Ascultă Radio România Iași Live

Artiști ieșeni printre îngeri, Tatiana Moroșanu (4 iulie 1949-18 iunie 2022)

Artiști ieșeni printre îngeri, Tatiana Moroșanu (4 iulie 1949-18 iunie 2022)

Publicat de dvlad, 21 iunie 2022, 17:27


Tatiana Moroșanu a plecat printre îngeri. Vestea a picat de câteva zile și eu tot mă învârt confuză și mă tot întreb cum se poate așa ceva, când o știam toți atât de tânără, entuziastă și îndrăznesc să spun… fericită. În urmă cu nouă ani pleca el, maestrul violoncelului, Alexandru Moroșanu, Dandu (1948-2013), cu care radioul are, din păcate, prea puține înregistrări față de cât de mult a cântat el, până la cei doar 65 de ani la care s-a stins.

Acum… a plecat la fel de fulgerător Tatiana. Ființa aceea care îmi zâmbea din fiecare fotografie, de o finețe și o noblețe pe care și-ar dori orice femeie să le atingă… Pianista impecabilă în acompaniament, așa cum am cunoscut-o noi. Ea, care i-a fost lui sprijin emoțional toată viața, l-a acompaniat în atâtea recitaluri… Mi-i amintesc într-un recital din Festivalul Muzicii Românești, în 2010. Atunci am putut vedea cel mai bine frumusețea pe care o creau împreună, un duo care pentru mine a devenit un model și o icoană a unor vremuri duse… Totul se precipită, toate se reped peste noi, găsesc în calculator discul Adagio înregistrat în Elveția, găsesc piesele din ultimul recital de la Mogoșoaia… Ascult interviul cu Tatiana și Magdalena Moroșanu din 2016, când ne-au oferit cu atâta căldură și generozitate acel minunat Concert In Memoriam Alexandru Moroșanu. Magdalena îmi spunea că nu a luat deloc lecții de la tatăl său, nu știe de ce, dar Tatiana spune că ar fi sărit scântei la început și au renunțat… Și acum, Magda cântă dumnezeiește. Și cum se amuzau ele că gemenele, Ana-Maria și Elena, au mers la școala de muzică, dar s-au lăsat repede de pian și vioară, în timp ce Magda, care era la o școală generală, a ajuns violoncelistă… Mi le amintesc puțin, când erau mici, la Iași… Lumea aceea frumoasă, concertele „de iarnă” cu Ion Baciu, s-au transferat doar în amintirile noastre, ale celor care știm cum cântau ei… Și celebrul episod cu Dandu cântând Lebăda de Saint Saens și apărând din întuneric cu tutu de balerină!… Ce vremuri. Tatiana l-a însoțit pe Dandu în majoritatea concertelor camerale, și n-au fost puține… Doar familia poate aduna afișele, să ne spună cât de mult au cântat împreună.

Sonata a 2-a de Enescu o avem pe bandă magnetică în fonoteca radio înregistrată în 1995 cu Lori Walfisch la pian, dar cu Tatiana le-au cântat împreună pe amândouă. Tot pe benzi, cu Tatiana, este un Preludiu de Daniel van Goens (1983 data înregistrării), o Gavotă de Martini, Adagio de Șostakovici și două piese de Schubert. Și dacă tot suntem la capitolul nezi de fonotecă, m-am uitat după tot ce au înregistrat, chiar dacă în unele este doar Dandu. Concertul lui Capoianu este înregistrat în 1992 în Zilele Muzicii Contemporane cu Filarmonica Jora și Ovidiu Bălan și mai este o Meditație de Gounod la Preludiul în do major de Bach cu Vava Tarnavschi la pian. Cu Orchestra Filarmonicii Moldova am găsit pe benzi doar Pie Jesu de Duruflé în care se află alături de mezzosoprana Viorica Cortez și un Divertisment de Haydn dirijat de Ion Baciu, în 1981.

În 1990, a venit timpul ca acest cuplu pe care ieșenii l-au adorat enorm să părăsească Iașul, când Dandu a devenit solist al Orchestrelor Radio România. Urmele revenirilor ulterioare la Iași există, dar nu pot ști dacă n-au fost mai multe. În 2010 au avut un Recital în Festivalul Muzicii Românești cu piese de Popper, Ceaikovski, Paul Constantinescu, Constantin Dimitrescu. În 2011, la Biserica Romano-Catolică a fost un Recital al lui Dandu alături de organista elvețiană Sara Gerber. În 2012 au fost invitați în Zilele Apollonia. Și singura întâlnire pe care o mai pot menționa este din 2016, când Magdalena (violoncel) și Tatiana Moroșanu au avut acel impresionant recital In Memoriam Alexandru Moroșanu…

Magdalena a studiat la Academia de Muzică din București, la Conservatorul din Rostock și la Academia de Muzică din Lausanne, Elveția și este profesoară la Conservatoarele din Sion, Neuchatel și la Școala de Muzică din Cheseaux – Romanel, Elveția.

În 2016 când au venit la Iași, Magdalena și Tatiana Moroșanu erau la al 3-lea Concurs de Violoncel „Alexandru Moroșanu” pe care îl organizau la București. Îmi spune Magda că au fost șapte ediții până în 2019, iar anul acesta îl amânaseră oricum în noiembrie, dar ar fi trebuit să aibă loc chiar începând din 18 iunie, ziua în care ne-a părăsit Tatiana.

Tatiana masterclass cu Florin Negreanu 2021

Tatiana masterclass cu Florin Negreanu 2021

Cât se poate cuprinde în câteva rânduri dintr-o viață??? Tatiana mi-a povestit desigur mai mult despre soțul ei decât despre ea în interviul din 2016. Și-a amintit despre Festivalul de la Bayreuth, unde marele dirijor român Erich Bergel organizase Orchestra Internațională de Tineret în care Alexandru Moroșanu a câștigat postul de solist violoncelist (între 1972 și 74). Între 1980 și 1990, Alexandru și Tatiana Moroșanu au fost profesori la Academia de Muzica „George Enescu” din Iași.

Tatiana era născută la 4 iulie 1949 și a fost colegă cu Dandu la Conservatorul din Iași. Perfecționările în muzică de cameră şi lied le-a făcut sub îndrumarea unor mari maeştri, Alexandru Mezo, Constantin Stroescu şi Sofia Cozma (am găsit câteva fotografii din iunie 2012, când a venit la Iași pentru o seară comemorativă în onoarea marii pianiste Sofia Cosma).

Deși nevoia de a fi recunoscută era cu siguranță împlinită, ea apărând mereu în compania soțului ei, Tatiana a continuat să participe la concursuri și să obțină premii, dintre care amintesc doar Diploma şi Medalia de Aur la Concursul Internaţional „Katia Popova” din Plevna (1994) și Concursul Internaţional de Muzică din Lugano (1997).

Tatiana Moroșanu a concertat și alături de alți mari interpreţi, pe scena Filarmonicii Moldova sau în alte săli de concerte din Iași, la Sala Radio, Ateneul Român și alte filarmonici din țară. Cu Orchestra Filarmonicii Oltenia din Craiova, Alexandru și Tatiana Moroşanu au înregistrat Concertul pentru violoncel, pian şi orchestră de Sabin Păutza, pe care autorul l-a publicat în Statele Unite în 1996, în seria sa Opera Omnia.

Mărturie a comuniunii muzicale pe care au creat-o cei doi,  Alexandru și Tatiana Moroșanu, rămâne albumul apărut în Germania în 1999, „The Cello”, în care se regăsește o parte din repertoriul cântat împreună.

 

 

 

 

Slujba de înmormântare pentru pianista Tatiana Moroșanu are loc miercuri, 22 iunie, de la ora 10.00, la Cimitirul Bellu Catolic din București.

 

Să-i fie odihna lină, de-a dreapta Domnului.

 

Consolare și pace sufletească familiei și prietenilor.

 

 

 

Daniela Vlad

 

21 iulie, de la 18.03 Soprana Mihaela Grăjdeanu, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical duminică, 21 iulie 2024, 17:11

21 iulie, de la 18.03 Soprana Mihaela Grăjdeanu, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Una dintre vocile cele mai cunoscute și mai apreciate ale ultimelor peste trei decenii ale Operei Naționale Române din Iași este astăzi alături...

21 iulie, de la 18.03 Soprana Mihaela Grăjdeanu, invitată la Univers Muzical cu Daniela Vlad
13 iulie, 18:03-20:00, Opera Aperta – Concert examen ediția a 9-a la Universitatea de Arte George Enescu
Univers Muzical sâmbătă, 13 iulie 2024, 17:34

13 iulie, 18:03-20:00, Opera Aperta – Concert examen ediția a 9-a la Universitatea de Arte George Enescu

Emisiunea Univers Muzical, de la 18.03, pe toate frecvențele Radio Iași și pe www.radioiasi.ro, Opera Aperta – o oază de prospețime...

13 iulie, 18:03-20:00, Opera Aperta – Concert examen ediția a 9-a la Universitatea de Arte George Enescu
Turandot, omagiu la Centenarul Puccini, premieră la Opera din Iași
Univers Muzical miercuri, 3 iulie 2024, 20:28

Turandot, omagiu la Centenarul Puccini, premieră la Opera din Iași

Turandot la Iași. Premiera acestei ultime capodopere a lui Puccini la centenarul morții autorului ne-a intrat în suflet din prima clipă. Da, am...

Turandot, omagiu la Centenarul Puccini, premieră la Opera din Iași
Turandot-act-3-Final-Numele-strainului-este-IUBIRE-Bianca-Margean-si-Daniel-Magdal
Univers Muzical duminică, 30 iunie 2024, 16:14

30 iunie, de la 18.03: final de stagiune la Filarmonica Moldova și Opera din Iași, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Astăzi, două secvențe din Concertul extraordinar al Filarmonicii Moldova la închiderea stagiunii și respectiv marele succes al premierei operei...

30 iunie, de la 18.03: final de stagiune la Filarmonica Moldova și Opera din Iași, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical sâmbătă, 22 iunie 2024, 13:54

22 iunie, de la 18.03: Premiera Turandot de Giacomo Puccini. la Opera Iași. Cum va fi? Invitat, regizorul Rareș Zaharia, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Pregătire muzicală: Adina Alupei, Simona Gâdei, Alina Andriuțî-Shemchuk, Mădălina Pancu. Asistenți regie: Alexandra Marian, Ioana...

22 iunie, de la 18.03: Premiera Turandot de Giacomo Puccini. la Opera Iași. Cum va fi? Invitat, regizorul Rareș Zaharia, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical luni, 3 iunie 2024, 16:33

8 iunie, 18:03 – Concursul Lira de Aur 2024 la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Finaliștii Concursului Național de Interpretare Instrumentală Lira de Aur 2024 au ridicat la maxim energia sălii de concerte a Colegiului de...

8 iunie, 18:03 – Concursul Lira de Aur 2024 la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical duminică, 26 mai 2024, 16:14

26 mai, Gala Muzicienilor de Elită 2024, la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Astăzi ascultăm Gala Muzicienilor de Elită, organizată de Asociațiile Dream Is, Elite Musicians și Iris Vox-art for education și...

26 mai, Gala Muzicienilor de Elită 2024, la Univers Muzical cu Daniela Vlad
Univers Muzical duminică, 19 mai 2024, 15:07

Concertul Filarmonicii din Chișinău la Festivalul SymphOpera, Suceava, în Univers Muzical cu Daniela Vlad

Pe 11 mai, Festivalul sucevean SymphOpera a avut în program muzică simfonică latino, interpretată de Orchestra Filarmonicii Naționale Serghei...

Concertul Filarmonicii din Chișinău la Festivalul SymphOpera, Suceava, în Univers Muzical cu Daniela Vlad