Ascultă Radio România Iași Live

Magie și vibrații, culoare și opulență la Ateneul ieșean – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 07.09.2017)

Magie și vibrații, culoare și opulență la Ateneul ieșean – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21:03, 07.09.2017)

Publicat de Iuliana Bubuianu, 7 septembrie 2017, 00:16

În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții vorbim despre Salonul Național de Artă Naivă „Policarp Vacarciuc”, eveniment aflat la ediția a VI-a, al cărui vernisaj s-a desfășurat vineri, 1 septembrie, începând cu ora 12, la Galeria de Artă din incinta Ateneului Tătărași, Iași.

Organizatori ai manifestării au fost reprezentanții revistei Galeria naivă, coordonată de către artistul Costel Iftinchi, care a ales să transmită frumosul prin artă și să ne vorbească în seara aceasta despre toată bogăția artistică în care s-a implicat, pentru ca evenimentul în sine și revista să fie la înălțime.

Alături de organizatorul evenimentului avem invitați și alți trei artiști care au expus la salonul național de artă naivă fiind prezenți la vernisaj. Concret, este vorba despre sculptorul Augustin Cojocaru din Bacău, Mandița Chirilă din Iași, originară din satul Bârzești, comuna Ștefan cel Mare, Vaslui și Ana Grunzu din Tomești, Iași, dar, de loc din Horodniceni, județul Suceava.

Pentru toți cei interesați, dar și pentru cei neinițiați în tainele artei naive, care vor să-și îmbogățească imaginația prin culoare, lucrările artișilor naivi vor sta pe simezele Ateneului ieșean până la 15 septembrie, porțile fiindu-le deschise.

Artistul Costel Iftinchi, organizator al manifestării, în emisiunea Tradiții de astăzi, ne prezintă salonul de artă naivă de la Iași, salon vernisat la 1 septembrie, precizându-ne că anul acesta se împlinesc 50 de ani de când termenul de artă naivă a apărut pentru prima dată în țara noastră, oferindu-ne un scurt istoric al principalelor evenimente derulate în această perioadă, dedicate artei naive, evenimente care au scris istoria artei naive prin frumusețe și cromatică de-a lungul timpului.

La un asemenea eveniment, nu avea cum să lipsească numele celui care a fost Policarp Vacarciuc, cel care a adus primele lucrări în zona Iașiului, Costel Iftinchi amintindu-ne câteva date biografice, în memoria acestuia, prilej cu care, an de an, în Iași, se organizează acest eveniment.

În acest context, despre creația pictorului naiv Policarp Vacarciuc, se vorbește în presa postrevoluționară, fapt cercetat și amintit în textul Mitologii instinctive, al doamnei Silvia Ciubotaru, etnolog, text pe care l-am găsit în cartea Vitralii: pagini culturale din presa anilor 1992 – 2012, apărută la Editura Presa Bună, în anul 2015, cu mesajul – “Tablourile acestuia, plecat de mult în lumea celor drepți, păstrează ceva din romantismul vetust al firmelor de altădată, al cărților poștale ilustrate de la începutul secolului XX, cu mândrulițe la fântână sau la portiță. O lumină aurie, de amiază, domină peisajele, idilele și portretele semnate de el. Compozițiile sunt statice. Rareori intervine câte o inovație îndrăzneață, ca în lucrarea Casa Sadoveanu, în care deasupra muzeului veghează, de după nori, ca un demirg sui-generis, marele prozator”.

 

Costel Iftinchi – Galeria Naiva – Organizator Policarp Vacarciuc   

  

Mai multe despre cele prezentate, puteţi audia, doar la Radio Iaşi, un radio al inimii dumneavoastră, începând cu ora 21 şi 3 minute, în emisiunea – Tradiţii, unde vă invităm să fiţi alături de noi pentru a scrie istoria neamului românesc.

Text, audio, foto: Dumitru ȘERBAN

 

Etichete:
Iași, Ungheni – TRADIȚII reflectate în manifestări de înaltă ținută – subiecte ale emisiunii Tradiții de joi, 12 DECEMBRIE 2024, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Tradiţii marți, 10 decembrie 2024, 09:59

Iași, Ungheni – TRADIȚII reflectate în manifestări de înaltă ținută – subiecte ale emisiunii Tradiții de joi, 12 DECEMBRIE 2024, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN

Stimați prieteni, în prima parte a  ediției de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la Târgul național „Cămașa tradițională –...

Iași, Ungheni – TRADIȚII reflectate în manifestări de înaltă ținută – subiecte ale emisiunii Tradiții de joi, 12 DECEMBRIE 2024, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Cămașa tradițională – meșteșug și mod de viață – temă a emisiunii Tradiții de joi, 5 DECEMBRIE 2024, ora 21:30 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Tradiţii miercuri, 4 decembrie 2024, 13:46

Cămașa tradițională – meșteșug și mod de viață – temă a emisiunii Tradiții de joi, 5 DECEMBRIE 2024, ora 21:30 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN

Stimați prieteni, în prima parte a  ediției de astăzi a emisiunii noastre, relatăm de la Târgul național „Cămașa tradițională –...

Cămașa tradițională – meșteșug și mod de viață – temă a emisiunii Tradiții de joi, 5 DECEMBRIE 2024, ora 21:30 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Jurnalistica eminesciană sau despre spectacolul de limbaj – temă a emisiunii Tradiții de joi, 10 OCTOMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN
Tradiţii miercuri, 9 octombrie 2024, 08:34

Jurnalistica eminesciană sau despre spectacolul de limbaj – temă a emisiunii Tradiții de joi, 10 OCTOMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la prezentarea cărții FABRICA DE FRAZE. EMINESCU ÎN LUMEA PRESEI, semnată de către...

Jurnalistica eminesciană sau despre spectacolul de limbaj – temă a emisiunii Tradiții de joi, 10 OCTOMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN
Vol.: Horelor surorilor (George Ilașcu, Virginel Solomon) și Vicovu de Jos din povestirile sătenilor (Victor Iosif) – subiecte ale emisiunii Tradiții de joi, 3 OCTOMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN
Tradiţii miercuri, 2 octombrie 2024, 09:53

Vol.: Horelor surorilor (George Ilașcu, Virginel Solomon) și Vicovu de Jos din povestirile sătenilor (Victor Iosif) – subiecte ale emisiunii Tradiții de joi, 3 OCTOMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN

În prima parte a ediției de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la Zilele Culturale ale Municipiului Vaslui, sărbătoare desfășurată în...

Vol.: Horelor surorilor (George Ilașcu, Virginel Solomon) și Vicovu de Jos din povestirile sătenilor (Victor Iosif) – subiecte ale emisiunii Tradiții de joi, 3 OCTOMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN
Tradiţii luni, 30 septembrie 2024, 08:51

Prof. Carmen Cumpăratu: „A coase cu acul e o călătorie spre interior”

Afirmația din titlul postării noastre aparține doamnei profesor Carmen Cumpăratu, meșter popular, pe care o puteți asculta în interviul de mai...

Prof. Carmen Cumpăratu: „A coase cu acul e o călătorie spre interior”
Tradiţii miercuri, 18 septembrie 2024, 10:42

Zilele Rezervației Forestiere Tătăruși (ediția a XI-a) – subiect al emisiunii Tradiții de joi, 19 SEPTEMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la Zilele Rezervației Forestiere Tătăruși, manifestare aflată la ediția a XI-a....

Zilele Rezervației Forestiere Tătăruși (ediția a XI-a) – subiect al emisiunii Tradiții de joi, 19 SEPTEMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN
Tradiţii miercuri, 11 septembrie 2024, 15:33

Ionel Bălăjel, 25 de ani pe ogorul cântecului popular – subiect al emisiunii Tradiții de joi, 12 SEPTEMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la spectacolul aniversar dedicat interpretului de muzică populară Ionel Bălăjel cu...

Ionel Bălăjel, 25 de ani pe ogorul cântecului popular – subiect al emisiunii Tradiții de joi, 12 SEPTEMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN
Tradiţii marți, 3 septembrie 2024, 08:08

Scriitorul Ion Muscalu, împletirea istoriei cu tradiția, la 75 de ani – temă a emisiunii Tradiții de joi, 5 SEPTEMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN

În ediția de astăzi a emisiunii Tradiții, relatăm de la o frumoasă sărbătoare dedicată prozatorului Ion Muscalu, născut la 13 august 1949...

Scriitorul Ion Muscalu, împletirea istoriei cu tradiția, la 75 de ani – temă a emisiunii Tradiții de joi, 5 SEPTEMBRIE 2024, ora 21:03 – cu Dumitru ȘERBAN