Ascultă Radio România Iași Live

3 noiembrie 2016

Neamţ: Dosar penal în cazul incidentului de la Centrul de Îngrijiri şi Asistenţă Roman

Publicat de , 3 noiembrie 2016, 19:45

Acestea au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Este vorba de şase femei cu vârste cuprinse între 58 şi 84 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Elena Bulgărea, a declarat că s-a efectuat o anchetă la locul incidentului şi urmează să se stabilească cine sunt persoanele vinovate.

Autorităţile au decis ca toate cele 50 de persoane cu handicap sever găzduite în centrul de specialitate din municipiul Roman, să fie mutate provizoriu în alte spaţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a dispus, joi, verificări la toate clădirile centrelor de asistenţă socială din judeţ după ce noaptea trecută tavanul fals al unui centru din Roman s-a prăbuşit peste şase femei cu handicap grav.

‘În urma incidentului petrecut la Roman, am luat hotărârea de a face verificări în toate centrele din Neamţ care se află în administrarea Consiliului Judeţean. Vreau să ne asigurăm că toate clădirile îndeplinesc condiţiile necesare funcţionării unor asemenea centre şi că viaţa celor de aici nu este pusă în pericol’, a declarat, într-un comunicat remis AGERPRES, preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene.

‘Ce s-a întâmplat la Centrul de Îngrijiri şi Asistenţă Roman este un semnal pe care trebuie să îl luăm în serios. Pentru a nu risca viaţa nimănui, până în momentul în care vom avea o expertiză a clădirii în care funcţionează centrul sau identificarea unei alte clădiri în care să mutăm activitatea am decis relocarea persoanelor aflate în acest moment în clădire. Vorbim de un imobil a cărei vechime este de peste 150 de ani, un monument de patrimoniu, care se află în proprietatea Primăriei Roman’, a declarat preşedintele CJ Neamţ.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ evaluează situaţia şi vor decide dacă imobilul trebuie evacuat definitiv.

Clădirea în care funcţionează centrul este construită în anul 1850 şi este catalogată drept monument istoric.(Radio Iasi/foto zch news)

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:29

Poliţiştii suceveni de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare 19 mandate de percheziţie domiciliară în...

(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:10

Republica Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune, a afirmat, astăzi, la Iași, secretarul de stat din...

(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 13:58

Până în 2029 tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare, a subliniat astăzi, la Iași,...

(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:31

La Palatul Culturii din Iași se desfășoară, astăzi, Forumul Economic Trilateral pentru afaceri și reconstrucție România – Republica...

Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:30

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase

Mai multe manifestări sunt organizate, astăzi, în ţară şi în străinătate cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României. În capitală,...

Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:29

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat vineri, 25 octombrie 2024, noul Regulament de funcționare a...

Regional vineri, 25 octombrie 2024, 11:02

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare. Astăzi,...

Regional vineri, 25 octombrie 2024, 10:48

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei

În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei.  Investiția se ridică la peste 200 milioane de euro. Viitorul parc...

Italia: 28.000 de persoane luate în grijă de autorități după cutremure

Publicat de , 3 noiembrie 2016, 18:49

Cu toate acestea, numărul total al persoanelor deplasate nu este cunoscut, mulți preferând să se adăpostească la prieteni sau rude fără a anunța autoritățile, însă, potrivit presei italiene, ar putea fi vorba de peste 40.000 de oameni.

Din cele 28.000 de persoane luate în asistență, circa 19.000 au ales să rămână aproape de casele lor, distruse sau devenite prea periculoase pentru a fi locuite. Acești oameni sunt găzduiți în hoteluri, clădiri publice sau corturi, dar zeci continuă să doarmă în mașinile proprii.

Sub amenințarea frigului deja instalat în această zonă de munte, autoritățile au promis sosirea ‘înainte de Crăciun’ a unor containere amenajate pentru locuit.

Cei care au ales să rămână în zonă trăiesc, însă, cu tema unui nou cutremur puternic, în condițiile în care sute de replici, unele cu magnitudinea de peste 4 grade pe scara Richter, au fost înregistrate doar începând de duminică. Joi noaptea, către ora locală 01.35 (00.35), un seism de 4,7 grade a lovit regiunea Macerata, în centrul peninsulei.

Autoritățile sunt îngrijorate de asemenea de salvarea patrimoniului artistic, foarte bogat în această regiune, ministrul pentru bunurile culturale, Dario Franceschini, anunțând că în jur de 1.500 de opere de artă, picturi, sculpturi, au fost deja puse la adăpost.

Recentele seisme ar putea avea un impact negativ și asupra turismului, într-o regiune vizitată anual de circa 220.000 de persoane, a avertizat principalul sindicat agricol italian, Coldiretti. (Agerpres/foto timpul.ro)

Cresc tensiunile între Coreea de Sud şi Coreea de Nord, după ce un balon nord-coreean plin de deşeuri a atins, astăzi, complexul prezidenţial din Seul
Internaţional joi, 24 octombrie 2024, 11:28

Cresc tensiunile între Coreea de Sud şi Coreea de Nord, după ce un balon nord-coreean plin de deşeuri a atins, astăzi, complexul prezidenţial...

Israelul a lansat în această dimineaţă lovituri asupra Damascului, în Siria
Internaţional joi, 24 octombrie 2024, 06:54

Explozii au fost auzite deasupra Damascului în această dimineaţă, după ce Israelul a lansat lovituri asupra capitalei siriene, relatează...

(UPDATE) Turcia: Patru morţi şi 14 răniţi într-un atac asupra sediului unei companii de apărare lângă Ankara
Internaţional miercuri, 23 octombrie 2024, 17:06

UPDATE – Patru persoane au fost ucise şi 14 au fost rănite într-un atac asupra sediului unei companii din industria de apărare a Turciei,...

Parlamentul European votează astăzi propunerea de buget pentru anul viitor
Internaţional miercuri, 23 octombrie 2024, 07:13

Parlamentul European votează astăzi propunerea de buget pentru anul viitor, iar varianta propusă de legislativul comunitar este cu 10 miliarde de...

Internaţional miercuri, 23 octombrie 2024, 06:52

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Ungaria, unde sunt impuse restricţii de trafic

Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată, miercuri, pe teritoriul Ungariei. În ţara vecină, 23 octombrie...

Internaţional marți, 22 octombrie 2024, 15:44

Ucraina: Parlamentul European aprobă un împrumut de până la 35 de miliarde de euro, finanţat din activele ruseşti îngheţate

Parlamentul European a votat marţi în favoarea acordării unui împrumut de până la 35 de miliarde de euro Ucrainei, care va fi finanţat din...

Internaţional marți, 22 octombrie 2024, 10:30

Italia continuă să se confrunte cu vremea rea

Italia continuă să se confrunte cu vremea rea. Sunt şcoli închise astăzi în Bologna, dar şi în Calabria, din cauza ploilor torenţiale şi a...

Internaţional marți, 22 octombrie 2024, 10:26

MAE/Atenţionare de călătorie: Belgia – acţiune de protest a personalului aeroportuar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei...

Trei noi zboruri externe de pe Aeroportul din Suceava

Publicat de , 3 noiembrie 2016, 17:01

Noile zboruri vor fi spre Treviso, Bologna şi Roma Ciampino şi vor începe pe 27 martie, respectiv 28 martie 2017.

Cursele vor fi operate de trei ori pe săptămână spre Bologna şi Roma în zilele de marţi, joi şi sâmbată, respectiv de două ori pe saptamâna pentru Treviso, lunea şi vinerea. (Rador/foto radioimpactfm.ro)

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:29

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool

Poliţiştii suceveni de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare 19 mandate de percheziţie domiciliară în...

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool
(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:10

(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune

Republica Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune, a afirmat, astăzi, la Iași, secretarul de stat din...

(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune
(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 13:58

(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare

Până în 2029 tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare, a subliniat astăzi, la Iași,...

(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare
(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:31

(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina

La Palatul Culturii din Iași se desfășoară, astăzi, Forumul Economic Trilateral pentru afaceri și reconstrucție România – Republica...

(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:30

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase

Mai multe manifestări sunt organizate, astăzi, în ţară şi în străinătate cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României. În capitală,...

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:29

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat vineri, 25 octombrie 2024, noul Regulament de funcționare a...

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 11:02

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare. Astăzi,...

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 10:48

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei

În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei.  Investiția se ridică la peste 200 milioane de euro. Viitorul parc...

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei

Omul de afaceri Adrian Porumboiu, urmărit penal de procurorii DNA privind tranzacții ilegale cu terenuri

Publicat de , 3 noiembrie 2016, 16:49

„Față de Porumboiu Adrian s-a dispus efectuarea urmăririi penale în legătură cu suspiciunea comiterii infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, se arată într-un comunicat al DNA.

Surse judiciare susțin că omul de afaceri este acuzat de faptul că ar fi persoana prin intermediul căreia afaceristul Gheorghe Nețoiu ar fi dobândit în mod ilegal o serie de terenuri în județul Vaslui.

„Calitatea pe care o prezentați, aceea de suspect, nu-mi creează absolut nici cea mai mică emoție de vreme ce nu am nicio legătură cu faptele pentru care se efectuează cercetări. Suspiciunea că aș fi comis infracțiunea de instigare la abuz în serviciu nu poate fi sub nicio formă susținută de vreme ce nu s-a produs. În niciun moment al activității mele nu am instigat pe nimeni la abuz în serviciu. Regret că sunt subestimat și cineva ar putea crede că eu aș fi fost ‘argatul’ sau instigatorul în favoarea lui Nețoiu. Calitatea de suspect nu înseamnă nimic, atâta timp cât suntem o țară de suspecți”, a declarat joi, pentru AGERPRES, Adrian Porumboiu.

În același dosar sunt urmăriți penal un fost parlamentar, foști și actuali primari, prefecți, subprefecți și funcționari din cadrul Prefecturii Vaslui.

Ei sunt acuzați că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, urmau să găsească, să deruleze și să se implice într-o procedură ilicită care, sub aparența unei activități legale de retrocedare către persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri din județul Vaslui, să aibă ca rezultat obținerea în proprietate, de către societatea viticolă controlată de Gheorghe Nețoiu, a unei suprafețe de aproximativ 700 de hectare cu viță-de-vie.

Procurorii DNA au informat că „societatea viticolă controlată de inculpatul Nețoiu Gheorghe a obținut un folos injust, prin achiziția terenurilor în cauză la un preț inferior valorii de piață, în sumă de 11.482.021 lei”. (Agerpres/foto bzv.ro)

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 12:30

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase

Mai multe manifestări sunt organizate, astăzi, în ţară şi în străinătate cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României. În capitală,...

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase
Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 12:29

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat vineri, 25 octombrie 2024, noul Regulament de funcționare a...

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze
(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 11:02

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare. Astăzi,...

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare
(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 10:48

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei

În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei.  Investiția se ridică la peste 200 milioane de euro. Viitorul parc...

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 07:04

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor

Elevii intră în vacanţă de vineri, după terminarea cursurilor, la finalul primului modul, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 06:52

Începe a 8-a ediție de Les Films de Cannes à Iași. Filmele vor fi prezentate de Irina-Margareta Nistor

Între 25 și 27 octombrie, Cinema Ateneu din Iași va găzdui o nouă ediție a festivalului Les Films de Cannes à Iași, iar cinefilii au ocazia...

Începe a 8-a ediție de Les Films de Cannes à Iași. Filmele vor fi prezentate de Irina-Margareta Nistor
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 05:52

Botoșani: Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, dotat cu un angiograf de ultimă generație

Unitatea medicală nu dispune de un astfel de aparat, pentru că nu are un medic specialist care să facă angiografii. Pe de altă parte, niciun...

Botoșani: Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, dotat cu un angiograf de ultimă generație
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 05:38

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră

România va trece la ora de iarnă în acest sfârşit de săptămână. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că în noaptea de...

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră

240 de oameni dispăruţi în două naufragii

Publicat de , 3 noiembrie 2016, 16:41

Doar 29 de persoane au fost salvate şi 12 trupuri recuperate. Două naufragii au aut loc ieri în largul Libiei, în care ar fi murit, în total, 239 de oameni.

Informaţiile provin de la doi supravieţuitori care au fost aduşi la mal de către paza de coastă italiană, pe insula Lampedusa.

Peste 4.200 de oameni care încercau să ajungă în Europa şi-au pierdut viaţa în acest an în Marea Mediterană, un număr record pentru ultimii ani.

Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează că traversarea Mediteranei din Libia către Italia, mai periculoasă decât călătoria din Turcia către Grecia, a devenit şi mai problematică pentru că traficanţii folosesc ambarcaţiuni din ce în ce mai nesigure care sunt, de cele mai multe ori, supra-aglomerate.(Rador/foto jurnalul.ro)

Cresc tensiunile între Coreea de Sud şi Coreea de Nord, după ce un balon nord-coreean plin de deşeuri a atins, astăzi, complexul prezidenţial din Seul
Internaţional joi, 24 octombrie 2024, 11:28

Cresc tensiunile între Coreea de Sud şi Coreea de Nord, după ce un balon nord-coreean plin de deşeuri a atins, astăzi, complexul prezidenţial din Seul

Cresc tensiunile între Coreea de Sud şi Coreea de Nord, după ce un balon nord-coreean plin de deşeuri a atins, astăzi, complexul prezidenţial...

Cresc tensiunile între Coreea de Sud şi Coreea de Nord, după ce un balon nord-coreean plin de deşeuri a atins, astăzi, complexul prezidenţial din Seul
Israelul a lansat în această dimineaţă lovituri asupra Damascului, în Siria
Internaţional joi, 24 octombrie 2024, 06:54

Israelul a lansat în această dimineaţă lovituri asupra Damascului, în Siria

Explozii au fost auzite deasupra Damascului în această dimineaţă, după ce Israelul a lansat lovituri asupra capitalei siriene, relatează...

Israelul a lansat în această dimineaţă lovituri asupra Damascului, în Siria
(UPDATE) Turcia: Patru morţi şi 14 răniţi într-un atac asupra sediului unei companii de apărare lângă Ankara
Internaţional miercuri, 23 octombrie 2024, 17:06

(UPDATE) Turcia: Patru morţi şi 14 răniţi într-un atac asupra sediului unei companii de apărare lângă Ankara

UPDATE – Patru persoane au fost ucise şi 14 au fost rănite într-un atac asupra sediului unei companii din industria de apărare a Turciei,...

(UPDATE) Turcia: Patru morţi şi 14 răniţi într-un atac asupra sediului unei companii de apărare lângă Ankara
Parlamentul European votează astăzi propunerea de buget pentru anul viitor
Internaţional miercuri, 23 octombrie 2024, 07:13

Parlamentul European votează astăzi propunerea de buget pentru anul viitor

Parlamentul European votează astăzi propunerea de buget pentru anul viitor, iar varianta propusă de legislativul comunitar este cu 10 miliarde de...

Parlamentul European votează astăzi propunerea de buget pentru anul viitor
Internaţional miercuri, 23 octombrie 2024, 06:52

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Ungaria, unde sunt impuse restricţii de trafic

Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată, miercuri, pe teritoriul Ungariei. În ţara vecină, 23 octombrie...

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Ungaria, unde sunt impuse restricţii de trafic
Internaţional marți, 22 octombrie 2024, 15:44

Ucraina: Parlamentul European aprobă un împrumut de până la 35 de miliarde de euro, finanţat din activele ruseşti îngheţate

Parlamentul European a votat marţi în favoarea acordării unui împrumut de până la 35 de miliarde de euro Ucrainei, care va fi finanţat din...

Ucraina: Parlamentul European aprobă un împrumut de până la 35 de miliarde de euro, finanţat din activele ruseşti îngheţate
Internaţional marți, 22 octombrie 2024, 10:30

Italia continuă să se confrunte cu vremea rea

Italia continuă să se confrunte cu vremea rea. Sunt şcoli închise astăzi în Bologna, dar şi în Calabria, din cauza ploilor torenţiale şi a...

Italia continuă să se confrunte cu vremea rea
Internaţional marți, 22 octombrie 2024, 10:26

MAE/Atenţionare de călătorie: Belgia – acţiune de protest a personalului aeroportuar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei...

MAE/Atenţionare de călătorie: Belgia – acţiune de protest a personalului aeroportuar

Greva Sanitas este ilegală – a decis astăzi instanţa

Publicat de , 3 noiembrie 2016, 15:54

Sindicaliştii au început protestele luni, 31 octombrie, nemulţumiţi de nivelul salarial.

Ministerul Sănătăţii (MS) a depus, marţi, acţiunea prin care solicită instanţei să constate că demersul sindical al Federaţiei SANITAS ‘nu îndeplineşte condiţiile legale’ pentru declanşarea conflictului de muncă.

Potrivit unui comunicat de presă al MS, solicitările SANITAS, care ar duce la majorări salariale pentru anumite categorii de personal, ‘încalcă’ Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010.

MS susţine că declanşarea conflictului de muncă s-a făcut fără respectarea procedurilor stabilite de Legea privind dialogul social – nr. 62/2011.

‘Totodată, menţionăm că, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanşa în următoarele trei situaţii clare, Federaţia SANITAS nefiind în niciuna dintre acestea: angajatorul sau organizaţia patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat, angajatorul/organizaţia patronală nu acceptă revendicările salariaţilor (în procesul negocierii contractului colectiv), părţile nu ajung la o înţelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor’, afirmă aceeaşi sursă.

Reprezentanţii MS susţin că nicio revendicare a Federaţiei SANITAS, respectiv modificarea OUG 43/2016 şi a OUG 20/2016, nu putea face obiectul declanşării unui conflict colectiv de muncă.

(Radio Iasi/foto jurnalul.ro)

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 04:40

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie, ora 7:00. 14 candidaţi...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 11:26

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23...

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 09:24

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern și se află în procedură...

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 16:20

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern

Peste 400.000 de copiii care provin din medii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei, în vederea cumpărării de rechizite...

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 12:50

Tichete sociale de 500 de lei pentru copiii din familii cu venituri mici

Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, alocarea tichetelor sociale în valoare de 500 de lei pentru copiii din medii defavorizate, a anunţat...

Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 11:49

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii

Specialiştii din bănci recomandă românilor să faca economii, să aiba un grad de îndatorare scăzut şi să păstreze un dialog permanent cu...

Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 10:07

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”

Asociaţia Energia Inteligentă lansează astăzi cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”, care îşi propune să vină...

Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 06:56

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim

Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional proiectul de lege privind salariul minim adecvat prin care se transpune o directivă...

Vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian, consideră că nu se poate renunţa la taxa radio-tv

Publicat de , 3 noiembrie 2016, 15:29

Declaraţia aparţine vicepreşedintelui ALDE, Varujan Vosganian, care a mai spus că formula de renunţare la taxă nu este definitivă şi nu poate fi aplicată.

Pe de altă parte, eliminarea taxei presupune un alt proiect pentru finanţarea celor două societăţi publice de radio şi televiziune şi soluţia în acest caz va trebui să o dea noul guvern, după alegerile parlamentare – a mai precizat Varujan Vosganian:

(Radio Iasi – Constantin Mihai/foto anchete online.ro)

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 04:40

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie, ora 7:00. 14 candidaţi...

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 11:26

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00
Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 09:24

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern și se află în procedură...

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern
Decizii adoptate în şedinţa de Guvern
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 16:20

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern

Peste 400.000 de copiii care provin din medii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei, în vederea cumpărării de rechizite...

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 12:50

Tichete sociale de 500 de lei pentru copiii din familii cu venituri mici

Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, alocarea tichetelor sociale în valoare de 500 de lei pentru copiii din medii defavorizate, a anunţat...

Tichete sociale de 500 de lei pentru copiii din familii cu venituri mici
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 11:49

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii

Specialiştii din bănci recomandă românilor să faca economii, să aiba un grad de îndatorare scăzut şi să păstreze un dialog permanent cu...

Specialiştii din bănci recomandă românilor să facă economii
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 10:07

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”

Asociaţia Energia Inteligentă lansează astăzi cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”, care îşi propune să vină...

Asociaţia Energia Inteligentă lansează cea de-a doua ediţie a proiectului „Case cu Căldură”
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 06:56

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim

Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional proiectul de lege privind salariul minim adecvat prin care se transpune o directivă...

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind salariul minim

Turcia amenință că anulează înțelegerea cu UE pentru controlul migrației dacă nu sunt ridicate vizele

Publicat de , 3 noiembrie 2016, 14:38

Afirmația făcută de demnitarul turc vine ca răspuns la o declarație a vicepreședintelui Parlamentului European Alexander Graf Lambsdorff, care a afirmat ieri că un acord cu Turcia în privința vizelor nu va fi încheiat nici măcar în 2017 din cauza îngrijorării europenilor cu privire la epurările la scară largă efectuate de guvernul turc după tentativa de puci eșuată la 15 iulie.

Guvernul de la Ankara s-a angajat la începutul anului să reaccepte migranți sau refugiați expulzați de țările europene în schimbul a 3 miliarde de euro, fonduri pentru programe de dezvoltare, și posibilitatea ca cetățenii turci să călătorească fără vize în UE.

Însă, pentru că UE a amânat data ridicării vizelor pentru cetățenii turci din cauza legislației stricte împotriva terorismului și acuzații cu privire la nerespectarea drepturilor omului de către autoritățile din Turcia, Cavusoglu a declarat că guvernul turc își pierde răbdarea.

Oficialul a apărat legislația de combatere a terorismului și prelungirea stării de urgență în Turcia și a comparat politica Ankarei cu situația din Franța după seria de atentate teroriste din 2015 și 2016.

„Dacă unele țări europene își intensifică legislația de combatere a terorismului și îi cer Turciei să o relaxeze pe a sa, oamenii vor înțelege că nu mai combatem terorismul cu aceeași intensitate”, a precizat Cavusoglu, adăugând că țara sa luptă împotriva organizației jihadiste Statul Islamic, împotriva organizațiilor kurde și împotriva celor care au pus la cale lovitura de stat.

În timp ce Turcia negociază cu UE ridicarea vizelor pentru cetățenii săi, armata sa se află în mijlocul unei operațiuni terestre în nordul Siriei, unde luptă împotriva grupării SI împreună cu grupări rebele, în timp ce încearcă să reducă influența grupărilor paramilitare kurde.

O zonă sigură garantată de Turcia în nordul Siriei ar trebuie să le ofere încredere refugiaților să se întoarcă, a spus Cavusoglu subliniind că aproximativ 5.000 de sirieni s-au întors la Jarablus după ce a fost eliberat.

„Alte state își doresc ca refugiații să nu ajungă să le ceară găzduire. Dacă refugiații au la dispoziție o zonă de siguranță, Europa ar răsufla ușurată,” a mai spus ministrul de externe turc.(Agerpres/foto epoch times romania)