România Centenară prin ochii culturii rrome – Viața Rromilor cu Dumitru Șerban (ora 20:30, 22.10.2018)
Publicat de Lucian Bălănuţă, 22 octombrie 2018, 19:08
Astăzi, iubiți auditori, invitat la microfonul Radio Iași îl avem pe domnul Mihai Neacșu, director al Centrului Național de Cultură a Romilor Romano Kher din București, instituție aflată în subordinea Agenției Naționale pentru Rromi și a Secretariatului General al Guvernului României. Ne vorbește despre Caravana Marii Uniri, care se va desfășura, la Iași, în perioada 26 – 27 octombrie, unde organizatori sunt reprezentanții Centrului Național de Cultură a Rromilor, Secretariatului General al Guvernului României cu sprijinul celor ai Instituției Prefectului Județului Iași și ai Asociației Partidei Rromilor Pro-Europa, Sucursala Iași.
Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași va fi gazda, vineri, 26 octombrie, începând cu ora 18 și 30 de minute, evenimentului de amploare unde vom asista la un concert extraordinar susținut de Ansamblul de dansuri RomaFest și Orchestra de cameră Romano Kher, unde pe scenă vor fi maeștrii Giani Lincan, țambal, respectiv Emy Drăgoi, acordeon, nume grele în istoria muzicii.
A doua zi va dedicată artei teatrale, sâmbătă, 27 octombrie, începând cu ora 18 și 30 de minute, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași, unde vom putea viziona piesa de teatru – Cerere în căsătorie, de Anton Pavlovici Cehov, în regia actorului de etnie rromă Sorin Aurel Sandu.
Toți cei interesați de subiect, pentru a afla mai multe detalii, vă așteptăm să ne fiți alături, pe undele media, începând cu ora 20 și 30 de minute, unde vom detalia și vom discuta toate aspectele din culise.
Text, audio, foto: Dumitru Șerban