Administraţia Fondului pentru Mediu suspendă programele RablaClasic, Rabla Plus şi Casa Eficientă Energetic
Publicat de Andreea Drilea, 26 noiembrie 2021, 17:38
‘Preocuparea continuă a Administraţiei Fondului pentru Mediu este de a îmbunătăţi programele de finanţare, astfel încât să fie asigurată creşterea succesului acestora, iar extinderea digitalizării mecanismelor de implementare şi adaptarea ghidurilor de finanţare la realităţile contemporane reprezintă instrumentele potrivite pentru atingerea obiectivelor scontate. În sensul celor expuse şi în vederea identificării elementelor care pot eficientiza derularea liniilor de finanţare din portofoliu, Administraţia Fondului pentru Mediu, în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a luat decizia suspendării sesiunilor de înscriere în cadrul programelor, astfel: începând cu data de 3 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programele denumite generic Rabla şi Rabla Plus şi începând cu data de 15 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programul denumit generic Casa eficientă energetic’, se arată într-un comunicat al AFM.
În perioada următoare, instituţia anunţă că va analiza modul de derulare al acestor programe şi, după caz, va elabora proiecte de modificare a ghidurilor de finanţare aferente, astfel încât, la reluarea sesiunilor, mecanismele de accesare a finanţării să fie mai simple şi să asigure o eficienţă sporită în utilizarea bugetelor alocate.
De asemenea, evaluarea evoluţiei acestor programe va fi realizată şi prin prisma disponibilităţilor financiare rezultate din sesiunile actuale, precum şi din perspectiva construcţiei bugetare pentru anul 2022, precizează sursa citată.
În vederea reluării sesiunilor de înscriere, toate informaţiile relevante, atât în ceea ce priveşte modificarea ghidurilor de finanţare şi consultarea factorilor interesaţi, cât şi calendarul de desfăşurare al programelor, vor fi aduse la cunoştinţă publicului, prin publicarea lor pe site-urile AFM şi MMAP, cât şi prin intermediul mass-media.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)