Dumitru Vacariu, ieşirea din timp şi spaţiu, conturarea operei artistice, izvorâtă din frumos şi tradiţie – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21 și 3 minute, 25.05.2017)

Publicat de Iuliana Bubuianu, 25 mai 2017, 08:52

În seara aceasta, este o ediţie de colecţie cu Dumitru Vacariu, care-şi deschide sufletul, ca pe o carte, în faţa domniilor voastre.

Maturitatea fiindu-i marcată de ani de detenţie, singurul fapt salvator îl reprezintă întoarcerea la copilărie, la tradiţie, care-i ţin mintea trează, ocupată, şi-l fac să-şi dorească eliberarea, pentru a se contopi cu codrul cu verdeaţă, cu strămoşii neamului, cu animalele sacre, care i-au marcat copilăria, cu care să întindă hora veacurilor.

Concret, în ediţia de astăzi a emisiunii noastre, dragi prieteni, schimbăm registrul şi difuzăm, în exclusivitate, pentru dumneavoastră, un interviu eveniment cu omul de cultură Dumitru Vacariu, originar din Pipirig, Neamţ, cel care a suferit pentru cultura noastră, pentru noi, pentru ceea ce suntem astăzi.    În urmă cu câteva zile, la îndemnul omului de cultură Constantin Parascan, apropiat al emisiunii noastre, am păşit, cuprins de emoţie,  spre apartamentul lui Dumitru Vacariu, de pe strada Lăpuşneanu din târgul Iaşiului.

Dumitru Vacariu, încă de la prima strângere de mână, mi-a creat un sentiment frumos pe care nu a putut, încă nimeni, să mi-l creeze până astăzi… un interviu care s-a derulat parcă cu puterea gândului, încât nu am putut conştientiza cât de repede s-au scurs minutele. Atât este de minunat să petreci clipele în prejma lui Dumitru Vacariu, ascultându-l vorbind.

Şi cum Pipirig-ul este un sat de oameni fără căpătâi, citându-l pe Creangă, unui asemenea sat, nu i-a fost suficient cât a dăruit, prin familia lui Creangă, de aceea şi-a căutat sevele, dăruind comunei oameni, unul şi unul, iar Domnul Vacariu este unul dintre aceştia, şi din surse sigure, am aflat că se trage din arborele genealogic al marelui povestitor.

S-a născut la 21 sept. 1931, din părinţii Dumitru şi Maria Vacariu, oameni vrednici, păstrători ai obiceiurilor şi tradiţiilor neamului, creştini practicanţi care şi-au crescut copiii în spiritul iubirii de neam şi ţară, poate chiar prea mult. Şcoala primară o face în satul natal, iar, apoi urmează cursurile Liceului Pedagogic din Piatra-Neamţ în perioada 1946 – 1952, cursuri care-i vor fi îndrumătoare, pregătindu-l şi iniţiindu-l în vocaţia de pedagog.

Moldova noastră îl cheamă şi-l atrage ca un magnet la studii, astfel încât va urma cursurile universitare la Facultatea de Filologie-Istorie în Iaşi, în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”, în perioada 1953-1957, unde îl găsim student eminent. După terminarea facultăţii este profesor titular la Liceul nr. 2 din Vaslui, practicând meseria cu drag şi formând tinerii pentru viaţă şi pentru societate.

Fiind implicat sufleteşte în organizarea evenimentului care avea să sărbătorească 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, împreună cu alţi colegi, fiind prins în avalanşa tinereţii şi iubirii pătimaşe de ţară, a fost condamnat la 8 ani de detenţie politică.

Suferinţa şi rigoarea închisorii comuniste din perioada 1958-1964, se regăsesc în opera scriitorului, care în postura suferindului îşi deschide sufletul în versuri, eliberându-şi conştiinţa de nedreptatea unei societăţi, eul liric făcându-şi simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale ale subiectivităţii: verbele şi pronumele de persoana I şi a II-a, punctuaţia subiectivă, vocativele, imperativele.

După perioada detenţiei, urmează o etapă mai grea a vieţii, pentru că nu mai este primit în sistemul de învăţământ, va fi nevoit să înceapă munca de jos. Astfel, pentru a se întreţine, o perioadă este şomer, apoi muncitor la o Secţie de Maşini şi Tractoare din Vaslui, funcţionar la Centrul de librării Iaşi şi, începînd din anul 1969, viaţa începe să-i surâdă, fiind repus în drepturi, fiind angajat al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, pînă în anul 2003, cînd s-a pensionat, o viaţă de om, poate nescrisă toată, încă.

Învăţat cu munca şi deprinderea ca totul să funcţioneze în parametrii normali, din anul 1971 pînă în 1988, a condus toate obiectivele Muzeului Literaturii Române din Iaşi, participînd direct la organizarea şi deschiderea mai multor obiective muzeale, precum – Casa Dosoftei, casele memoriale M. Codreanu, M. Sadoveanu, G. Topîrceanu, sediul central al muzeului din Casa V. Pogor, cu secţiile de literatură română modernă şi contemporană, casa memorială O. Cazimir ş.a.

Dincolo de tot ceea ce s-a spus şi s-a prezentat despre domnia sa, nu am amintit lucrul care era, poate, cel mai important de atins. Domnia sa constituie subiectul emisiunii noastre şi pentru că, de mic copil, a iubit şi a fost unit cu tradiţia şi prin tradiţie, fapt evidenţiat şi în opera domniei sale, unde … în rătăcirile prin munţii Neamţului, avea prilejul să se întoarcă în timp, printre moşii şi strămoşii ascunşi prin cotloanele timpului, fie haiduci, ciobani sau bătrânii satului din copilărie, amintindu-şi cu drag de vânătoarea, de întâlnirile minunate cu iezi, căprioare, cerbi, pur şi simplu, lăsându-se furat de somnul de la umbra copacilor, unde-şi făurea o proprie lume, întinzând hora înfrăţirii cu toţi eroii din poveşti şi legende.

Mai multe despre această poveste încercată din viaţa unui Om… veţi descoperi, începând cu ora 21 şi 3 minute, astăzi, în emisiunea Tradiţii, pe toate frecvenţele Radio Iași.

Vă aşteptăm să împărtăşim emoţiile, trăirile şi sentimentele unui om… iubitor de tradiţii, neam şi ţară, Dumitru Vacariu.

Cu toate că, întrebarea retorică…

Să mor… ori să nu mor… şi-a pus-o de n-ori, de fiecare dată, poetul a avut energia şi vitalitatea să depăşească greul vieţii, întorcându-se la copilărie, la universul nepătat, unde viaţa prindea contur, făcându-l să uite de tot şi de toate, găsindu-şi energia şi izvorul vieţii, idee exprimată cu tărie şi-n versurile…  Să mor… ori să nu mor?/ Aş vrea mai bine un izvor/ de vinuri vechi şi aromate/ şi-n sfânta mea singurătate/ s-aud cum creşte-nmiresmată/ pădurea mea de altădată… 

Dumitru Vacariu – Copilaria Pipirig Neamt

Foto, text, audio: Dumitru ȘERBAN