Actrița din SUA cu spirit de ieșeancă. Emisiunea „Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (31.07.2022)

Publicat de Andreea Drilea, 31 iulie 2022, 12:00 / actualizat: 31 iulie 2022, 16:42

Niciodată nu este prea târziu să te apuci de ceva nou – fie că vrei să înveți o limbă străină sau să te muți într-un alt colț de lume, fiindcă acolo te simți acasă.

Retrasă din activitatea de actriță profesionistă în cadrul San Francisco Shakespeare Festival, Sarah David a ales orașul Iași, drept omagiu adus bunicii sale, o ieșeancă plecată la doar 22 de ani către New York.

În interviul acordat Andei Pascu, Sarah vorbește despre ce însemnă Romania pentru ea.

AP: Când ați început să luați parte la Școala de Vară „România – limbă și civilizație”?

Sarah David: Am început acum trei sau patru ani, când încă se desfășurau cursuri în format fizic. Apoi am făcut un an pe Zoom, urmat de un an în care nu au avut loc cursurile din cauza pandemiei. Din fericire, acum am revenit la formatul normal.

AP: Cum a fost revederea, după doi ani în care totul a fost online?

SD: A fost interesant, deoarece până acum, am fost blocată din cauza pandemiei. Eu sunt destul de în vârstă – am 65 de ani. M-am simțit foarte izolată în timpul pandemiei, a trebuit să fiu foarte atentă. La început, a fost o chestiune legată de tentație – mi-am dorit foarte mult să fim față în față, deoarece am făcut multe cursuri online în limba română – în Cluj, la Universitatea „Babeș Bolyai” și în Iași, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Am vrut să ne vedem în format fizic, dar în același timp, îmi era frică. Din fericire, camerele sunt foarte mari și bine ventilate. Am o mască de protecție bună și pot să păstrez distanța față de ceilalți. În concluzie, mă bucur că ne-am revăzut și că Universitatea m-a susținut în acest demers.

AP: Care a fost primul dumneavoastră contact cu România – fie limbă sau cultură?

SD: E o poveste lungă! Bunica mea era ieșeancă. Ea a fost cea mai importantă influență a mea. Era foarte mândră de originile ei, dar eu nu am fost niciodată în România, pentru că îmi era frică să nu îmi placă ceva ce însemna atât de mult pentru ea. În anii 80, am luat parte la un program de schimb cultural, organizat de UNESCO. Timp de 7 ani, am fost în state precum Uniunea Sovietică, Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia și Ungaria. M-am învârtit în cerc, pe lângă România, dar nu am intrat în țară. Chiar vorbeam cu diferite persoane și le spuneam că sunt pe jumătate româncă, dar nu am vizitat niciodată România, iar dacă vedeam vreun român, le spueam „Și eu sunt româncă! Ma bucur să te cunosc!” și mă invitau să călătoresc în România, dar mie îmi era frică. De ce? Pentru că bunica a fost atât de importantă pentru mine, că – deși adoram Europa de Est – dacă nu îmi plăcea România? Mă simțeam ca și cum aș trăda-o. Cu toate acestea, acum 4 ani, m-am retras din activitatea de actriță profestionistă și am decis că acesta este momentul să mă întorc în locul în care am fost cu adevărat fericită – și anume, în estul Europei. Mi-am spus că acum trebuie să vizitez România, așa că mi-am cumpărat bilet până în Praga, iar apoi am venit cu trenul, până în Iași. Și acum îmi aduc aminte cum m-am simțit când am ajuns – aveam inima în gât. Am mers pe jos până la hotel și m-am oprit într-un parc, unde am văzut o fetiță cu bunica ei. Am fost copleșită de emoție! În acel moment, mi-am dat seama că sunt acasă și că am o legătură complexă cu România. Am încercat să mă conving că nu am dreptate, dar totuși, cu fiecare vizită, cu suișuri și coborâșuri, am ajuns la concluzia că România este casa mea.

AP: Mulți oameni își doresc să aibă parte de „visul american”. Cu toate acestea, dumneavoastră ați ales să rămâneți aici. Este familia motivul pentru care ați rămas în România?

SD: Pentru familia mea, visul american a fost o iluzie; nu s-a împlinit până la generația mea. Viața bunicii mele a fost foarte săracă în America. Ea a plecat acum 110 ani, din Iași, singură, curajoasă, pe navă, la New York, la doar 22 de ani. Viața ei a fost grea, a fost una săracă, dar mama mea a fost o pionieră a jurnalismului în America. Chiar dacă familia era săracă, bunica mea s-a asigurat că mama a primit o educație corespunzătoare. Mama s-a căsătorit cu un avocat dintr-o familie înstărită. Chiar și în acest mediu, bunica a fost cea mai importantă sursă de iubire și sinceritate. Pentru mine, România seminifică alegerea de a trăi într-o lume care cuprinde toate lucrurile la care țin – cultură, un simț al realității legat de faptul că viața este grea, dar ne suținem unii pe ceilalți. De aceea, pentru mine, „visul” este aici. De asemenea, bunica a lăsat în mine un gol, pe care trebuie să-l umplu.

AP: Ați menționat că sunteți actriță. Există vreo piesă de teatru, film sau regizor, din România, cu care ați vrea sau ați fi vrut să colaborați?

SD: Binețînteles. A doua jumătate a carierei mele, mai ales ultimii 12 ani, am făcut parte din trupa de teatru de la San Francisco Shakespeare Festival. Mi-a făcut mare plăcere să aparțin acelei trupe, iar Shakespeare reprezintă o parte semnificativă din viața mea – am jucat sau regizat majoritatea pieselor lui. Nivelul de profesionalism al teatrului din România este foarte înalt. Sunt foarte impresionată de calitatea pieselor de teatru, mai ales cele de la Teatrul Național. Așadar, visul meu este să aduc acestă experiență legată de Shakespeare, și în același timp, să utilizez bogăția și calitatea perspectivei de aici. Cred că ar fi un schimb cu adevărat interesant. Visul meu ar fi să lucrez aici, piese de Shakespeare. De asemenea, în America, am lansat un program, prin intermediul San Francisco Shakespeare Festival. Este finanțat din fonduri guvernamentale și este destinat copiilor din familii defavorizate, pentru a le oferi acces la teatru și la piesele lui Shakespeare. Am organizat acest program timp de 5 ani și mi-aș dori ca, într-o zi, să lucrez cu un ONG din România în vederea unui proiect similar, pentru copiii români din familii nevoiașe, deoarece teatrul poate fi o adevărată sursă de bucurie.

Interviul tradus:

Interviul original:

Material realizat de: Anda Pascu

Traducere: Anda Pascu

Regie de montaj: Gabriel Mihălăchioaiei