Cafeneaua ”La Mâțe”, un local cu peste o sută de pisici pe post de gazde, deschisă la Botoșani. Despre inițiativă, Daniel Bejinariu, unul din medicii veterinari care au realizat-o. Emisiunea ”Weekend cu prieteni” (26.01.2025)

Publicat de hdaraban, 4 februarie 2025, 13:53

Doi medici veterinari din Botoșani s-au pus pe fapte mari și au deschis o cafenea. Originalitatea inițiativei este direct legată de faptul că gazde sunt pisici, de aici și numele localului, ”La Mâţe”. Așadar, licoarea mult dorită de clienți vine la pachet cu o atmosferă pe care numai micile feline o pot genera.

Localul, potrivit celor doi medici,  are caracter de unicitate, cel puțin pentru zona Moldovei. Numele lor sunt Dănuț Bratu și Daniel Bejinariu. Ambii sunt absolvenți și ai Facultății de Medicină Veterinară de la Iași, din cadrul Universității de Științele Vieții ”Ion Ionescu de la Brad”.

Pe ultimul din enumerare, Horia Daraban l-a avut invitat la ”Weekend cu prieteni” . În dialogul ediției, medicul a devoalat motivele care au dus la deschiderea cafenelei, unul dintre ele fiind dragostea și grija pentru pisicile fără stăpân. De altfel, cafeneaua are în postura de gazde peste o sută de astfel de pisici, care își pot găsi stăpâni în rândul ce care servesc cafeaua.

Plecând de la originala inițiativă, Daniel Bejinariu a vorbit despre rolul civic pe care și-l poate asuma medicul veterinar în ceea ce privește drepturile animalelor.

Într-o abordare personală, interlocutorul a spus povestea motanului Floyd, al cărui prim stăpân dorea să scape cât mai repede de el.

Cât despre relația animal de companie – stăpân, Daniel Bejinariu spune că Floyd, l-a schimbat foarte mult,  ”m-a făcut mult, mult mai răbdător ” și ” n-am mai putut să-l dau, pentru că simțea efectiv și când eram trist și când aveam o reușită; era și este sufletul meu. Acest motan, nu știu, m-a dat peste cap. Adică, mi-a contrazis toată etologia pe care o știam despre pisici.”

Horia Daraban: Cafeneaua, deschisă la începutul acestui an sau mai devreme? Care au fost motivele ce v-au determinat să deschideți un astfel de local?

Daniel Bejinariu: Cafeneaua a avut deschiderea pe 13 ianuarie. Este o cafenea de nișă, tocmai din cauza că găzduiește 109 pisici. Pisicile provin din adăpostul nostru privat, pisici strânse de pe stradă, cu diferite probleme și tratate de noi în timp. Au rămas și sunt în cadrul cafenelei și pisici cu probleme cronice, adică fără un picioruș, fără două piciorușe, fără ochi, dar sănătoase din alte puncte de vedere și care pot fi vizitate de către cei care consumă cafeaua.

E un fel de terapie cu pisici, dar, în primul rând, de unde ne-a venit ideea și de ce am optat pentru o cafenea? Pentru că noi activăm de doisprezece ani ca medici veterinari în oraș, ideea a venit pentru a fi și terapie pentru ele. Noi neavând timp în adăpost să le acordăm de afecțiune, adică o mângâiere. Fiind foarte multe și noi neavând timpul necesar, atunci ele aveau nevoie tot timpul de o mângâiere. Principalul motiv ăsta a fost.

Horia Daraban: Îmi dau seama din ceea ce spuneți dumneavoastră, cafeneaua, bineînțeles, pentru clienții care ajung la dumneavoastră, dar spațiul ei adaptat și pisicilor.

Daniel Bejinariu: Inițial, noi am făcut o clinică veterinară performantă. Spațiul ne-a permis, având două clădiri, să folosim o clădire pentru aceste pisici, în ideea că noi, făcându-ne meseria de medici veterinari, în aceeași curte, dar în altă clădire, să putem ziua să trecem pe la ele să le mai mângâiem. Ulterior, a venit ideea cafenelei, pentru că ne-am dat seama că nici măcar așa nu avem timp să ajungem la ele și să le mângâiem. Am făcut o listă, pentru că împreună cu colegul am făcut o listă, o balanță, să vedem pro și contra dacă să facem cafeneaua. Pe deasupra, aveam foarte mulți proprietari de animale, care veneau la clinică și care trebuiau să aștepte pentru analize, pentru intervenții. Și atunci, am zis că și pe partea asta, și pe ei putem să-i mulțumim cu o cafea în timp ce așteaptă după animăluțele proprii.

Nu ne așteptam să ia așa o amploare. Acum, primim cu rezervări, pentru că sunt foarte mulți clienți pe partea de cafenea. Pisicile sunt fericite, s-au schimbat total.

Horia Daraban: În ce sens?

Daniel Bejinariu: În sensul că doresc apropierea față de oameni, se bucură de prezența oamenilor. Toată lumea zice că sunt foarte sociabile și noi, ca medici veterani, prin ochii noștri, vedem o schimbare în bunăstarea lor.

Horia Daraban: Ați spus dumneavoastră în introducerea dialogului, Cafeneaua ”La mâțe” a fost deschisă la 13 ianuarie și ați spus că se bucură de succes. De aici poate vine și întrebarea, se leagă o relație între clienți și pisicile gazdă? Finalitatea acestei relații înseamnă o adopție?

Daniel Bejinariu: Se leagă. Am spus, pe noi, în primul rând, ne-a interesat ca pisicile acestea să beneficieze de acea bunăstare. Din punctul ăsta de vedere, sunt acoperite, dar mângâiere nu aveau și nici adopțiile, pentru că adopțiile la noi sunt puțin mai speciale. Oamenii nu sunt educați în direcția asta. De multe ori, pisica este luată drept cadou copiilor, fără a se informa înainte despre ce înseamnă o pisică sau să se pregătească etc. Și atunci, omul vine, vede o dată pisica, vorbește cu noi, noi îi dăm detalii despre ce înseamnă pisica și ce înseamnă o adopție. Vine și a doua oară și o vede, pentru că noi am considerat tot timpul că între animal, fie el pisică, câine, trebuie să existe o conexiune, o chimie, dacă vreți să-i spunem așa, pentru a fi adoptat. Și atunci, omul vine, o vede, deci în felul acesta cred că sunt adopțiile reușite.

Horia Daraban: Domnule doctor, pentru că ați spus dumneavoastră și ați oferit câteva descrieri, inclusiv legat de adopție, până la urmă, cine modelează pe cine, personalitatea pisicii pe cea a stăpânului sau e invers?

Daniel Bejinariu: Depinde de pisică. Eu, având șapte și interacționând încă de acum 11 ani, având un adăpost cu 300 de pisici, depinde de pisică. Uneori, să știți, eu am un motan care m-a modelat complet. Cu toate cunoștințele mele m-a dat peste cap.

Horia Daraban: Îndrăznesc să merg mai departe cu întrebarea, în ce sens v-a modelat? Ce a schimbat la dumneavoastră?

Daniel Bejinariu: M-a făcut mult, mult mai răbdător și e acel motan, chiar dacă e de rasă, pentru că eu tot timpul am salvat pisici și nu am fost de acord cu cumpăratul pisicilor, nu l-am cumpărat, dar a fost motanul care e dintr-o rasă foarte scumpă, care a intrat la noi în cabinet cu fostul proprietar și fostul proprietar a spus ”dacă nu îl luați, eu îl arunc la gunoi”. Și pentru că era foarte sensibil, e dintr-o rasă foarte sensibilă, nu am putut să–l las în adăpost și l-am primit în casă. Iar în două săptămâni, n-am mai putut să-l dau, pentru că simțea efectiv și când eram trist și când aveam o reușită, era și este sufletul meu. Deși le iubesc pe toate, dar acest motan, nu știu, m-a dat peste cap. Adică mi-a contrazis toată etologia pe care o știam despre pisici și comportament și tot.

Horia Daraban: Cum îl cheamă pe motan?

Daniel Bejinariu: Motanul este Floyd.

Horia Daraban: Plecând de la povestea lui Floyd, oferiți-ne o descriere, prin prisma experienței dumneavoastră ca medic veterinar, a relației românului cu animalul de companie pe care îl are în preajmă. Putem găsi o definiție în acest sens, domnule doctor?

Daniel Bejinariu: Nu cred că putem găsi, deși mă gândesc la asta tot timpul, lucrând în protecție animalelor de 12 ani, mă gândesc tot timpul la acest lucru. Nu poate fi, pentru că sunt diferite categorii. Dacă vreți, îi putem împărți în trei categorii mari, deși sunt și unele mai mici, dar trei categorii mari sunt; acel proprietar de animal care îl tratează ca și membru al familiei și care, atunci când vine la medicul veterinar, nu spune doar numele mic al animalului, ci spune și numele de familie. Și cu asta am spus tot. Adică îi oferă de toate și tot pentru bunăstarea lui.

Categoria a doua, a celui care are un animal, nu contează, nu aduce foloase, ouă, carne, etc., dar e o necesitate pentru că vrea copilul. Haideți să introducem în această categorie părinții neinformați, care doresc un animal pentru copil și, la un moment dat, se satură de el și îl ține acolo în casă sau în curte sau îl duce la bunici, cam așa se întâmplă, doar pentru că nu-i mai trebuie copilului.

Iar a treia categorie sunt acei oameni cruzi, care țin câinele în lanț și nu ar fi asta o problemă, dacă ar fi lanțul destul de lung, pentru că nu există o lege în țara noastră care să interzică lanțul, nu că nu ar fi o problemă din punctul meu de vedere, dar este acceptat în România legal lanțul la căței, și care uită să-i mai pună un acoperiș deasupra capului și atunci plouă pe el, ninge pe el, bate soare, nu îl interesează, mâncarea la trei zile și, dacă îi mănâncă găinile, eventual îl pune în sac și îl duce sau îi dă în cap. Deci, din punctul meu de vedere, astea sunt cele trei mari categorii de proprietari de animale din România.

Horia Daraban: Ceea ce spuneți dumneavoastră mă duce cu gândul la un subiect care, cu siguranță, vă este aproape: despre rolul medicului veterinar în țara noastră. Are, își poate asuma un rol civic în a apăra drepturile animalelor? Ajută legea românească astfel de gesturi? Dincolo, evident, de actul medical.

Daniel Bejinariu: Dacă vorbim de spiritul civic, din punctul meu de vedere, ar trebui ca fiecare doctor veterinar să dea un sfat proprietarului, să-l ajute în direcția asta. Dar, din păcate, nu se practică acest lucru. Nu știu de ce, n-aș putea să vă zic din ce motive. Probabil, din comoditate, dar noi îl practicăm și îl practicăm la un nivel foarte înalt. Am avut și programe de educare. Vom face, în continuare, în cafenea, tot în balanța aia despre care vă spuneam, a intrat și acest lucru. Deci vom face educare, în special a tinerilor, a copiilor.

Horia Daraban: Vocea dumneavoastră trădează într-un mod frumos dragostea veritabilă pentru animale, pentru animalele de companie și vin cu întrebarea într-o cheie personală, pe dumneavoastră ce v-a determinat să urmați această carieră, de doctor veterinar? Este o poveste în spate?

Daniel Bejinariu: Povestea din spate, nu știu, multă lume m-a întrebat, dar știu că de mic am vrut să fac asta, de la 5-6 ani; în afară de faptul că, atunci când eram mic, cu sora mea geamănă, adunam pisici și căței de la gunoi și le duceam mamei în casă. Mama le scotea, noi le băgam iarăși și tot așa. În afară de faptul că am știut asta, am avut animale tot timpul. Numai că noi, fiind copii, voiam din ce în ce mai multe. Și atunci am crescut pe lângă animale, animale domestice, păsări, porci, etc., dar și cățel, pisică, tot timpul am avut. Am știut că vreau să fac asta. La liceu, m-am dus la științele naturii, la facultate am dat doar la medicină veterinară, Iași și la Cluj, am intrat la amândouă, am ales Iașul, dar nu am căutat alte opțiuni. Deci am știut clar că asta vreau să fac.

Horia Daraban: Drumul dumneavoastră, așadar, tot timpul cu un orizont clar, senin, și, în această cheie aș vrea să încheiem și dialogul nostru. Așadar, ce i-ați sfătui pe cei care vor să meargă pe această cale a medicinei veterinare?

Daniel Bejinariu: Sfatul meu este să muncească, dacă își doresc asta, că e multă muncă, și să empatizeze nu numai cu animalul, dar în principal cu animalul, dar și cu omul. Și apropo de spiritul civic, să-și facă meseria până la capăt. Adică, partea financiară e puțin importantă în meseria asta și, dacă îți faci treaba, vine și partea financiară.

Varianta audio a interviului:

sursa foto: Daniel Bejinariu