Ionuț Patraș, președintele Federației Române de Orientare: ”niciun club de profil nu poate susține că are tot ce îi trebuie”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator- Horia Daraban (4.02.2024)
Publicat de hdaraban, 4 februarie 2024, 23:49 / actualizat: 12 februarie 2024, 16:27
Busolă și o hartă, iar la aceste trebuie adăugate antrenament și câteva calități pentru a practica un sport deosebit. Este vorba despre orientare, care își are începuturile în țările nordice, la sfârșit de secol 19.
În România se poate vorbi de o federație de profil ce are sub umbrela sa o întreagă familie de sporturi: orientare în alergare, orientare schi și orientare mountain bike.
Toate au competiții cu același principiu de desfășurare: o linie de start și una de finiș și o zonă de teren pe care se găsește o succesiune de posturi de control.
La ”Weekend cu prieteni” ediția din 4 februarie 2024, unul din invitați a fost domnul Ionuț Patraș, originar din Roman, județul Neamț, președinte al Federației Române de Orientare, medaliat multiplu în competiții de profil, antrenor.
În cadrul dialogului, ”orientaristul” a oferit o scurtă istorie a sportului în România. Din răspunsurile formulate s-a desprins și ideea potrivit căreia pasiunea pentru sport și finanțarea corespunzătoare pot duce la rezultate remarcabile.
În acest context, președintele Federației Române de Orientare a vorbit despre numărul de sportivi legitimați, dar și despre faptul că ”adepții” acestui sport sunt din toate categoriile de vârstă, de la 10 ani la 85 plus.
Interesant este că, deși la începutul anilor `90, în regiunea Moldovei ființau mai multe cluburi de orientare (Vaslui, Bârlad, Iași, Botoșani), acum mai sunt doar două , ambele la Roman, județul Neamț.
Acum, la nivel național, sunt 370 de orientariști.
Horia Daraban: În România, orientarea ca sport are o istorie aparte, e legată cumva de zona turistică?
Ionuț Patraș: Da, bineînțeles, ca și în celelalte țări, orientarea a plecat de la turiști. Pentru cei mai aprigi dintre turiști, au apărut la un moment dat primele concursuri de orientare. Ne desfășurăm activitatea din 1990 ca federație independentă. Este recunoscut ca sport din 1990 și participăm cu toate forțele pe care le putem aloca la campionate mondiale, europene, de juniori, de seniori, de orientare pe schiuri, de orientare în alergare și de mountain bike, din când în când.
Fenomenul a evoluat foarte mult și a ajuns mai mult decât un sport de nișă, un sport de viteză, de pregătire fizică, de condiții extreme, mai ales la nivel înalt, unde nu mai câștigă doar cine are mici abilități de orientare, câștigă cine are cea mai bună combinație între pregătire fizică și tehnică pe terenuri dificile și foarte dificile în anumite probe.
Horia Daraban: Toate acestea se cultivă prin antrenament, prin pregătire?
Ionuț Patraș: Fără antrenament nu există performanța. Asta o știm chiar și de la cele mai statice sporturi, că nu există. La orientare, cu atât mai mult. Fără pregătire fizică temeinică, cel puțin la nivel înalt, nu există șanse de a învinge măcar un adversar.
Horia Daraban: Apropo, pentru că spuneați dumneavoastră, câteva repere de ordin istoric, 1990, înființarea Federație Naționale de Orientare. Cum era văzută România pe plan internațional, cum este văzută acum?
Ionuț Patraș: Înainte de 1990, orientarea era văzută destul de bine pe plan internațional. Deși activam în cadrul Federației de Turism Alpinism, concurența era foarte mare. Să știe foarte bine că comuniștii au investit foarte mulți bani în sport și orientarea era chiar unul din sporturile foarte practicate în țară. Am moștenit cumva densitatea asta de orientariști pe planul național prin toate zonele țării. Dar, din păcate, deși am avut un deceniu chiar bun pentru orientarea din România, cu titluri de campion mondial, cu top 10, an de an aproape, concurența a crescut foarte mult, în sensul că nu ne mai luptăm doar cu nordice.
Au apărut și țări foarte bune din Europa Centrală, chiar și din America. În general, nivelul s-a ridicat foarte mult, odată cu domeniul cercetării sportive, iar din păcate, activitatea de orientare după anii ‘90, adică din 2000, a tot de căzut.
Din cauza subfinanțării, zic eu, nu neapărat la nivel central, ci și la nivel local, statul a tot evitat să finanțeze orientarea datorită faptului că nu e o probă olimpică. Asta ar fi principalul motiv.
Horia Daraban: Ce înseamnă o competiție de orientare in alergare?
Ionuț Patraș: Poate fi pe teren urban, între blocuri, parcuri și alte obstacole antropice sau pe teren de pădure sau teren deschis, în funcție de care variază lungimea traseului. Deci sunt probe foarte scurte, iuți, de oraș, ștafete mixte, sprinturi, knockout sau sprint-uri individuale, dar și probe de pădure, de medie, lungă distanță sau ștafete de pădure.
Toate un singur principiu: se pleacă în secunda zero. Sportivul primește o hartă cu un traseu desenat pe respectiva hartă. Trebuie să parcurgă traseul ăsta cât mai repede, prin mijloace proprii. Acum, că-i pe bicicletă sau pe schiuri, fond sau aleargă, asta depinde de sezon și de tipul probe. Cel mai bun timp înregistrat la final câștigă proba.
Horia Daraban: Există o legătură între practicarea acestui sport, orientarea în alegare și viața de zi cu zi? Adică, parte din calitățile dezvoltate prin practicarea acestui sport te fac mai descurcăreț în viața de zi cu zi?
Ionuț Patraș: Cum sportivii de luptă se pot lăuda că au mijloacele de autoapărare la ei în orice moment, așa și noi ne putem lăuda că în orice moment al vieții nu avem o problemă de orientare. Adică, oricând mergi într-un oraș străini, sigur reții din ce direcție vii, oricât te-ar învârti cineva, cam știi de unde vii, știi pe unde ai rămas și, oricum, te descurci mult mai ușor oriunde te duci într-un loc nou. Ești antrenat să reții toate elementele astea, oriunde te duci.
Horia Daraban: Este un sport pentru anumite categorii de vârstă?
Ionuț Patraș: Prima vârstă pentru campionatele naționale, de exemplu este la 12 ani. Pot participa sportiv de 10, 11, 12 ani. Ultima vârstă este de la 85 în sus. Încă mai avem doi sportivi de 85 de ani plus. Sunt sănătoși, vin la aproape toate competițiile importante. Traseele se pot adapta, bineînțeles, pentru vârsta lor. Așa cum înaintează ei în pădure se descurcă foarte bine și termină traseele. La copii, la fel. Traseele sunt ușoare, adaptate pentru nivelul de pregătire pe care-l au copiii de clasa a IV-a a V-a și mai avem, bineînțeles, și de câțiva ani încoace, și mici jocuri de orientare. Le spunem mici labirinturi de micro-orientare. Sunt foarte, foarte atractive. Putem face dueluri, semifinale, finale și acolo să consumă cele mai mari emoții, să zicem, cu copiii pe care inițiem în orientare.
Horia Daraban: Câți sportivi aveți înscriși în cadrul federației?
Ionuț Patraș: În anul 2023, am avut în jur de 370 de sportivi cu viză anuală plătită, înscriși la 43 de cluburi membre ale federației.
Horia Daraban: Numărul sportivilor a crescut în ultimii ani sau a scăzut?
Ionuț Patraș: Să zicem că stagnează între 350 și 450 de sportivi de mai bine de 10 ani.
Horia Daraban: Câți erau în anii ’90?
Ionuț Patraș: Spre 1000. În anii 2000, a mai scăzut la 600 și, din 2010 încoace, cam tot aici ne aflăm, la 400-500 de sportivi legitimați, maximum.
Horia Daraban: Apropo de numărul de cluburi, mă uitam pe site-ul oficial al Federației Române de Orientare și, având în vedere că suntem la Radio Iași, post regional de radio, doar două cluburi din regiunea Moldovei. Ambele, cred, ființează la Roman, în județul Neamț. Cum se explică lipsa unor astfel de entități care să încurajeze prezența sportivilor la competițiile de orientare?
Ionuț Patraș: Din păcate, tinerețea mi-a permis să prind orientarea din Moldova pe o fază de final, să zicem, înainte de a se retrage din orașe precum Iașiul, Bârladul, Vasluiul. Când era mic, erau cluburi active în toate orașele principale ale Moldovei. Chiar și Liceul Sportiv din Botoșani avea secție de orientare. Problema e că, între timp, nu s-au mai alocat fonduri, oamenii s-au pensionat, cei care se ocupau de orientare, nu și-au lăsat, să zicem, moștenitori ai activității pe care să o promoveze în continuare și încet, încet, în orașele astea, n-a mai susținut nimeni orientarea. Autoritățile locale ar avea posibilitatea să facă asta. Cluburile sportive municipale ar fi, din punctul meu de vedere, o soluție, dar pentru asta trebuie să aibă fonduri alocate pentru activitățile pe care le desfășoară deja și după aia să se extindă și spre orientare.
Asta ne-am dorit cu toții, dar nu sunt foarte receptive cluburile sportive municipale să se mai extindă către alte sporturi. Alte cluburi, cum era ”Voința” și cum erau cluburile fabricilor de pe vremuri, știm foarte bine că nu prea mai sunt, nu mai activează cum activau.
Horia Daraban: Îmi dau seama, din ceea ce spuneți dumneavoastră că există o legătură între pasiunea pentru practicarea orientării ca sport și finanțarea. Unde lipsește una, nu se poate manifesta cealaltă?
Ionuț Patraș: Dacă vorbim din perspectiva noastră, a Federației Române de Orientare, un individ care face orientare, ca să aducă copiii, să-i pregătească, să-i ducă în deplasări, să-i antreneze, are nevoie de fonduri, ori asta trebuie pentru performanță. Oameni care fac orientare în Moldova mai sunt, dar își fac o vacanță la un concurs de orientare, vin într-un weekend, vin într-o vacanță la un campionat mondial pentru veterani, într-un loc frumos, dar cam atât.
Oamenii își fac timpul ăsta pentru orientare, dar un om care să ia un grup de 10 copii, să-i țină de două-trei ori pe săptămână la antrenament, să le pun la dispoziție hărți, să le pun la dispoziție transport, nu mai vorbim de indemnizații de efort sau de alte costuri. Pentru asta trebuie bani. Iar sportul de performanță, chiar dacă vorbim de vârste mici, de 12-14 ani, cere bani.
Deci niciun club de orientare, chiar și din cele care au, să zicem, resurse suficient, nu susține că are tot ce trebuie, pentru că este boala asta, a faptului că nu e probă olimpică, deși e probă recunoscută de Comitetul Olimpic, deși există în programul Jocurilor Mondiale de ediții bune, deși este probă la Universiada de Iarnă, și aici e cel mai mare neajuns al nostru, ca orientarist, că încă nu am ajuns la olimpiadă cu nicio probă.
Horia Daraban: Încheiem privind spre viitor. Anul competițional 2024 ce înseamnă la Federația Română de Orientare?
Ionuț Patraș: Avem cluburi și oameni pasionați în țară, cu care sunt sigur că vom putea parcurge cel puțin etapele pe care le-am făcut și în ultimii ani. Progresăm vizavi de vizibilitate. Anul trecut am avut Campionatul Mondial în România, am avut niște premiere pe care alte țări, înaintea noastră, nu au avut norocul și șansa să le poată face.
Am avut niște filmări foarte bune, s-a putut urmări spectacolul foarte bine și sperăm ca orientarea să fie din ce în ce mai vizibilă, să se poate transmite în continuare la televizor, așa cum am transmis-o și noi. Pe canalul Federației de youtube se pot găsi înregistrări. Cine vrea să vadă cu ce se mănâncă orientarea, poate să intre. Vor vedea acolo secvențele din Campionatul Mondial, cu GPS-uri, cum arată hărțile. Adică, suntem mai vizibili și sper în continuare să fim din ce în ce mai vizibili.
Avem multe probe de oraș anul ăsta prin toată țara, inclusiv la Roman, pe 7 aprilie, și sperăm să fim văzuți în continuare din ce în ce mai bine, să fim mai virali, să zicem măcar, cum a fost anul trecut.
Interviu realizat de Horia Daraban.
Varianta audio a dialogului:
Sursa foto: Federația Română de Orientare
