Suceava: O tânără însărcinată și-a pierdut viața într-un accident produs pe raza oraşului Cajvana
Publicat de Lucian Bălănuţă, 16 ianuarie 2015, 08:17 / actualizat: 16 ianuarie 2015, 10:27
Potrivit sursei citate, un localnic în vârstă de 32 de ani, care se deplasa cu maşina pe raza oraşului, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra volanului după o curbă uşoara la dreapta, a intrat în şant şi a lovit-o în plin pe tânără.
Şoferul a declarat poliţiştilor că a pierdut controlul volanului după ce a încercat să evite o căruţă, iar apoi a ajuns cu maşina pe o porţiune cu gheaţă şi a derapat.
Personalul de pe ambulanţa sosită la faţa locului a efectuat manevrele de resuscitare la care victima nu a răspuns şi s-a declarat decesul.
Cadrele medicale au constatat că tânăra era însărcinată. Aceasta mai are un bebeluş de nouă luni.
Accidentul s-a produs în proximitatea unei grădiniţe, unde se află trecere de pietoni.
Şoferul a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)