Ascultă Radio România Iași Live

21 ian, 18:03 – Regizoarea Anda Tabacaru și opera Nabucco, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

21 ian, 18:03 – Regizoarea Anda Tabacaru și opera Nabucco, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Publicat de dvlad, 6 ianuarie 2024, 15:50 / actualizat: 20 ianuarie 2024, 20:45


Premiera operei Nabucco de Giuseppe Verdi a avut loc la Opera din Brașov cu prilejul sărbătoririi a 70 de ani de la înființarea instituției, în ziua de 25 noiembrie 2023. Regia artistică aparține regizoarei ieșene Anda Tabacaru, invitata ediției Univers Muzical de duminică, 21 ianuarie, între orele 18.03-20.00. Spectacolul rămâne o bornă importantă în repertoriul insituției. Vom asculta prima distribuție, formată din mari artiști internaționali, unii în același timp și artiști ai casei, care au oferit o interpretare în care măiestria, atenția față de fiecare detaliu, acuratețea și inspirația au fost o mare încântare pentru public.

Aplauze pentru această frumoasă realizare și LA MULȚI ANI OPEREI BRAȘOV!

Vă reamintim că ne puteți asculta doar la momentul difuzării emisiunii, pe toate frecvențele Radio Iași și online, pe radioiasi.ro/asculta-live

AM 1053 KHz, FM 90,8/96,3/94,5 MHz

Distribuția

Nabucco – Șerban Vasile (invitat)
Abigaille – Madeleine Pascu (invitată)
Fenena – Carmen Topciu
Ismaele – Adrian Dumitru
Zaccaria – Dan Popescu
Marele Preot – Marian Rește
Abdallo – Cristian Dicu
Anna – Maria Catrina

Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov

Dirijor: David Crescenzi (invitat)
Regia artistică: Anda Tabacaru
Decor, light-design, proiecții video: arh. Cătălin I. Arbore (invitat)
Costume: Rodica Garștea
Dirijor cor: Dragoș Cohal
Coregrafia: Nermina Damian

Anda Tabacaru

Artist complet, cu studii de pian, muzicologie și regie de operă, cu un palmares impresionant în arta spectacolului liric,  Anda Tabacaru își reconfirmă cu fiecare spectacol pus în scenă statutul de înaltă personalitate artistică.

Creațiile sale sunt rezultatul unei îndelungate documentări, a unor concepții regizorale  originale, dar conforme adevărului operei și a unei strânse colaborări cu toți partenerii de producție: scenografi și creatori de costume, dirijorul și nu în ultimul rând cu artiștii cântăreți, pentru care fiecare gest scenic trebuie să fie logic, esențial, sugestiv.

Anda Tabacaru este purtatoarea unor tradiții culturale de familie, tatăl ei, maestrul Dimitrie Tabacaru fiind regizor și director al Operei ieșene,  iar mama, soprana Gina Tripa Tabacaru, una din vocile de marcă ale scenei ieșene. Cei doi mari artiști veneau din Bucovina, cu origine armeană din partea tatălui, și din Banat si Crișana, doamna Tripa avându-și originile în Arad.

După studiile de muzicologie la Univeristatea Națională de Arte George Enescu din Iași, au urmat studiile de regie de operă la Universitatea Națională de Muzică București, debutul oficial ca regizor având loc la Teatrul Nae Leonard din Galați, în 1987. Între 1990 și 2008, Anda Tabacaru a desfășurat o activitate intensă ca regizor artistic la Opera Națională din Iași, între 2008 și 2013 la Opera din București, iar din 2013 s-a alăturat colectivului Operei din Brașov, adunând în cei peste 35 de ani de activitate peste 50 de titluri de operă, operetă, operă pentru copii, musical din repertoriul românesc și universal.
Da, operă pt copii, pentru că trebuie amintită de asemenea fondarea și conducerea Studioului experimental de Operă și Balet Ludovic Spiess de la Opera din București, trebuie amintită contribuția sa la rdicarea calității spectacolelor prin proiectul european Studiopera, al cărui manager a fost între 2009 și 2012 în colaborare cu Academia Teatrului Scala din Milano, și trebuie amintită calitatea ei de dascăl dedicat, atât la UNAGE din Iași cât și acum, la UNMB, unde este conf univ dr și conduce Departamentul de Canto și Artele Spectacolului. De aproape 30 de ani, Anda Tabacaru susține cursuri de măiestrie pentru tinerii interpreți în Japonia, Franța și România iar începând din anul 2000 a montat mai multe spectacole la Opera din Hiroshima, succesul lor – cel mai recent The Turn of the Screw de Britten – aducându-i mereu noi invitații de a reveni în Japonia.

Dintre distincțiile care au omagiat activitatea sa excepțională în domeniul artelor spectacolului fac parte titlul de Cel mai bun spectacol al anului pentru montarea operei Mefistofele de Arrigo Boito (2000), Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru întreaga activitate (2004), Premiul pentru regie și Premiul pentru  cel mai bun spectacol în cadrul Galelor VIP – secțiunea Artele spectacolului pentru copii pentru opera Flautul Fermecat (2012) ș.m.a.

În luna octombrie 2023, Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard din Galați i-a dedicat Andei Tabacaru întreaga ediție a Festivalului Internațional Leonard pentru activitatea desfășurată în cei 35 de ani de carieră. În cadrul Festivalului, Anda a semnat regia operei Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea. Peste doar o lună, în cadrul Festivalului de Operă de la Brașov, a avut loc premiera operei Nabucco de Giuseppe Verdi, a cărei regie a semnat-o de asemenea, cu un succes răsunător. Sunt 70 de ani de la fondarea Operei din Brașov, iar subiectul întâlnirii din această ediție a emisiunii Univers Muzical este opera Nabucco.

Vexi și https://www.opera-brasov.ro/tabacaru-anda-regizor-artistic/

 

Etichete:
14 decembrie, 18:03-20:00, soprana Oana Severin și chitaristul Constantin Lazăr, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical sâmbătă, 14 decembrie 2024, 15:47

14 decembrie, 18:03-20:00, soprana Oana Severin și chitaristul Constantin Lazăr, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

În emisiunea Univers Muzical sunt invitați astăzi doi artiști ieșeni care vă propun un repertoriu cu totul deosebit, muzica renascentistă...

14 decembrie, 18:03-20:00, soprana Oana Severin și chitaristul Constantin Lazăr, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
17 noiembrie, 18:03-20:00, Concertul 4 din Festivalul Rencontres Enesco – Paris, la Fundația Statelor Unite
Univers Muzical duminică, 17 noiembrie 2024, 15:30

17 noiembrie, 18:03-20:00, Concertul 4 din Festivalul Rencontres Enesco – Paris, la Fundația Statelor Unite

Am ascultat deja din primele trei concerte ale Festivalului Rencontres Enesco ediția aniversară cu nr 10, desfășurată între 7 și 18 octombrie,...

17 noiembrie, 18:03-20:00, Concertul 4 din Festivalul Rencontres Enesco – Paris, la Fundația Statelor Unite
22 sept., 18.03-20.00: Finala secțiunii Pian la Concursul Enescu, Rencontres Enesco la Paris și ecouri de la Classix Lab cu invitați, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical duminică, 22 septembrie 2024, 17:34

22 sept., 18.03-20.00: Finala secțiunii Pian la Concursul Enescu, Rencontres Enesco la Paris și ecouri de la Classix Lab cu invitați, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Astăzi în Univers Muzical: Concursul Internațional George Enescu 2024 se încheie astăzi, de la ora 18.00 aflați de la noi cine sunt...

22 sept., 18.03-20.00: Finala secțiunii Pian la Concursul Enescu, Rencontres Enesco la Paris și ecouri de la Classix Lab cu invitați, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
15 sept., 18.03-20.00 Invitată la Univers Muzical, marea mezzosoprană Ruxandra Donose, căreia îi spunem: Laaaaa muuuuulți aaaaaaani!
Univers Muzical duminică, 15 septembrie 2024, 16:21

15 sept., 18.03-20.00 Invitată la Univers Muzical, marea mezzosoprană Ruxandra Donose, căreia îi spunem: Laaaaa muuuuulți aaaaaaani!

Mezzosoprana Ruxandra Donose este invitata ediției Univers Muzical de astăzi, 15 septembrie. Îi spunem „la mulți ani” pentru data de 2...

15 sept., 18.03-20.00 Invitată la Univers Muzical, marea mezzosoprană Ruxandra Donose, căreia îi spunem: Laaaaa muuuuulți aaaaaaani!
Univers Muzical sâmbătă, 7 septembrie 2024, 17:07

7 sept., Cantofest la Iași, curs de măiestrie cu trei mari artiști internaționali și participanți din trei continente, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Dintre roadele bogate ale acestei veri, astăzi culegem un concert cu totul memorabil, Finalul unei aventuri unice în Iași, CANTOFEST....

7 sept., Cantofest la Iași, curs de măiestrie cu trei mari artiști internaționali și participanți din trei continente, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical duminică, 21 iulie 2024, 17:11

21 iulie, de la 18.03 Soprana Mihaela Grăjdeanu, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Una dintre vocile cele mai cunoscute și mai apreciate ale ultimelor peste trei decenii ale Operei Naționale Române din Iași este astăzi alături...

21 iulie, de la 18.03 Soprana Mihaela Grăjdeanu, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical sâmbătă, 13 iulie 2024, 17:34

13 iulie, 18:03-20:00, Opera Aperta – Concert examen ediția a 9-a la Universitatea de Arte George Enescu

Emisiunea Univers Muzical, de la 18.03, pe toate frecvențele Radio Iași și pe www.radioiasi.ro, Opera Aperta – o oază de prospețime...

13 iulie, 18:03-20:00, Opera Aperta – Concert examen ediția a 9-a la Universitatea de Arte George Enescu
Univers Muzical miercuri, 3 iulie 2024, 20:28

Turandot, omagiu la Centenarul Puccini, premieră la Opera din Iași

Turandot la Iași. Premiera acestei ultime capodopere a lui Puccini la centenarul morții autorului ne-a intrat în suflet din prima clipă. Da, am...

Turandot, omagiu la Centenarul Puccini, premieră la Opera din Iași