Cristian Tudor Popescu: “Faptul că (Dumnezeu) nu e mort, nu înseamnă că e viu, (…), nici nu rezultă din asta că există.” – IMPERATIV cu Ioana Soreanu (16.12.2022)

Publicat de isoreanu, 16 decembrie 2022, 10:13 / actualizat: 16 decembrie 2022, 19:18

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a fost prezent la Iași, în cadrul Conferințelor UMF, unde a vorbit despre cartea sa, “Dumnezeu nu e mort. Intrerceptări. Note informative”.

Scriitorul a acceptat invitația de a veni și în Studioul de Radio Iași, la emisiunea “Imperativ”.

Ioana Soreanu:  Bun găsit! Sunt Ioana Soreanu! Scriitorul Cristian Tudor Popescu a fost invitat la conferințele organizate de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași pentru a vorbi despre ultima carte lansată ”Dumnezeu nu e mort, interceptări, note informative”. Cristian Tudor Popescu a acceptat invitația la Radio Iași. Bine ați venit!

Cristian Tudor Popescu: Bine v-am găsit! Mă bucur să facem o emisiune de radio, pentru că vocea, fără suportul mutrei, după părerea mea, este mult mai aproape de sensul meseriei de gazetar.

Ioana Soreanu: V-am prezentat ca scriitor și nu ca jurnalist, pentru că ați plecat din presă, ați renunțat la presă. Este o decizie definitivă sau ați putea reveni asupra ei?

Cristian Tudor Popescu: În ce să revin?

Ioana Soreanu: La meseria de jurnalist.

Cristian Tudor Popescu: Pentru asta ar trebui să existe o presă în care să revin și eu nu doresc să revin în ceea ce se numește astăzi presă, în niciun fel. Ceea ce nu înseamnă că nu fac meseria de gazetar. În continuare, eu scriu. Meseria mea de bază este de scriitor, nu este de televizist. Asta am făcut-o pentru că așa au fost vremurile, asta era cerința în condițiile actuale. Nu puteai să eviți televiziunea, tunul ăsta mediatic. În acest moment, nu mai am niciun fel de obligații. Și mie televiziunea nu mi-a plăcut niciodată. De pildă, la radio, da, radio merge, aici e numai voce. Nu poți să recurgi la ce vedem că recurg diverși pe ecrane, își dau ochii peste cap, gesticulează, plâng, cum să spun eu, vorbesc, proptesc ochii în cameră și spun ”între noi fie vorba, aici, că suntem singuri”. Nu, îmi displace profund acest spectacol pe care îl oferă, acest teatru prost pe care îl oferă televiziunea. Prin urmare, continui să fac meseria de gazetar, continui să scriu și continui să vin, iată, la radio.

Ioana Soreanu: Titlul cărții dumneavoastră, ”Dumnezeu nu e mort”, poate să intrige, având în vedere că, de foarte multe ori, ați spus, ați declarat că nu credeți în Dumnezeu. Ori titlul ar putea duce cu gândul că l-ați descoperit pe Dumnezeu.

Cristian Tudor Popescu: Da, au fost mulți cei care s-au arătat nedumeriți de acest titlu și le-am spus să fie atenți, pentru că unii m-au întrebat ”asta înseamnă că Dumnezeu e viu?” Nu, nu înseamnă. Logic, nu înseamnă. Faptul că nu e mort, nu înseamnă că e viu, nu înseamnă, mai mult decât atât, nici nu rezultă din asta că există. Dacă definești ceva printr-un calificativ, asta nu ține loc de condiție de existență, de condiție ontologică. “Industria românească este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”. Da? Deci, un lucru poate să aibă o serie de atribute pozitive, sau negative, sau ceva… din care nu rezultă că el și există. Deci, faptul că Dumnezeu are acest atribut în titlu ”Dumnezeu nu e mort”. De aici nu rezultă că există Dumnezeu.

Ioana Soreanu:  În carte, vă referiți adesea la relația….

Cristian Tudor Popescu: Și în carte demonstrez lucrul ăsta. Dar, tre` să citiți!

Ioana Soreanu: Am citit-o, dar am vrut să explicați și pentru ascultătorii Radio Iași. În carte vă referiți adesea la relația omului cu Dumnezeu. Mă refer la omul credincios, la cel care crede în Dumnezeu. Cum descrieți această relație?

Cristian Tudor Popescu: Nu am… eu nu scriu despre… nici nu intru în polemică sau în dialog cu un om credincios. N-are sens. Credința se situează în afara dialogului rațional. N-are rost. Când un om crede în ceva, nu trebuie să încerci să-i contrazici credința. Crede sincer. Nu vorbesc de ipocriți, nu vorbesc de farisei, cu toate că fariseu nu însemna neapărat ceva fals, inițial, dacă ne gândim la sensul istoric din Biblie. Deci, pot să fie și oameni care cred sincer. Ei, cu acei oameni, pe acei oameni eu nu încerc să-i contrazic. N-o să mă vedeți niciodată încercând să contrazic un credincios. Ba chiar înțeleg. Sunt oameni pentru care ăsta este un sprijin, poate singurul, Dumnezeu. Sunt oameni care sunt într-o situație extrem de dificilă din toate punctele de vedere, poate sunt săraci, sunt bolnavi, n-au… n-au pe nimeni care să îi susțină. Și atunci, le rămâne Dumnezeu în care ei cred. Nu, eu nu râd de oamenii aceștia și nici nu încerc să îi conving în legătură cu existența sau nonexistența lui Dumnezeu.

Ioana Soreanu: Credeți că există trufie în relația omului cu Universul? Scrieți în carte despre faptul că omul înseamnă foarte puțin în Univers. Nu e poate niciun fir de praf în Universul pe care îl știm. Dar dincolo de acest Univers este Universul necunoscut.

Cristian Tudor Popescu: Da, asta este o mare problemă despre care încerc să scriu acum. Chiar scriu asta. Problema aroganței umane în raport cu ceea ce este Dumnezeu, nu? Păi, ce poate fi mai Dumnezeu decât această entitate de 90 de miliarde de ani lumină? Ceva de neconceput pentru ființă umană. Gândiți-vă doar că Dumnezeul ăsta, așa cum e conceput de către oameni, dacă îi întrebi, cei mai mulți îl concep ca fiind bărbat și bărbos. Da? N-o să auziți vreodată de cineva care poate să-l conceapă pe Dumnezeu ca pe o femeie. Cu toate că dacă vă uitați la Isus cu atenție, trupul lui Isus nu e niciodată, nu exprimă masculinitate decisă, agresivă. Nu, este un trup cu șolduri destul de rotunde și late, nu are șoldurile drepte ca un bărbat, este firav, are părul lung. Nu, Isus n-a exprimat niciodată o masculinitate agresivă. Dar, ia încearcă să îi spui cuiva că Isus ar putea fi femeie. Aaaaa…. blasfemie, cască ochii la tine. Sau încearcă să-i spui cuiva lucruri care sunt consemnate în Biblie, în Sfânta Scriptură. Încearcă să-i spui că Isus era evreu practicant. Când îi spui că era evreu, deja are o tresărire omul. Da, Domnul nostru Isus Hristos era evreu practicant, se ducea la Sinagogă. Și, dacă îi mai adaugi și că, potrivit lui Matei, era circumcis, l-ai terminat pe omul respectiv, i se prăbușesc cerurile peste el, nu înțelege nimic. Asta este cu credința. Credința, chiar sinceră, este superficială.

Ioana Soreanu: Oarbă.

Cristian Tudor Popescu: Da! Cu cât e mai… uneori, cu cât e mai sinceră, e paradoxal, cu atât e mai superficială. Pentru că dacă încerci să… chiar să vezi despre ce este vorba, să citești Biblia cu atenție, să citești lucrările Părinților Bisericii, începi să raționezi. Și atunci, e mai greu să fii un credincios până la capăt în clipa în care începi să raționezi.

Ioana Soreanu: Aș vrea să rămânem la importanța pe care și-o arogă omul în Univers și în raport cu natura, crezându-se stăpânul naturii, poate, deși nu este stăpânul păsărilor, peștilor, pietrelor, apei sau aerului, așa cum spuneți. Vorbeați la conferința de la UMF, nu este nici măcar stăpânul propriului trup.

Cristian Tudor Popescu: Sigur că da, merge până la… Această aroganță a ființei umane merge până la niște niveluri greu de imaginat. Oameni serioși, oameni de știință serioși, de pildă, Roger Panrose, matematician, fizician de mare forță, este unul dintre promotorii teoriei cosmosului, Universului antropic, ipotezei antropice. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toată hărăbaia asta de 90 de miliarde și câte ori mai fi de ani lumină și 14 miliarde de ani în timp de când există, acolo e situat big bang-ul, toată chestia asta s-a făcut ca să apară omul, bipedul ăsta. Da, e foarte serioasă… Cărți, s-au scris cărți despre ipoteza antropică slabă, ipoteza antropică tare, care nici mai mult nici mai puțin decât încearcă să demonstreze că toată structura Universului, adică distribuția elementelor în Univers, Blackholes, supernove, stele care ard, dispar și din cenușa lor se nasc oamenii, pentru că de fapt asta se întâmplă, elementele din care suntem făcuți noi sunt rezultatul combustiei stelare, toate astea s-au făcut ca să apară nea Gică și să bea un șpriț. Există și așa ceva, incredibil pentru mine. În plus, antropomorfizări,  iarăși, care pe mine mă uluiesc din punct de vedere științific. Noțiunea de Black hole, de gaură neagră, asta este o noțiune umană. Noțiunea de gaură neagră… vreți să vă spun cum îi mai spune John Wheeler, un fizician de mare nivel? El a inventat noțiunea de gaură neagră și de gaură neagră fără păr, now hair. Gaură neagră, foarte serios, concept care este descris acolo. Deci, acolo nu e nicio gaură, nu poți să-i spui gaură pentru că acolo este o concentrare, o colapsare de fapt a materiei și de fapt a spațiului mai mult decât… o colapsare a spațiului în așa fel încât, acolo se ajunge la o singularitate, la o densitate infinită dacă poți să-ți concepi așa ceva. Deci, ideea este de densitate infinită, de colapsare, de cădere în interior, ceea ce nu înseamnă gaură. Cum să fie o gaură ceva care are o densitate infinită? O gaură e ceva cu densitate zero. În concepția umană, ce înseamnă gaură? Înseamnă că aici e plin și gaură e gol? Nu! Black hole înseamnă hiper-super-mega-plin, nu înseamnă gol! Dar, vedeți ce înseamnă antropomorfismul în gândire?  Big Bang-ul este tot un concept antropomorfic, pentru că ce înseamnă el? Universul a apărut. Asta este o idee, nu e singura. Aristotel, de pildă, credea că Universul este etern, că nu are un început și un sfârșit, că este dintotdeauna. E o altă gândire. Mi-ar lua mult să vă demonstrez că toate dovezile, așa-zisele dovezi ale Big Bang-ului nu sunt decisive. Nu s-a demonstrat în mod clar și precis că chiar asta este starea Universului. A existat un punct inițial care a explodat și acum suntem în evoluție și vom ajunge la un moment dat la un Big Crunch, eu știu, se va strânge din nou Universul sau la o expansiune nelimitată și Universul se va destrăma pur și simplu, distanțele între elementele lui materiale ajungând atât de mari încât nu mai are sens ideea de Univers. Păi, asta este o idee umană, e o idee de evoluție, de naștere. Big Bang… era… așa cum embrionul uman sau cum pleacă omul de la spermatozoid, nu, care fecundează ovulul și după aceea ajunge la ființa umană, tot așa, au gândit oamenii, mai mult sau mai puțin subconștient, această teorie a Big Bang-ului. Avem un ovul și un spermatozoid care e Big Bang-ul ăla, el se dezvoltă în decursul a 14 miliarde de ani, ajunge la Universul ăsta care este și acest Univers trebuie să aibă și un sfârșit. Ați văzut? Imediat vine gândirea. Trebuie să avem și moartea termică a Universului, o ipoteză, sau marea, marea strivire. Toate astea presupun naștere, viață și moarte. Da? Gândirea asta este aplicată și stelelor. Acolo nu se naște, și nu trăiește, și nu moare nimic. Pur și simplu, materia nu face altceva decât să se transforme. Dar noi avem această tendință irepresibilă de a antropomorfiza, “a omeni”, aș folosi alt dverb, “a omeni” totul. Și asta… ce spun eu acuma încă-i bine. Dar există greșeli grave în știință, rezultat al gândirii acesteia, al “omenirii” gândirii științifice, care au persistat mii de ani și se vor mai face astfel de greșeli din pricina faptului că omul nu reușește să se desprindă de condiția lui corporală, chiar umană, judecând probleme științifice.

Ioana Soreanu: Revenind la relația omului cu Dumnezeu, ea se bazează pe teamă, omul se teme de Dumnezeu, se teme de pedeapsă. Asta nu-l împiedică însă să comită fapte abominabile.

Cristian Tudor Popescu: Și după aceea să se căiască și să-i fie iertate păcatele. Când mi se descrie acest algoritm al Bisericii, adică păcătuiești la greu, dar imediat după aceea, ai păcătuit și după aia, te duci și te căiești. Și dacă te căiești, ești mai valoros, potrivit Sfintei Scripturi, decât unul care n-a comis niciun păcat. Uitați-vă la parabola fiului risipitor, pe care eu o interpretez în mod literal moral, exact cum scrie acolo. Păi ce spune acolo, spune că insul ăla, fiul risipitor care ce face? Se duce, are o viață absolut detestabilă din punct de vede moral, risipește totul, o ține-n dezmățuri și așa mai departe… el este mai valoros, pentru el taie vițelul cel gras, nu pentru fiul care n-a făcut nimic din toate acestea. Întotdeauna, mă duce gândul… acest tip de raționament mă duce cu gândul la o modalitate medicală de slăbire de care am auzit și eu cu electrozi pe burtă. Se  pun niște electrozi pe burta respectivului, care este firește proeminentă, și mișcările, antrenarea mușchilor abdominali prin curent electric, prin șocuri electrice, produce slăbire că în loc să faci abdomene pe spate față cu propriul tău corp, le faci cu solicitarea mușchilor cu curent electric. Și m-am gândit, dom’le, ce-ar fi ca în timp ce insul respectiv bagă sarmale, că vine-acuma momentu’, bagă puternic sarmale cu slănină și cu cozonac în el, în același timp, să-și pună și electrozii, atunci. Adică, cozonacu-electrodu’, cozonacu-electrodu’. Așa și cu păcatul și iertarea lui. Da? Am păcătuit? Mă duc ca și cu m-aș spălat pe dinți, mă duc să mă spăl pă dinți. Da? Mă duc la… „Părinte, am păcătuit!” „Ce-ai făcut?” „Am omorât 3 oameni”. Da? Am violat două femei, dar mă căiesc! Bine, te căiești! Faptele tale, dacă te căiești, vor fi iertate. Pentru că ceea ce interesează nu este să fii bun, să fii om, să fii milostiv cu oamenii și cu animalele. Nu! Interesează să te supui lu’ Dumnezeu. Ăsta este scopul principal al religiei. Și este și mărturisit. Pe ei nu-i interesează faptele tale bune, omenia ta, faptul că ești un om bun nu ne interesează, câtă vreme nu te supui lui Dumnezeu, n-am ce să fac cu tine. Bine plăcut lui Dumnezeu este unul care e un ticălos, un criminal, dar se căiește și spune “Doamne, iartă-mă, Doamne, cred în tine!”. E ok, e mult mai ok decât mine care nu mă duc la biserică, dar am nerușinarea să fac în afara bisericii numai  fapte bune.

Ioana Soreanu: Totuși, dacă ne gândim la Isus, suferința a fost obligatorie pentru iertare. Dumnezeu și-a lăsat Fiul să sufere și a suferit îngrozitor pentru a ierta păcatele noastre.

Cristian Tudor Popescu: O aberație din punct vedere moral.

Ioana Soreanu:  Îmi cer scuze. Spuneți în carte ”Isus a murit fără Dumnezeu și fără lumânare”.

Cristian Tudor Popescu:  Păi și nu-i așa? Nu este așa? Nu spune el „Eli, Eli, lama sabactani”? Nu e vorba aici de… că Dumnezeu nu mai există, în acel moment, că a dispărut. Dumnezeu n-a dispărut. A dispărut Isus pentru El. Pentru că El nu spune ”Unde ești, Doamne?” „Unde ai dispărut Doamne?”, ar fi putut să spună asta. Spune ”De ce m-ai părăsit?” Vasăzică, eu, Isus nu mai exist pentru tine, tu firește că exiști. Asta înseamnă a părăsi pe cineva. Acel cineva nu mai există pentru tine. Și așa trebuie să fie pentru că dacă Isus ar fi fost protejat de Dumnezeu în acel moment, dacă avea această speranță, atunci nu mai era la fel de puternic și adevărat sacrificiul lui. Nu? Sacrificiul maxim, dincolo de toate chinurile este să mori fără Dumnezeu pentru a Învia apoi întru Dumnezeu. Dar, nu, altceva vroiam să spun aici, a… păcatul, pentru a răscumpăra păcatele celorlalți.

Ioana Soreanu: Suferința este obligatorie pentru a răscumpăra…

Cristian Tudor Popescu: Suferința lui Isus este obligatorie pentru a răscumpăra păcatele omenirii. Ceea ce este o aberație din punct de vedere moral. Este un soi de creanță transferabilă morală. Domnule, eu am păcătuit, eu trebuie să plătesc. Cum adică să plătească altcineva pentru mine? Cum să funcționeze o societate în care unii plătesc nevinovați pentru păcatele altora? Așa ceva nu poate să funcționeze. Nu! Fiecare trebuie să-și plătească, să sufere pentru păcatul pe care l-a făcut el. De ce s-mi vină mie Isus și să sufere pentru păcatele mele. Nu e câtuși de puțin moral așa ceva.

Ioana Soreanu: Vroiam să vă întreb, dacă Dumnezeu există, este crud?

Cristian Tudor Popescu: E înspăimântător.

Ioana Soreanu: Pornind de la cartea lui Iov, demonstrați  cruzimea lui Dumnezeu și-l asociați cu moartea. ”Dumnezeu este moartea”.

Cristian Tudor Popescu: Nu-l asociez, chiar este.

Ioana Soreanu: Sau ”moartea este Dumnezeu”, pentru că ar putea fi și așa?

Cristian Tudor Popescu: Vedem asta, citim în carte și vedem dacă este. Dar, Dumnezeul biblic este înspăimântător, nu crud. Aproape că mă amuză încercările diverșilor, mă rog, clerici, că nu pot să le spun teologi, nu, nu știu,  să mai existe prin România niște teologi acum cu adevărat de nivel cu care să poți să stai de vorbă. Diverși clerici, prelați, mă rog, care încearcă să justifice ceea ce imposibil să justifici. De pildă, originea Pesahului, a Paștelui, da? Uciderea copiilor și dobitoacelor în Egipt pentru a elibera poporul evreu. Știți ce face Dumnezeu? Comite un genocid înspăimântător acolo. Ucide copiii și nou născuții dobitoacelor din… animalelor din Egipt. Și asta este considerat un lucru bun, pentru că a eliberat în felul ăsta poporul evreu. Ba chiar secvențe absolut dezgustătoare, groaznice cu ungerea ușorilor ușii evreilor cu sânge de miel, când vine Îngerul Morții să ocolească acele uși și să omoare numai copiii egiptenilor. Da? Asta este ce învățăm de acolo, ce trebuie să ne adapăm din punct de vedere moral, să ….. E o demență ucigașă acolo pur și simplu, care nu poate fi justificată. Nu poate fi justificat, de pildă, gestul făcut față de Isac și Abraham când îl duce pe munte, da? Îl pune pe Abraham să-și ucidă copilul, pur și simplu. De ce? Pentru că așa vreau eu,  Dumnezeu, așa o să faci! Ca să-mi demonstrezi, de ce… că îmi ești credincios. Asta este… Principiul fundamental al Creștinismului nu este iubirea, cum se tot spune, Creștinismul înseamnă iubire. Nu! Creștinismul înseamnă supunere. Nu înseamnă nici măcar credință. În primul rând, înseamnă supunere față de Dumnezeu. Dacă veți citi cu atenție, veți vedea că asta e prima poruncă: supune-te lui Dumnezeu! Restul mai vedem, celelalte sunt discutabile. Dar supune-te lui Dumnezeu! Altfel, n-avem ce discuta. Ei, acolo, e un act, știți cum? Este o sinucidere simulată ca la Guantanamo, acolo, știți? Sau în… cum ați văzut în filme, în care se face că-l îneacă pe respectivul, că îl spânzură, în ultimul moment, taie funia sau îl scoate din apă, dar îl duce până la sentimentul că e mort, acolo, e sufocat. Păi, asta face. Practic, Isac este omorât atunci, este omorât, se merge cu  actul până la a-l înjunghia. Abia atunci, în ultimul moment, Dumnezeu oprește totul, pune un berbec, mă rog, acolo și… Adică o crimă simulată, făcută de tată împotriva fiului. Ce să înțelegem din punct de vedere moral, din așa ceva? Eu n-am ce să înțeleg din asta. Și nu e singurul. Dacă vă uitați la ce spune Isus în legătură cu femeia divorțată, care dacă după aceea se însoțește cu alt bărbat, își găsește și ea alt bărbat, nu? Femeia lăsată, pentru că ea nu putea să divorțeze, divorța bărbatul de ea. Deci bărbatul o lăsa pentru un motiv sau altul, așa, o lăsa și dacă ea după aceea avea o relație cu altcineva, trebuia omorâtă cu pietre și ea și acela. Așa spune Domnul nostru Isus. Deci sunt o serie de lucruri care nu pot fi justificate sub nicio formă. Și totuși, încearcă preoții și Biserica cu disperare, în astfel de momente, aproape amuzantă, dacă n-ar fi de plâns, să justifice aceste aberații din Biblie. În Biblie sunt și lucruri extraordinare. Sunt în Cartea lui Iov, de care vorbim, sunt pasaje literare inimaginabile, de o valoare inestimabilă, după părerea mea, valoarea expresivă, literară și acolo, și în Psalmi, și în Noul Testament, sunt exprimări absolut tușante, din punct de vedere literar. Nivelul literar, pentru mine, este în anumite momente uluitor. Ăsta este cu adevărat lucrul supranatural în Biblie: forța unor pasaje de literatură acolo, care depășesc epoca cu mult. Nu se găsește așa ceva. Peste, nu știu, găsești pasaje de forța unui Shakespeare acolo sau a unui mare poet din secolele XIX sau XX, care sunt în Biblia acelor popoare primitive de acum atâtea mii de ani.

Ioana Soreanu: Și totuși, întrebat la conferința UMF de o doamnă care a citat din Grigore T. Popa și a vorbit despre moralitatea creștină și despre întoarcerea la religie, ați vorbit despre utilitatea religiei, spunând că, la un moment dat, ea a fost utilă.

Cristian Tudor Popescu: Da! A fost utilă pentru că ea poate să mai stopeze din actele antisociale, din crime, din hoții, din înșelătorii.

Ioana Soreanu: Teama aceea despre care…..

Cristian Tudor Popescu: Teama, tot teama, da! Te vede Dumnezeu! Mă vede Dumnezeu! Te bate Dumnezeu! Teama asta este mecanismul fundamental care poate să fie și folositor, pentru că spuneam că nu poți să pui un polițist lângă fiecare om. Și atunci, ai acest polițist transcendent despre care oamenii pot să creadă că îi vede, îi supraveghează de acolo de undeva și pot să comită mai puține astfel de agresiuni în societate. Din punctul ăsta de vedere, este bună religia. Ea este bună atunci când se face lucrul acesta. Și a fost bună câtă vreme a fost școală, câtă vreme acolo au fost copiii învățați carte, să scrie, să citească, au învățat în biserică. A fost bună din punctul ăsta de vedere. Dar i-am răspuns doamnei. Cu cine vreți să revenim la morala creștină? Cu Mache Teodosie și cu toți indivizii ăștia în cap cu Dani Prea Fericitul care să manifestă pe aici? Trebuie să ai modele, să ai eroi civilizatori, religioși, să ai martiri, să ai sfinți la care să te uiți și să încerci și tu, cât de cât, să fii ca ei. Îmi arătați și mie un sfânt, un erou religios, cineva care poate fi privit așa în România acum?

Ioana Soreanu: Da, cred că da, dar aș vrea să vorbim despre ce înseamnă a fi un bun român, un bun credincios, un erou, dacă vreți… sau un bun român. Alegem să fim români? Nu alegem să fim români.

Cristian Tudor Popescu: Nu, evident. Român… român nici măcar nu te naști. Când te naști, ești o creatură inferioară puiului de cimpanzeu sau de cioară. Pentru că acei pui se vor insera în existență, în natură, mult mai repede decât e în stare să o facă un pui de om. Puiul de om este o bucată de carne informă, urlătoare și care nu e în stare de nimic luni și luni de zile. Ceea ce nu se întâmplă cu marea majoritate a puilor de mamifere. De pildă, un pui de șoim, de pasăre începe să zboare după câteva zile. Cât timp trece până când începe să meargă un om, prin comparație? Deci omul crește foarte greu. La început, omul este nimic, nu e nimic. Nu se naște român, este un pui de mamifer, atât. Nu are naționalitate, nu are credință, nu are nimic, nu are rațiune, creierul lui e o foaie de hârtie albă. Sigur, sunt niște instincte acolo trecute, niște… Dar, după aceea, român poate să devină sau nu, sau nu. Pentru mine, pentru mine, criteriul, ca să stăm de vorbă, că ești sau nu român, este să vorbești limba română așa cum trebuie. Să vorbești corect limba română și, dacă se poate, sigur, să o vorbești și literar, să cunoști și literatura română, să cunoști și istorie a României, dacă se poate, și geografie a României să cunoști. Și atunci, poți să te numești român. Când un om nu are nimic din toate astea, când vorbește limba română cu sentimentul, dimpotrivă, că dacă vorbește stricat românește, în ultimul hal, cu greșeli gramaticale crunte, cu termeni de argou aruncați aiurea acolo, abia atunci e român adevărat. Eu sunt român adevărat! Și dacă refuză cu dârzenie și cu vitejie să învețe vreo altă limbă, atunci e cu adevărat mai român? Da? Nu! Nu! Pentru mine, dacă… deja eu categorisesc o persoană în clipa în care începe să-mi facă greșeli de limbă, e limpede că nu vom avea niciodată vreo relație.

Ioana Soreanu: Vă sunt datoare eu cu un răspuns și aș vrea să vi-l dau. M-ați întrebat dacă cunosc pe cineva care ar putea să devină un model? Mă gândeam la părintele Damaschin din Iași, care ajută foarte mulți copii, construiește adăposturi, le găsește adăposturi, îi ajută să meargă la școală, să își facă lecții, să meargă în vacanțe. Reușește să facă lucrurile astea. Este nemaipomenit, pentru că a ajutat foarte, foarte, foarte mulți copii fără posibilități și muncește foarte mult la proiectul acesta și mi se pare extraordinar.

Cristian Tudor Popescu: Câți părinți Damaschin sunt?

Ioana Soreanu: Asta nu știu. Mi s-a părut nedrept să nu spun lucrul acesta.

Cristian Tudor Popescu: Da, iată, eu nu am, să știți, că n-am nicio reținere. Dimpotrivă. Eu dacă văd un preot care înțelege să trăiască așa, întru Hristos, adică, să facă cu adevărat fapte bune, să ajute oamenii aflați în nevoie, copiii, atunci, e în regulă. N-am nici cea mai mică problemă. Dimpotrivă, cred că acest om trebuie admirat, trebuie ajutat, trebuie făcut cunoscut ceea ce face el. Câți au auzit de părintele Damaschin și câți au auzit de Mache Teodosie? Vedeți cum funcționează lucrurile? Și, probabil că mai sunt, cu siguranță mai sunt astfel de preoți. Eu nu exclud ca printre preoți să fie și oameni adevărați. Dar, din păcate, am atâtea exemple contrare printre purtătorii ăștia de sutană, de sacos și stihar și de engolpion. Pentru că își pun toate podoabele astea pe ei și atunci, sunt mulți care trăiesc numai prin această aparență, a podoabelor. Oamenii simpli vin, aoleu, când îl văd îmbrăcat așa, “Părinte, săru’-mâna”, „părintele, omul lui Dumnezeu”. Nu e omul lui Dumnezeu. Sub veșmântul preoțesc poate să fie un om, poate să fie un Părinte Damaschin, sau poate să fie un sac cu balegă.  Asta e o expresie, să știți, tot a unui preot, a unui prelat, a Abatelui de Cluny care, știți despre cine spunea așa, că e un sac cu merde, în franceză? Despre femeie. Spunea că nu poți să te atingi de o femeie când, la urma urmei, ea este un sac cu merdă. Da, asta spunea Abatele.

Ioana Soreanu:  O ultimă întrebare, domnule Cristian Tudor Popescu îmi povestea cineva, chiar zilele acestea, nu din România, că nu a fost botezat pentru că părinții lui au vrut să-i dea șansa să-și aleagă singur religia, sau să aleagă singur dacă va crede, sau dacă nu va crede în Dumnezeu sau în altceva. Și mă gândeam că până la urmă, religia, cei mai mulți o primim, o moștenim, nu? Suntem botezați într-o religie sau alta. Este o chestiune și de geografie, până la urmă.

Cristian Tudor Popescu:  Da, sigur, botezul e la creștini, da, la alții nu e.

Ioana Soreanu: Nu este asumată independent. Nu este o alegere, nu?

Cristian Tudor Popescu: Nu! Nu! E foarte corect ce spuneți. Sunt cu totul de acord. Ce e aia să botezi, adică să îl faci creștin, creștin înseamnă să știi niște lucruri, în primul rând. În  primul rând, să fii auzit de Isus Hristos, adevărat? Să știi cine a fost Isus, ca să fii creștin măcar atât. Ce poate să știe boțul ăla de carne urlător care este scufundat cu brutalitate în apă și, după cum s-a văzut, uneori și omorât, prin acest procedeu stupid al scufundării în apă. Eu am propus atunci, n-am… nu înțeleg tâmpenia asta cu  cristelnița în care este scufundat copilul când mult mai normal ar fi gestul luării de către preot a apei în căușul palmelor, care este un gest, un gest sacral, să iei în căușul palmelor apă și să i-o torni pe creștet și să-i curgă apa pe creștet. Mi se pare și estetic și… e mult mai frumos și mai normal să fie așa botezul. Nu să te apuci și să-l… cum să spun… uciderile simulate, să-l bagi în apă pe copil să se sufoce acolo. Și asta, faptul că el nu alege că este…. Eu a fost botezat, de pildă, nu m-a întrebat nimeni.

Ioana Soreanu: Și eu am fost botezată…

Cristian Tudor Popescu: Iacătă… Iar acum, sunt o persoană care n-are nicio legătură cu ideea de credincios. Nu sunt credincios. Și totuși, fără voia mea, am fost botezat.

Ioana Soreanu: Dar nu sunteți ateu?

Cristian Tudor Popescu:  Nu sunt ateu, e impropriu spus că sunt ateu, e complicat ce sunt eu. Dar așa e, cum spuneți. Nu e deloc normal să fie botezat un copil în deplină necunoștință de cauză. Dimpotrivă, ar trebui ca ajungând la o vârstă, să treacă printr-o… Există un astfel de moment, dacă mă gândesc bine, la catolici. Există un moment în care adolescentul… se numește într-un fel, Prima Comuniune. Prima Comuniune se numește la catolici, dacă nu mă înșel, în care tânărul trebuie să facă dovada comuniunii cu Isus, pentru prima dată, că înțelege despre ce e vorba și își asumă această trăire într-un Hristos, Prima Comuniune. Dar, asta se face într-o anume cunoștință de cauză, are deja o minte, poate să opteze și așa mai departe. Asta are sens. Dar botezul ăla este un obicei barbar, după părerea mea, și cred că este și moștenit de la păgâni. Ăsta nu e un obicei care… El nu exprimă nimic din dragoste, din iubire, din grijă față de aproape, acea scufundare brutală de trei ori în apă.