolţi uşor în orice domeniu, însă, am plecat cu gândul că o să mă întorc în ţară.

Anca Loghin: Ce ţi-a plăcut mai mult acolo, la nivel de cultură, la nivel de civilizaţie, poate la nivel de oameni ?

Alex Pădurariu: Absolut totul mi-a plăcut acolo. Singurul lucru complicat, mai greu, este să te exprimi, mai ales că pentru o persoană creativă este foarte important să te exprimi, să-ţi spui părerile. Este mai greu pentru că nu ştii nici limba, sau nu o vorbeşti foarte bine, o vorbeşti cât să te înţelegi cu oamenii. Cultura e diferită, ei sunt puţin mai reci. Oamenii sunt foarte deschişi la lucruri noi, la lucruri diferite. Mi-a plăcut ţara ca arhitectură, sunt foarte atenţi la detalii. Pentru mine ca fotograf, detaliile contează foarte mult. Am întâlnit oameni foarte faini în domeniul meu care chiar m-au ajutat.

Anca Loghin: Crezi că dezvoltarea ta ar fi fost alta dacă te-ai fi format în ţară?

Alex Pădurariu: Cred că da, din punct de vedere fotografic sunt mai dezvoltaţi. Şi-au creat o atenţie foarte mare la detalii. Pe când la noi, atenţia la detalii nu este în prim plan.

Anca Loghin: Cum de te-ai decis ca după 5 ani în care ai avut şi suportul financiar, ai avut şi impulsul creativ de a-ţi dezvolta pasiunea pentru fotografie, să te întorci în ţară?

Alex Pădurariu: Eu am plecat din ţară cu gândul să mă întorc înapoi în România. Am vrut aici să mă dezvolt cu fotografia.

Anca Loghin: De ce îţi era dor cel mai mult acolo?

Alex Pădurariu: Am avut probleme cu exprimarea, cu felul de a mă face înţeles, trebuie să explici, să spui, să vorbeşti, să-ţi spui părerea, să-ţi spui ideea ta. Mi-a fost foarte greu, nu mă simt îngrădit. Nu mă puteam exprima ca în ţară. Ei vorbesc engleza, nu foarte bine, dar atunci dacă chiar vrei să te faci înţeles 100%, atunci trebuie să vorbeşti flamanda.

Anca Loghin: Te-ai lovit de stereotipii în ceea ce priveşte românii?

Alex Pădurariu: Cred că e normal să te privească altfel având în vedere imaginea pe care ne-am creat-o noi ca ţară, însă, nu prea le-am băgat în seamă. Am încercat mereu să-mi spun punctul meu de vedere, să mă prezint aşa cum sunt, şi, cred că prin fapte oamenii îşi dau seama cum eşti tu de fapt. Prea multe explicaţii nu am oferit nimănui chiar dacă m-au întrebat şi se vedea după expresia lor că nu le prea convine. Am încercat să-mi spun mereu punctul meu de vedere, să nu fiu îngrădit de chestia asta că sunt din România şi că ar trebui să tac mai puţin sau să vorbesc mai puţin, să fiu mai reţinut şi cred că în fotografie nu văd de ce aş avea reţinere şi nu am fost deranjat de chestia asta că puneau etichete, absolut deloc.

Anca Loghin: Care a fost click-ul să spunem, ce te-a determinat să zici: „gata săptămâna viitoare plec acasă”?

Alex Pădurariu: După întâlnirea pe care am avut-o în Amsterdam cu grupul de pe 1x, unii dintre ei m-au contactat. Fiecare mă încurajau să mă întorc în ţară şi să continuu cu fotografia şi să ajung cu pasiunea la un alt nivel. Atunci am avut un moment de gândire şi mi-am propus să încep un proiect personal puţin mai diferit de ce se făcea în ţară. Am început, am zis că primul lucru pe care trebuie să-l fac este să-mi caut un nume. Aşa a luat naştere proiectul meu personal. Din Belgia m-am gândit la numele proiectului, la ceea ce vroiam eu să fac, am ajuns la numele de Worthy of Elegance.

Anca Loghin: Te-ai întors în ţară pentru fotografie, te-ai întors în ţară pentru că simţeai nevoia să comunici creativ mai bine, te-ai mai întors în ţară şi pentru un alt motiv, un motiv pentru care se numeşte Anca.

Alex Pădurariu: Online-ul m-a ajutat foarte mult. Am regăsit confortul în Anca, actuala mea prietenă. Ne-am cunoscut de când eram plecat. De fiecare dată când venea sau când aveam o idee discutam cu ea, mă gândeam să mă întorc în ţară, dar nu eram 100% sigur că atunci era momentul să mă întorc în ţară. O parte din decizia mea de a mă întoarce a fost şi datorită ei.

Anca Loghin: Cum ai regăsit ţara după 5 ani de stat în Belgia? Care au fost schimbările pe care le-ai regăsit?

Alex Pădurariu: Primul impact pe care l-am avut cu ţara a fost oraşul meu natal pentru că de acolo am plecat şi acolo m-am întors. Fiind un oraş mic, mari schimbări nu am văzut. A fost greu la început să mă obişnuiesc cu ideea că totul a rămas la fel, şi de aici şi decizia să mă duc într-un oraş puţin mai mare. Cunoşteam câţiva oameni în Iaşi, deja aveam câţiva prieteni în Iaşi şi mi-a fost cel mai uşor să vin în Iaşi.

Anca Loghin: Care au fost provocările pe care le-ai întâmpinat atunci când te-ai întors?

Alex Pădurariu: Cred că cea mai mare provocare a fost să mă acomodez din nou cu mentalitatea noastră. Nu e o dinamică productivă, suntem mereu pe grabă. Simţeam că oraşul, ţara noastră nu-ţi prea oferă libertatea de a gândi liber, de a fi diferit.

Anca Loghin: Ţi-a fost greu să te readaptezi acasă?

Alex Pădurariu: Da, mi-a fost greu. Am avut, chiar cred, 3 luni grele în sensul de acomodare.

Anca Loghin: Ai mai pleca din ţară?

Alex Pădurariu: Momentan nu al avea nici un motiv să plec din ţară. Am reuşit să-mi creez clienţi stabili, clienţi cu care să colaborez lunar, asta m-a încurajat încetul cu încetul să mă duc pe o singură direcţie în fotografie. Momentan, chiar am început un proiect, încerc să ofer 10, 20 maximul de fotografii lunar gratuite. Îmi aleg o temă lunar, şi încerc pe tema aia să creez tot felul de fotografii. Designerii le pot folosi pe blog-uri, site-uri, după două luni, avem 20 de mii de download-uri. Le-am văzut şi le-am găsit pe foarte multe site-uri, în toată lumea, asta mă încântă şi îmi dă un impuls de a continua cu proiectul acesta.

Anca Loghin: Povesteşte-ne un pic despre experienţa asta fotografică de acolo.

Alex Pădurariu: Am descoperit o platformă, se numeşte 1exposure.com, platformă foto în care publici fotografiile puţin mai greu. Trebuie să treacă de un juriu şi ei decid dacă poza ta merită sau nu merită să fie publicată de site-ul lor. Chiar înainte să plec în Belgia ţin minte că mi-au acceptat o fotografie şi eram super încântat. În momentul ăla chiar mi-am dorit să cunosc oameni din spatele site-ului.

Anca Loghin: Câte fotografii au avut publicate pe site-ul 1x.com ?

Alex Pădurariu: Momentan cred că am 10 fotografii. Cu cei de pe site, cu membrii grupului, m-am întâlnit chiar şi în Olanda, cu 30 de oameni de pe platforma aceasta.

Anca Loghin: Am înţeles că ai un proiect de ai aduce chiar în România pentru prima dată?

Alex Pădurariu: Momentan lucrez la un proiect să-i aduc pe cei din afară din România în Bucovina.

Anca Loghin: Spune-mi nişte cuvinte cheie ale stilului tău fotografic.

Alex Pădurariu: Eu am încercat tot timpul să folosesc lumina şi umbra într-un contrast puţin mai puternic. Nu ştiu dacă neapărat, atunci când fac fotografia mă gândesc la o poveste, cât la o legătură între subiecte. De exemplu am o fotografie cu un teatru vechi, deşi foarte modern arhitectural vorbind, şi cu un bătrân. Pentru fotografia aceea am aşteptat 2 zile să treacă omul potrivit deşi au trecut oameni destul de interesanţi dar nu era ceea ce aveam eu în minte. Am avut un plus natural mereu, compoziţia.

Alex Pădurariu: Fotografia ca şi viaţa, este un joc de lumină şi umbre.

Interviu realizat de ANCA LOGHIN

Tehnoredactare: Andreea Drîlea