(AUDIO) Cosette Chichirău și Mihai Chirica, în dezbatere post-electorală – IMPERATIV cu Ioana Soreanu (09.10.2020)
Publicat de isoreanu, 8 octombrie 2020, 21:17 / actualizat: 10 octombrie 2020, 8:05
Majoritatea fragilă a PNL din Consiliu Local Iași va genera negocieri cu USR-PLUS, alianță aflată în opoziție, pentru fiecare proiect.
În emisiunea IMPERATIV, de vineri, după Jurnalul orei 17,00, aflăm care sunt intențiile celor doi lideri politici.
Alegeri de la 27 septembrie au fost câștigate, la Iași, de primarul Mihai Chirica, aflat astfel la începutul celui de-al doilea mandat și de PNL care are în Consiliul Local 11 reprezentanți. Tot o reușită aș numi-o și câștigarea a 9 locuri, în același Consiliu Local, de către Alianța USR-PLUS. La o diferență foarte mică față de PNL, se angajează, prin vocea liderul USR Iași, Cosette Chichirău, să facă opozție în următorii 4 ani. Cosette Chichirău a candidat pentru funcția de primar și a ieșit pe locul al doilea, cu 30 la sută dintre opțiuni, față de 42 la sută – Mihai Chirica. Următorii clasați în Consiliul Local sunt PSD cu 5 consilieri și PMP cu 2. Pare puțin, dar e mult pentru că nici PNL, la putere, nici USR PLUS, în opoziție, nu au majoritate fără PSD și PMP. Doamna deputat Cosette Chichirău și domnul primar Mihai Chirica sunt invitați, astăzi, prin telefon, la Radio Iași, în emisiunea Imperativ.
Și Mihai Chirica și președintele ales al Consiliului Județean, Costel Alexe au invitat USR PLUS la o alianță în cele două foruri. Răspunsul a fost prompt și clar: nu se pune problema. Mai mult, Mihai Chirica i-a sugerat doamnei Chichirău, printr-o scrisoare deschisă, să rămână în CL, având șanse mari să devină viceprimar. În alte orașe, PNL și USR PLUS au mers în alianță chiar de la alegeri. Doamna Chichirău, de ce ați refuzat oferta domnului Chirica?
Cosette Chichirău: La Iași, situația este specială. La Iași, PNL nu este PNL, este fostul PSD camuflat sub altă siglă. Noi nu facem alianță cu pesediști indiferent de partidul prin care se ascund sau și-au găsit locul. Este o situație cu totul și cu totul specială. Vedem că, deși domnul Chirica a obținut 42%, totuși, PNL a obținut doar 32%. Ceea ce însemnă că domnul Chirica a luat 10% foarte probabil de la votanți PSD. Ne este foarte greu, foarte, foarte greu, de fapt, imposibil să facem o alianță cu oameni care nu susțin valorile și principiile noastre. Și anume, transperanță, integritate, nu susțin proiecte pe care noi le susținem. Așa că, din păcate, nu putem spăla imaginea domnului Chirica, care are are o imagine de primar corupt, cu vile și averi nejustificate, asociat cu Costel Alexe care, ca ministru al mediului, taie pădurile, taie copaci. Nu ne putem asocial imaginea cu astfel de persoane, din păcate.
Ioana Soreanu: Domnule primar Mihai Chirica, vă rog să răspundeți acuzațiilor doamnei Chichirău.
Mihai Chirica: Vai, îmi pare rău că și după sfârșitul alegerilor locale, doamna deputat Chichirău nu-și… nu-și modifică discursul. Eu știu doar un singur lucru că și corupția și celelalte lucruri care țin de legalitate le rezolvă instituțiile statului îndrituite să facă lucrul ăsta. Eu știu doar că am participat, din păcate, la o campanie bazată pe foarte multe minciuni pentru că, anunț public și radioascultătorii trebuie să aibă bază că așa voi face, voi cere punctual, în instanță, să îmi demonstrați toate casele, scumpă doamnă și, ce nu găsesc în declarația dumneavoastră din fața instanței ca fiind realitate, să vă cer să mi le și plătiți ca să le construiesc la diverse adrese pe care o să mi le indicați. A doua chestiune, pe mine nu m-au votat și votanții PSD pentru că votanții PSD au votat cu PSD și cu doamna Gavrilă, că așa se întâmplă într-o democrație, au avut opțiunea să se așeze exact acolo unde au fost, dar amintiți-vă faptul că dumneavoastră, la aceste alegeri, ați pierdut peste 34.000 de voturi față de europarlamentare deci și cei care v-au votat la europarlamentare m-au votat pe mine. Prin urmare, este foarte clar că este o abordare tendențioasă. Eu aș fi vrut, sincer, vă spun cu sinceritate, credeam că România asta poate să se întoarcă într-o direcție bună, cu oameni responsabili, în care să putem fi și noi uniți așa cum au fost alte localități din România, să tragă pentru proiectele Iașului, dar n-am asistat decât la o chestiune subiectivă și, dacă vorbim despre oameni ascunși și interpuși prin diverse partide, sunteți în cea mai mica măsură să vorbiți despre asta, având în vedere ce s-a adunat și în USR Iași, din păcate.
Ioana Soreanu: Domnule primar, înainte de a-i da doamnei Chichirău posibilitatea să vi se adreseze, aș vrea, totuși, să vă amintesc că, într-adevăr, înainte de alegeri, la PNL a existat așa… o infuzie de foști membri PSD, primari sau foști consilieri locali, care au fost și la PSD înainte, au fost și la PDL înainte de a fi la PSD…
Mihai Chirica: Și la PNL înainte de a fi la PSD și au fost și colegi cu domnul Bodea că și-acum îmi amintesc cum dumnealui conducea campania USR.
Ioana Soreanu: Ok, și-atunci cum combatem… PNL-ul spune că nu mai dorește traseism, combate traseismul. Totuși…
Mihai Chirica: Am mai definit un pic… o dată traseismul. Este adevărat, sunt două categorii. Traseism ar fi fost dacă luai o persoană lipsită de șansă politică și o puneai pe o funcție politică a unui alt partid, ca de exemplu, cum a venit doamna Camelia Gavrilă din Partidul Național Liberal în Partidul Social Democrat, fiind data afară de-acolo. Traseist este domnul Bodea care fără partid nu ar fi obținut nici voturi să treacă Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Și, sunt și oameni care au renunțat la anumite opțiuni politice pentru că nu te-ai născut om politic într-un partid și trebuie să-ți faci o schimbare de AND, poți să ai decepții acolo unde ai ajuns, poți să ai și lucruri positive care să te atragă la un partid și care îți dă voie să ai opțiune. Eu n-am jurat legământ pe viață cu niciun partid. Ce credeți că dacă în timp, lucrurile o iau razna în orice formațiune politică, mă obligă cineva să rămân să mă compromit într-un anumit loc? Bineînțeles că nu. Ceea ce e valabil pentru oricare om politic.
Ioana Soreanu: Bun, eu vă întreb altceva: de ce în cazul dumneavoastră, care ați fost la un moment dat la PSD, ați avut așa… o perioadă de independență de 2 sau 3 ani, ați trecut la PNL sau în cazul domnului Florentin Ciubotaru, de exemplu, e un exemplu, este scuzabil și de ce în cazul domnului Bodea, de exemplu, care spune dumnealui, e vorba de consecvență, de ce la dumnealui nu este scuzabil?
Mihai Chirica: Dar n-am vorbit eu despre scuză și acuză pentru că eu n-am acuzat pe nimeni. Dar, am vrut să aduc un al doilea argument ca să arăt că nu este problema mea personală față de situația internă a unui partid. Atâta timp cât partidul consideră că acel membru de partid este ceea ce-i trebuie la un moment dat într-o competiție electorală este problema acelui partid. Dacă el se compromite, este problema lui că se compromite. Important este cum privesc alegătorii.
Ioana Soreanu: Deci, vorbim doar de capital electoral, acesta este criteriul.
Mihai Chirica: Vorbim doar de soluțiile politice pe care și le alege orice partid politic și este libertatea lui să o facă. Mai ales în condițiile în care, de acord, n-ai ce căuta cu penali în funcții publice, de acord, trebuie să elimini corupția, trebuie să faci o transparență deplină, trebuie să încerci să te apropii de toate comunitățile într-o manieră echidistantă și concretă. Dar, din punct de vedere structural, cum își găsește fiecare partid soluții, e problema acelui partid, electoratul e deștept, știe să aleagă, știe să puncteze și atunci când consideră că nu este necesar, punctează.
Ioana Soreanu: Doamna Chichirău, vă rog!
Cosette Chichirău: Noi, sigur, am fost votați pentru valorile și principiile pe care le susținem și considerăm că toți oamenii din echipa noastră susțin integritatea și transparența. Un motiv pentru care nu-l putem susține pe domnul Chirica și cei 11 consilieri PNL la Iași este faptul că nu publică cheltuielile din banii ieșenilor cum ar fi faimosul contract al stâlpilor de pe malul Bahluiului. Domnul Chirica a pierdut în instanță, prin hotărâre definitivă, acel proces și, încă nu știm cât se cheltuie la Iași pe lucruri. Apoi, avem chestiuni, cum să zic, foarte ciudate unde Primăria Iași cumpără… Să luăm un singur exemplu, acel perete de mușchi verde cu un preț și același produs este cumpărat de Primăria Cluj cu o tremie mai puțin sau cu jumătate mai puțin. Deci, sunt probleme reale de corupție unde se cumpără la prețuri umflate.
Ioana Soreanu: Domnule primar, haideți să o lăsăm pe doamna Chichirău să termine și apoi…
Mihai Chirica: Dar vorbește despre irealități, nici nu s-a semnat contractul de finanțare.
Ioana Soreanu: Le luăm pe rând după aceea, vă promit. Eu îmi notez aici, să știți, îmi notez toate problemele. Vă rog, doamna Chichirău!
Cosette Chichirău: Exact. Deci, noi vom trimite o listă, săptămâna viitoare, de cereri către domnul Chirica și către PNL de a publica anumite informații de interes public, informații care prin instanță au fost cerute chiar, în anumite cazuri. Nu putem face alianțe, nu putem vota proiecte împreună decât dacă noi obținem aceste informații ca un semn de bună credință. Publicul ieșean este cel care plătește pentru toate lucrurile din Iași și este proprietarul acestor informații. Primăria este doar un fel de intermediar. Deci, noi avem nevoie să știm cum se cheltuie banii din Iași, avem nevoie de un audit al personalului din Primărie, avem nevoie de un audit al contractelor, al achizițiilor directe și, după ce obținem aceste informații, în următoarea lună, putem avea o discuție pe proiecte ca să vedem dacă domnul Chirica și PNL pot fi, într-adevăr, parteneri de încredere și nu sunt oamenii corupți, înconjurați de cumetrii de care am auzit. Deci, asta am vrea noi să vedem, care sunt informațiile legate de cheltuielile din Primăria Iași. Avem nevoie de acest audit, repet, al personalului, al contractelor, al tuturor actelor adiționale pentru că știm că se câștigă licitații la un preț și apoi, lucrările se execută la alt preț și un audit al tuturor autorizațiilor de construcție și al proceselor verbale de recepție pentru că știm că în Iași se construiește haotic, se dau anumite autorizații după care ce se recepționează este diferit de ce s-a autorizat și este ilegal. Deci, în absența acestor lucruri, noi nu putem colabora. În plus, este o chestiune de competență. Vedem că domnul Chirica, în 5 ani de mandat, nu a fost în stare să construiască nicio parcare. Este un haos parcarea în Iași. Nu a început niciun proiect de infrastructură. Am văzut că licitația pentru centura Iașului a fost anulată a doua zi după alegeri. Nu avem niciun plan pe care PNL l-a prezentat, sau domnul Chirica, pentru Iași, pentru trama stradală. Ei bine, noi, USR-PLUS, vom veni cu aceste planuri, dar trebuie să vedem dacă putem avea încredere într-un partener în Consiliul Local.
Ioana Soreanu: Domnule primar Mihai Chirica, mi se pare, ce spune doamna deputat Chichirău, mi se pare de bun simț. Adică, sigur, până la urmă, Primăria administrează cheltuielile Iașului și proiectele Iașului, dar oamenii trebuie să știe ce se întâmplă cu banii lor. Deci, haideți să o luăm pe rând: stâlpii de pe Bahlui.
Mihai Chirica: Să o luăm pe rând și haideți să terminăm odată și cu circul acesta.
Ioana Soreanu: Nu, este o dezbatere normală, domnule primar, este normal să discutăm.
Mihai Chirica: Sunt subiectele unor foști colegi din Consiliul Local, Timofciuc și Etienne și care au făcut obiectul a nenumărate discuții interminabile și fără rost. În primul și în primul rând, doamna Chichirău, e și normal, dumneaei vine din Parlamentul României, nu știe cum funcționează o instituție publică locală. În primul rând, anual, în fiecare an, este depus un raport complet care privește toate bunurile și toate lucrurile care s-au petrecut într-o instituție publică, raport care este, în fiecare an, auditat de către auditul României prin Curțile de Conturi locale care efectuează raport amănunțit și din punct de vedere economic, și pe partea de investiții, și pe toate celelalte aspecte. Mai mult decât atât…
Ioana Soreanu: Și e public acest raport, putem să-l vedem?
Mihai Chirica: Toate rapoartele sunt publice și le găsiți publicate pe toate site-urile instituțiilor despre care vorbim, pe toate problemele punctuale, s-au dat explicațiile necesare la timpul potrivit și mai mult decât atât. Atâta timp cât un proiect, mai ales care avea și finanțare europeană, a plecat dintr-o problemă personală a unui individ, nu-i mai rostesc numele aici, care a vrut să se răzbune pe un alt fost colaborator al său și care a făcut o reclamație care s-a dovedit nefondată. Nu se putea să cumperi un lucru la alt preț decât prețul pe care l-au ofertat și punct. Și acest lucru a fost verificat și cu stâlpii de pe Splai Bahlui. Despre peretele verde. Peretele verde nici măcar nu este contractat, este suma pe care am propus-o spre a fi finanțată pe fonduri europene. Vorbim de lucruri total diferite pentru că facem parte din același proiect și noi și Clujul și suntem, mai mult decât atât, și parteneri. Despre auditul personalului. Tot personalul este auditat de la angajare pentru că nu se face niciun proces de angajare fără avizul Agenției Naționale a Funcționarului Public, este bătut în lege de ani de zile în această țară, de la Legea 188 a Funcționarului Public. Nici nu contează ce vrea primarul. Inclusiv numirile pe funcții de conducere temporare se fac cu avizul prealabil al acestei instituții, Agenției Naționale a Funcționarului Public. Despre integritate. Eu n-aș vrea să vorbim despre integritate pentru că eu, în aproximativ 18 ani de când ocup funcții de înaltă demnitate și înalt funcționat public, am primit rapoartele anuale ale Agenției Naționale de Integritate pentru că aveam nevoie de ele inclusiv la depunerile de candidaturi și toate celelalte lucruri. Deci, eu nu spun că nu au fost subiecte de presă care n-au fost închise cum trebuie pentru că trebuia imediat expertizat, chemat în instanță și rezolvat într-un mod tehnic și fără patimă fiecare subiect în parte, ci spun doar un singur lucru: încrederea se capătă și are perfecta dreptate doamna Chichirău. Nici eu n-am încredere în toți de la USR, mărturisesc. Pentru că pe unii îi cunosc personal, pe alții îi cunosc din auzite și nu vreau să trag de-acolo concluzii, dar încrederea se dobândește. Dacă vom reuși împreună să ne oferim elemente de încredere… Dar, cu telefonul deschis și intrând peste birourile unor angajați ai statului asta nu înseamnă că este încredere, dar ea se poate dobândi și se poate clădi. Nu vreau să vină nimeni la guvernarea locală cu Primăria municipiului Iași și Primarul municipiului Iași doar pentru că primarul are, în mod expres, nevoie de acea persoană, ci pentru că are nevoie să clădească o altă politică în partea de Est a României. Și acest lucru se face printr-o echipă care crede în aceleași idealuri. Era foarte cald și aș fi putut rămâne acum și primar și cu o funcție de înaltă demnitate poate într-o altă instituție dacă nu săream la capul lui Dragnea. Dar, eu mi-am pus mai presus de toate, interesele comunității mele și onoarea mea decât o funcție publică la care eu am renunțat, nu ei m-au dat afară.
Ioana Soreanu: Domnule primar, centura Iașului. Ce s-a întâmplat cu anularea licitației chiar a doua zi după alegeri? Vă rog!
Mihai Chirica: Centura Iașului a fost un proiect ratat de pe vremea guvernării Dăncilă când a venit domnul director general adjunct al Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi să spună că “noi scoatem centura la proiectare, zona Trei Fântâni”. Și-am spus: foarte bine, scoateti-o. “Dar, dumneavoastră să mutați stâlpii”. Știți ce înseamnă stâlpi? Sunt acei stâlpi metalici care transportă energia electrică aproape pentru jumătate din Moldova, iar costul centurii, în stilul pesedist, ar fi fost la jumătate față de costul mutării stâlpilor și am spus: dom’le, dumneata mă pui să cumpăr ață mai scumpă decât haina însăși. Fă o centură care să poată să copie trama stradală existentă, pentru că oricum ați proiectat-o prost de la început, centura să treacă prin mijlocul orașului, o s-o folosim temporar, 10-12 ani de zile, între timp, proiectăm și realizăm o adevărată centură spre sudul municipiului care să nu atingă orașul, să ducă de la Ciurea direct spre Tomești și Albița fără să atingă orașul. Ei au dat totuși drumul la acest proiect, nu știau cum să-l închidă că procedura are aproape un an jumătate și-au închis-o recent pe motivul că n-a mutat municipalitatea stâlpii. Dar, noi nu suntemm proprietari pe stâlpi, asta nu înțelege nimeni. Este a Sistemului Energetic Național. Nimci măcar din punct de vedere legal, să fi avut un vagon de bani, tot nu puteam s-o facem că nu sunt ai noștri.
Ioana Soreanu: Vă rog, doamna Chichirău!
Cosette Chichirău: Domnul Chirica, în 2009, ca director tehnic, a semnat niște acte că mută stâlpii ăștia.
Mihai Chirica: Dar nu-s ăia, doamna Chichirău, mă iertați.
Cosette Chichirău: Sunteți totuși în Primărie de 18 ani și nu aveți nicio soluție pentru… Deci, pentru centura Iașului, ca director tehnic și ca primar, sunteți la punctul zero adică, n-aveți niciun studiu, absolut nimic. Cum puteți justifica că de 18 ani, nu aveți nicio soluție pentru centura Iașului?
Mihai Chirica: Pentru că nu avem dreptul legal să ne ocupăm de asemenea proiecte. Probabil că bine știți că dumneavoastră aprobați în Parlament tot cadrul de legalitate. Centurile de ocolire, autostrăzile, drumurile exprese, rețelele de căi ferate sunt atributul exclusiv al statului român, nu poate nicio primărie…
Cosette Chichirău: Haideți să vă întreb altceva. La Oradea cum s-a întâmplat? Nu știu dacă știți, dar domnul Bolojan a finanțat…
Mihai Chirica: Este făcută de Ministerul Transporturilor. Nu este adevărat…
Cosette Chichirău: Haideți să discutăm despre Oradea. Domnul Bolojan, din câte știu, a finanțat, parțial din bugetul local, studiul de fezabilitate. Știați despre asta? Dumneavoastră de ce n-ați întreprins asemenea lucrări? Câteva milioane de lei? Măcar avansam puțin cu un studiu de fezabilitate pe câțiva kilometri.
Mihai Chirica: Nu este adevărat. Deci, domnul Bolojan a preluat un studiu de fezabilitate. Ordonanța de Urgență a fost emisă în timpul acesti an, prin care autoritățile locale pot prelua investiții majore ale statului cum ar fi, centură de ocolire și alte elemente de mare infrastructură sub formă de management de proiect după care se predau înapoi statului român. Acest lucru am făcut și noi și, probabil, încearcă și domnul Bolojan pentru că proiectul de la Oradea se rulează de aproximativ vreo 8 ani de zile și a făcut parte dintr-un program prioritar al Partidului Democrat, la timpul respectiv, de pe vremea guvernării Boc, ceea ce nu s-a întâmplat și la Iași. Dar, acest lucru se întâmplă de-abia de anul acesta și lucrăm la asta, dar de anul acesta s-a emis Ordonanța de Urgență. N-a existat cadru normativ. Ministrul dezvoltării, domnul Ștefan și cu domnul Boroș au făcut, dacă știți foarte bine, acel memorandum prin care autoritățile locale pot prelua în grija lor anumite proiecte de infrastructură mare care pot primi și finanțare europeană, noi facem managementul după care obiectul finalizat îl predăm înapoi statului român. Taman invers față de ce făceau, uneori, Compania Națională de Investiții sau Compania Națională de Adminisitrare Drumuri Naționale și Autostrăzi.
Cosette Chichirău: Dar, dumneavoastră ați fost primar PSD în 2015, ’16 și 17‘, o bucată, când era guvern PSD. Deci, dumneavoastră n-ați reușit în propriul guvenr, din propriul partid să aveți o minima influență să demarați un proiect pentru Iași? Pe mine asta mă deranjează…
Mihai Chirica: În 2015, era guvernare Cioloș adică, erați dumneavoastră la guvernare, mă iertați, și n-am avut influență.
Cosette Chichirău: După aceea ce s-a întâmplat? La guvernul PSD de ce n-ați avut influență? Nu vreau să mă gândesc că n-o să aveți nici la guvernul PNL.
Mihai Chirica: Pentru că guvernul PSD, mă iertați doamna deputat, a depus jurământul în ianuarie, iar eu, pe 2 februarie, am ieșit din partid. Adică, n-am avut nici măcar 30 de zile la dispoziție să mă mai întâlnesc cu guvernul PSD pentru că a și început Ordonanța 13. A durat exact mai puțin de 30 de zile acea guvernare, pentru mine, cel puțin.
Cosette Chichirău: Deci, din păcate, dumneavoastră, în 18 ani, ca angajat al Primăriei, cu funcții înalte, n-ați făcut absolut niciun progres pentru centura Iașului. În momentul acesta, suntem la punctul zero.
Mihai Chirica: Doamnă, v-aș fi invitat acum 18 ani în Iași și, probabil, ar fi fost o comparație relevantă față de cum e Iașul acum.
Ioana Soreanu: Să depășim subiectul acesta al centurii Iașului sperând că, cine știe, la un moment dat, vom avea și noi pentru că multe orașe ne-au luat-o înainte din punctul acesta de vedere și, la Iași, chiar e o problemă. Adică, traficul greu e în oraș, tot.
Mihai Chirica: Pentru că am avut numai guvernări care ne-au fost anapoda. Și acest lucru se vede și astăzi și, dacă nu suntem atenți, se va vedea și mâine. Legat de centură, că totuși, trebuie să dăm și o informație pozitivă, mai există un tronson de centură care face legătura dintre Uricani și Arhitect Berindei, este pentru trafic ușor, este adevărat, el este gîndit să facă o suplinire a indicilor de trafic crescut care vine pe relația Lețcani către oraș și această centură a fost scoasă la licitație publică de guvernul actual, sub ministrul Bode, este în derulare și face parte din programul de finanțare pe proiectele cu relansare și reziliență pe fonduri europene. Celălalt tronson, am și discutat cu domnul ministru, care traversează orașul, Bulevardul Poitiers, cum îl numim toată lumea și, de altfel, este o stradă, nici nu poate funcționa ca o centură, a fost o minciună a Ministerului Transporturilor să creadă vreodată că pe-acolo poate fi centură, acel tronson îl preluăm noi, am și vorbit cu domnul ministru Bode. Deja două tronsoane ni le-a predat, tronsonul de drum național dintre Bucșinescu și Tudor Vladimirescu, și pe DN 24 și pe DN 28, este dat către municipiu și am și început supralargirea lui în zona Bucșinescu, acolo unde vedeți șantierul. Și Poitiers îl băgăm tot pe finanțarea noastră locală pentru că nu vrem să încurajăm… pentru că dacă ei vor investi pe drum acolo, va rămâne ca un dat și mereu ne vor scoate ochii să spună da, dar v-am făcut centură, descurcați-vă cu ea. Nu, aia nu poate fi centură, va redeveni strada municipiului Iași, iar centura va trebui să o proiectăm mult mai spre sud ca să poată ieși direct la Albița.
Ioana Soreanu: Revenim la discuția politică, domnule primar. Cum veți reuși să aveți o majoritate în Consiliul Local pentru a vă trece proiectele? Pentru votarea celor mai multe hotărâri sunt necesare 14 voturi (majoritate simplă), dar pentru alte acte administrative trebuie majoritate calificată – 19 voturi. Corect?
Mihai Chirica: Corect, foarte corect și foarte incitant va fi.
Ioana Soreanu: Va fi foarte incitant, e adevărat, pentru că va trebui să negociați la sânge orice. Pentru că PNL+PMP, 11+2 fac 13. Deci, nu aveți nici majoritate simplă. Pe de altă parte, domnul Ludovic Orban a anunțat după alegeri, la finalul unei ședințe a BPN, că s-a adoptat o decizie ca liberalii să nu facă nicio alianță cu PSD în teritoriu în urma alegerilor locale. USR-ul nu vă susține, cu PSD-ul nu puteți face alianță, deci, cum veți proceda?
Mihai Chirica: Deci, eu zic că lucrurile se vor petrece într-un anumit nivel de normalitate și trebuie să preluăm situația așa cum o găsim. Au mai fost situații de felul acesta și am văzut un articol foarte bun în presa națională de astăzi că marea majoritate a localităților din România, de exemplu unde au câștigat de la USR – Brașov, Timișoara, nu au cum să facă nici măcar în varianta pe care o pot face eu aici diverse alianțe, unde au câștigat alți primari PNL, la fel, stau într-un joc al forțelor favorabil PSD-ului. Lucrurile, până la urmă, se vor regla prin apartenența fiecărei persoane delegate de alegătorii săi să facă bine orașului. Dacă un poriect este de proastă calitate, în sensul că nu este oportun, nu vizează un obiectiv de lungă durată sau nu aduce o îmbunătățire reală în viața orașului, evident că eu nu l-aș propune sau nu l-aș aproba chiar dacă altcineva l-ar propune. Lucrurile se vor studia și analiza, sunt convins, dacă plecăm de la premiza că nu ne susținem deloc atunci va fi un război, să zicem, din care nu vor fi decât pierzători.
Ioana Soreanu: Acum, eu am să vă spun ceva, mie nu-mi plac majoritățile ample.
Mihai Chirica: Nici mie și n-am avut niciodată. Dacă vă amintiți, am împărțit majoritatea cu ALDE chiar dacă eram majoritari.
Ioana Soreanu: Eu cred că este foarte bine ceea ce se întâmplă pentru că situațiile acestea la limită asigură, de fapt, democrația și dezbaterea. Proiectele vor fi dezbătute, în sfârșit, discutate, negociate la sânge, ceea ce este foarte bine. Dar, doamna Chichirău, vreau să vă întreb altceva. Cei de la PNL, domnul Chirica ar putea justifica, la un moment dat, o eventuală alianță cu PSD sau sprijinul pentru anumite proiecte, sprijin dat de PSD, prin faptul că dumneavoastră ați refuzat colaborarea și, ar putea spune dumnealor, pentru binele ieșenilor, pentru succesul unor proiecte, a fost nevoie de colaborarea cu PSD. Ar putea spune că îi împingeți în brațele PSD.
Cosette Chichirău: În primul rând, sunt de accord cu dumneavoastră că e o situație foarte bună pentru ieșeni situația din Consiliul Local Iași de acum. De aceea, cred că și domnul Chirica a acceptat să dezbată cu mine astăzi. Înainte de alegeri nu a acceptat o dezbatere cu mine pentru că își imagina că va avea majoritate singur în Consiliul Local și nu-l interesa. Deci, deja discutăm unul cu altul la Radioul public ceea ce este foarte, foarte bine. Mi se pare normal și în avantajul ieșenilor să dezbatem prețurile la care cumpărăm lucruri, să dezbatem proiectele, iar noi, USR-PLUS, asigurăm ieșenii și-l asigurăm și pe domnul Chirica, că noi vom vota proiectele bune pentru ieșeni. Nu va exista niciun blocaj. Doar că noi nu facem o alianță, nu votăm în bloc, cum ați spus și dumneavoastră, nu e bine. Alianțele astea, majoritățile ample reduc dezbaterea și duc la creșterea corupției. Deci, nu va exista un blocaj în ceea ce privește viața ieșenilor. Eu mă aștept ca domnul Chirica și dacă face o majoritate cu PSD, să dea dovadă de democrație și să pună pe ordinea de zi și proiectele depuse de USR-PLUS. Adică, dacă noi venim cu proiecte bune pentru ieșeni, domnul Chirica, și PNL, și PSD să nu blocheze binele ieșenilor. Astfel că, din această configurație, cred că vor ieși doar beneficii. De aceea, este bine să nu existe o majoritate stabilă care să voteze, tot timpul, toate proiectele la fel, ci să existe această dezbatere. Și, vreau să revin la un subiect pe care l-am disctat mai devreme, cu acele panouri verzi. Prețul propus de domnul Chidica este de 100.000 de Euro bucata. Ori, proiectul, în Marea Britanie sau în Statele Unite, este de 20.000 de Euro bucata. Vedeți, aici, prețul este de 5 ori mai mare.
Mihai Chirica: Dar nu e preț propus. De ce spuneți? Că nu există noțiunea, încă, de cumpărare. Este vorba despre o propunere de proiect și nu sunt panourile despre care vorbiți dumneavoastră, sunt stații de filtrare care arată ca niște cuburi imense cu latură de 7 metri, cu o capacitate de aproape 8000 de metri cubi de aer purificat. Sunt stații de purificare a aerului, e altceva. De asta nu, nu, nu ne băgăm. Noi ne-am dus pe o tehnologie, ceilalți s-au dus pe altă tehnologie. Noi vrem să aducem niște echipamente de mare putere, de asta le-am și pus pe zonele… să am și sursa de energie electrică cât mai aproape. Sunt proiecte diferite sută la sută. Și nu suntem singuri, de capul nostru, acolo.
Cosette Chichirău: Ok, abia așteptăm. Noi ne-am uitat în proiectul propus și numele, Ansamblu City Tree, noi am căutat prețul respectiv, deci, dacă vă referiți la alt proiect, așteptăm cu mare drag să vedem la ce vă referiți și la ce prețuri vreți să cumpărați lucrurile astea.
Mihai Chirica: Oricum, va fi procedură publică de achiziție, nu le cumpărăm noi. Și, mai mult decât atât, avem și parteneri din afara țării. Va fi făcută într-o alianță cu ceilalți parteneri externi ai noștri, nu cumpărăm doar noi, pentru noi. Toți cumpără din același proiect. Suntem 4 parteneri.
Cosette Chichirău: De aceea este puțin ciudat că la Cluj, același lucru, dacă cumpărați același lucru, costă mai puțin. Dar, e o discuție pe care o să o reluăm în Consiliul Local.
Mihai Chirica: Dar, nici ei nu au cumpărat nimic, doar au avansat ideea. Am citit mesajul pe care l-a pus domnul Boc alaltăieri. Vorbește despre același lucru și a lansat o idee, dar n-am văzut nimic concret la ce se referă dumnealui.
Ioana Soreanu: Iată ce bine că veți putea discuta și vă sfătuiți cu cei din USR și veți găsi cea mai bună soluție dacă tot lucrurile nu sunt tranșate, încă, nu-i așa? Eu mizez pe asta, mizez pe asta.
Mihai Chirica: Așa este. Și eu mizez pe… pe această abordare. În orice caz, e o altă abordare față de ce-am auzit anterior. Eu recunosc că îmi am partea mea de vină aici pentru că n-am reușit să comunicăm mai direct din motivul unor discordii, au fost introduse niște mere ale discordiei aici unor foști consilieri care ar fi trebuit să rămână colegi de partid cu mine și s-au dus la USR, că de-acolo a apărut toată această…
Ioana Soreanu: Vă referiți… nu, ca să vorbim cu nume și prenume, domnul Răzvan Timofciuc și domnul Etienne Ignat.
Mihai Chirica: Împreună cu domnul Bodea.
Ioana Soreanu: Domnule primar Mihai Chirica, știu cât de mult v-au criticat cei doi, cei trei: Răzvan Timofciuc, Etienne Ignat și Marius Bodea. Ani de zile v-au criticat…
Mihai Chirica: Și ce m-au blestemat!
Ioana Soreanu: Să spunem criticat, așa, să spunem criticat. Și nu numai ei. Și domnul Boz îmi aduc aminte că vă critica foarte tare. Dumnealor au rămas consecvenți. Nu putem să-i învinuim că susțin, practic, același lucru. Adică, eu chiar m-am întrebat în momentul în care dumneavoastră ați intrat în PNL…
Mihai Chirica: Haideți doamnă, dar nu puteau să susțină și din PNL?
Ioana Soreanu: Eu mă întrebam cum ar putea să vă facă campanie domnul Timofciuc sau domnul Etienne Ignat adică, ar fi fost chiar hilar să-i văd pe stradă împărțind flyere cu dumneavoastră în momentul în care, trei ani de zile, v-au criticat. Discutăm cu dumnealor dacă e în regulă, dacă au dreptate, dacă n-au dreptate, nu despre asta e vorba, dar mie mi se pare că au fost consecvenți. Eu nu știu cum l-ați convins pe domnul Boz, de exemplu, dar pe ei nu i-ați convins.
Mihai Chirica: Dar, trebuie să fii consecvent în ură? Ce credeți că eu nu știu că domnul Boz Eduard sau Ciprian Bostan mereu aveau câte ceva de spus și de comentat…
Ioana Soreanu: Păi, spuneau tare, cum să nu știți dumneavoastră?
Mihai Chirica: …și asta nu înseamnă că n-am avut tăria și puterea să stăm la aceeași masă și să ne spunem lucrurilor pe față, să spună și ei “da, domnu’primar, noi vă vedeam în altă parte, ne iertați”, am zis “măi, și eu vă vedeam în altă parte, dar până la urmă se pare că Dumnezeu ne-a adus în aceeași tabără fără să vrem noi”.
Ioana Soreanu: Ei, Dumnezeu nu v-a adus în aceeași tabără cu domnii Timofciuc, Etienne Ignat și Marius Bodea, dacă invocăm Divinitatea, așa a fost să fie. Destinul. Dar, altceva vreau să vă întreb. Când veți hotărâ cine sunt viceprimarii?
Mihai Chirica: Trebuie să hotărâm împreună, toate forțele politice din… din Consiliul Local, nu e hotărârea primarului.
Ioana Soreanu: Păi, USR-ul, iarăși, USR-PLUS, e clar, au spus nu. Nu-i așa doamna Chichirău? Spun bine, da?
Cosette Chichirău: Așa este, da. Am spus că nu-l putem susține pe domnul Chirica pentru că totuși, un viceprimar înseamnă o susținere, e mîna dreaptă a primarului.
Ioana Soreanu: Ok, deci, cine vor fi viceprimarii? De la PNL probabil că veți avea. Cine va fi?
Mihai Chirica: Este destul de dificil să mă pronunț asupra acestui lucru neexistând în momentul de față o majoritate foarte clar construită, eu aș vrea și… cu părere de rău
Ioana Soreanu: Păi, n-o să aveți majoritatea asta clară, mă tem că 4 ani de-acum înainte n-o s-o aveți.
Mihai Chirica: Ei, nu vă bazați că și-acum 4 ani de zile, 5, când am pornit mandatul, nimeni nu se știa unde o să ajungă. O să vedem de-a lungul timpului ce va fi, dar vom găsi soluțiile cele mai bune pentru ieșeni. Viceprimarii sunt două elemente de, să spunem, administrare de care primarul trebuie să se folosească. Nu le are, va trebui să muncească și în lipsa celor doi viceprimari, asta este un lucru cert. Dar, sunt convins că vom găsi soluții. La urma urmei, mie mi-ar fi plăcut să fie un viceprimar de la USR pentru ca să intre direct în treabă, să vadă ce-i cu adevărat munca și cum va trebui să răspundă tuturor provocărilor pe care le ai pentru că între teorie și practică este o distanță enormă.
Ioana Soreanu: Știu că v-ar fi plăcut, dar oamenii ăștia vor să facă opoziție. Bun, nu știm de la PNL. De la PSD este exclus, că domnul Orban a spus clar că nu. Atunci, înseamnă că de la PMP va fi unul. Doamna Dorina Iosipescu sau domnul Florin Briaur?
Mihai Chirica: Nu știu care va fi, dacă doamna Dorina Iosipescu va fi alesă, îi trebuiesc 14 mandate. Deci, în total, nu se pot aduna decât 13. Automat mai trebuie să mai aibă susținere ori de la PSD, ori de la USR, ori din ambele formațiuni politice, oricum, mai trebuie o susținere. Va fi destul de dificil. Și, până la urmă, sunt convins că se vor putea alege și viceprimarii nu… nu ascund lucrul acesta, dar viața va merge înainte pentru că, cu sau fără viceprimari, oricum, atribuțiile viceprimarilor, prin lege, le oferă primarul. Dacă vă amintiți, în diverse etape, pe vremea domnului Simirad, avea viceprimari din două partide diferite, PDSR, pe de o parte și, cred că era PNL pe partea cealaltă. Și, mereu îl auzeam pe domnul primar Simirad cu viceprimarii, “trântorii mei de lux”. Adică, izbucnise un conflict acolo și un circ local care nu cred că era cea mai bună soluție pentru Iașul de-atunci. Eu sper să nu ajung acolo și să găsim o soluție pe care să o accepte toate formațiunile ca fiind una viabilă.
Ioana Soreanu: Ne apropiem de finalul dezbaterii și poate aveți întrebări unul pentru celălalt. Doamna Chichirău, aveți vreo întrebare pentru domnul primar Mihai Chirica?
Cosette Chichirău: Nu am întrebări, acum, punctuale, dar vreau să-i transmit niște mesaje dacă tot vorbim. Săptămâna viitoare, îi vom trimite și o listă de cereri din partea noastră, de-a publica documente, dar aș vrea să-i spun că mi-aș dori ca la mai multe licitații să fie mai mult de un participant și la mai multe concursuri organizate de Primărie, să se prezinte mai mult de o persoană. Pentru că, în lumea întreagă, și eu am studiat aspectul ăsta al corupției în mai multe țări europene, am făcut și studiu parlamentar, corupția, practic, asta înseamnă, că oamenii nu au încredere. Nu se prezintă la licitații și la concursuri pentru că toată lumea știe dinainte pentru cine este acel post sau acea licitație. Și asta înseamnă că prețurile sunt mult mai mari și calitatea personalului angajat este mai redusă. De exemplu, în Slovacia, după ce au adoptat o lege a transparenței, cheltuielile cu achizițiile au scăzut cu 30%. Vă dați seama, cu acei bani putem să facem creșe și grădinițe. Și licitațiile cu un singur participant s-au înjumătățit. Deci, dacă creștem transparența în Primăria Iași, vom scădea costurile cu achizițiile publice și vom mări competența personalului. Eu asta mi-aș dori să văd în primul an de mandat, să avem o cooperare în care creștem transparența și calitatea serviciilor oferite de Primărie.
Ioana Soreanu: Domnule primar Mihai Chirica.
Mihai Chirica: Vreau să vă spun că, paradoxal, chiar dacă sună, același lucru îl doresc și eu din tot sufletul. Numai că, repet, diferența dintre teorie și practică este majoră. Vă dau ultimul exemplu. La licitația pentru parcarea supraterană care o facem în Alexandru cel Bun, este a treia oară când o reluăm. Prima oară, nu s-a prezentat nimeni, a doua oară, s-a prezentat un singur ofertant și a treia oară, s-au prezentat doi ofertanți, unul din Vaslui și unul din Iași. Să dea Dumnezeu să avem de unde alege pe măcar unul dintre ei fără să se modifice niciun indicator al acelei investiții, nici valoarea estimată, nimic. E o problemă de aproximativ 5 ani de zile în toată România privind un deficit major de forță de muncă. Este extraordinar de greu, am ajuns iar la rezilierea contractului cu constructorul de la blocurile din zona Metalurgiei. Este a doua oară când voi schimba constructorul acolo. Din nou, a ajuns la a treia depășire de termen și-am încetat contractul începând cu sfârșitul lunii octombrie. Deci, toate astea nu provin din faptul că nu ne-am dori și noi liniște. Ce-a făcut și Estonia, ce-a făcut și Polonia, ce-au făcut și alte state, faptul că au introdus, prin lege, niște criterii de eliminare a companiilor predispuse la corupție, a fost foarte bine. Păcat că nu s-a făcut și în România acest lucru pentru că acele companii care îndrăzneau să intervină într-o autoritate publică, indiferent de rangul ei, cu un act minimal de corupție, erau puse în lista neagră, la ei în statele lor sunt puse și nici nu mai pot participa la banul public. Lucrul acesta pe care l-am cerut însăși de la prima guvernare Grindeanu și nu s-a petrecut nici până în clipa de față, poate se va petrece în viitorul Parlament. Dar, lucrurile astea mi le doresc și eu. Aș vrea și eu, la concurs, să-mi vină somități, să am și eu de unde să aleg un om cu care să pot să-l iau lângă mine și să nu-mi fie teamă pentru fiecare hârtie pe care o semnez, să vină la licitații câte 5-6. Slavă Domnului de această criză, între ghilimele, că s-au mai întors acasă și au început să mai apară…
Ioana Soreanu: Stați un pic. Dumneavoastră îmi spuneți acum că cei care vin la concurs la Primărie sunt slabi, nu prea aveți de unde alege, sau cum?
Mihai Chirica: Păi, gândiți-vă că din 10 concursuri, cred că nu finalizăm anul nici cu 5 din ei. Pentru că, în cele din urmă, nu mai rezistă, pleacă, reluăm din nou concursurile, își dau demisiile pentru că aici ritmul este altul. De afară, pare într-un fel, înăuntru, este complet altfel. Responsabilitatea este la fiecare semnătură, s-a modificat legea, a devenit foarte aspră în ceea ce privește aplicarea ei.
Ioana Soreanu: Asta confirmă plângerile, până la urmă, pentru că, să știți că am auzit multă lume nemulțumită de interacțiunea cu angajații Primăriei.
Mihai Chirica: O fi multă sau puțină, nu știu de ce spuneți că e multă, dar sunt convins că sunt și persoane nemulțumite așa cum sunt eu. Gândiți-vă că pe mine m-a dat o casieriță de la Camera 3 pe mine afară că nu m-a recunoscut prin Plexiglas. Și, bineînțeles că acum este pensionară forțat. Dar, se întâmplă asta. Atât timp cât și-a permis să facă cu mine, nerecunoscându-mă de la distanță, sunt convins că o făcea și cu alții. Lucruri sunt, să spunem, grele în fiecare instituție, inclusiv în Primăria municipiului Iași. Știe doamna Chichirău câte înaintări de dosare penale am făcut eu pentru angajați ai Primăriei? Nu știe. Că nici nu are cum să știe pentru că n-am vrut să fac justiție televizată. Sau câte blocuri am demolat? Ați văzut să mă iau de gît cu vreun imobiliar? Dar i-am dat blocurile jos. Și-am să vă arăt fotografii cu blocuri date jos, cu 26 de case construite ilegal. Cu blocuri colective rase până la temelie și măturat gunoiul noaptea și am spus: dimineață să nu mai găsim nimic aici. Dar, lucrurile astea am spus că nu le fac pentru a face justiție televizată, așa spune legea.
Ioana Soreanu: Unde anume? Puteți să-mi dați un exemplu?
Mihai Chirica: Blocul lui Achiței de pe zona Iași-Voinești, Șoseaua Tudor Neculai. A fost demolat anul trecut, la începutul anului, în februarie și eliberat complet amplasamentul. N-a respectat indicatorii autorizați și a fost dat jos. Avem încă 3 procese câștigate definitiv și irevocabil de demolare, Valter Mărăcineanu, două, care sunt acum în executare care, probabil, vor ajunge, din nou, demolate până la temelie. Nu am stat acolo unde am găsit nereguli, dar n-am făcut justiție televizată.