Republica Moldova: Dodon amenință parlamentul cu referendumul
Publicat de , 1 martie 2017, 11:30
În caz contrar, Dodon a amenințat că va iniția un referendum constituțional cu privire la acest subiect. Astfel, Dodon propune ca parlamentul să fie dizolvat în următoarele cazuri: 1) După consultarea grupurilor parlamentare — practică folosită în Franța; 2) Parlamentul nu implementează timp de 12 luni voința poporului, exprimată la referendum (România); 3) Referendumul privind demisia președintelui Republicii Moldova s-a soldat cu rezultat negativ sau a fost declarat nevalabil de Curtea Constituțională (Slovacia, Austria); 4) Bugetul de stat nu s-a adoptat timp de 2 luni de la începutul exercițiului financiar (Estonia, Ungaria); 5) Prin referendum republican la inițiativa șefului statului (Estonia).
Dodon vrea să transforme parlamentul „într-o anexă a președinției”, a denunțat Andrian Candu, adăugând că inițiativele acestuia nu au nicio perspectivă. „Într-o democrație parlamentară, un președinte responsabil nu înaintează ultimatumuri parlamentului. Președintele Dodon însă, în dorința de a supune parlamentul, are falsa senzație că aș fi poștașul care duce scrisori deputaților. Îl invit pe președinte să se adreseze direct deputaților, or modalitatea de comunicare instituțională cu grupurile (parlamentare) îi este familiară”, scrie președintele parlamentului pe pagina sa de Facebook.
În cazul în care, la 24 martie, solicitării sale nu i se va da curs, Dodon a promis că va demara procedura de revizuire a Constituției în baza inițiativei populare (referendum republican).
Deputații grupurilor parlamentare ale Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidului Liberal (PL) și comuniștii se opun inițiativei lui Dodon de modificare a Constituției și acordare a unor împuterniciri suplimentare pentru dizolvarea parlamentului. Potrivit acestora, Igor Dodon trebuie să renunțe la declarațiile sale electorale și să se conformeze prevederilor Constituției.
„Ele sunt formulate în așa fel, încât niciodată nu vor fi realizate. Igor Dodon înțelege foarte bine că inițiativa sa va fi respinsă. El simulează activismul, dar acesta este de o calitate mediocră”, a declarat pentru Deschide.md vicepreședintelui PLDM, Vadim Pistrinciuc, catalogând inițiativa președintelui drept „nihilism juridic”.
Deputatul PL, Roman Boțan, susține că președintele Republicii Moldova demonstrează o iresponsabilitate totală, venind în fața cetățenilor cu astfel de „proiecte populiste”. „Vedem cum el reprezintă interesele unui alt stat. Dodon demonstrează că se află în campanie electorală, chiar a anunțat că scopul său sunt alegerile anticipate. Este un lucru inadmisibil. Acest proiect, la sigur, va fi sortit eșecului. Dodon încalcă Constituția și jurământul depus în fața cetățenilor. Avem cel mai incompetent președinte”, a declarat parlamentarul liberal, citat de același portal.
Comunistul Oleg Reidman i-a amintit lui Dodon faptul că acesta a participat în campania electorală în conformitate cu prevederile actualei Constituții.
Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a declarat că Dodon nu reprezintă interesele cetățenilor moldoveni, estimând că acesta nu va reuși să obțină revizuirea Constituției. „Pentru ca să-i reușească acest lucru, Dodon are nevoie de susținerea poporului și de susținerea partenerilor străini. Odată ce se pronunță pentru denunțarea Acordului de asociere, Dodon nu mai are nicio susținere din exterior, cu excepția Moscovei. Prin acțiunile sale, Igor Dodon nu reprezintă interesele cetățenilor. Vedeți cu ce se ocupă în calitate de președinte, ba schimbă drapelul, ba denumirea limbii pe pagina Președinției, dar nu întreprinde măsuri necesare pentru soluționarea problemelor cetățenilor, eradicarea corupției”, a declarat Maia Sandu, citată de Deschide.md.(Agerpres/FOTO arhiva infomondo)