La Ismail, Ucraina, fiinţează Centrul de Informare al României. „Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (16.04.2017)
Publicat de hdaraban, 16 aprilie 2017, 12:02
La sfârşitul anului trecut, la Ismail, Ucraina, a fost deschis Centrul de Informare al României. A trecut aproape jumătate de an de la momentul inaugurării. În sudul Basarabiei istorice există o importantă comunitate românească ce se confruntă cu mai multe probleme în dezideratul păstrării identităţii.
Pe acest fundal, se pune întrebarea cum poate ajuta funcţionarea unui astfel de centru la Ismail, regiunea Odesa. Câteva clarificări a oferit Laviniu Enii, director al Direcției de Strategie, Politici Publice și Cooperare din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Acelaşi interlocutor a făcut referiri şi la situaţia şcolilor cu predare în limba română. Un interviu realizat de Horia Daraban.