Acord între România şi Portugalia privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Bucureşti
Publicat de Andreea Drilea, 19 mai 2022, 12:22
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, ‘noul acord va contribui atât la extinderea şi aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, cât şi la întărirea colaborării în contextul NATO şi UE, creând astfel premisele consolidării relaţiilor româno-portugheze, bazate pe obiective convergente atât la nivel european, cât şi la nivel aliat’.
Acordul a fost semnat în contextul vizitei de lucru pe care premierul Portugaliei, Antonio Costa, o efectuează în România.
Astfel, în cadrul convorbirilor oficiale, potrivit MApN, au fost abordate subiecte referitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, la eforturile aliate destinate consolidării posturii NATO de descurajare şi apărare, în special în regiunea Mării Negre, precum şi privind aspecte legate de relaţiile bilaterale, cu accent pe importanţa actualizării cadrului juridic al cooperării în domeniul apărării.
(AGERPRES/Foto radioiasi.ro)