Povestea unei americance care susține cursuri de vioară la Iași. Susanna Johnson Chelaru: ”muzica, prin învățarea unui instrument, face parte din umanitate, din ființa umană, și ne hrănește sufletul”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (1.10.2023)

Publicat de hdaraban, 1 octombrie 2023, 23:59 / actualizat: 2 octombrie 2023, 17:26

Din Statele Unite ale Americii în România, astfel poate fi rezumat periplul interlocutoarei de la ”Weekend cu prieteni” , ediția din 1 octombrie 2023. Suzana Johnson Chelaru s-a stabilit cu familia, cel puțin pentru o perioadă de timp, la Iași.

Povestea sa este legată și de cursurile de vioară pe care le susține cu copii, folosindu-se de metoda Suzuki, întâlnită în Japonia și Statele Unite ale Americii, dar care nu are adepți și în România.

În interviul realizat pentru emisiunea de duminică, invitata a explicat ce presupune această metodă de învățare a unui instrument, și care, în esență, apelează la tot felul de jocuri pentru a-l face pe copil să fie atras de muzică și de instrumentul pe care îl studiază.

Susanna a vorbit și despre efectele benefice pe care le are muzica în dezvoltarea copiilor, referindu-se și la întîlnirile de terapie muzicale pe care le-a avut la Centrul de de Zi pentru Copii de la Centrul ”Sfânta Marina” din Iași.

Cât despre impresiile pe care le-a lăasat Iașiul și locuitorii săi, Susanna spune că ișenii sunt destul de umili și amabili și că există o cultură a generozității care îi place pe care nu a întâlnit-o atât de des în Statele Unite ale Americii.

Horia Daraban: De ce tu și soțul tău, care este român, ați ales România în detrimentul Statelor Unite ale Americii?

Susanna Johnson Chelaru: L-am cunoscut pe soțul meu la facultate în SUA și el este din Iași. Așa am început să învăț despre România și despre cultura românească. M-am mutat aici pentru că am vrut să petrecem timp cu familia soțului meu.

În timpul pandemiei, amândoi lucram acasă. Eu predam online și ne simțeam foarte nefericiți și singuri. Și am decis: nu, asta e! Ne vom muta la Iași și vom vedea cum merge. Pentru că, înainte de asta, era un pic prea înfricoșător.

A fost un pic prea greu să facem această schimbare. Dar am simțit că este un moment bun și că îi era foarte dor de familia lui. S-a mutat în SUA în 2008. Așa că au trecut mai mult de, nu știu, vreo 13 ani de când era plecat. Iar eu mi-am dorit întotdeauna să locuiesc în altă țară.

Am studiat spaniola în facultate și mă gândeam că vreau să merg în Spania. Și încă îmi doresc să petrec timp în Spania. Dar cu siguranță a fost o idee interesantă pentru mine, o aventură să vin să locuiesc în România și să învăț limba română așa cum trebuie. Și mă bucur că am venit aici. A fost bine.

Horia Daraban: Ne poți împărtăși câteva impresii despre orșa, despre felul de a fi al oamenilor?

Susanna Johnson Chelaru: Ei bine, mie îmi place Iașiul. Am impresia că Iașiul este un pic ascuns pentru cei care nu sunt din România. Ei știu de București. Ei știu despre Transilvania. Dar nimeni nu a auzit de Iași. Așa că, fiind aici, mă simt ca și cum aș fi în România adevărată. Și este adevărata cultură românească și moldovenească în mod special.

Și sunt unele lucruri care îmi plac foarte mult aici, de exemplu, piața fermierilor. Sunt uimitoare. Sunt toate legumele și fructele. Și găsești chiar și țuică și lapte, de toate.

Pur și simplu îmi place să merg acolo. Și abia acum pot, în sfârșit, să o fac singură. Cred că oamenii din Iași, în special, sunt destul de umili și amabili. Și există o cultură a generozității care îmi place. Îmi place că, atunci când oamenii vin la tine acasă, îți aduc dulciuri. Uneori îți aduc flori.

Dacă cineva te invită la o cină, atunci îți pregătește un festin mare. Și îți oferă ce e mai bun din tot ceea ce are. Și mai ales de când am născut copilul meu, care are aproape patru luni, simt că oamenii sunt foarte grijulii. Apreciez foarte mult aceste lucruri legate de cultura de aici. Cred că simt că există cu siguranță o generozitate pe care nu am văzut-o atât de mult în Statele Unite.

Horia Daraban: Spuneam în introducerea interviului nostru, stabilită fiind la Iași cu familia, ai început să-i înveți pe copii se cântă la ioară. De unde ideea?

Susanna Johnson Chelaru: În Statele Unite, predau de peste 15 ani. Asta este ceea ce îmi place cu adevărat să fac. Și îmi lipsea acest lucru. Am renunțat la slujbele noastre. Și deja trecuse un an de când nu mai predam. Chiar simțeam că îmi lipsește să lucrez cu copiii și să predau muzică.

Dar, la începutul anului, nu mă simțeam foarte încrezătoare cu limba română. Așa că am început doar cu un singur elev, care era copilul prietenului nostru. Ca să pot exersa predarea în limba română. A fost destul de greu la început, pentru că mi-am dat seama că sunt o mulțime de termeni pe care trebuie să îi învăț în limba română pentru a preda muzică.

Și am găsit și Centrul de Zi pentru copii ”Sfânta Marina”. Și le-am scris. Și mi-au spus, sigur, vino să predai muzică. Așa că timp de un an, nu m-am mai întors de când am născut copilul meu. Dar, timp de aproximativ un an, veneam o dată pe săptămână și predam terapie prin muzică.

Și asta m-a ajutat foarte mult să-mi dau seama cum să predau muzica în limba română. Dar, începând de curând, anul acesta, am încercat să dau de veste și să aduc copii. Pentru că eu cred că am ceva ce lipsește puțin aici, și anume această metodă, „metoda Suzuki”. Nu prea o văd folosită aici, în România. Dar este foarte cunoscută și populară în SUA. Și se poate începe la vioară cu copiii, chiar și de la trei ani, dar de obicei de la patru ani.

Și ideea este că învață prin joc, prin bucurie și prin ascultarea muzicii, făcând pași mici. Și are destul de mult succes. Și o parte din ideea metodei Suzuki este că părintele trebuie să fie implicat. Așa că eu cred că ar fi cu adevărat minunat dacă ar exista o comunitate de elevi și părinți Suzuki în Iași, în care copiii să se adune și să cânte la instrumentele lor într-o clasă de grup. Iar părinții să fie cu adevărat implicați în procesul de învățare a instrumentelor lor.

Horia Daraban: De ce este important ca în procesul acesta de învățare să cânte la un instrument, trebuie să fie implicat părintele? În mod normal, părintele își ia copilul, îl duce la profesorul care predă lecții la acel instrument și părintele așteaptă ca cel mic să termine lecția. În cazul metodei Suzuki, de ce se acordă importanță părintelui?

Susanna Johnson Chelaru: În parte, deoarece copiii sunt de mici când încep. De obicei, dacă copilul are șapte ani, chiar și unii copii de șase ani, nu au neapărat nevoie de părinte. Dar pentru că încep la patru ani, au nevoie ca părintele să fie prezent la lecție. Astfel, părintele știe ce se întâmplă, poate exersa cu ei acasă.

La această vârstă, copilul este încă foarte atașat de părinți și are nevoie de acest tip de sprijin și încurajare. Și face parte din bucuria pe care o au de a exersa „„cu părintele lor ca o activitate specială. Și este foarte distractiv și pentru părinți. Dacă este făcută bine, ar trebui să fie o experiență plină de bucurie și nu ar trebui să fie o corvoadă, pentru că este întotdeauna un joc. Întotdeauna se cântă. Este distractiv să faci temele pentru că nu se simte ca o temă pentru acasă. Se simte ca și cum te joci cu copilul tău.

Și cred că mulți părinți, poate că nu au avut ocazia să învețe un instrument când erau copii. Poate că nici măcar nu au apucat să învețe într-un mod foarte distractiv. Poate că au luat lecții, dar profesorul lor era cam strict, iar acum au ocazia să aibă această nouă experiență cu copilul lor, în care pot vedea bucuria muzicii.

Mulți oameni cred că nu sunt buni la muzică. Dar eu cred că este probabil din cauză că nu au avut oportunități foarte bune de a învăța sau poate au avut profesori stricți sau răi în copilărie. Așa că au această idee că muzica nu este distractivă și că nu sunt buni la ea și că probabil nici copilul lor nu va fi.

Și poate că cel mic este mai degrabă un copil de matematică, dar orice copil poate învăța un instrument și poate învăța să cânte și să se bucure cu adevărat de el. Și cred că dinamica de a avea un părinte acolo este atât de importantă, pentru că face parte din întregul proces.

Horia Daraban: Ai ținut și întâlniri de terapie muzicală. Cu siguranță, ne poți spune ce se întâmplă în mintea, în sufletul unui copil care intră în contact cu astfel de lecții.

Susanna Johnson Chelaru: Copiilor le place foarte mult muzica. Și cred că, de multe ori, ei nu sunt neapărat expuși la muzică foarte bună sau poate că sunt expuși la ceva foarte limitat și nu foarte variat. De aceea, încerc să le ofer toate genurile de muzică, muzică clasică, dar și jazz. Și încerc să găsesc lucruri care știu că îmi plac și, de obicei, cred că știu că le vor plăcea și lor. Și mai ales să le arăt în modul potrivit.

Și am observat că, la început, sunt jenați, dar încep să se bucure cu adevărat de ea. Asta am observat și la Centrul de Zi pentru Copii ”Sfânta Marina”, că, mai ales copiii care sunt puțin mai mari, la început erau foarte sceptici. Și nu erau atât de siguri că le va plăcea ora de muzică și că le va face plăcere.

Dar apoi am observat că începuseră să aștepte cu nerăbdare să vin. Și am încercat să fac lucruri pe care știam că le plac. Așa că am făcut o mulțime de ritmuri cu mingi și ritmuri de bătăi din palme. Și am căutat genul de cântece care le plăceau să le cânte.

Și a fost foarte interesant, pentru că mai târziu, după ce am predat acolo o vreme, unii dintre copii le spuneau celor noi că ora de muzică este distractivă și că nu este plictisitoare. Le spuneau asta și celorlalți copii. Și mi s-a părut foarte interesant.

Și apoi, în ceea ce privește lecțiile de vioară, schimbările pe care le-am văzut, de exemplu, unii copii la început nu poat cânta în ton cu melodia. Și asta pentru că nu au auzit pe nimeni cântând cum trebuie, poate acasă. După un an de lecții, am observat că, la finalul lor, se potrivesc cu notele mele și cântă mult mai.

Chiar dacă nu cântă prea bine, ei pot cânta la instrumentul lor foarte bine acordat și pot auzi muzica doar pentru că au făcut-o în mod constant, exersând de patru ori pe săptămână și venind la lecții. Și pot vedea o diferență și în ceea ce privește încrederea în sine, se simt foarte mândri.

Unul dintre elevii mei venea și spunea că a cântat la instrumentul său pentru ceilalți copii din clasa lui și că aceștia erau atât de invidioși, iar el era atât de mândru. Și face mici concerte pentru bunicii lui. Și cred că este foarte drăguț.

Mă bucur că îi pot oferi asta. Și chiar dacă mulți dintre acești copii probabil nu vor deveni muzicieni profesioniști, nu acesta este scopul învățării muzicii și a unui instrument. Este grozav să ai această abilitate, pentru că dacă știi să cânți la un instrument, învățarea tuturor celorlalte instrumente este mult mai ușoară pentru tot restul vieții tale.

Și cred că face parte din umanitate, din ființa umană, și cred că ne hrănește sufletul să cântăm și să simțim că înțelegem ceea ce facem.

Horia Daraban: Poți oferi un sfat pentru cei care, mai mici sau mai mari fiind, doresc să se apropie de muzică învățând să cânte la un instrument?

Susanna Johnson Chelaru: Dacă e vorba de un copil, poate începe cu orice instrument, deoarece copiii absorb totul și nu este o problemă pentru ei. Dar poți învăța un instrument la orice vârstă și, dacă ești suficient de hotărât, poți ajunge destul de departe, învățând.

De fapt, scopul învățării unui instrument, mai ales când ești adult, este să cânți melodiile care îți plac cu adevărat. De aceea, îi întreb întotdeauna pe studenții mei adulți: „Care este piesa pe care ți-ai dorit dintotdeauna să o cânți la vioară și care este cântecul pe care l-ai auzit și care te-a făcut să vrei să înveți să cânți la vioară?”.

Și atundi încercăm să învățăm acel cântec. Deci cântați piesele care vă fac plăcere, dar care se încadrează în nivelul vostrud e pregătire, desigur.

Horia Daraban: Pentru că în prima parte a interviului am vorbit despre cum ai ajuns în România, la Iași. Încheiem pe același subiect, ce planuri aveți pentru perioada următoare? Rămâneți la Iași?

Susanna Johnson Chelaru: Deocamdată, plănuim să rămânem aici. Noi tocmai ce am devenit părinți și vrem ca cel mic să petreacă timp cu bunicii lui și să îi cunoască.

Și, de asemenea, simt că abia am ajuns aici. Sunt aproape doi ani și simt că abia acum mă adaptez și abia acum încep să prind rădăcini aici.

Așa că nu suntem încă pregătiți să plecăm. Vrem să rămânem și să vedem ce se întâmplă. Așa că acesta este planul deocamdată și plănuim să rămânem în Iași.

Interviu realizat de Horia Daraban

Sursa foto: vioara-cu-susanna.ro