Prima pagină » Emisiuni » Rromi » ÎN ARMONIE (carte), de Margareta Herțanu, subiect al emisiunii Viața Rromilor, Luni, 13 NOV. 2023, de pe undele Radio Iași, ora 20:30, cu Dumitru ȘERBAN
ÎN ARMONIE (carte), de Margareta Herțanu, subiect al emisiunii Viața Rromilor, Luni, 13 NOV. 2023, de pe undele Radio Iași, ora 20:30, cu Dumitru ȘERBAN
Publicat de gabrielarotaru,
13 noiembrie 2023, 07:33 / actualizat: 13 noiembrie 2023, 10:46
Astăzi, invitată la microfonul Radio Iași este doamna Margareta Herțanu, psiholog, președinte al Asociației ProRoma din Iași.
Vorbim despre cartea – În armonie, apărută în cadrul Proiectului Tinerii ieșeni împreună pentru un oraș multicultural – creșterea vizibilității caracterului multietnic din municipiul Iași.
Volumul a fost lansat, la Iași, în ziua de 31 octombrie 2023, începând cu ora 16, în incinta Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.
Margareta Herţanu s-a născut la 22 august 1971, în Oradea, judeţul Bihor. Este fiica Aureliei şi a lui Vasile Hochin. A absolvit Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, în anul 1997, cu tema de licenţă „Comorbiditatea în cadrul psihic – depresie şi anxietate”. Între timp a prezentat și doctoratul… despre „Valorile şi educaţia în comunitatea romă”, la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, sub coordonarea prof. univ., dr. în psihologie, Camelia Soponaru.
Psiholog Margareta Herțanu, în primul episod audio pe care-l postăm, pe scurt, ni se prezintă, iar, mai apoi… ne spune cum a început povestea volumului – ÎN ARMONIE. Terapii scurte pentru a fi în armonie, mulțumindu-i pentru că și-a deschis sufletul și ne oferă amănunte concrete atât din viața domniei sale, cât și din experiența acumulată, de-a lungul anilor, în practica pshihologică.
Stimați prieteni, vă reamintim că, astăzi, invitată la dialog este doamna Margareta Herțanu, psiholog, președinte al Asociației ProRoma din târgul Iașilor. În cele ce urmează, Margareta Herțanu, psiholog, ne oferă câteva spețe, din punct de vedere psihologic, cu care s-a confruntat de-a lungul anilor și pentru care, pe cât posibil, a încercat să ofere, să găsească soluțiile, spunându-ne că, în orice context, primează iubirea pentru celălalt.
La manifestarea de zilele trecute, publicul prezent a asistat și la câteva momente muzicale oferite, cu talent și pricepere, de către fii familiei Herțanu – Filip la țambal și Matei la vioară, având din partea noastră felicitările cuvenite.
Stimați ascultători, în ediția de astăzi a emisiunii noastre, dialogăm cu psiholog Margareta Herțanu, președinte al Ascociației ProRoma din Iași. Vorbim despre cartea – În armonie. Terapii scurte pentru a fi în armonie, de psiholog Margareta Herțanu, apărută în cadrul Proiectului – Tinerii ieșeni împreună pentru un oraș multicultural – creșterea vizibilității caracterului multietnic din municipiul Iași.
Volumul a fost lansat, la Iași, în ziua de 31 octombrie 2023, începând cu ora 16, în incinta Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.
Din ultima secvență audio pe care o postăm, aflăm cui se adresează volumul de față, cu accent pe explicațiile titlului, pentru ca, aproape de finalul dialogului să ascultăm, de la specialist, în contextul subiectelor prezentate, câteva sugestii, câteva povețe.
Raportat la toate cele pe care le-am prezentat, astăzi, conchidem printr-un vechi proverb – „De omul bun și de vreme bună nu te mai saturi”.
În speranța că v-am stârnit interesul, și sigur am făcut-o, cu subiectele prezentate, vă invit ca luni, 13 nov. 2023, începând cu ora 20:30… până la ora 21, să fiți alături de Radio Iaşi, urmărindu-ne.
Un dulce miros de moarte, de Guillermo Arriaga, prezentată de regretatul prof. univ. dr. Nicolae Crețu – Luni, 26 FEBRUARIE 2024, h 20:30, în emisiunea Viața Rromilor cu Dumitru ȘERBAN
În prima secvență audio pe care o postăm, povestim despre imaginea țiganilor în literatura română și universală, iar cel care ne vorbește...
Regele celor două Sicilii și Lecția de limbă moartă, de Andrzej Kuśniewicz, prezentate de regretatul prof. univ. dr. Nicolae Crețu – Luni, 19 februarie 2024, h 20:30, în emisiunea Viața Rromilor cu Dumitru ȘERBAN
Astăzi povestim despre imaginea țiganilor în literatură, subiect pe care-l prezentăm cu regretatul profesor universitar, doctor în filologie,...
Sărbătoare în Comunitatea Romă – cu prilejul Zilei Minorităţilor Naționale – subiect al emisiunii Viața Rromilor, Luni, 25 DECEMBRIE 2023, de pe undele Radio Iași, ora 20:30
Sâmbătă, 16 decembrie 2023, începând cu ora 13, în Sala de spectacole a Casei Armatei din Iaşi, Dealul Copoului, reprezentanții Asociaţiei...