#Ucraina: Atacuri ruseşti la Kiev şi Harkov, 9 răniţi la Herson
Publicat de Andreea Drilea, 20 decembrie 2023, 07:59
‘În timpul bombardării oraşului Herson din această seară de către ocupanţii ruşi, nouă persoane au fost rănite, inclusiv patru copii cu vârste cuprinse între doi şi 13 ani, a indicat pe Telegram primarul oraşului, Roman Mrociko.
Printre aceşti răniţi se numără o mamă şi cei trei copii ai săi, care au fost spitalizaţi, a spus el, adăugând că ceilalţi cinci răniţi au fost trataţi la faţa locului.
Mai multe drone explozive Shahed de fabricaţie iraniană au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, în timp ce se îndreptau spre Kiev, conform şefului administraţiei militare a capitalei, Serhii Popko.
‘Conform datelor preliminare, (…) nu sunt victime sau pagube’, a scris el pe Telegram, precizând că acest atac, al cincilea asupra capitalei în luna decembrie, a fost efectuat din Marea Neagră.
Primarul din Harkov, Igor Terehov, a raportat, la rândul său, cel puţin două atacuri în apropierea clădirilor rezidenţiale din oraşul său.’Informaţiile despre victime şi distrugeri sunt clarificate’, a scris el pe Telegram.
Din toamnă, Moscova a intensificat atacurile nocturne împotriva oraşelor ucrainene, într-un moment în care voinţa occidentalilor de a sprijini Ucraina pare să slăbească. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă