Istoricul Igor Cașu, director al Agenției Naționale a Arhivelor de la Chișinău: operațiunile sovietice de deportare ”nu reprezintă o temă a elitelor, este o dramă națională, este o dramă în masă și ea trezește interes, mai ales în ultimii ani”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (16.06.2024)
Publicat de hdaraban, 16 iunie 2024, 23:59 / actualizat: 18 iunie 2024, 20:08
În această lună, s-au împlinit 83 de ani de la prima operațiune de deportări din Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Este vorba despre operațiunea din 12-13 iunie 1941, prin care organele sovietice represive au reușit să strămute mii de etnici români în regiuni îndepărtate ale Uniunii Sovietice.
Operațiunea vine după ce, în 1940, teritoriile estice românești au fost alipite de Uniunea Sovietică și a reprezentat modalitatea prin care s-a încercat eliminarea, printre altele, a exponenților români ai comunităților din teritoriile respective.
Deși operațiunile de deportări din Basarabia, trei la număr, au fost mai puțin studiate înainte de 1990, în ultimii ani, istorici, specialiști au documentat evenimentele.
La ”Weekend cu prieteni”, istoricul Igor Cașu, director al Agenției Naționale a Arhivelor de la Chișinău, a vorbit despre amplitudinea operațiunii, dar și despre modul dramatic în care s-a desfășurat, un aspect în acest sens fiind separarea familiilor ce fuseseră urcate în vagoane.
Unul din efectele operațiunii de deportare a fost faptul că, odată reveniți acasă, oamenii nu și-au mai recăpătat niciodată statutul social pe care îl aveau înainte de a fi arestați.
Astăzi, spune istoricul, prin prisma deschiderii către public a arhivelor, urmașii victimelor au ocazia și se interesează să afle ce s-a întâmplat cu rudele lor deportate, ce au avut de suferit bunicii, strămoșii lor.
Un interviu realizat de Horia Daraban.
Horia Daraban: Cine au fost cei deportați, mai exact? Operațiunea, se poate spune, a avut un puternic accent anti-românesc?
Igor Cașu: Este o operațiune plănuită din timp. În ceea ce privește contingentul deportaților, sigur că majoritatea sunt etnici români, pentru că Basarabia, chiar fără teritoriile din sud și din nord cedate Ucrainei în 1940, rămâne o zonă multietnică. E vorba de 64-65% etnici români și restul sunt minoritari, ca și astăzi. Sigur că trebuie să spunem, în primul rând acest lucru, e vorba de decapitarea, decimarea elitelor românești, a comunități românești, pentru că asta a însemnat, de fapt, culacul, persoanele care aveau proprietate, aveau avere, aveau studii ș.a.m.d. Dar în egală măsură, trebuie să spunem că au fost decapitate elitele celorlalte comunități etnice. Este vorba de găgăuzi, de bulgari, chiar de rușii cu tradiție în Basarabia, comunități de un secol, două secole, stabiliți în Basarabia. Și să nu uităm, deportarea din 1941 a vizat într-un grad foarte mare și comunitate evreiască. Aproape 30% din deportați din zona urbană sunt evrei. S-a stabilit asta prin raportul Comisiei Wiesel din România
Pe baza listelor care s-au publicat la Chișinău în perioada 1999-2005, avem cartea ”Memorii” publicată de Muzeul Național de Istorie sub coordonarea doamnei Elena Postică, patru volume. Avem acolo listele nominale pe localități. Se poate verifica și componența etnică și momentul acesta legat de ponderea evreilor mai în timpul acestei deportări.
Horia Daraban: Unde ajungeau oamenii deportați?
Igor Cașu: Deportarea a durat în medie două, trei săptămâni. Zonele sunt din Rusia. Este vorba de Siberia, este vorba de zone din Kazahstan, pentru că Kazahstanul a fost ales de către Stalin, dacă vreți, drept destinație a deportaților din timpul Holodomorului, 1930-1931. Este vorba de o zonă foarte complicată în ceea ce privește condițiile climaterice și dacă m-ați întrebat de geografia deportărilor, trebuie să spunem că aceste zone n-au fost alese întâmplător. Este vorba de o pedeapsă, deci de o acțiune punitivă, cu caracter militar secret.
Nu este un val, care înseamnă ceva natural. Aici este premeditat, calculat, plănuit cu luni înainte. Zonele acestea alese trădează, dacă vreți, aspectul acesta punitiv și, totodată, este vorba de un alt scop al regimului, acela de a extrage sentimentul antisovietic. Este vorba și de scopul regimului de a exploata economic anumite zone unde populația nu putea să meargă de bunăvoie.
Horia Daraban: Citeam documente legate de această operațiune de deportare din 1941 și reiese ideea: capii de familie, într-un tren, tinerii de 18 ani plus, într-un alt tren, mamele și minorii cu bătrânii, în alt tren, în direcții diferite, în zone diferite ajungeau.
Igor Cașu: Da, deportarea aceasta din 1941 se deosebește de cea din 1949, sper că o să vorbim peste o lună și despre aceasta, în sensul contextului, al contingentului, dar și al modului în care a fost organizată. În `41, spre deosebire de celelalte două deportări în masă, se operează prin divizarea familiilor. Adică, avem asta și din documente oficiale, și din memorie. De exemplu, din memoria lui Boris Vasile, care este bunicul lui Dan Bălan, celebrul solist al formației O-Zone, arată foarte clar că, după trecerea Nistrului, trenurile acestea au fost oprite la prima sau a doua a gară și capii familiilor au fost separați de familii și au fost duși în altă parte. Deci, când vorbim de Gulag, avem două componente. Deci capii de familie s-au dus în închisori, Gulagul clasic, descris cu elemente ficționale, dar în mare parte adevărat, de Solejenițîn, în anii `70 ai secolul 20.
Iar familiile au avut altă destinație, și anume e vorba de așezări speciale, localități în care ei trăiau. Pur și simplu nu aveau drept să părăsească zona localității respective.
Horia Daraban: Odată ajunși la destinație, oricare ar fi ea, acestor oameni li s-a pierdut urma, au mai revenit locurile natale?
Igor Cașu: După statistica oficială, la nivelul anului 1960, 80% din cei deportați în cele trei mari operațiuni de deportare au revenit. Însă, trebuie să spunem că, deși i-au revenit, ei și-au recăpătat rostul și rolul în comunitățile din care au plecat foarte greu și doar parțial. Pentru că, ceea ce spunem noi ”destalinizare”, condamnarea cultului lui Stalin, în 1956, a însemnat o condamnare foarte selectivă a crimelor comuniste, a crimelor staliniste și, de fapt, celor din așezările speciale sau din Gulag, din închisori li s-a spus că sunt eliberați din zona în care erau cantonați, fără precizarea expresă că au dreptul să revină acasă. Și de aceea mare parte a celor care revin, cel puțin câțiva ani, după ce s-a liniștit situația, au plecat în localitățile învecinate, la rude, prieteni ș.a.m.d. sau s-au așezat la oraș. Unii s-au angajat semilegal, nu aveau drept și ăștia riscau cumva.
Deci, deși s-au întors, majoritatea, ei, niciodată nu și-au recăpătat rostul lor de elite în comunitățile din care proveneau.
Horia Daraban: Din ce ați studiat și cu siguranță ați avut preocupări aprofundate în acest sens, este documentată, se desprinde suferința victimelor acestei operațiuni de deportare din 1941?
Igor Cașu: Sunt repere. Noi avem circa 19.000 de persoane din teritoriile actualei Republici Moldova, fosta RSS Moldovenească, și trebuie să spunem că, din toate teritoriile răpite de la România, în 1940, și Basarabia de Sud, jumătate din județul Hotin, care acum e regiunea Cernăuți, nordul Bucovinei, în total, din aceste teritorii au fost deportate circa 32.000 de persoane. Avem cifre foarte clare, oficiale, parțial chiar nominal. Pentru 1941, s-au păstrat doar vreo jumătate din listele nominale, în `49 avem listele integral, 99% .
Ceea ce îndemnăm, tânăra generație, jurnaliști sau istorici, să facă în următoarea perioadă este să se aplece asupra aspectului regional, local al deportărilor. Avem nevoie de cărți, volume de documente pe raioane, pe județe, pentru că avem și județe în perioada asta, până în toamna lui 1947. Deci avem nevoie de cercetări aprofundate ca să vedem, de exemplu, de ce lista inițială făcută cu dușmani ai poporului, cu dușmani de clasă, a suferit anumite schimbări, până la aprobarea finală. Această selecție, această filtrare, cum s-a făcut? Eu am detalii despre deportate din `49, de exemplu, că sunt elemente de corupție, cei care sunt înstăriți sau au relații plătesc și sunt scoși din listă.
Horia Daraban: Recuperarea aceasta a memoriei este apanajul doar al specialiștilor sau ar trebui să trezească vibrație și în rândul populației largi?
Igor Cașu: Nu este o temă a elitelor, este o dramă națională, este o dramă în masă și ea trezește interes, mai ales în ultimii ani, atunci când și datorită Agenției Arhivelor, care a pus o serie de documente, inclusiv lista integrală a deportaților din `49. Lumea plângea, lumea telefona. Una este să citești numele bunicului, rudei, vecinului într-un volum cum este cartea „Memorii”, unde totul este aseptizat, nu-ți transmite elementul acesta autentic al documentului. Noi, când am scanat și am pus online acestei liste, a avut un impact extraordinar, așa cum a avut și expoziția din centrul Chișinău, anul trecut și vreau să vă spun cu această ocazie că anul acesta aceste două vagoane vor fi reechipate, va fi reconceptualizată ideea expoziției și vor fi deplasate în teritoriu: un vagon va merge în nord și unul în sud.
Și astfel vom avea un impact și mai mare decât cel care a fost anul trecut prin aceste două vagoane din fața guvernului.
Horia Daraban: Vă caută oamenii, vin la Agenția Națională a Arhivelor, să întrebe de rudele lor, de strămoși, de bunei lor, ce destin le-a fost rezervat prin prisma acestor operațiuni de îndepărtare?
Igor Cașu: Din ce în ce mai mulți vin, au venit foarte mulți anul trecut pentru că noi am făcut gardă la aceste vagoane din centrul orașului. Anul trecut, o lună de zile stăteam dimineață până seara târziu și datorită acestui fapt a crescut și numărul celor care vin la arhivă. Le-am dat contacte, le-am dat site-ul să intre, să găsească singuri informații. Din păcate, noi nu putem satisface doleanțele tuturor, pentru că noi deținem, la momentul actual, doar circa 30% din dosarele poliției politice și civile, a MAI-ului și a fostului KGB, dar lucrăm cu guvernul și sperăm ca într-o perioadă foarte scurtă, e vorba de jumate de an, poate opt luni de zile, să reușim să aducem tot ce înseamnă represiune, dosare și activitatea organelor represive la Agenția Națională a Arhivelor, ca să putem, noi ne propunem și am promis, ca orice cetățean care se adresează, după transferul acestor dosare, noi putem să le oferim într-o oră, imediat dosarul. Astfel vom contribui esențial, cred, printre altele, și la creșterea încrederii cetățeanului în stat.
Varianta audio a interviului:
Sursa foto: facebook/ agentia nationala a arhivelor