“Lodka”, identitatea unei etnii, portativul unei vieți – Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 11.10.2017)
Publicat de Iuliana Bubuianu, 11 octombrie 2017, 12:38
Ziua Educației este una specială pentru că în cadrul activităților săvârșite de Comunitatea Rușilor Lipoveni din Târgu Frumos, Radio Iași a spus prezent și a participat la manifestarea și simpozionul dedicat acestei zile importante, promovând împreună cultura, educația, tradiția, pentru a crea și a fi îndrumător generațiilor următoare.
Activitățile desfășurate în cinstea acestei zile au fost diverse, încercând să stimuleze creativitatea și abilitățile elevilor, conturând competențele, ținând cont de nevoile comunității.
Pentru a continua și a completa această zi minunată, a diversității, am atras-o în discuțiile noastre pe doamna Natalia Neumann, vicepreședinte al Comunității Rușilor Lipoveni din Tulcea, profesor de limba rusă, coordinator al Ansamblului Folcloric Lodka, pentru a ne furniza date despre comunitatea rușilor lipoveni din zonă, specificând ultimele noutăți cu care se mândrește.
De la ultima noastră vizită, suntem plăcut impresionați, de activitatea comunității, întrucât am aflat doar lucruri minunate, care îi conturează și așază în locul binemeritat.
Ca o trudă a muncii depuse, răsplata constă în apariția celui de-al doilea Compact Disk al Ansamblului Folcloric Lodka.Cunoscându-i pe acești oameni minunați, îmi dau seama că un titlu mai sugestiv decât acesta nici că se putea. “Lodka”, tradus în limba română înseamnă “Barcă”, și, poate, nu întâmplător. În oceanul acesta al vieții, al tentativei și tentațiilor, salvarea vine printr-o barcă, în dimensiuni mici, o arcă a lui Noe, unde, de data aceasta nu este nevoie de perechi de animale din toate speciile și rasele, ci e nevoie de o unire în cuget și-n simțiri în trăiri și vibrații, pe tonuri muzicale, în acompaniamente angelice pe portative scrise de undeva, din interior.
Uniți, vă dăm întâlnire pe frecvențele Radio Iași, unde vă invităm în “lodka” noastră, care este deschisă, încăpătoare, rezistentă, salvatoare, începând cu ora 20 și 30 de minute.
Natalia Neumann – Annsamblul Folcloric Lodka – CD 2
Text, audio: Dumitru ȘERBAN
Foto: Art’s Timi (Facebook)