Ce avem mai bun în noi ? – Imperativ cu Irina Andrea Fiedler (28.11.2014)
Publicat de Lucian Bălănuţă, 27 noiembrie 2014, 17:18
De la Sfântul Andrei intrăm într-o perioadă a anului menită introspecţiei, cercetării sufletului în aşteptarea sărbătorilor de iarnă, ce culminează cu bucuria serii de Crăciun, când a venit pe lume Iisus Hristos, cel care ne-a învăţat ce înseamnă iubirea creştină.
Pregătindu-ne pentru acest timp mirific, gândul ni se îndreaptă către familie şi către bucuria pe care le-o putem aduce lor, dar şi altora care au nevoie, poate, chiar mai mult decât cei apropiaţi.
Omenia, respectul, generozitatea se invaţă! Cei tineri – de la cei mai în vărstă, cei mai în vărstă – de la cei mai sufletişti.
Emisiunea “Imperativ” de astăzi se doreşte a fi o poartă către ceea ce avem mai bun în noi înşine, o punte între generaţii şi între oameni, mai mult sau mai puţin fericiţi, dar cu inimă mare.
Cine sunt aceştia, vă întrebaţi? Ei se numesc Carmen Ghercă, părintele Egidiu Condac, Profesor Maria Ungureanu, Aldo Pezelli, Raluca Daria Diaconiuc şi ca ei sunt mulţi alţii.
Emisiunea este interactivă, aşa încât numerele de telefon 0232 255900 si 0232 259900 precum şi realizatorul acestei ediţii, Irina Andrea Fiedler, vă stau la dispoziţie de la ora 17 la ora 18 , pe durata emisiunii “Imperativ”.
Redactor,
Irina Andrea Fiedler