Dialog intercultural / Mașina visului, redactor Lucian Merișca: Un dialog inter-cultural, inter-confesional, trans-disciplinar și inter-generațional la Ștefănești, Botoșani

Publicat de Iuliana Bubuianu, 17 septembrie 2021, 11:17

Vineri 17 septembrie 2021 : o emisiune realizată în întregime într-un un oraș mai puțin mediatizat al României, deși merită vizitat! La ora 20,30 (până la 21) – ascultați, pe Radio România Iași, on air și online, emisiunea “Dialog intercultural / Mașina visului”, redactor Lucian Merișca. Un dialog inter-cultural, inter-confesional, trans-disciplinar și inter-generațional la Ștefănești, Botoșani.

Moldova noastră și colțul de Nord-Est al ei, județul Botoșani – ne-a oferit unele dintre cele mai mari personalități care au marcat cultura României: Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian, Nicolae Iorga, …Grigore Antipa, cu origini aromâne sau Octav Onicescu, având origini macedonene, Alexandru Graur, de origine evreiască și Mihail Sorbul, de origine poloneză, romancierul Max Blecher, și el provenind dintr-o familie evreiască, ori Auxențiu Vărzărescu, primul episcop catolic de rit armean, de Gherla…

În cuprinsul ediției va fi o vizită ghidată la Muzeul “Ștefan Luchian” din localitatea în care s-a născut marele pictor…

Supranumit poetul plastic al florilor, Ștefan Luchian a văzut lumina zilei la 1 februarie 1868, în târgul Ștefăneștilor din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Tatăl său, un apropiat al Domnitorului Cuza, este cel legat mai mult de aceste locuri. Căsătoria părinților lui Ștefan Luchian a fost ca un simbol al Primei Uniri a Românilor: un moldovean înstărit, căsătorit cu o munteancă, de origine din Grecia.

Ne amintim așadar de un mare artist, care a studiat pictura la Munchen și Paris, dar a realizat nemuritoare tablouri ilustrând comunități și locuri de pe la noi, pe care le considera mai frumoase decât oriunde, inclusiv pictând, la Moinești, portrete de inspirație etnică, așa cum ar fi pastelul “Cap de evreu”, în care se poate observa expresia plină de voioșie și bunătate a personajului, ori “Hahamul din Moinești” cu o atitudine gravă și interiorizată… În luna august 1909, Ștefan Luchian pleca în ținutul Bacăului, unde a executat o serie de peisaje în tehnica uleiului: Pe valea Hânganilor, După ploaie, Lunca de la Poduri, Priveliștea Moineștilor și altele. Lumina mătăsoasă și aerul curat, ca și vibrația deosebită a peisajului local l-au făcut să declare: „Tu o să râzi, dar simt că locurile astea mă iubesc. Au trecut trei săptămâni de când mă aflu aici și abia am făcut vreo cinci-șase pînzișoare. Și ce lucruri frumoase sînt prin partea locului.  E un biet cuvînt searbăd și neînsemnat care nu spune nimic de splendoarea scînteietoare a peisajului din Moinești. Am colindat și eu multe ținuturi din țara noastră și chiar din alte țări, dar nu se potrivesc cu ce am găsit aici.” —Virgil Cioflec: Vorbele unui pictor, Calendarul Minervei 1.

Să mai spunem că viața artistului a fost, în 1981, subiect al filmului “Ștefan Luchian”, al regizorului Nicolae Mărgineanu, în care rolul principal a fost interpretat de către Ion Caramitru.

Ștefan Luchian a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui Nicolae Grigorescu. Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său printr-un realism al tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire, precum și prin modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de care a dat dovadă. El și-a echilibrat lucrările din punct de vedere cromatic și, prin exactitatea cu care și-a definit precizia planurilor compoziționale, a ajuns la o foarte modernă simplificare a formelor.

Surprinzătoare rămâne capacitatea cu care Ștefan Luchian, de-a lungul întregii sale cariere artistice, a trecut de la o tehnică la alta, a schimbat suportul stratului pictural și a plasat astfel experimentul grafic în prim-planul modernității românești. Experimentele tehnice și cromatice, curajul demersului artistic, l-au plasat pe cea mai înaltă treaptă a artei moderne.

Muzeul ,,Ștefan Luchian” Ștefănești este singurul muzeu la nivel național dedicat marelui pictor și este o substructură a muzeului județean Botoșani. Acesta este al 9-lea muzeu înființat sub tutela Consiliului Județean și face parte din inițiativele de dezvoltare și promovare a valorilor culturale botoșănene. Muzeul cuprinde 2 încăperi sub formă de camere de expoziție dar și săli în  care președintele asociației ,,Ștefan Luchian” și-a arătat dorința ca tinerii să poată participa la simpozioane și ateliere de creație.

Domna Carmen Munteanu, muzeograf și profesor, cea alături de care am realizat interviul ce va fi difuzat în această ediție,  ne anunța, pe data de 12 septembrie: “Astăzi , o activitate deosebită, cu copiii de etnie rroma din Stefanesti , care s-au dovedit  a avea real talent la desen.”

Despre elevii de etnie rromă care reușesc în viață și despre munca depusă de cadrele didactice la Liceul Teoretic “Ștefan D. Luchian”, tot în aceasta ediție, într-un dialog cu directoarea instituției de învățământ, prof. Veronica Chiaburu.

Tot în Stefanesti, am întâlnit un artist vizual care propune o altă abordare artistică a amprentei lăsate de Ștefan Luchian, un Dialog Inter-cultural, trans-disciplinar și, mai ales, inter-generaţional… Victor Foca rămâne fidel propriei firi artistice, ideii care l-a consacrat, dezvoltând un discurs cromatic extrem de abstract, căruia îi împrumută nota personală, amprenta coloristică inepuizabilă şi remarcabilă. Născut pe 25 ianuarie 1944, la Bucureşti. A fost elev al Liceului „Octav Băncilă” din Iaşi, parcursul artistic purtându-l, în acelaşi Iaşi al culturii româneşti, prin atelierele Facultăţii de Arte Plastice (promoţia 1966), la clasa ilustrului pictor şi profesor Dan Hatmanu. Se stabileşte la Botoşani, unde activează ca profesor de desen. Victor Foca este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania și al International Association of Art. Organizează zeci de ediţii expoziţionale şcolare „Cu ochii copilăriei”, având lucrări abstracte, la Botoşani, Zürich, Budapesta, precum şi Expoziția itinerantă „Porni Luceafărul”, pe 10 ianuarie 1999, la Botoșani, respectiv 5 martie 1999, la București. În 2015, Muzeul Judeţean Botoşani a organizat, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, expoziţia „EMINESCU – viziuni grafice între clasic şi modern: Ligia Macovei -Victor Foca”. Iubitorii artei s-au delectat, de asemenea, cu lucrările expoziței „Tandem”, artistul Victor Foca poposind în galerii alături de pictoriţa Eugenia Boteanu, formată la Liceul de artă şi Facultatea de arte plastice din Timişoara, scriitoare şi poetă. Materialul de lucru al lui Victor Foca, „lutul” din care îşi modelează conceptul artistic, nu este culoarea în sine, ci capacitatea ei, a culorii, de a se descompune geometric, dar nu în formele clasice ale rigorii, ci ca percepţie raţională asupra unei idei, a unei semnificaţii profunde.

…Actualmente rromii, în trecut evreii – constituie minorități etnice ce nu pot fi trecute cu vederea în peisajul social al acestui târg botoșănean în care ne-am oprit astăzi.

Iom Kipur (יום כפור yom kippùr, Ziua ispășirii) – este cea mai însemnată dintre cele trei mari Sărbători evreiești. Este o sărbătoare deosebit de sobră și austeră, care cuprinde un post absolut de 25 de ore care marchează Ziua Ispășirii. Despre Iom Kipur -16 septembrie, în anul 2021 și “Iaşul celor 199 de sinagogi” am scris în “Observator cultural” – https://www.observatorcultural.ro/articol/s-y-agnon-despre-iasul-lui-goldfaden/ – un articol pe care l-am prezentat și la o ediție internațională a Festivalului Goldfaden.

Amintesc despre această sărbătoare sfântă a evreilor pentru că vom merge, în această ediție, și la un loc sfânt al lor, situat undeva între Iași și Botoșani…

…”În anul 1834 ţadicul Nahum Friedman creează “Curtea rabinică din Ştefăneşti”, care va deveni centrul hasidismului din Moldova şi va orienta comunitatea evreiască spre Ştefăneşti, astfel încât, de exemplu, în 1859 în Ştefăneşti erau 1457 de evrei.” – găsim scris tot pe site-ul Liceului din Stefanesti.

„Shtefanesht” (în ebraica: שטפנשט) a fost o dinastie hasidică numită după târgul Ștefănești, România, foarte important și astăzi în Israel și în lume . A fost una dintre ramurile dinastiei Ruzhiner, împreună cu Bohush, Boyan, Chortkov, Husiatyn și Sadigura. Dinastia a durat între 1851 și 1933 și a avut doar doi Rebbe: rabinul Menachem Nochum Friedman, fiu al lui Rebei Ruzhiner și rabinul Avrohom Mattisyohu Friedman, singurul fiu al rabinului Menachem Nochum. În timpul conducerii acestuia din urmă, Ștefănești a devenit unul dintre cele mai importante centre hasidice din Europa de Est. Abraham Matitiahu Friedman (n. 10/22 decembrie 1847, Sadagura, Bucovina – d. 1933, Iași, România) a fost așadar un rabin hasidic din România, țadicul sau omul sfânt de la Ștefănești, supranumit „der Molech“ (Îngerul).

Abraham Matitiahu Friedman a început să păstorească evreii din Ștefănești când avea numai 21 de ani și a condus obștea timp de 64 de ani, adunând mii de adepți. Se povestea despre el că era făcător de minuni și mulți oameni, nu numai evrei, veneau să se sfătuiască cu el în problemele lor.

Cel mai important centru religios din Europa al evreilor ultra-ortodocşi a devenit aşadar oraşul Ştefăneşti, din judeţul Botoşani. Sute de aderenţi ai cultului din toată lumea vin anual în pelerinaj la cimitirul evreiesc din Ştefăneşti, la mormântul rabinului sfânt. În fiecare an, la sfârşitul lunii noiembrie, viaţa tihnită, patriarhală a Ştefăneştiului prinde culoare, odată ce un uriaş autocar parchează pe o stradă lăturalnică în apropierea cimitirului evreiesc. Coboară zeci de rabini şi credincioşi evrei din facţiunea hasidică, exotici prin port şi grai. Vorbesc doar în ivrit şi poartă straiele facţiunii ultra-ortodoxe, cu o tradiţie milenară, cu zulufi care se iţesc de sub pălării sau căciuliţe numite kippa. La Ştefăneşti, localnicii sunt obişnuiţi cu ei. Bătrânii, fiindcă i-au văzut încă din copilărie, ceilalţi – fiindcă îi văd anual. Evreii ultra-ortodocşi sunt asemuiţi de Moshe Idel, un mare specialist al istoriei religiilor, pe care l-am avut și noi prezent în emisiunea noastră, cu isihaştii creştinismului ortodox. Urmează doar calea credinţei şi a vechilor tradiţii, fără nicio abatere. Trăiesc prin şi pentru credinţele lor, iar călătoria lor la Ştefăneşti este una spirituală şi iniţiatică. Vin din toată lumea, doar pentru un singur lucru: binecuvântarea lui „der Molech“. Iar ruralul Ştefăneşti devine, cel puţin pentru o săptămână, centrul lumii religioase hasidice.

Avrohom Mattisyohu Friedman a trăit între 1847 şi 1933 şi este considerat un părinte al hasidicilor. A fost şi este unul dintre cei mai mari rabini din toate timpurile. Încă din timpul vieţii, toată lumea care avea probleme, şi evrei, şi creştini, ceea ce era un lucru rar, veneau la rabin să ceară binecuvântare pentru că era înţelept şi vedea lucrurile aşa cum erau. Rabinul de la Ştefăneşti era apreciat de toată lumea, nu doar de evrei.

Conform învăţăturilor sale, hasidismul a fost o reacţie la iudaismul intelectualizat  şi legalizat. Hasidismul presupune un stil de viaţă care pune accent pe abilitatea fiecărui credincios de a se apropia de Dumnezeu prin orice face, vorbeşte sau gândeşte. Spre deosebire de stilul intelectual al iudaismului oficial, care prioritizează studierea Torei, hasidicii se concentrează mai mult pe un ataşament constant faţă de Dumnezeu.

Iată și un gând înțelept atribuit rabinului Menachem Nochum Friedman: „Dacă am putea să ne agățăm toate durerile de cuie și am fi lăsați să le alegem pe cele care ne-au plăcut cel mai mult, fiecare dintre noi le-ar lua pe ale sale, pentru că toate celelalte ar părea și mai greu de suportat”.

Așadar, cel mai important loc de pelerinaj din Europa pentru evreii hasidici se află în România, la Ştefăneşti – Botoșani. Aceştia vin anual să se roage la mormântul celui supranumit „Îngerul“…

Ascultăm o scurtă introducere, făcută chiar la locul central al pelerinajului anual, de către prof. Oltea Neagu, căreia îi mulțumim pentru colaborare…