Ascultă Radio România Iași Live

16 februarie, de la 18.10 – Pianistul Eduard Kunz la Filarmonica Moldova, mezzosoprana Ramona Zaharia debut la Metropolitan din New York, contratenorul Narcis Ianău în turneu cu Sarah Brightman – la Univers Muzical cu Daniela Vlad

LOGO Univers Muzical

Publicat de dvlad, 15 februarie 2019, 21:57


Astăzi ne îndreptăm atenţia către tineri artişti români aflaţi pe val, în plină afirmare a carierei lor internaţionale: mezzosoprana Ramona Zaharia, care tocmai a debutat la Opera Metropolitan din New York, la violonista Ioana Goicea, care a concertat din nou la Iaşi şi are deja o carieră înafara ţării şi multe premii internaţionale şi ne mai gândim la tânărul contratenor Narcis Iustin Ianău, care se află în plin turneu de concerte cu soprana Sarah Brightman şi a cutreierat deja lumea, deşi încă nu a împlinit 24 de ani. Mai avem două ştiri despre concertele Filarmonicilor Mihail Jora din Bacău si al Filarmonicii Moldova din Iaşi, inclusiv un interviu cu excelentul pianist Eduard Kunz – Premiul George Enescu 2007, stabilit în România şi implicat în proiecte atât aici cât şi în turnee lungi şi interesante, despre care vom afla chiar de la el, din interviul acordat pentru Radio Iaşi la concertul său din 8 februarie.

Eduard Kunz –este plasat de revista BBC Magazine între primii 10 pianişti cei mai promiţători ai momentului. Premiul I la Concursul Internaţional George Enescu l-a obţinut în 2007, iar în 2011 a stârnit un mare iureş mediatic după ce a fost eliminat prematur din Concursul Ceaikovski. Născut în Siberia, Eduard are studii atât la Şcoala Gnessin cât şi la Conservatorul Ceaikovski din Moscova şi apoi la Colegiul Regal din Manchester. A cântat cu cele mai mari orchestre europene, Royal Philharmonic, Royal Albert Hall, Filarmonica din Berlin, Deutsches Symphonie, toate orchestrele BBC, Filarmonica din Stockholm, Orchestra Capitol din Toulouse şi multe altele.

După ce a interpretat Concertul nr 2 de Serghei Rahmaninov şi a creat o adevarată magie cu încă un Moment musical extrem de inspirat din creaţia aceluiaşi compositor, Eduard Kunz a fost răsplătit de publicul ieşean cu aplauze pe măsură şi cu un mare entuziasm  mai ales din partea pianiştilor din sală, care au fost extrem de fericiţi. Atmosfera pe care a creat-o Eduard Kunz a fost plină de emoţie şi de o autenticitate absolută.

Mezzosoprana Ramona Zaharia a debutat la Opera Metropolitan din New York, în rolul Maddalena din opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi. Ea va susţine în perioada 12 februarie – 10 mai, cele 13 spectacole regizate de Michael Mayer într-o viziune modernă, plină de neoane, în decorul oraşului Las Vegas.  În rolul titular se află baritonii Roberto Frontali şi George Gagnidze, în Gilda –  soprana Nadine Sierra, care are o ascensiune înfloritoare la MET prin acest rol, tenorii Vittorio Grigolo, Francesco Demuro, Matthew Polenzani şi Stephen Costello impart rolul lascivului Duce, iar dirijor este Nicola Luisotti.

Născută la Brăila, Ramona Zaharia a studiat la Academia de Arte „George Enescu” din Iaşi (azi Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”) şi a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale. Ca studentă, a fost angajată în Corul Operei din Iaşi, iar din 2009 a primit direct un post de solistă la Opera din Timişoara. Cariera ei a explodat în vara anului 2012, când a debutat în rolul Carmen la Festivalul de Operă din Sankt Margarethen, Austria şi a fost apoi invitată să interpreteze acest rol în alte 12 productii pe scene din Austria, Germania, Belgia, Franţa, Luxemburg, Letonia si Coreea de Sud.

Din stagiunea 2014/15 a devenit angajata Operei din Düsseldorf,  unde a cântat Carmen, a 3-a doamnă din  (Flautul Fermecat de Mozart), din opere de Verdi – rolurile Maddalena (Rigoletto), Ulrica (Bal mascat), Eboli (Don Carlo) şi Amneris (Aida), de asemenea rolurile Dinah (Bernstein – Trouble in Tahiti), Flosshilde şi Erda (Wagner – Aurul Rinului) şi Santuzza (Mascagni –  Cavalleria rusticana). În stagiunea 2015/2016 a cântat rolul Federica (din Luisa Miller de Verdi) la Stuttgart şi Hamburg. Ramona Zaharia a cântat Carmen şi la Stuttgart, Opera Naţională din Letonia, Operele din Bucureşti şi Iaşi. În stagiunea 2018/19 interpretează rolul Maddalena din Rigoletto la Metropolitan Opera din New York şi la Opera din Malmö, la Duisburg şi Düsseldorf este a3-a Doamnă din Flautul Fermecat, Floßhilde din Aurul Rinului şi Amurgul Zeilor, Eboli din Don Carlo, Santuzza din Cavalleria rusticana şi Erda din Aurul Rinului). Alte roluri sunt Fenena (Nabucco – Verdi), Zita (Gianni Schicchi – Puccini), Marcellina (Nunta lui Figaro – Mozart), Lola (Cavalleria Rusticana Mascagni), Principessa di Bouillon (Adriana Lecouvreur –Cilea), Federica (Luisa Miller – Verdi). A cântat de asemenea roluri din opere de Donizetti – Gianetta (Elixirul dragostei) şi Alisa (Lucia di Lammermoor), Flora Bervoix (Verdi – La Traviata), Marthe (Gounod – Faust), Prince Orlofsky (Strauss – Liliacul) sau Eliza Doolittle (Loewe – My Fair Lady).

În 2019, la Opera din Düsseldorf va fi montată special pentru ea opera Samson şi Dalila de Camille Saint-Saëns, iar în septembrie şi octombrie 2020, mezzosoprana Ramona Zaharia va interpreta rolul Carmen la Opera Metropolitan din New York.

Narcis Iustin Ianău este născut pe 24 februarie 1995 la Bacău şi se află pe valul muzicii tip Gregorian şi Sarah Brightman, musical, new age, şi ce putea fi mai potrivit pentru un contratenor la început de carieră!?… El a cântat de la 5 ani în Corul Bisericii Catolice, iar după Liceul de Artă George Apostu din Bacău a început studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Între timp, în 2010 şi 2011 a participat la show-ul tv Românii au talent. Avea doar 16 ani şi a continuat cu un alt spectacol tv in Italia,  Io canto, pentru adolescenţi care vor să câştige experienţă în businessul cu muzică. În 2015, Narcis a debutat la Opera Română din Cluj în rolul păstorului din opera Tosca, de Giacomo Puccini.

Din 2013, Narcis colaborează cu grupul German Gregorian, care interpretează versiuni ale unor piese pop şi rock inspirate de cântul gregorian.  Primul album în care e cooptat Narcis a apărut în 2013 –  Masters of Chant Chapter 9. Narcis cântă aici piesa Gloria. In 2014, apare albumul Winter Chants, în care Narcis cântă  Jesu, Joy Of Man’s Desiring şi Ave Maria. In 2015, Gregorian a publicat un alt album, Masters of Chant: The Final Chapter, în care Narcis apare în piesa Cry Softly. Pe 25 februarie 2016, Narcis participă alături de grupul Gregorian în concursul Unser Lied für Stockholm, o fază preliminară pentru Concursul Eurovision 2016, în care au ocupat locul 5. In 2016, Narcis a participat cu Gregorian la turneul lor de adio, Masters Of Chants – Final Chapter Tournee 2016. Turneul Imn: Sarah Brightman în concert începe din 2018 şi pentru Narcis. Între timp a participat la Royal Christmas Gala, un mare turneu European care l-a dus în peste 20 de concerte în Danemarca, Helsinki Finlanda, Tallin Estonia, la Moscova a cântat în Circul Crocus, a ajuns apoi la Minsk, în Kaunas – Lituania, Riga – Letonia, din nou Minsk, apoi 8 concerte in Germania şi câte unul în Elveţia, Cehia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Viena. Probabil că Narcis Ianău se va afla alături de Sarah Brightman şi pe 21 octombrie 2019, când are loc concertul ei de la Sala Palatului din Bucureşti.

Noi ni l-am amintit din Concursul Achim Stoia 2013, de la Iaşi, când a interpretat la Gală o arie de Saverio Mercadante. Pe atunci studia canto cu profesoara Brânduşa Moţoc-Creangă, de la Liceul George Apostu din Bacău.

Etichete:
14 decembrie, 18:03-20:00, soprana Oana Severin și chitaristul Constantin Lazăr, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical sâmbătă, 14 decembrie 2024, 15:47

14 decembrie, 18:03-20:00, soprana Oana Severin și chitaristul Constantin Lazăr, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

În emisiunea Univers Muzical sunt invitați astăzi doi artiști ieșeni care vă propun un repertoriu cu totul deosebit, muzica renascentistă...

14 decembrie, 18:03-20:00, soprana Oana Severin și chitaristul Constantin Lazăr, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
17 noiembrie, 18:03-20:00, Concertul 4 din Festivalul Rencontres Enesco – Paris, la Fundația Statelor Unite
Univers Muzical duminică, 17 noiembrie 2024, 15:30

17 noiembrie, 18:03-20:00, Concertul 4 din Festivalul Rencontres Enesco – Paris, la Fundația Statelor Unite

Am ascultat deja din primele trei concerte ale Festivalului Rencontres Enesco ediția aniversară cu nr 10, desfășurată între 7 și 18 octombrie,...

17 noiembrie, 18:03-20:00, Concertul 4 din Festivalul Rencontres Enesco – Paris, la Fundația Statelor Unite
22 sept., 18.03-20.00: Finala secțiunii Pian la Concursul Enescu, Rencontres Enesco la Paris și ecouri de la Classix Lab cu invitați, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical duminică, 22 septembrie 2024, 17:34

22 sept., 18.03-20.00: Finala secțiunii Pian la Concursul Enescu, Rencontres Enesco la Paris și ecouri de la Classix Lab cu invitați, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Astăzi în Univers Muzical: Concursul Internațional George Enescu 2024 se încheie astăzi, de la ora 18.00 aflați de la noi cine sunt...

22 sept., 18.03-20.00: Finala secțiunii Pian la Concursul Enescu, Rencontres Enesco la Paris și ecouri de la Classix Lab cu invitați, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
15 sept., 18.03-20.00 Invitată la Univers Muzical, marea mezzosoprană Ruxandra Donose, căreia îi spunem: Laaaaa muuuuulți aaaaaaani!
Univers Muzical duminică, 15 septembrie 2024, 16:21

15 sept., 18.03-20.00 Invitată la Univers Muzical, marea mezzosoprană Ruxandra Donose, căreia îi spunem: Laaaaa muuuuulți aaaaaaani!

Mezzosoprana Ruxandra Donose este invitata ediției Univers Muzical de astăzi, 15 septembrie. Îi spunem „la mulți ani” pentru data de 2...

15 sept., 18.03-20.00 Invitată la Univers Muzical, marea mezzosoprană Ruxandra Donose, căreia îi spunem: Laaaaa muuuuulți aaaaaaani!
Univers Muzical sâmbătă, 7 septembrie 2024, 17:07

7 sept., Cantofest la Iași, curs de măiestrie cu trei mari artiști internaționali și participanți din trei continente, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Dintre roadele bogate ale acestei veri, astăzi culegem un concert cu totul memorabil, Finalul unei aventuri unice în Iași, CANTOFEST....

7 sept., Cantofest la Iași, curs de măiestrie cu trei mari artiști internaționali și participanți din trei continente, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical duminică, 21 iulie 2024, 17:11

21 iulie, de la 18.03 Soprana Mihaela Grăjdeanu, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Una dintre vocile cele mai cunoscute și mai apreciate ale ultimelor peste trei decenii ale Operei Naționale Române din Iași este astăzi alături...

21 iulie, de la 18.03 Soprana Mihaela Grăjdeanu, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical sâmbătă, 13 iulie 2024, 17:34

13 iulie, 18:03-20:00, Opera Aperta – Concert examen ediția a 9-a la Universitatea de Arte George Enescu

Emisiunea Univers Muzical, de la 18.03, pe toate frecvențele Radio Iași și pe www.radioiasi.ro, Opera Aperta – o oază de prospețime...

13 iulie, 18:03-20:00, Opera Aperta – Concert examen ediția a 9-a la Universitatea de Arte George Enescu
Univers Muzical miercuri, 3 iulie 2024, 20:28

Turandot, omagiu la Centenarul Puccini, premieră la Opera din Iași

Turandot la Iași. Premiera acestei ultime capodopere a lui Puccini la centenarul morții autorului ne-a intrat în suflet din prima clipă. Da, am...

Turandot, omagiu la Centenarul Puccini, premieră la Opera din Iași