Tudor Turcu, în studioul Radio Iaşi – Pro Musica – emisiune realizată de Cristina Spînu (22.05.2015)
Publicat de Lucian Bălănuţă, 23 mai 2015, 22:53
Aflat într-un miniturneu în Moldova, câştigătorul X Factor 2012, Tudor Turcu a ajuns în Studioul Radio România Iaşi, invitat de Cristina Spînu în emisiunea Pro Musica.
Pasionat în egală masură de muzică şi pictură, Tudor a vorbit despre modul în care îşi împarte timpul între cele două pasiuni ale sale, mărturisind că ambele sunt la fel de importante pentru el.
Artistul va lansa, anul acesta, primul album din carieră, un album ce va conţine colaborări cu instrumentişti cu experienţă din muzica romanească. Un extras pe single va fi lansat în toamnă, înainte de apariţia albumului.
Dublu finalist la Eurovision cu piesele „Hello” (2013) şi „Save us” (2015), Tudor a vorbit şi despre acest concurs important, despre şansele României la Viena şi a mărturisit că e hotărât să mearga şi în următorii ani la selecţiile naţionale până va ajunge să reprezinte ţara noastră la Eurovision. Anul acesta, Tudor s-a plasat pe locul al III-lea ca număr de voturi cu piesa „Save us”.
Ascultati mai jos interviul integral: