Brăila: Accident soldat cu patru victime, după ce o maşină a derapat din cauza poleiului şi s-a răsturnat
Publicat de Lucian Bălănuţă, 5 februarie 2015, 17:01
Florentin G. (18 ani), din satul Oprişeneşti, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 2B, în afara localităţii Urleasca, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la carosabilul acoperit cu polei, a derapat şi a ieşit în decor, răsturnându-se.
În urma evenimentului a rezultat rănirea a patru pasageri din maşină, cu vârste cuprinse între 23 şi 53 de ani, două femei şi doi bărbaţi, toţi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
(Agerpres/ FOTO jurnalul.ro)