(INTERVIU) Tudor Giurgiu: „De multe ori distribuţia este rodul unor inspiraţii de moment […] şi cumva dimensiunea asta ieşeană, să spunem, s-a dovedit foarte puternică în filmul De ce eu?”

Publicat de Lucian Bălănuţă, 28 februarie 2015, 22:01 / actualizat: 1 martie 2015, 10:15

La eveniment vor lua parte regizorul Tudor Giurgiu şi actorii Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Alin Florea, Liviu Pintileasa şi Mihai Smarandache. Filmul va fi proiectat la Casa de Cultură a Studenţilor şi pe 27 şi 28 februarie, de la ora 19.00.

Patru dintre actorii care se vor întâlni cu publicul ieşean pe 1 martie şi care fac parte din echipa filmului, sunt ieşeni sau au studiat actoria la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Este vorba despre Emilian Oprea, Liviu Pintileasa, Alin Florea si Mihai Smarandache. 

Despre filmul care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin ne vorbeşte regizorul Tudor Giurgiu, într-un interviu acordat colegei noastre, Diana Prodan. 

Diana Prodan: Aşteptăm cu bucurie premiera acestui film, la care aţi lucrat aproape 7 ani. De ce atât de mult?

Tudor Giurgiu: Viaţa unui film începe într-un moment pe care-l ştii, pentru că ştii când te apuci de lucru, niciodată nu ştii când se termină şi a durat foarte mult documentarea şi toată partea asta de a găsi oameni apropiaţi procurorului Panait care a inspirat acest film, am scris variante de scenarii, le-am rescris, am renunţat… e un proces cumva normal, nu mi-am imaginat că o să dureze atât dar asta e, poate e bine mai târziu decât niciodată.

Diana Prodan: De ce aţi ales acest subiect?

Tudor Giurgiu: Eu l-am ales pentru că m-a mişcat foarte tare, m-a impresionat, m-a tulburat, mi s-a părut o poveste despre un tânăr, de vârsta mea, care a sfârşit într-un mod foarte nefiresc, nu am înţeles de ce a făcut gestul ăsta şi mi s-a părut că vorbeşte despre mulţi oameni care, în felul lor, mai mult sau mai puţin, au luptat cu sistemul, unii au câştigat bătălia, alţii nu, dar din punct de vedere moral mi s-a părut o poveste importantă pentru a fi spusă. Moral, cred că e evident faptul că trebuie să te baţi pentru principiile tale şi pentru lucrurile în care crezi, pentru că de foarte multe ori ajungi în diferite circumstanţe să ţi se spună e mai bine să rezolvi lucrurile uite-aşa, vin şefii să-ţi spună dă o rezoluţie pe un caz sau pe un dosar, sau pe diverse… Aici nu este o chestiune care ţine doar de justiţie, e o situaţie care se poate potrivi în multe alte sisteme şi instituţii publice şi nu numai, ori asta mi s-a părut important: lupta, conflictul ăsta până la urmă, un om care e dintr-o altă plămadă, o plămadă cred eu onestă, de bun simţ, un om cinstit, un om care vrea dreptate, dar el crede că sistemul în care el lucrează are acelaşi valori, ori la un moment dat totul i se întoarce pe dos, lumea pe care el o crede, împărtăşind aceleaşi valori precum valorile lui, o să vedeţi de fapt NU, sistemul are cu totul alte interese.

Diana Prodan: Criticii afirmă că filmul este un thriller politic. Este un film cu un subiect politic sau este un film psihologic, despre drama unui om? Ce să urmărim?

Tudor Giurgiu: Cred că aţi punctat bine. Este un film psihologic, urmărim un personaj, drama lui, încercările prin care trece, dar backgroundul poveştii e clar unul social politic şi filmul îşi asumă o linie şi e foarte tranşant într-un anume tip de judecată, pentru că nu cred că puteam să nu fim tranşanţi în condiţiile în care un om a murit, cum a murit Cristian Panait.

Diana Prodan: Cum v-ati documentat într-un subiect atât de delicat?

Tudor Giurgiu: Păi, nu-i nevoie de multe lucruri, decât de răbdare şi de un pic de detectivism şi un pic de muncă, aşa de-aţi lămuri tu de fapt, de a pune cap la cap o cantitate foarte mare de texte care s-au scris despre povestea asta, pentru că la un moment dat eram pierdut între toate dosarele, articolele, toate materialele provenite de la procurorul Lele care m-a ajutat foarte mult, cred că de aia a şi durat atât de mult.

Diana Prodan: Vă îndepărtaţi mult de realitate? Cât e ficţiune cât e realitate în film?

Tudor Giurgiu: Este paradoxal, mie mi se pare că noi ne-am asumat multe libertăţi, am ficţionalizat destul de mult, cu toate astea publicul care a văzut până acum filmul mi-a spus că de fapt filmul este extrem de real şi respectă foarte mult detaliile reale ale cazului, lucru pe care-l ştiam că este extraordinar de firesc şi de adevărat.

Diana Prodan: Nu e de fapt o reconstituire?

Tudor Giurgiu: Da, este o reconstituire până la urmă a cazului Panait . Am mers până acolo încât am încercat să recreăm o secvenţă a percheziţiei făcută de procurorul Panait acasă la procurorul Lele, am refăcut-o aş zice unu la unu având reper materialul video filmat de către operatorii televiziunii din Oradea, deci am mers cu reconstituirea până la cele mai veridice şi cele mai mici detalii. Mi-au spus nişte prieteni că odată cu filmul ăsta cumva au înţeles mai bine ce s-a întâmplat şi se întâmplă în continuare în România, si-au explicat mai bine de unde aceste relaţii bolnăvicioase între politicieni, servicii, justiţie, adică, cred că filmul ăsta e cumva vine să întregească o realitate.

Diana Prodan: Cum credeţi că va interpreta publicul acest film? La ce reacţii vă aşteptaţi?

Tudor Giurgiu: Eu mă aştept ca oamenii să aibă, cum se spune, chestiunea nu e neapărat de curaj ci de asumare, şi oamenii trebuie să se uite la acest film cred ca într-o oglindă pentru că nu e doar viaţa lui Cristian Panait, de aia şi titlul filmului este „De ce eu”. E un film despre ce am trăit, despre ce trăim şi cred că filmele acestea sunt necesare, nu cred că… da! Eu ştiu… comediile, poveştile de dragoste sunt importante, filmul românesc ştiu că nu excelează neapărat la capitolul ăsta, dar e un film care ridică multe întrebări despre destinul nostru şi mizele morale, care e tipul de relaţie potrivită între puteri în stat ş.a.m.d. Până acum, la proiecţiile organizate, au fost foarte mulţi oameni din sistemul judiciar, dar şi oameni tineri, oameni care nu au nici o legătură cu justiţia. De aceea, mi-au dat cumva încrederea că este o poveste care se înțelege, e pentru toți, nu e un film care să fie accesibil doar unor categorii anume. Sunt curios, aştept reacţiile publicului, pe care pot să le intuiesc aşa prin prisma spectacolelor care le-am organizat până acum, dar sunt convins că va fi bine.

Diana Prodan: A fost mai greu să dezvoltaţi un subiect pornind de la un fapt real, decât unul imaginat sută la sută?

Tudor Giurgiu: E foarte greu să faci, mai ales film, ştiind că oamenii… unii mai trăiesc, sunt politicieni sau lucrează în justiţie, e greu nu neapărat că-ți asumi tu niște riscuri… Da, e o provocare căci trebuie să găsești un limbaj echilibrat și adecvat, să nu fii didactic, să nu fii ostentativ, să nu fii acuzator fără sens. Viața unui film durează cu mulți zeci de ani și după ce nu mai ești tu, după ce nu mai faci filme… Filmul ăsta cred e o oglinda bună a societăţii româneşti în anii 2000. Cred că orice eventual exces pe care noi l-am fi făcut ar dăuna filmului pe termen lung şi m-aş bucura să cred că românii şi nu numai peste 50 – 60 de ani se vor uita la film şi vor spune, „Da, domnule!” stă în picioare, nu e doar o recreare aşa grosieră a acelor ani.

Diana Prodan: Cum aţi ales actorii? Ce aţi căutat special atunci când aţi distribuit rolurile?

Tudor Giurgiu: De multe ori distribuţia este rodul unor inspiraţii de moment, a unor şedinţe lungi de casting şi probe, ori aici a fost o combinaţie, pe Emilian Oprea îl ştiam cât de cât din teatru, e un om suficient de matur, dar din păcate nu a avut şansa unor roluri în cinema, dar e un talent extraordinar, l-am văzut, am simţit că poate, mi-am asumat un risc, pentru că seamănă pe undeva în interiorul lui, are datele pentru a-l întruchipa pe procurorul din film, Cristian Panait, apoi am lucrat cu foarte mulţi actori din anturajul lui, oameni de la teatrul din Brăila, care nu întâmplător au studiat, au fost colegi împreună la Iaşi şi cumva dimensiunea asta ieşeană, să spunem, s-a dovedit foarte puternică în film. A jucat şi Ionuţ Caras, Mihai Smarandache care este ieşean. Mi s-a părut important iarăşi ca oamenii, prietenii din anturajul lui Emilian să fie chiar oameni apropiaţi lui. După cum în alte roluri am luat mari actori de teatru şi film Dan Condurache, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin.

[youtube height=”360″ width=”480″]https://www.youtube.com/watch?v=pU3FukXdiBk[/youtube]

Diana Prodan: Care a fost motivaţia personală pentru a alege un asemenea subiect? Acest subiect…

Tudor Giurgiu: Am vrut să fac un film şi despre mine, despre momentele mele din viaţă când am simţit că mă bat câteodată degeaba cu sistemul, despre propriile eşecuri, compromisuri, cred că fiecare film pe care-l facem e o oglindă şi a propriilor emoţii, sensibilităţi. Sunt foarte prezent în filmul ăsta şi de asta am ţinut foarte mult să-l duc până la capăt. E un film născut din stări, din momente, cum avea Caragiale, „Momente şi schiţe”, eu am „Momente şi stări” şi sunt şi întâmplări, dar sunt lucruri care m-au preocupat, mi s-au întâmplat şi mie pe vremea când lucram la Televiziunea Română şi mi s-a părut că am acumulat acolo un bagaj suficient de astfel de stări care să-mi permită să-l înţeleg pe Cristian Panait şi să fac acest film.

Diana Prodan: Aţi trecut prin câteva premiere în ţară, aţi avut premiera mondială la Berlin. Cum aţi simţit că a fost primit filmul până acum?

Tudor Giurgiu: A fost primit foarte bine, e minunat să vezi oamenii, la final pleacă emoţionaţi, pleacă îngânduraţi, oameni care pleacă cu filmul în cap, care dezbat acasă cu familia, cu prietenii, trimit mesaje pe Facebook, e un film care se aşează greu, e un film care te urmăreşte, te macină, te face să te gândeşti foarte mult la el, ceea ce pentru mine e foarte, foarte important.

Un interviu realizat de Diana Prodan.

Tehnoredactare: Gabriela Rotaru.

„De ce eu?” este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui procuror din Oradea. 

În film joacă și Mihai Constantin, Andreea Vasile, Dan Condurache, Alin Florea, Lucreţia Mandric, Sore Mihalache, Ionuţ Caras, Virgil Ogăşanu.