Viața și activitatea lui Sile Ungureanu, de prof. Mihai Doloton – subiect al emisiunii TRADIȚII de joi, 29 FEBRUARIE 2023, ora 21:03, cu Dumitru ȘERBAN
Publicat de Andreea Drilea, 29 februarie 2024, 09:47
Stimați prieteni, în emisiunea Tradiții – de astăzi – stăm de vorbă cu Mihai Doloton, profesor la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Călărași, membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova.
Profesorul Mihai Doloton ne prezintă volumul Viața și activitatea lui Sile Ungureanu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați acordeoniști pe care i-a avut poporul român, stins, din păcate, în august 1972, la vârsta de doar 42 de ani. Volumul a văzut lumina tiparului în anul 2023 la Editura Pontos din Chișinău.
Dragi prieteni, în ton cu toate cele pe care ni le prezintă profesorul Mihai Doloton, emisiunea de astăzi (29 februarie 2024, Ora 21:03), o presărăm cu melodii populare vechi, înregistrate la Electrecord, în interpretarea vestitului acordeonist, dirijor Sile Ungureanu.
Concret, astăzi, aflăm amănunte despre viața și activitatea acordeonistului, dirijorului Sile Ungureanu, cu accent pe repertoriul acestuia, dar și pe colaborările pe care le-a avut cu nume mari ale scenei românești.
Dragi prieteni, sigur v-am stârnit interesul cu subiectele pe care le-am amintit, teme pe care le discutăm cu profesor Mihai Doloton, de aceeea vă invit, astăzi, imediat după ora 21, să fiți alături de Radio România Iași, pe toate frecvențele, urmărind emisiunea Tradiții, o emisiune a sufletului dumnevoastră.
Ne auzim, online, AICI – https://www.radioiasi.ro/asculta-live/
Text și audio: Dumitru ȘERBAN