Povestea României. Introducere…
Publicat de nicolaetomescu, 27 iulie 2016, 09:54
Proiect
NICOLAE TOMESCU
Povestea României a presupus, până acum, călătorii în aproape 30 de județe ale țării, urmărind, pe mai departe, să capteze și să mențină atenția în privința celorlalte unități administrativ-teritoriale plus municipiul București.
Jurnalul / pe care îl voi publica și sub formă de carte / relatează – prin intermediul imaginilor (peste 5.000) – întregul care ține de călătorii. Descriu un spațiu incredibil, faptele înregistrate de aparatul foto.
*
Schița traseelor parcurse, o schiță a realității, ar vrea să descrie cercul, curba închisă, perfectă, care revine mereu asupra ei însăși. Nu simbolizează infinitatea, dar tinde să exprime integralitatea și unitatea. La distanță oarecum egală de toate punctele periferice (includ proveniența geografică a celui care a alcătuit jurnalul), România poveștilor adevărate (ale naturii, mai ales) poate fi și un simbol al echilibrului; punctele deplasărilor apar tocmai ca expansiuni care au dat naștere cercului imaginar. Simbolul reîntoarcerii se regăsește, în proiect, sub forma etapelor, anotimpurilor și zilelor. De fapt, Iași – Suceava – Maramureș – Cluj – Hunedoara – Sibiu – Brașov – Covasna – Harghita – Neamț – Iași ar oferi, mai curând, impresia unei curbe plană închisă, pentru care suma distanțelor oricărui punct al său la două puncte fixe pare întotdeauna constantă. Curba aproape perfectă ar fi reprezentată de trasele Suceava – Neamț – Bacău – Vrancea – Buzău – Prahova – Dâmbovița – Argeș – Vâlcea – Gorj sau/și Botoșani – Iași – Vaslui – Galați – Brăila –, fascinantul „ocol” Tulcea – Constanța –, Ialomița – Ilfov – București – Călărași – Giurgiu – Teleorman – Olt – Dolj – Mehedinți, de aici, în ambele situații invocate, „cercul se închide” prin Caraș Severin – Timiș – Arad – Bihor – Sălaj – Satu Mare – Maramureș – Bistrița Năsăud…
Copyright
Povestea României
partea I a fost înregistrată la ORDA sub numărul 7355/16.08.2012
ORDA a înregistrat partea a II-a sub numărul 381/16.01.2013