Ruşii Lipoveni în studii şi documente (I), de prof. univ., dr. în filologie, Leonte Ivanov – Comunităţi Etnice/Ruși lipoveni cu Dumitru Șerban (ora 20 și 30 de minute, 05.04.2017)
Publicat de Iuliana Bubuianu, 5 aprilie 2017, 07:14
În emisiunea de astăzi, invitat la microfon este doamna profesoară Marina Vraciu de la Catedra de Slavistică Petru Caraman a Facultății de Litere din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza.
Abordăm un subiect pe care l-am tratat și în alte emisiuni, și, cu siguranță, vom mai vorbi, întrucât este de un real folos, nu doar comunităţii lipoveneşti, ci, şi nouă tuturor. Concret, în urmă cu ceva timp, a fost lansat volumul – Rușii Lipoveni în studii și documente, volum scris de către domnul Leonte Ivanov, profesor univ., dr. în filologie, în cadrul aceleași catedre de Slavistică a Facultății de Litere. Doamna prefesoară, Marina Vraciu, ne vorbește despre importanța volumului de față, un volum care servește, sau ar trebui să servească, drept model, nouă tuturor și valorifică tot ce se poate valoriza în ceea ce privește istoricul rușilor lipoveni. Invitatul nostru conturează capacitatea autorului Leonte Ivanov, de a vorbi, de a prezenta, cu o putere de argumentare extraordinară, volumul amintit, despre timpuri uitate, apuse. Cartea despre care vorbim – Rușii Lipoveni în stuii și documente, de Leonte Ivanov, constituie o continuare a unor preocupări mai vechi ale autorului în cea ce privește imaginea rușilor lipoveni de pe teritoriul Principatelor Române de ieri, României de astăzi.
Marina Vraciu, în emisiunea de astăzi, accentuează aducerea, prin intermediul volumului de față, în prezent, a unor texte necunoscute, texte care atestă, de fapt, istoricul unei etnii, al unui neam.
De remarcat este faptul că, până la volumul de față, domnul profesor Leonte Ivanov a tradus – Краткая история древлеправославной (старообрядческой) Церкви/Scurtă istorie a Bisericii ortodoxe de Rit Vechi, de F. E. Melnikov, subiect care constituie și un capitol al cărți în discuție – Rușii Lipoveni în studii și documente. De asemenea, prof. Marina Vraciu, ne prezintă şi imaginea rusului lipovean în cultura română și, după cum ne spune chiar autorul volumului – cu toată precaritatea surselor, pot fi decelate cel puțin trei imagini ale rusului lipovean – lingvistică, științifică și literară.
Prof. Marina Vraciu – Rușii Lipoveni în studii și documente
Foto, text, audio: Dumitru ȘERBAN