Bacău: Accident grav pe DN 11. Un tânăr și-a pierdut viața
Publicat de andreeadaraban, 27 februarie 2016, 15:05
‘Primele cercetări efectuate la faţa locului de poliţiştii de la rutieră au indicat faptul că un tânăr de 22 ani, din comuna Sănduleni, în timp ce conducea un autoturism în afara localităţii Bîrzuleşti a pierdut controlul maşinii din cauze deocamdată neidentificate şi a intrat în coliziune cu un autocar, condus din sens opus de un bărbat de 39 de ani, din judeţul Botoşani. Acesta a fost testat cu aparatul etiloscop, iar rezultatul a fost negativ’, a indicat inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
Potrivit Narcisei Butnaru, ‘cercetările privind stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul continuă’. (Agerpres/ FOTO voceatransilvaniei.ro)