(VIDEO) Postul Mare şi sărbătoarea Învierii Domnului, momente deosebit de importante în calendarul ortodox – IMPERATIV cu Cristian Ungureanu şi Maria Nedelcu(7 aprilie 2023)
Publicat de , 6 aprilie 2023, 14:42 / actualizat: 7 aprilie 2023, 18:07
Deşi vremea ne duce cu gîndul la sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou, calendarul ne spune că ne aflăm în plin post al Sfintelor Paşti ortodox.
Urmează ultima săptămînă din această perioadă de restricţii, binecunoscută ca Săptămîna Mare sau Săptămîna Patimilor Mîntuitorului.
Tocmai de aceea am considerat binevenit ca în ediţia de vineri, 7 aprilie, a emisiunii „Imperativ” să vă oferim o întîlnire cu doi preoţi ortodocşi, care ne vor aduce în atenţie semnificaţia acestor zile şi ne vor reaminti de viaţa şi caznele la care a fost supus Mîntuitorul.
Vor fi prezenţi în studio preotul Adrian Dinu, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” şi preotul Mihai Mărgineanu de la Parohia Toma Cozma din Iaşi.
Emisiunea va începe, ca de obicei, imediat după jurnalul orei 17,00 şi va fi moderată de Maria Nedelcu şi Cristian Ungureanu.
https://www.facebook.com/RadioIasi/videos/1395986847822725